Slănic Moldova - cazare de vară

toată lumea pe mica terasă (noi stam aproape întotdeauna sus, unde este un salon mai mare separat de camere)


un supercurcubeu fotografiat din gradina și un iepuraș mic (doi ani)


parcul central este chiar o buna investitie, vara în chioşcul din centrul parcului, înca mai cântă fanfara!

Pentru ca este aproape de Bacău mergem destul de des acolo, de cel putin patru ori pe an, în diferite perioade. Puteti ajunge pe DN 11 Bacău- Onești- Tg. Ocna, iar la iesirea din orasul Tg. Ocna faceti stânga si atentie la radare pâna în Cerdac, o comuna componentă a orasului.

Slănic Moldova încă trăieste de pe urma gloriei de altădată, când era o staţiune de inters international, iar la cazinoul acesteia(ce rivaliza cu cel de la malul mării) veneau sa joace marile familii nobiliare ale vremii si burghezii nou îmbogăţiţi.
La început veneam în staţiune si ne cazam la hotel Venus, care era mai tot timpul plin de pensionari veniţi la tratament, dar desi modernizat, hotelul si serviciile (inclusiv restaurantul) rămăsesera la nivelul anilor '90, aşa că am parasit ,,zona " după vreo doi ani si am cautat pensiuni în Cerdac (azi comuna suburbana).

Am găsit pensiunea Rodica ( în comuna chiar pe stânga- atentie nu mergeti la pensiunea Margareta unde scârba personalului nu este întrecută decât de nesimtirea manelistilor si nici la Casa Albă unde veti fi puşi sa platiti si ce nu aţi mâncat), de doua margarete care întruneste toate conditiile pentru cineva care doreste sa petreaca un sfârsit de saptamâna agreabil: gazde săritoare, baie pe hol (la trei camere), bucatarie utilata, salon de servit masa si de socializat, gratar în curte cu mese si umbrar si cu râul Slănic trecând pe lânga gradina (ultima data parca era 90 lei cazarea).

Vara mergem în statiune cu baietii si admiram unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară(inclusiv un parculet pentru copii la standarde europene), de altfel puteti vedea si din poze, ca este amenajat cu mult gust.
Din pacate este cam singurul element pozitiv pentru ca aici domneste aceeasi paragina pe care am întâlnit-o în numeroase drumetii prin tara: în zona izvoarelor este jale, doar doua sunt amenajate mai modern restul sufera, aleile si bancile sunt degradate, malurile Slănicului sunt distruse de apele mari din verile trecute.
Intr-un cuvânt mai este mult până departe, însa puteți să mâncati un păstrav bun la păstrăvaria- pensiune din zona.

Daca tot am vorbit despre izvoare sa va spun ca au fost descoperite în 1801 de Serdarul (probabil un titlu nobiliar) Mihalache Spiridon, sunt de tip bicarbonatat, carbogazos, sodic, clorurat, slab sulfuroase (miros urât) si sunt folosite în cura endocrina, afectiuni ginecologice, respiratorii, urinare, cardio-vasculare si biliare (au si diferite denumiri ,,Mihai '' ,, 300 de scări '', ,,Clocotişul '').
Puteti sa va cazati si cu cortul ceva mai departe de statiune, într-un peisaj salbatic, dar unde gasiti si vile de închiriat si un camping cu casute, de fapt doua, dar situate la aproape doi kilometri unul de altul.

Zona statiunii este străjuita de de munti josi ce fac parte din Masivul Nemira (vf. Nemira Mare 1664 m), ce nu depăsesc 1139 în vârful Dobru ( la poalele lui se afla un hotel de trei stele numit la fel) sau 900 de metri în vârfurile Pufu sau Cernica.
De jur împrejurul statiunii se întâlnesc păduri de amestec de fag si conifere, spectacolul floristic fiind maxim primavara si mai ales toamna.Va urma o postare despre Slanic- iarna.

Cu cortul la Oituz

Pentru cine este din zona, interesant ar fi ca vara, când doriti sa mergeti cu cortul sa alegeti zona salbatica a vaii Oituzului.
Aceasta vale uneste prin pasul cu acelasi nume (Oituz 886 metri) orasele Onesti si Brasov, fiind o cale de comunicatie importanta intre Moldova si Transilvania.
Dupa ce iesiti din Onesti mergeti aproximativ o jumatate de ora si sunt sigur ca veti aprecia frumusetea si salbaticia peisajului.
Pe stânga veti observa un platou intins, situat chiar lânga apa, unde sunt numeroase corturi, dar absolut normal pentru noi si foarte multe gunoaie, asa ca nu va recomand, in plus daca nimeriti lânga niste ,, manelisti '' australopiteci sau neandertalieni, va veti simti ca in epoca de piatra.
Noi am sondat bine terenul si am gasit la un moment dat, tot pe stânga un loc de traversat apa Oituzului, am ajuns pe partea cealalta unde nu sunt decât câteva fânete si multa padure.
Am gasit acest loc minunat, linistit si situat chiar linga apa, la mai putin de 100 m de sosea, dar suficient de departe ca masinile sa nu ne deranjeze.
Corturi, gratar, un mic pescuit (baboi mici de distractie, din specia boistenilor), ceva muzica si week end-ul este sarbatorit cum trebuie.
Padurea aproape, lemne cât lumea, iar o baie in apa rece a râului este tot ce trebuie pentru a te simti minunat.

Cheile Nerei și Lacul Dracului

lacul de un albastru sidefiu (cred!!)

Nera curge liniştită la baza stâncilor de calcar

la intrarea în chei, locul unde valea începe să se îngusteze

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniti din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceti dreapta, spre Iablanita, urmați drumul spre Oravița sau Anina.

O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale  Globului, unele dintre puținele chei ,, săpate" în şisturi cristaline- o categorie de roci metamorfice, cu structura şistuoasă, precum foile unei cărți și cu o cantitate apreciabilă de mineral de mică.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, înainte de intrarea în aceasta ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Șopot și mergeti pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri). Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiunii intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situati în sudul acesteia, cu o altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare.

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă.

Revin și vă spun să lăsati mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă cu mulți câini, și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super, puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.

Pentru a ajunge la el trebuie să treceti prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).

Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate, ele sunt întâlnite cu precădere  în Apuseni, cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni.

Se poate campa lângă lac, noi am gasit 7 corturi acolo!!!

Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță, să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este ascuns aproximativ jumătate în gura unei peșteri numită, cum altfel, Peștera Dracului și are  200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni.

Atenție, vara în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comuna, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic( Euscorpius Carpaticus) a carui înțepătură nu este fatală. Ca o micuță curiozitate, am găsit un asemenea exemplar, mort, lângă pădure, pe trotuar în Băile Herculane.

Anonima de la comentarii, pe numele ei Andreea, mi-a trimis un link cu un blog interesant cu poze superbe, făcute la Ochiul Beiului. Multumesc.

Enjoy!

Valea Uzului și barajul

un pui mic somnoros

o perspectiva asupra barajului într-o zi cu vreme variabilă

dupa somnul de prânz

În această vară(2008) am fost și cu cortul în judetul Bacău, la Valea Uzului lângă Dărmănești, într-un loc deosebit situat la baza barajului de pe râul Uz.
Am căutat mult un loc de cort chiar și la coada lacului mergând aproape trei kilometri off road, dar nu se poate pentru că este obiectiv strategic, fiind principala sursa de apă pentru orașul Bacău (de altfel, nici pe baraj nu aveți acces, pentru că este păzit, dar vă puteti întelege cu gardienii).
Barajul a fost construit în 1972 în minidefileul de la Pivniceri, din ambracamente (un fel de contaforți uriasi) si a inundat total satul Valea Uzului, sat ce a fost strămutat în orasul Dărmănești, deși câteva case au rămas la coada lacului( barajul are 81 m înălțime, iar adâncimea maximă a lacului  este de75 m, plus o centrală hidroelectrică sub baraj).
Puteti ajunge prin Moinesti- Comănesti și puteți campa în lunca râului, lângă tabara de elevi Sălătruc, aveti râul la doi pasi și mulți pini care pot da umbra cea necesară în zilele de vară. Interesant este când se dă drumul la apa din baraj, să urmăriti cum crește nivelul apei râului, văzând cu ochii.
Mai sunt și alte locuri de campare, inedite aș spune, pe valea râului, amonte de baraj, sălbatice și frumoase, din păcate drumul...
Dacă aveți un 4x4, puteti să experimentati un drum de vreo 50 kilometri până spre Sânmartin( în depresiunea Ciuc), pe valea Oltului, practic scurtând drumul cu cel putin 100 de kilometri, drum prin care este legată Moldova de Transilvania estică, sau Oneștiul de Miercurea Ciuc.
P.S. Cu prima ocazie când ajung acolo, vreau sa vizitez Cascada Nasolea Mare, ce are câteva căderi de apă în marmitele de eroziune din gresia de Tarcău. Abia aștept.