Hotel Aluniş- Sovata, trei în unul

A fost prima dată când am petrecut Sărbătoarea Crăciunului, departe de casă. Prilejul a fost dat de oferta destul de generoasă a acestui hotel din Sovata, unde mai fusesem să luam masa cu ceva ani în urmă, aşa că ştiam la ce să ne aşteptam. În plus, au realizat o investiţie extrem de utilă şi anume un centru SPA, legat de hotel, cu dotări deosebite.


Hotelul

Face parte dintr-un complex de cazare mai mare ce include si câteva vile, fiind singurul hotel care a ,,suferit" modernizări.
Intrarea în hotel este, însă, umbrită de recepţia şi barul care te duc puţin cu gândul către altă lume turistică, aceea a poporului muncitor care vine la tratament ca să împlinească dorinţa iubitului conducător. Aerul de lambriu expirat nu iese, indiferent cât de mult îl lăcuieşti, comunismul să trăiască.
Recepţionerele sunt amabile şi asteaptă cu eleganţă să deschizi gura, pentru a-ţi răspunde, după caz, în maghiară sau în româna, sau în engleză, de ce nu?
Camerele de la etajele superioare sunt modernizate cu mobila albă, cu acces cu cartela, cu tot ceea ce presupune cazarea la trei stele, asta deşi hotelul este clasificat la două.


Restaurantul

Elegant şi curat, cu locuri pentru fumători şi nefumători, cu un personal amabil, cu formaţie muzicală, care creează o ambianţă plăcută.
La mâncare sunt însă, un dezastru!
Nu că nu ar fi suficientă, dar nu prea are gust, început şi sfârşit, nici fripturile sau Cordon Bleu-ul, şi nici supele sau ciorbele.
Ştiam asta din comentariile citite înainte. Nu cred că nu-şi pot permite un bucătar cu experienţă-pentru că altfel nu-mi explic -, mai ales ca în zona secuiască se mănâncă bine, iar oameni au drag de mâncare, vezi Pensiunea Korona din Borsec.
Păcat, se poate mai mult.


SPA-ul

O construcţie modernă cu trei etaje care se vede şi din zona lacului Ursu, şi care domină arhitectural partea de sus a staţiunii.
Dispune de piscină, băi cu apă sărată şi termală, jacuzzi, masaj, solar si fitness. În preţul biletului puteţi avea acces gratuit la piscină şi la băile termale, dar celelalte servicii le plătiţi.
Un bar situat langa piscina si doua angajate de la receptia SPA-ului, indica buna organizare din acset departament.
O investiţie excelentă care ridică rangul hotelului şi atrage turişti, chiar daca unii dintre ei se comportă execrabil, ca nişte terorişti din genul pitecantropus.

Se pare că marketingul functionează pe principiul, avem de oferit cazare bună, relaxare multă şi mâncare proastă.

Pensiunea Korona- ghiocelul din grădina Borsecului

Aşa este, cu un ghiocel nu se face primăvară, dar este un început bun şi promiţător, pentru că am speranţa că va răsări soarele şi pe strada turismului românesc.
Deşi am fost în multe pensiuni, puţine din ele mi-au oferit atâtea satisfacţii, cum mi s-a întâmplat aici în nordul judeţului Harghita.



În primul rând, gazdele extrem de primitoare, de politicoase şi de săritoare, doar omul sfinţeşte locul, nu-i aşa?
În al doilea rând cazarea, în camere mari şi spaţioase cu toate dotările şi la un preţ aproape de neimaginat pentru trei stele (90 lei!!!).
Şi în al treilea rând, minunile culinare de care sunt capabili aceşti oameni m-au impresionat. Nu rataţi supa de gulaş si gulaşul SECUIESC(în poză) sau ,,Preferata Regelui"- un fel de cordon bleu excelent ori o pizza bogată sau păstrăvul la grătar.

proprietarul a pus pe pereţii pensiunii fotografii vechi cu Borsecul de altădată

Pensiunea este situată pe strada Carpaţi, cea care urcă spre noile părtii de schi construite şi amenajate de Ministerul Turismului, şi date în folosinţă la jumatatea lui decembrie(2010) si despre care am mai scris aici.
Dispune de 10 camere mari cu privelişte spre pădurile de conifere ce înconjoară zona, de sală de fitness, de restaurant şi de terasă.



Detalii pe www.pensiuneakorona.ro si la telefon 0748914267

Lacul Negru, Lacul Verde, Lacul Roşu- SOVATA

Sovata oferă şi alte minunăţii turistice naturale, altele decât vestitul lac Ursu, despre care am mai scris aici (apropo, seamănă privit de sus, chiar cu o blană de urs întinsă!)

O călătorie în jurul lacului, sau în rezervatia naturală ce înconjoară baza de tratament îţi prilejuieşte întâlniri saline cu alte câteva lăcuşoare cu denumiri bine articulate, legate de proprietăţile fizice sau de înfăţişarea acestora.

LACUL NEGRU

Este situat în interiorul staţiunii, pe strada de pe umărul dealul care domina artera principală. Pentru cunoscători, este situat imediat după campingul de sus şi după aşa numita casă a găzarilor, de fapt o vilă de protocol. Este împrejmuit, iar accesul este interzis. Am obsevat câteva mici staţii de pompare, probabil că bazele de tratament ale hotelurilor se alimentează de aici. N-aş putea să vă spun de ce se numeşte negru, probabil pentru că este situat într-o cavitate salină adâncă iar lumina nu ajunge dar şi din cauza pădurii.



LACUL ROŞU

Este situat în continuarea lacului Ursu, şi formează împreună cu lacul Verde un mic complex lacustru agreabil, iar culoarea roşie este dată, vara mai ales, de miliardele de vieţuitoare numite artemii-un crustaceu micuţ numit știinţific Artemia salina, care colorează apa în într-un roşu murdar, mai ales pe margini, unde apa este mai puţin adâncă. Are  în jur de 1600 mp.



LACUL VERDE

Mai mic decât lacul Roşu (310 mp), şi aflat înaintea acestuia, de altfel cele două comunică, poartă denumirea datorită reflectării în apă a verdelui pădurii, copacii aplecându-şi ramurile asupra lui.
Ambele lacuri au în adâncime un nămol mineral salin cu sulfat de fier şi calciu, ceea ce le conferă un potenţial terapeutic deosebit, pentru viitor.



LACUL ALUNIŞ

Este al doilea lac din staţiune ca mărime, are peste 3500 mp, şi se află în imediata apropiere a lacului Ursu. S-a format în anii '70 cu câţiva metri mai jos decât fratele lui mai mare, aşa că apa din Ursu se scurge în Aluniş. Este mai puţin sărat decât Ursu dar cu toate acestea are pontoane şi deci există posibilitatea de a  se face băi terapeutice.



LACUL PARASCHIVA SAU PIROSKA

Ultimul lac din salba de lacuri de la Sovata, este un lac dulcicol, cu o cantitate mai mică de sare dizolvată, astfel că permite şi existenţa peştilor.



Drumul spre lacul Paraschiva

O poză artistică

Munte de sare pe care apele de şiroire din precipitaţii îl dizolvă, apa ajungând în lacuri şi alimentându-le cu sare

Lacul Ursu într-o dimineaţă caldă de decembrie

Sare la zi

Salina Praid şi speleoterapia

unelte de lemn folosite de secuii ocnaşi la exploatarea sării

capela ecumenică sfinţită în 1993 cu hramul Sfântului Ioan de Nepomuk




Situat la poalele Munţilor Gurghiu-Harghita, în extremitatea estică a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Praidul este cunoscut pentru salina extraordinară amenajată aici. Alte saline vizitabile din ţară mai sunt la Tg.Ocna, Cacica, Turda şi Slănic Prahova.

Zona Praid-Sovata poartă numele de ,,Ţinutul Sării", dealul ce înconjoară localitatea numindu-se, cum altfel, Dealul Sării( sau Spatele Sării) cu altitudinea de 576 de metri, fiind în fapt o cută diapiră apărută într-o mare de lave andezitice neogene.

Salina propriu-zisă se vizitează(12 lei intrarea) mergând cu un autobuz pe un drum-galerie lung de 1250 de metri până la intrarea către scările (câteva sute) ce coboară la 120 de metri adâncime. Sub acest orizont sarea se exploatează în continuare după ora 15, de la adâncimi de până la 320 de metri.
Zăcământul de sare(cel mai mare din ţară) îşi are rădăcina la mai bine de 3 kilometri în pământ, acesta ar putea asigura necesarul de sare al ţării pe câteva sute de ani!

Speleoterapia(forma de terapie practicată în aerul plin cu aerosoli din minele de sare sau din anumite peşteri) şi climatoterapia se practică minim patru ore pe zi( încă din 1980) timp de trei săptămâni, pentru afectiuni ale aparatului respirator(astm în special) dar şi pentru reumatismul bătrânilor. Numărul de vizitatori din timpul verii atinge un maxim de 3000 pe zi, aici funcţionând un restaurant, un mic muzeu al sării, o minibiblioteca dar si terenuri de sport sau sala de internet.

Lângă salină functionează un bazin cu apă clorurosodica(sarată) si termală cu temperatura de 50 de grade recomandatî în afectiunile ginecologice, la fel ca lacul Ursu din Sovata.

Lacul Ursu(Sovata), rezervaţie naturală cu proprietăţi terapeutice unice

Situat chiar în centrul staţiunii Sovata, acest lac este cunoscut de multă lume datorită salinităţii sale foarte mari, proprietăţilor terapeutice dar si pentru faptul ca este o rezervaţie naturală.

În lumea ştiinţifică este cunoscut ca fiind lacul cu heliotermie(cel mai mare din lume, de acest tip si unic în Europa). Heliotermia seamănă cu efectul de seră, căldura intră în lac prin stratul de suprafaţă- mai dulce- ajunge în stratul de adâncime-mai sărat- unde rămâne captivă(n.m.- căldura). Astfel, în adâncime, la peste 1,5 metri se înregistrează o temperatură ce variază între 26 si 71 de grade Celsius, în funcţie de anotimp.



Proprietăţile terapeutice ale lacului, ţin de fenomenul de heliotermie și de salinitate care poate ajunge la adâncime până la 300 de grame/litru, conținând nu numai sare de bucătărie(NaCl) ci şi săruri de magneziu, potasiu și calciu. Vara, staţiunea este plină de turişti străini şi români, tineri și bătrâni care inundă la propriu malurile amenajate pentru baie ale lacului. Principalele afecţiuni care se tratează aici sunt cele ginecologice, cele ale aparatului locomotor si cele ale sistemului nervos periferic.



Formarea lacului se leagă de prezenţa în zonă a cutelor diapire(dealuri cu depozite de sare în interior) si de infiltrarea în ele a apelor din precipitaţii care au creat o cavitate carstosalină ce include Lacul Ursu, dar si două lăcuşoare în aproiere numite Lacul Verde si Lacul Roşu cu salinitate mai mare. Solul din zonă, deşi plin de săruri a generat o pădure de foioase luxuriantă, ce oferă peisajului o notă de exotic care bucura ochiul
privitorului.o imagine de iarna.

Biserica Şuncă şi Slănină- monument UNESCO din Dârjiu

Am rămas surprins să aflu că există în România şi biserici monument prezente pe lista patrimoniului mondial, care au şi altceva în afară de fortificaţii și picturi. Aceasta biserică menţine sau ascunde în turnurile sale un obicei multisecular şi unic în lume, anume depozitarea produselor de şuncă şi slănină din sat. Acest obicei se mai practică sporadic în câteva comunități reformate sau catolice din țară, multe din turnurile fortificațiilor numindu-se ,, ...al Slăninilor".

Ideea de comunitate unită, de întelegere între membrii ei este atât de bine reprezentată de obiceiurile din zonă încât, deşi nu sunt secui, sunt mândru că asemenea tradiţii se mai respectă în ţara mea.

Biserica din Dârjiu, judetul Harghita este situată la 20 de kilometri de Odorheiu Secuiesc, pe drumul spre Sighişoara. Undeva după Feliceni, faceţi stânga şi urmăriţi panglica de asfalt îngust și modernizat(!) care vă duce până în comună.

Aici, surpiză, drumul nu mai este asfaltat ci foarte desfundat. De fapt, nu este o surpiză pentru ţara noastră. S-or fi terminat banii la indicatorul cu patrimoniul mondial UNESCO.

Oricum, peisajul este fabulos și aduce oricui aminte de stilul de viață transilvănean, cu obiceiurile lor domestic, în care se amestecă influențele germane, maghiare și românești.

Doamna care ne întâmpină la portița joasă cu țâțâni ruginite este soția pastorului unitarian și un fel de ghid al bisericii. Rămânem uimiți de zona de incintă  a fortificației plină cu obiecte vechi, un adevărat muzeu în aer liber, cu lăzi uriaşe pentru depozitarea cerealelor, cu cărute cu roţi de lemn şi mici cămăruţe renovate unde vara drumeţii sunt ospătaţi cu ceapă, urdă, şuncă şi slănină.

În interior nu putem fotografia pentru că pictura ce-l înfăţişează pe Sfântul Ladislau și cărămida cu inscripţie runică din secolul XIII, se pot deteriora.

Este ușor de înteles aspectul, mai ales că doamna se exprimă politicos de stricat în limba română, astfel că mergem către amvonul şi altarul bisericii unde se ţin slujbe din secolul XIV-XV.

În acele timpuri, după marea invazie tătară, se vorbea despre o biserică a cărei apariţie, spune legenda, a fost anunţată de o stea. Iniţial a fost construită în stil romanic- tip hală- apoi transformată în stil gotic cu ziduri cu contraforţi.

Întrebăm din nou despre şuncă şi ni se spune că, după Crăciun oamenii o ţin în casă până dă căldura, după care mută hălcile afumate în turnul/ bastionul de vest, unde microclimatul și aerarea tipică fac ca aceste ,,porcării" să devină absolut delicioase.

Nu este singura atracție, apa din fântâna cetăţii este considerată miraculoasă și este folosită de pastor la Botez, iar tot aici ciobanii mulg oile și obţin un caş şi o urdă nemaipomenită, după o rețetă numai de ei știută.

Pe stema bisericii stă scris în maghiară - ghidul ne traduce:

,,Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi întelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii"

( Matei 10:16)

Iată de ce iubesc România!

Restaurant Pethö- Odorheiu Secuiesc- profesionalism

Situat undeva în zona centrala, pe stada ce dă în drumul national spre Sighişoara, acest restaurant se respectă si îşi respectă clientii.
Nu mai este de mult o surpriza faptul ca în Tinutul Secuiesc se mănânca foarte bine, dar parca aici ne-au fost întrecute toate aşteptarile.





Am mâncat aici niste ciorbe delicioase, asa cum ar spune un mucalit ,, ca în ultima mea zi de viaţă".
Fiind mai mulţi la masă, am ales să mâncam ciorbe diferite, de ciolan cu fasole, de gulaş si de burtă, iar asta a dus la un ospăţ... lichid, în toată regula.



Imi plac la nebunie restaurantele care îţi aduc ciorba în boluri mari, din care poti să mănânci cât doresti, pretul plătit fiind doar pentru o ciorba. Mi se pare suprema formă sau dovadă de respect pe care o poţi arata clientului tău.
Timpul scurt petrecut aici nu ne-a permis să ,, aprofundam" specialitatile de elită si anume Platoul Elisabeta- o forma a platoului secuiesc care este des întâlnit la restaurantele din zona- sau deserturile deosebite.
Servirea a fost la înalţimea aşteptărilor noastre si desi nu am socializat prea mult cu atmosfera sau chelnerii impresia generala este de profesionalism.

Capela lui Isus din Odorheiu Secuiesc-unică, veche și părăsită

Cine spune că secuii, ungurii sau rutenii  nu sunt tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă şi… copie sau împrumută metehnele unei naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de cele cultural-istorice.

Aceasta capelă, care ar trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi vedea de ce- este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de altfel aparţine administrativ.

Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de fotografiat, îmi fac timp într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această minune istorică, aflată nu se ştie unde la marginea orașului. Întreb la vreo două magazine, unde, contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se răspunde cu multă eleganţă, care este drumul de urmat. Ajung la capelă într-o jumătate de oră (undeva la marginea oraşului pe drumul către Sighişoara) şi încep să o fotografiez pe dinafară, căci poarta din zidul înconjurător, sprijinit în contraforţi, era ferecată bine. În acelaşi timp, îmi spun amărât că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de care nu ştie nimeni și pe care l-am găsit încuiat.

Întreb din nou, când ies în strada mare, un localnic despre custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română aproximativă , că moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă.

Îl găsesc pe bătrân, care vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la Petrila la mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri albe și groase. M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea printre băncile joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi medievale( casetarea a avut loc în 1677). Am tras puternic aer în piept și îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică încep să fotografiez cu nesaț.

Capela are o vechime apreciabilă, de prin secolul al XIII-lea, de când se presupune că este în picioare, fiind la origine capela unui cimitir al secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o încadrează, fără discuție, în categoria celor mai vechi și mai interesante monumente de acest tip din România.

Forma sa este și ea unică în România, de tip cuadrilobat (ca o cruce) și într-un stil care aminteşte de bisericile în stil romanic cu abside semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII, au închinat capela Inimii lui Isus, în maghiară ,, Jesus Szive ".

Am făcut un exerciţiu de imaginaţie legat de acest monument unic, iar în el vedeam o capeluţă albă, renovată, cu acoperiş de cupru (ultima intervenție de acest gen a vizat consolidarea zidurilor exterioare mâncate de umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei Mari, undeva prin 1996). Avea  pictura  interioară cu motive religioase medievale refăcută, cu zidurile cu contraforţi reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui renovată şi cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu indicatoare în oraş...

Din păcate, exercțiul meu s-a sfârșit mai repede decât a început, înecat în indolența unor autorități mult mai preocupate de o autonomie iluzorie, decât de promovarea  unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară sau engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri din… Ungaria.

un interior auster dar plin de dragoste



minialtarul şi tavanul casetat în 1677 dupa ce cel vechi se deteriorase

Revelion KÜKÜLO-sal, Hotel Târnava, Odorheiu Secuiesc

hotelul arata foarte bine la interior, de...exterior comunist

la recepţie, unde se află o hartă veche a Scaunului( judetului) Odorheiului

premiul cel mare din noaptea cea mare

Iani îl ajuta pe amfitrion(un actor din Sfântu Gheorghe) să extraga bileţele de la tombolă

focul de artificii a fost deosebit pentru un oras de 36 000 de locuitori!


afara la miezul nopţii cei doi pui ai mei

mostră de dansuri secuieşti

o bucăţică de aranjament!

solista formatiei -o draguţă- si ce bine cânta Cargo!

băieţii sunt pregătiţi de revelion si ce mândrii sunt când povestesc cum au stat ei pâna la 4 dimineaţa!

Oferte de revelion am cautat din start în zona Harghita -Covasna, pentru că şi anul trecut am petrecut nemaipomenit la Pensiunea Hatarpatak, în comuna Brădeşti.
Vreau sa lamuresc titlul mai întâi: Kükülo este denumirea maghiara a râului Târnava Mare, iar jocul de cuvinte indica sentimentul ce m-a urmărit tot sejurul.
Ştiam că secuii care se ocupa de turism sunt gazde primitoare, reusind de fiecare data să surprinda plăcut turistii români mai mult sau mai putin deranjaţi de aspectul cultural-etnic.
Nici nu ma gândeam ca nu va fi excelent la acest hotel situat în centrul oraşului Odorheiu Secuiesc, hotel renovat si foarte bine pus la punct, cu jacuzzi, sauna si sala de antrenament, cu un băruleţ simpatic ce aminteste de stilul retro al ,,cafe concert"-elor de odinioara. Toti angajatii, mai putin cameristele, cunosc limba româna la un nivel acceptabil de bun, iar serviciul de marketing este exemplar.
Interesant este ca familiile noastre, în total şase persoane plus doi tineri nebunatici si simpatici(Liviu si Dana) din Muntenia eram singurii români de acolo, restul erau turişti maghiari din Ungaria. Am suferit puţin după baladele românesti dar am suplinit noi în perioadele de pauză, cu toate ca formatia ne-a cântat si încîntat si cu melodii de-ale noastre.