Cetatea Severinului- refăcută, tristă și nevizitată

Am trecut în urmă cu vreo doi ani prin Drobeta Turnu Severin, unde am și rămas o noapte, astfel că am avut timp să vizitez și cetatea medievală proaspăt renovată.

Sincer nici orașul și nici cetatea nu mi-au făcut o impresie deosebită, pentru simplul motiv că deși are un potențial uriaș, ca poziție, peisaj și chiar infrastructură, cele două elemente -orașul și cetatea- se complac într-o uitare și lentoare din care nu văd să iasă curând.

Cetatea Severinului este acea cetate medievală a căror ruine au fost refăcute cu bani europeni, și la care s-a făcut recepția, să zicem alaltăieri, a fost deschisă cu ceva fast ieri, iar azi a fost închisă, pe motiv că nu are pază asigurată.

Toată lumea a râs de situație, a dat ostentaiv din mână, și a rostit cu obidă : ,, Ca la noi la nimenea" !

A, și orașul Drobeta este orașul acela unde de vreo doi, trei ani, nu este căldură, cel puțin când dă frigul, pentru că firmele se ceartă între ele și cu primăria pe cât de mari să fie șpăgile pentru reparații și pentru gigacalorie.


Să revin la Cetatea medievală a Severinului, unde-e drept- într-o după amiază toridă de vară, erau fix 10 turiști sau localnici, cu noi cu tot, iar muzeul era închis, pentru că după cinci când vine lumea la plimbări, curatorii pleacă acasă toropiți și ei de afluxul uriaș de turiști din timpul zilei.

Unul dintre motive este legat de poziția excentrică față de centrul orașului, cetatea fiind la malul Dunării, un mal sau o faleză aproape neamenajată, cu o linie ferată ce rupe peisajul și încurcă eventualele investiții într-o promenadă decentă.
Drumurile și aleile care duc la cetate sunt nerefăcute, desfundate, izolate, mizere și izolate, unui turist fiindu-i  destul de greu să o localizeze, plus că drumul până la ea nu te încântă deloc.

Piciorul podului lui Apolodor din Damasc care putea fi o atracție interesantă, este o reproducere nereușită a ceea ce am văzut eu la muzeul orașului în urmă cu mulți ani.

Cu alte cuvinte cred că au încercat punerea în vedere și în valoare a acestui obiectiv vechi de peste 2000 de ani, asociind-ul cu niște ruine vechi de vreo 700. O combinație  cel puțin ciudată.






În concluzie, dacă ajungeți în Drobeta, încercați să găsiți cetatea, bucurați-vă de aerul răcoros al Dunării, căutați muzeul Porților de fier, de la baraj și feriți-vă să veniți iarna pentru că, căldură.

Până la investițiile orașului în promenadă, alei de acces, parcuri, renovări de spații publice, iluminat, indicatoare și activități constante în cetate pentru atragerea turiștilor, nu putem spune decât că orașul Drobeta, este topit de lentoarea și incompetența unei administrații care nu găsește calea spre dezvoltare.

Am uitat.
Insula plină de șerpi de pe Dunăre, așa-zisul Nou Ada Kaleh, o scufundăm sau ce facem cu ce s-a început acolo?
O postare despre Ada Kaleh- AICI.

Catedrala Încoronării din Cetatea Alba Iulia

O superbă biserică ridicată în stil realist românesc, cu influențe brâncovenești, stă maiestuoasă la intrarea în cetatea cu aer imperial din Alba Iulia, cetate refăcută din fonduri europene și care ocupă un loc de frunte în toate topurile turiștilor români din ultimii ani.

Un articol complet, marca plecatdeacasa.net, despre noua cetate- AICI

Este vorba despre Catedrala Încoronării, un veritabil Monument al Unirii de la 1 Decembrie 1918, construit între anii 1921-1922, cu prilejul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca monarhi ai României Mari.

Catedrala este inspirată după planul Bisericii Domnești din Târgoviște și a fost ridicată în partea de vest a Cetății Alba Carolina sau a vechiului Bălgrad din Evul Mediu, cetate căreia Nicolae Iorga îi spunea: ,, cel mai trainic și mai de folos așezământ al românilor de peste munți".

Este copleșitor sentimentul pe cre îl încerci încă de intrarea în lăcașul de cult, de parcă esti un  călător în timp salutat cu grație de cei doi mari monarhi ai României, ale căror busturi străjuiesc intrarea.

În pronaos se află portretele Domnitorului Mihai Viteazul și ale Doamnei Stanca iar la intrare se află portretele votive ale Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria.

De altfel, catedrala actuală cu o turlă centrală de 58 de metri, a fost construită pe locul bisericii de zid ctitorită de Mihai Viteazul la 1597, dar distrusă de habsburgi în 1713.

Oricât de mult am fi nemulțumiți de starea socială și politică a României de azi, este imposibil să rămâi impasibil(!?) la creația aceasta extraordinară, la spiritul pe care îl emană prin toate zidurile și din toate picturile.

Semnificația istorică nu are cum să nu te emoționeze, pentru că aici s-a pus piatra de temelie a noii identități naționale a poporului român, cea pe care o amintim mereu fără însă a fi conștienți de importanța sa.

Am trăit sentimentul acesta, al apartenenței la un popor puternic aici și în alte două locuri din țara aceasta, la Țebea, la biserica din Panteonul Moților, pictată cu tricolorul pe interior, în timpul stăpânirii habsburgice și la Curtea de Argeș, unde sunt cinstite trupurile regilor și reginelor României.

Cremona- orașul cuminte al lutierilor celebri

Pe autostrada către Milano, n-are cum să nu-ți sară în ochi ansamblul arhitectural maiestuos al basilicii și turnului din Cremona.
Cremona este o apariție surprinzător de caldă și cuminte, învăluită de lumina puternică a unei amiezi de iulie.

Am rămas surpriși să vedem străduțele și piațeta centrală fără turiști, fără forfota aceea continuă pe care o lăsasem în urmă la Verona.
Practic, Cremona ne-a primit cu brațele deschise, lâncezind, pe o sofa moale, în sunetul cald al unei viori celebre, rod al imaginației unei familii de lutieri.

Orașul dispune de o catedrală impresionantă( secolul al XII lea) în care se amestecă diverse stiluri, romanic, gotic și chiar elemente baroce, cu un ,,torazzo" fantastic de nu mai puțin de 113 metri înălțime dar și un baptisteriu uriaș pe laterala din dreapta catedralei.

Este turnul cel mai vechi de peste 100 de metri din lume și al treilea ca înălțime, după turnul bisericii din Landshut-Bavaria și cel al catedralei din Brugges.
În plus are cel mai mare ceas astronomic din lume, construit în secolul al XVI lea și la care s-au adăugat și zodiile, căpătând astfel și o semnificație astrologică.

Ajungem încet, încet și la celebrele familii de lutieri pe care i-a dat Cremona de-a lungul secolelor. Începând cu secolul al XVI lea Cremona devine centrul mondial al viorilor, grație familiilor de lutieri Amati, Guarneri și Stradivari.
În Cremona există, pentru celebrarea geniului acestora, un muzeu al viorilor, lutierilor și câteva statui ale reprezentanților acestora, mai ales că meșteșugul acesta a intrat în patrimoniul imaterial al UNESCO în 2012.

Am văzut și magazine cu instrumente muzicale pe care italienii le numesc ,, Botega di Liuteria",vis a vis de micuțul restaurant unde am luat masa, la doi pași de piața centrală, într-o atmosferă foarte boemă cu multe tinere și bătrâne bicicliste, îmbrăcate în rochii și cu pălării de soare cu boruri largi, care răspândeau o feminitate anume.

Este o destinație simplă, de luat la pas într-o dimineață de mijloc de săptămână și de respirat aerul medieval al clădirilor și stradelelor, de vizitat magazinele de viori și de suveniruri sau sumedenia de biserici și muzee.

Verona mea

Verona este genul de oraș de care cu adevărat te îndrăgostești, la prima simțire. Nici n-are cum să fie altfel. Are farmecul acela, vibrant, seducător, curat-inocent dar misterios, al unei domnișoare îmbrăcate în roșu. Îmi amintește de momentul în care mi-am cunoscut soția...

Dar experiența cunoașterii orașului, începe  cu un părculeț de lângă Arena romană, unde trei moșnegi simpatici chibițează pe o bancă, pe marginea posturii destul de indiscrete, abordată de o domnișoară pentru un selfie.

Este evident că vin acolo zi de zi, e un spectactacol gratuit, pe care orașul iubirii eterne, ți-l oferă cu multă pasiune, chiar dacă atâta mai poți. Să stai și să privești frumosul. Mi-ar plăcea să îmbătrânesc așa...

O fântână aici, o serie de exponate și decoruri pentru o piesă de teatru colo, un mic Colloseum, o inimă de metal în care turiștii se înghesuie să-și facă poze, creionează tandru un tablou în care mii de oameni se simt minunat, se simt împliniți și fericiți. Urmează străzile.

O, da, străzile Veronei sunt un spectacol ambulant, sunt o explozie de vitrine cu haine de firmă și mai ales cu lenjerie de damă( cum altfel!). Străzi cu terase mici, discrete, unde chelneri isteți îți recomandă, o cafea TARE, un cafe coreto con grapa, ca să ai ce povesti acasă.

Piețe aglomerate cu tarabe înșirate ca mărgelele între două statui, sau între două fântâni arteziene, de secol XIX, cu străduțe care pleacă în toate direcțiile, cu produse tradiționale și...mulți magneți. Paste, macaroane și măști, și ziare, și fruncte confiate. O nebunie de dorințe și de simțiri.

Fluviul uman uriaș, nu are  decât o singură țintă. Asta în pofida numeroaselor indicatoare, ce îți arată alte obiective turistice, ale diverselor familii ce au condus orașul, muzee, castele, piețe, statui. Nu, toată lumea merge undeva. Hai că știți. Doar sunteți la Verona.

 La Casa Julietei!

Toată lumea vrea să vadă balconul, casa, micul gang, peretele pe care sunt scrise mesaje scurte de dragoste, micul spațiu interior, pietruit și plin de îndrăgostiți care-și fac selfie-uri.

Pereții gangului, sunt negri și urâți, groși, stratul de vopsea de la markere, miroase urât, iar tinerii se cațără unii pe umerii altora, să ajungă cât mai sus. În acest fel mesajul tău scris, va fi acoperit mai târziu. Dacă aș avea peste doi metri, așa face un bănuț bun aici. Aș scrie pe tavan.

Să zicem că este frumos, dar nu simți nimic. Este prea aglomerat. Ieșirea în strada mare, este ca o gură imensă de aer curat. Privești în sus la arcadele care unesc casele peste stradă și te minunezi de rufele puse la uscat, în modul cel mai natural cu putință.

Dincolo de ziduri, se ițesc turlele bisericilor, construite în toate stilurile și în toate perioadele, iar un turn maiestuos, dreptunghiular, iese în evidență, amintind de campanila de la Veneția. Un alt oraș al iubirii...

Câteva ore furate pentru Verona, n-au cum să ajungă, așa că îți propui ca altă dată să vii si să stai cel puțin două zile, poate mai mult. Să hălăduiești haotic, peste tot, să intre tălpile în caldarâm, să-ți sfârâie gâtlejul după o bere, o Birra Moretti, scumpă ca naiba. Dar să te bucuri că ești acolo și nimic să nu mai conteze. Asta este Verona mea.

Cula Greceanu de la Măldărești, o frumoasă dar dureroasă descoperire

Măldăreștii Vâlcii reprezintă o chintesență a ceea ce spiritul popular și istoria au de oferit urmasilor trăitori în Subcarpații Olteniei de sub munte. 
Îmi plac și mă fascinează clădirile astea de tip culă( turn/ kulă în limba turcă), felul acesta de a gândi defensiva, de a proteja familia boierului, în perioadele tulburi ale evului mediu fanariot, pare rupt din filmele cu pustiurile Iranului sau cu peisajele pietroase ale Bosniei.
Tip de fortificație, întâlnit, de altfel în toată lumea balcanică, cu precădere la sud de Dunăre și în Orient.

Complexul muzeal Măldărești este extrem de accesibil, situat la 3 kilometri de orașul Horezu, unde se află minunata mănăstire în stil brâncovenesc( articol AICI), singura construcție din sudul țării inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Asta ca să înțelegeți că zona merită un circuit intens de vară sau de primăvară, sau de ce nu, de toamnă.
Cu mănăstiri( Frăsinei, Dintr-un lemn, Horezu), cule( Duca, Greceanu,Zătreanu, Bujoreanu), chei( Bistriței Vâlcii), peșteri( Sf. Grigorie Decapolitul), stațiuni( Govora, Olănești), saline( Ocnele Mari) și peisaje rurale de toată isprava.

Cula Greceanu- ca si Cula Duca, despre care am scris AICI- este o clădire simbol pentru zona etno folclorică a regiunii deluroase de sub Munții Căpățînii, și aflu cu dureroasă surprindere că onor consiliul județean( cu litere mici, că așa merită) Vâlcea nu a mai plătit chirie proprietarului pentru clădire, așa că ea este la/de vânzare!
Trist, dar adevărat. Nici nu poate fi vorba să o cumpere, nu-i așa? Nu iese parandărătul celor din ștăbimea politică a consiliului.

Dacă vă amintiți ultimele și intensele secvențe din Aferimul lui Radu Jude, ele au fost filmate în praful și sub copacul falnic din poza  primă a acestui articol. Bine, și Trandafirul galben  și Drumul oaselor și Iancu Jianu, au fost filmate parțial, tot aici. Un loc mirific, o locație excelentă, o minune de grădină și de construcție, de o frumusețe sobră, dar atrăgătoare, respingătoare prin finisajele mai neaoșe și în același timp misterioasă și impunătoare.

Ridicată, se pare, pe la începutul secolului al XVI lea, de jupân Măldărescu, cula a intrat în familia pictoriței Olga Greceanu , abia prin secolul XX. În perioada comunistă a fost restaurată și consolidată, iar în anii 2000 a fost restituită urmașilor familiei Greceanu. Aceștia au făcut o înțelegere cu autoritățile, prin 2008, înțelegere care a căzut, așa cum am arătat mai sus.
Cula Duca din apropiere, întregește ansamblul arhitectural al culelor din Oltenia înaltă, cele mai vizitate și mai interesante din județ. 

Să sperăm că statutul culei Greceanu, va fi acela de construcție unică, de importanță publică, națională, și nu conac de boieri de viță capitalistă. Ar fi o pierdere pentru cultura națională, ar fi încă un exemplu că ne pricepem, al naibii de bine să dăm cu piciorul istoriei.

Bisericuța frumoasă din sat

Trovanți fotografiați într-o curte din sat

Defielul Dunării, malul românesc văzut de pe cel sârbesc

Șoseaua și calea ferată de la noi, cu mici viaducte și tuneluri

Am avut ocazia, în acest an, să trec Dunărea pe la punctul vamal de la Porțile de Fier, prilej cu care am făcut mai bine de 80 de kilometri pe șoseaua ce șerpuiește pe marginea defileului. Drumul sârbesc este mult mai bun și mai pustiu decât cel românesc, asta pentru că are statut de drum național și în lungul lui sunt mult mai puține localități , unele chiar mici stațiuni sezoniere, deci locuite așișderea.

Am văzut acum câțiva ani tot malul sârbesc, pe  aproape toată lungimea defileului, de la Orșova la Moldova Nouă, parcă mai abrupt și mai sălbatic, dar cel românesc privit de pe cel sârbesc este pur și simplu minunat.
Voi scrie câteva cuvinte la fiecare poză, adăugând și link-ul către postarea cu Trikule, Babacaia și Castelul Golubac.

Zona mai largă de la ieșirea din Eșelnița.

Mănăstirea Mraconia, o apariție de-a dreptul cețoasă. Link către o postare despre ea -AICI.

NO COMMENT.

Punctul unde Dunărea face un cot uriaș, care mușcă din Serbia.

Tot, Mraconia, undeva acolo este și statuia monumentala a lui Decebal. O postare despre ea - AICI.

Cetateasau Castelul Golubac, pe sub care trece șoseaua, mult mai frumos parcă de pe malul nostru și cu o legendă lacrimogenă- AICI.

Stânca Babacaia, care țâșnește de nicăieri în apropierea portului Moldova Nouă, cu o legendă interesantă- AICI.

Biserica fortificată Saschiz. Monument UNESCO. Cetatea și împrejurimile

Nu știu de ce, dar dintre siturile rurale din Patrimoniul Mondial UNESCO, din sudul Transilvaniei, cel de aici, de la Saschiz, mi se pare cel mai puțin pus în valoare. 
Odată că nu este menționat aproape deloc, ca și monument aflat pe lista patrimoniului mondial și în al doilea rând pentru că pare o localitate de tranzit, încadrată ca multe altele, săsești, din zonă, la categoria zonă rurală cu peisaj ancestral. Fain. Și cam atât.

Pe site-ul comunei, la obiective turistice, nici măcar nu este precizată încadrarea bisericii fortificate și a turnului în  lista UNESCO.
Asta indică un anume gen de (ne) preocupare. În tările civilizate asta aduce, prestigiu, stimă, turiști și mulți, mulți, bani.
La noi, E 60, traversează comuna( Rupea-Sighișoara), mașinile trec, iar pe un deal,  privește stingheră fortificația medievală în ruină.. Nimic care să te oprească, niciun indicator mai acătării, nicio mențiune cu câțiva kilometri mai încolo sau mai încoace. În sfârșit!

Saschizul, este o localitate ridicată inițial de secui, apoi colonizată de sași, încă din secolul al XIII lea. Biserica evanghelică fortificată, este construită în zorii lui 1500, cu numeroase elemente defensive. Acestea sunt mai evidente aici și din cauză că ceatea țărănească a fost construită pe dealul din apropiere, la aproximativ 2 kilometri distanță. Față  de Viscri sau Prejmer, aici s-a constatat  mai târziu, că cetatea de pe deal își cam pierde funcția de apărare, în cazuri de năvăliri rapide, astfel că biserica a fost întărită pe parcurs și i s-a adăugat și un turn monumental, copie din secolul al XVIII lea al celebrului Turn cu ceas din Sighișoara.
Cetatea nu are lucruri spectaculoase, turnurile fiind în ruine, capela interioră de asemenea, fântâna(65 metri adâncime, inițial) despre care se spune că era continuată cu un tunel ce ducea în biserică este colmatată, zidurile de 9 metri înălțime sunt o amintire.

Asta în condițiile în care vreo două indicatoare prăfuite te anunță că esti lângă o fortificație ce a fost creată pentru a apăra 6 sate. N-am putut ajunge cu mașina până acolo, pentru că nu ptrea este amenajat nimic. Un drum o fi, dar nu este nimic acolo să te îndrume, să te ghideze. Mă gândesc ce ar putea fi Saschiz-ul și doar dacă ar fi jumătate reconstruită, din cât este Cetatea Neamțului, azi.
Pe scurt, potențial, potențial, potențial.
Comună frumoasă, pusă sau auto(im) pusă în umbră de Viscri sau de Sighișoara, cu care se pare că a și concurat prin Evul Mediu târziu, pentru rolul de regină a cetăților din sudul Transilvaniei.

Ceasul astronomic din centrul Pragăi

Lumea se adună să privească figurinele din ceasul astronomic și astrologic, din turnul primăriei orașului, în piața orașului vechi. Sutele de turiști ascultă în liniște și cu telefoanele pornite, sunetul de clopot ce anunță ora fixă. Imediat ce se termină, se aude cum gălăgia tipică piețelor cu turiști se reia, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Cula Duca din Măldăreștii Vâlcii

Toată zona de nord a Munteniei dintre Olt si Dunăre, așa numita ,,Oltenie de sub munte" , este presărată cu zeci de construcții ciudate care au aparținut marilor boieri din trecut. 
Este vorba despre CULE,  în fapt mici conace boierești fortificate, cu numele KULE =  TURN, venind de la cei care cotropeau neîncetat Muntenia, adică de la turci. 
Originea acestor case cu etaj se pierde departe în pustietățile Orientului, în deșerturile Afganistanului și Iranului sau în zidirile mediteraneene, și au scop de apărare în calea bandelor armate, începând să fie construite cu 1650 când autoritatea centrală muntenească nu mai putea asigura boierilor siguranța. 

Aceste bande armate turcești terorizau, la sfârșitul secolului al XVIII lea, zona de la nord de Dunăre, având baza de plecare în cazarmele din Bulgaria de azi, ce aparțineau pe atunci Imperiului Otoman.
Casele au toate forma unui turn și reprezintă un melanj curios între arhitectura civilă, cea militară și cea țărănească, cu ziduri groase, cu mici creneluri, cu unul sau două etaje și cu o scară interioară, ce dă la etaj într-o logie spațioasă. La exterior logia se deschide prin arcade în formă de toartă de  coș care se sprijină pe coloane scurte, și care conferă un farmec aparte culelor.

Cula Duca, a fost construită pe la 1812( după alte surse 1818) de un membru al familiei Măldărescu, după care, la mai bine  de un secol, este vândută politicianului liberal I. G. Duca, prim-minstru pentru o scurtă perioadă la sfîrșitul anului 1933, când este asasinat pe peronul gării din Sinaia de către nicadori(legionari), simpatizanți ai Gărzii de Fier.
Politicianul liberal, a fost asasinat pentru că se împotrivea cu cerbicie candidaturii Gărzii de Fier la alegerile care urmau ăn România.
Trist este că Regele Carol al II lea, de la care plecase din audiență, înaninte să fie ucis, știa că urmează un atentat la viața primului ministru???

Cula este formată din parter unde se află comuna beciului, o încăpere mare cu grinzi uriașe care indică anvergura deosebită a construcției, etajul I cu trei camere și etajul II unde se află două odăi. Acestea se vizitează cu ghid specializat și foarte dedicat și atent să nu depășești linile și sforile întinse prin casă. Asta  pentru câțiva lei, oricum nesemnificativ, pentru porția de istorie arhitecturală și clasică pe care ți-o iei în această minunată regiune din țara noastră.

Peste ,,drum" de grădina frumoasă, în 1912 politicianul ridică o căsuță modestă de vacanță, care a devenit azi casă memorială, unde poți încă simți mirosul trebilor politice sau foșnetul fracurilor vechilor boieri de stat, care puneau la cale marile lovituri politice liberale din zbuciumatul ev interbelic.
Dacă vorbiți cu administratorii Complexului Muzeal Măldărești, în această căsuță, undeva în lateral, se află amenajate cămăruțe unde  puteți să vă cazați.
Lunea este închis, după cum bănuiți, iar în restul săptămânii puteți să vizitați cula Duca  si cula Greceanu între orele 10 și 18.

Puteți lega vizionarea acestor cule, de vizitarea muzeului trovanților de la Costești și de mănăstirile din zonă, Horezu- monument UNESCO( singurul din sudul țării inclus în acest patrimoniu) sau frumoasa Mănăstire dintr-un Lemn.