Băile Homorod

pârtia mica si îngusta, destul de bine intretinuta

in fundal este pensiunea despre care v-am scris


un molid inghetat linga un pui blindat( sau invers !)


aglomeratia de la izvorul de apa minerala

Nu stiu ce băi sunt acestea, dar mie nu prea mi-au placut. In drum, ingramadite, doua trei pensiuni si o pârtie de schi ce da aproape in parapetul inalt, de beton al strazii.
Am venit aici ca la pomul laudat si n-am gasit decit un molid inghetat (vezi pozele), de altfel singurul element interesant din acesta minilocalitate.
Case nu prea exista, poate spre Martinis sa se intinda satul, in rest destul de multa aglomeratie si afara si in pensiunea din strada unde taiai fumul cu iataganul.
Loc de inchiriat schiuri n-am gasit, desi am intrebat si am fost indrumat catre casa verde din deal, tot n-am gasit. De altfel se pare ca pârtia apartine acelei pensiuni si peste tot scria proprietate privata. Ma rog.
Un alt lucru demn de retinut este prezenta celor douasprezece izvoare (probabil si motivul pentru care a fost infiintata statiunea), din care unul mai amenajat mi-a atras atentia pentru ca era foarte aglomerat, am citit panoul si am inteles ca are proprietati deosebite atit in cura interna ( ficat, stomac, intestine) cit si in cea externa (piele). Nu stiu unde sunt celelalte unsprezece, dar sunt convins ca ele exista pe acolo pe undeva si ca vara pot fi cautate mai pe indelete ca si ruinele unor turnuri romane de aparare si de veghe.Unde este Homorodul ?
Este pe drumul national ce leaga Miercurea Ciuc de Sighisoara, la 21 de kilometri de Odorheiu Secuiesc (15' de mers cu masina), intr-o zona care face intrarea in intortocheata depresiune a Homoroadelor (Mare si Mic), din zona Subcarpatilor Transilvaniei.
Statiunea este situata la altitudinea de 756 m, intr-o zona frumoasa cu paduri de amestec, foarte aproape de Vlahiţa, unde primavara -vara puteti merge sa vedeti o spelndida poiana de narcise(monumente ale naturii).

Cascada Putnei - Lepsa

viteza apei care curge printre aceste stinci atinge 18 m/s!

Din pacate Lepsa mi-a lasat un gust amar, accentuat si de drumul pe care l-am urmat ca sa ajungem acolo, prin Soveja (jalnica relicva a turismului romanesc, cu un singur hotel de o stea, numit Zboina dupa numele unei culmi din Muntii Vrancei).
Ce este Lepsa ?
O adunatura de case ale fostilor oieri din Tulnici si o pastravarie, numai o statiune turistica nu.
O aglomerare de sute de corturi intr-un camping improvizat, un hotel scump si citeva pensiuni ale unor galateni scapatati, pe un tapsan in lunca Putnei vrincene, unde sute de ,,turisti ": galateni, braileni, vrinceni si buzoieni se distreaza la focurile cu mititei si costite de porc si incing in noapte orgii muzicalo-distractive cu Guta si Vijelie.
N-am nimic cu oamenii in sine, treaba fiecaruia, dar ministatiunea asta manelistica cu doua magazine imputite si cu citeva tarabe ce mizgalesc peisajul si asa ,,parfumat '' de gratare nu merita atita efort.
Ajungeti la Lepsa mergind pe la Focsani (74 Km.) spre Tirgu Secuiesc, trecind prin Tulnici pe DN 2 D, si traversind apoi Muntii Vrancei (virful Goru 1785 m), comuna fiind strajuita de Muntele Lepsa (1390 m) ca si de Muntele Zboina Neagra spre nord si Muntele Tisaru spre sud.
Cel mai important obiectiv turistic este Cascada Putnei sau ,, Saritoarea Putnei ", o minune geomofologica si hidrologica, aproape fara egal, cu o cadere in trei transe, de 12-14 metri in care apele Putnei se zdrobesc de peretii calcaro-grezosi, cu un urlet ce infioara privitorul, pentru ca in final apele sa se linisteasca in bazinetul de eroziune de la baza cascadei.
Cascada are o lungine de 76 m, cu o diferenta de nivel de 14 metri si cu un debit mediu de 9 mc /s. Pe peretii stincosi ai cascadei cresc citeva plante rare de stincarie ca: garofita, iarba surzilor, mierluta si izma de munte, iar radacinile de fag, ulm, mesteacan, arin negru si artar, stau suspendate parca intre crapaturile muntelui.
Acesta este singurul element cu adevarat impresionant din acesta zona, in afara de peisajul cu munti impaduriti din zona Gresu dincolo de Lepsa spre Depresiunea Brasovului in zona pasului Musat (1100 m) , dupa care soseaua coboara spre Ojdula (Jud. Covasna).

Durău-aşa şi aşa

 







Nu mi-a plăcut niciodată Durăul, dar am ajuns acolo cu elevii la Hotel Bistrița (acceptabil, sala mare, camere curate), apoi mai jos de Durau, la Pensiunea Ioana am petrecut pe cinste cu prietenii, într-o seară de februarie cu grătar, țuică si vin fiert la minus 10 grade.
Altadată am fost la Pensiunea Lebăda si m-am simtit relativ bine și unde am gătit în curte, la aer curat. 

Totuși, ce nu mi-a plăcut ?
Atmosfera de sat uitat de lume între munti, peisajul dezolant cu versanți despăduriți (singurul rămas împădurit este Ceahlăul), case în paragină si case de vacanță în constructie, magazinul sătesc cu aerul unui vestigiu comunist, tarabele cu nimicuri scumpe, drumul din statiune plin de gropi și de pietre de la ultima revărsare a pâraielor din zona. 

Sau poate era hotelul părăsit si bântuit de la buza padurii, pensiunile putine si mici, cu așa zise restaurante scumpe, mucegaite, cu chelneri pusi pe harță si pe ciupit fraieri (cel putin doua faze am trait acolo) gropile lăsate pe dealuri de către alunecarile de teren, pensiunea Vânătorul care între timp a ars, drumul prea lung pâna acolo si multe altele.
Mănăstirea și Mitropolia Moldovei au revendicat tot, dar absolut tot ce se putea de la terenuri si clădiri pâna la munți, pietre și păduri si ape, plus hotelul numit astazi ,,Pelerinul ", cât de rău le merge se vede dupa ultima biserica construita în incinta mănăstirii.
Nu vreau sa fiu rău si sa vorbesc aiurea pentru că în definitiv nu iau numele Domnului în deșert, dar mi se pare ca pe undeva se exagereaza si se urmăreste ca lucrurile sa rămănă așa cum sunt, adica PARAGINA, pentru ca cei care stăpânesc acum zona să o poata exploata în voie.

De bine- priveliștea asupra Ceahlăului (munte simbol pentru Moldova, înca de pe vremea lui Dimitrie Cantemir, alt.max. 1911 sau 1907 m, vârful Toaca si Ocolasul Mare, alcatuit din conglomerate si calcare, ce genereaza un relief ciudat cu stinci erodate de vânt numite Panaghia sau Dochia ori Cascada Duruitoarea de pe traseul spre vârf) asta daca nu prindeti ceata și muntele acoperit pâna la poale de aceasta.
Un serviciu de salvamont cât de cât pus la punct, bine dotat si cu hărți complete ale zonei Ceahlău- Izvorul Muntelui.
Pârtia de sanie și schi destul de buna pentru neinitiati si pentru cei ce n-au ajuns în Alpii Austriei, cum suntem si noi (desi trebuie sa treci prin terenul mănăstirii ca sa ajungi la pârtie, daca se enerveaza călugarii pe păginii ăștia care striga ca nebunii si inchid poarta).
Cel mai bine se mănânca cred la Bradul si la Bistrita, cele doua hoteluri unde s-a investit câte ceva în modernizare.
Trist, dar asta este România turistică. Mergeti si vedeti daca mai aveți chef...

Băile Herculane-o staţiune tristă

Dacă hotelurile din dreapta şi stânga statuii erau locuibile, strada era plină de maşini, uitaţi-vă ce trafic era la ora 18 prin centrul staţiunii vechi!Ha, ha...

    Din păcate, această staţiune nu mi-a făcut o impresie deosebită, am ajuns de vreo două ori aici și de fiecare dată am fost dezamăgit. Prima dată am ajuns cu elevii și ne-au cazat la Hotel Dacia la etajul 15!!! Ei, imaginați-vă ce scandal am făcut, camerele din hotelurile sindicatelor, știţi probabil cum arată: uşi umflate, geamuri crăpate, mochete vechi, robinete ruginite, plus că la ora 11 lifturile se opreau şi să-i vezi pe copii ce condiţie fizică făceau alergând pe scări; aşa le trebuie, ce caută pe afară la ora 11?

    Peisajul este frumos, dar sufocat de construcţii, o îngrămădeală cum mai vezi doar în satele stup din zona mediteraneană, cu locuinţe suspendate pe versantul muntelui. Nici a doua oară, anul acesta, când am ajuns nu m-am bucurat prea tare, era week-end şi cu tot respectul pentru locuitorii obişnuiti ai Olteniei, staţiunea era o Craiovă mai mică, de fapt o periferie, pentru că mulți dintre cei ce o populau se constituiau într-o faună dubioasă, cu maşini bengoase de Italia din care răzbăteau, ce altceva decât ...... Mozart, Chopin, Vama.
Staţi vă rog, că am greșit tastele, de fapt erau..... Guţă, Parizer, Salam, Adi, Vali (să nu credeţi că sunt mai înţelegător cu moldovenii sau cu dobrogenii). Dacă vă vine să credeti, în staţiunea nouă sunt doar două restaurante- Cezar- o bombă împuţită cu mâncare proastă, pentru săraci, pentru săracii de pensionari, asta dacă au bani de mâncare şi nu stau cu o bere în mâna trei ore şi încă unul peste drum, o chestie schiloadă care se vrea terasă, cu chelneri slinoşi şi mocăiţi, care uită să te servească.
    Vă dati seama că am căutat în altă parte, tocmai în oraș, o pizzerie- restaurant mai acătării şi am găsit-o pitită pe după blocuri (este drept am mai fost şi la un restaurant italian unde în meniu era trecută o porție de cartofi prăjiți la 65 mii lei vechi!). Mai aveam de umblat prin ţară, aşa că nu mi-am lăsat toţi banii acolo!

    Nu vreau să-mi amintesc despre baia în piscina cu apă termală (ăsta este probabil singurul lucru care mi-a făcut bine- natura să traiască!), unde stăteau claie peste gramadă sute de oameni, bătrâni, babe cu broboadă, copii şi mulţi, mulţi tineri cu lanţuri groase la gât.
Am căutat o pensiune mai bine de o oră, găsind într-un târziu o căsuţă în oraş, cu două camere, și cu condiţii bune. Ceva sau altceva m-a întristat, daca mai era nevoie. Paragina din centrul vechi al staţiunii, hoteluri de sute de ani cu arhitectură deosebită stau în ruine, unul singur este renovat si are patru stele- Ferdinand, în rest doar statuia lui Hercule mai merită fotografiată, ceea ce am şi făcut.

Trist, foarte trist. Păcat de peisaj, de Cheile Cernei, de zona Domogled, de apele termale...

Sarmisegetusa și ministațiunea Râuşor

poza în fata Forumului
la fel (destul de bine pastrat, aranjat, aici se faceau și săpături de ăatre studentii la istorie)

pătruns de sentimente patriotice!( în incinta amfiteatrului)

doamna si fericirea data de savurarea unei înghetate într-un loc încărcat de istorie

    Dacă ajungeti vreodată în partea aceea de țară, între Hațeg și Caransebes, pe drumul european 58, trebuie să vă opriti la Sarmisegetusa.
    După ce ieșiti din Hunedoara, urmați drumul spre Hațeg (Depresiunea Hațeg este situată între Munții Poiana Ruscă la vest și Grupa Retezat -Godeanu la sud), la Totești puteți face dreapta spre Biserica Densuș. Este un veritabil monument de arhitectură din piatră,  construit în secolul 13 din piatra adusă, se pare, de la vestigiile romane din fosta capitala a Daciei, Sarmisegetusa. Are numeroase elemente de arhitectură păgână, cu inscriptii și reprezentări antropomorfe care nu prea au legătura cu Creștinismul, oricum, este un monument de văzut.
    Dupa câțiva kilometri va aparea pe pe stânga comuna Sarmisegetusa, iar la iesirea din această comună veți vedea ruinele capitalei construite de romani, Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetusa.
Acestea se pot vizita, unde puteți vedea amfiteatrul roman, care avea 5000 de locuri, diferite rămășițe arheologice ale templelor închinate zeilor romani si, undeva mai departe, forumul roman, adică zona de întâlnire a locuitorilor capitalei, promenada si locul de discutii politice a acestui oraș.
    Veți fi surprinși sa vedeti chiar lângă ruine, plantatii de porumb, poate pe locul unde erau alte edificii ale cetății, dar problemele legate de proprietate, litigiile dintre ţărani si stat (care niciodată nu are bani sa răscumpere aceste terenuri si sa facă săpături) au facut imposibilă descoperirea tuturor locațiilor arheologice din zona.
    Puteti sa va cazati în sat, la diferitele pensiuni, dar noi am dorit sa vedem barajele si lacurile de acumulare de pe Râul Mare (afluent al Streiului, ce vine din Munții Retezat ), asa ca am mers trei- patru kilometri. si am facut stânga spre Râuşor. Este o mica statiune situata la poalele muntilor Retezat, unde am cautat disperați o pensiune, pentru ca ori erau prea scumpe ori erau închise, ori se închiriau pentru grupuri mai mari, până la urma am gasit chiar la intrarea în aceasta ministatiune.
    Ce m-a surprins este drumul, super asfaltat, cu statut de drum judetean, asfaltat de Consiliul Județean Hunedoara, când am ajuns sus m-am lamurit, o groaza de case de vacanță construite în buza prăpăstiilor, în mijlocul sau la poalele pădurii si atunci m-am întrebat ale cui erau acele case.Păi, cum ale cui? Ale șmecherilor de România, care-si pot face drum până la poarta vilei, dar nu cu banii lor.
Nimeni nu mă poate convinge că acesta ministatiune este de interes măcar zonal sau judetean, de a trebuit sa fie investite câteva miliarde de lei bune în acest drum.
    În sfârsit, să țtiti ca peisajul este superb, ca va puteti caza si în satul Râusor, puteti vedea lacul de acumulare cu acelasi nume sau dacă stati mai mult si este vara puteti merge la hribi sau fragi în pădure.
O mentiune vreau sa fac vis a vis de Sarmisegetusa Regia (capitala Daciei în timpul lui Decebal), acesta se află pe un drum relativ inaccesibil, dar daca aveti un 4x4 puteti merge de la Orăștie spre comuna Costești (18 km.) aflata la poalele Munților Orăștiei( acesti munti sunt o treapta mai joasa a Muntilor Șureanu, din Grupa Parâng, unde se afla si vestitele pesteri cu vestigii neolitice Ohaba -Ponor si Cioclovina). După  încă 18 km, pâna în comuna Grădiștea de Munte, unde pe un deal din apropiere se afla ruinele cetatii, cu foarte cunoscutul calendar dacic, problema este cum ajungi acolo?
Iată ca pentru unii se găsesc bani, dacă interesul personal o cere, iar pentru cele mai importante vestigii dacice din țară şi aflate pe lista UNESCO nu, măcar pentru amenajarea unui drum normal.