Pensiunea Hunea din Panaci

Un loc magic și liniștit din comuna Panaci, situat în zona dinspre pasul Păltiniș( între Munții Călimani și Munții Bistriței), care duce peste munte către orașul Broșteni, aflat pe valea Bistriței. 
Este locul și pensiunea ideală pentru cei ce doresc liniște, energii pozițive, peisaj și mâncare bună, bună.

În multele peripluri pe care le-am făcut în Bucovina și nu numai, rar  am ajuns într-un loc în care să te simți aproape ca acasă, imediat ce te-ai dat jos din mașină.
Gazde calde, primitoare și muncitoare, doi oameni extraordinari care dețin pensiunea de foarte mulți ani, și care se pot lăuda cu produse ecologice.

La  sau de la sursă ecologică,  ei au carne proaspătă de pui, ied, miel, curcan, ouă curate, brânză de toate felurile, smântână, legume din solar, gemuri, dulcețuri și compoturi din fructe de pădure, plus că doamna este și o bucătăreasă excelentă.

Spațiul de joacă pentru copii include o căsută din bârne, un spațiu verde întins, un foișor imens și mult aer curat asezonat cu talanga vitelor care vin în asfințit la muls, către fânețaa din spatele foișorului.

Știu că pare că sunt plătit pentru promovare, dar la casa Hunea, nu se ajunge așa ușor pe internet pentru că nu prea își mai doresc promovare, mizând pe clienții fideli care revin aici cel puțin odată pe an. Așadar, dacă v-a plăcut sunați din timp și faceți rezervări.

Foarte important este faptul că deși au condiții foarte bune, cu camere mari, cu dotări de cel puțin trei stele, prețurile sunt de două stele, cu 100 de lei camera, chiar dacă pereții de lemn ar putea deranja pe unii mai sensibili la zgomotele pensiunii.

 La final, după ce mâncați, veți fi surprinși să constatați că ați mâncat mult, foarte mult, pe bani puțini, doamna fiind extrem de rezonabilă când vine vorba de stabilit prețurile la cele trei mese zilnice.

În concluzie, căutați pensiunea ecologică Hunea din Panaci, aflată la câțiva kilometri de Vatra Dornei, într-o depresiune de la poalele Călimanilor, unde puteți merge la hribi, în Parcul Național, sau mai aproape, la mănăstirea Piatra Tăieturii.

În zonă se poate face echitație, puteți urca călare la cei 12 Apostoli, se poate vizita stațiunea Vatra Dornei sau se pot face drumeții către micuța rezervație de la Tinovul Șaru Dornei ori către pasul Păltiniș( 1355 metri) de care făceam vorbire la începutul articolului
Telefonul îl dau doar după mesaj pe fb la Plecat de acasă

Cascada Krimml- Austria. Toate cascadele României la un loc.

Titlul nu este întâmplător. Și asta v-o spune cineva care a văzut câteva cascade din România. Ale noastre sunt simple scurgeri de apă pe versanți abrupți sau plini de mușchi, pe care apa se prelinge mai lin sau mai alert, în funcție de ploi și de topirea zăpezilor.

Să nu cumva să vă ia elanul naționalist și să spuneți că nu apreciez marile frumuseți naturale ale României, pentru că vă vor contrazice cele peste 800 de postări despre țara noastră minunată, de pe acest blog.

Realitatea însă nu poate fi contrazisă. Cascada Krimml din inima Austriei, cu ai săi 30 mc/s și cu cei peste 380 de metri cădere, în mai multe trepte, bate de departe orice cascadă de la noi.

O minune gălăgioasă, permanent aburindă, cu praguri și marmite de eroziune, alimentată de apa ghețarilor din Alpii din zona Pinzgau, își face loc lejer în lista oricui bate Austria vara sau iarna.
Am citit în 2013 pe blogul unui tip fain, care scria mult mai bine, mai ordonat și mai corect decât mine, pe un blog numit lazfamiliytravel.blogspot.com, despre această minune a naturii și mi-am trecut-o în wish list.

Dorința s-a materializat anul acesta, iar plăcerea și experiența trăite acolo, mă vor urmări mult timp de acum încolo.
Nu voi intra în amănunte tehnice și istorice despre această cascadă uriașă, considerată de unii cea mai mare din Europa( cu siguranță, este cea mai mare din Alpi!) ci îmi voi face doar datoria de blogger turistic, de a semnala pentru necunoscători prezența acestei căderi de apă fabuloase din zona Kaprun.

Pentru cei interesați de date suplimentare vă recomand citirea pe îndelete a postării domnului de pe blogul mai sus menționat care abundă în date despre cascadă-Turism cu familia în lumea largă-Cascada Krimml

Am postat în urmă cu ceva timp și două filmulețe cu porțiuni ale cascadei une apele se prăvălesc cu mare vioiciune, peste șisturile și calcarele de la bază: Krimml 1, Krimml 2.

Sper să vă bucurați alături de mine de fotografiile făcute și de filmulețele de youtube, dar cel mai mult îmi doresc să ajungeți și să parcurgeți pas cu pas, vreme de vreo 2 ore, toate punctele de belvedere de pe traseu, împreună cu toate națiile Terrei.

Cetățile Ponorului- ținutul carstic de neuitat din inima Padișului

Cetățile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Acestea sunt relativ accesibile și se află în inima Munților Apuseni, în zona Platoului Padiș.

Complexitatea mare rezidă în prezența unor forme carstice, de tipul peșterilor, dolinelor, lacurilor carstice interioare, portalurilor și sifoanelor castice.

Aici se ajunge ușor, urmând drumul din comuna Pietroasa, din județul Bihor( unde găsiți și Peștera Urșilor), cu un asfalt bun, până în Poiana Bălileasa, unde faceți stânga spre Poiana Glăvoi, pe un drum pietruit destul de lejer.

Regiunea aceasta este ușor de găsit și de recunoscut după numărul foarte mare de corturi, rulote și căsuțe de lemn, care acoperă o dolină înierbată, extrem de curată și de frumoasă. Asta pentru că turiștii de aici chiar iubesc muntele și respectă natura. Pe bune!

După ce treceți de zona corturilor, imediat la stânga se face poteca spre circuitul Galbenei, despre care am scris AICI, iar la câteva sute de metri mai încolo, în adâncul pădurii, găsiți panoul din fotografie, unde puteți parca mașina, cu grijă, pe intrarea unui drum forestier.

Pentru cei mai obosiți, mai înceți, mai bătrâni- ei poftim!”Ce să zic și eu!?- acest traseuaș de munte cu bolovani, cu numeroase zone de mic urcuș și coborâș, dar și regiuni drepte de plimbat prin pădurea de molid, este nemaipomenit de plăcut și revigorant.

La finalul traseului de 30-40 de minute, aveți în față panorama unui perete calcaros de peste 150 de metri, în care se vede clar ca lumina zilei un portal de peșteră înalt ca intrarea într-o catedrală gotică, de 76 de metri, spectaculos și misterios în același timp.
Sunt convins că pe cei mai tineri cavernele acestea îi vor atrage ca un magnet, însă coborîrea este dificilă și însoțită de o șufă metalică de siguranță pentru punctele mai bolovănoase.

Peștera Cetățile Ponorului are o intrare uriașă, iar vizitarea ei se poate face fără echipament special pe primii zeci de metri, doar dacă apele sunt scăzute.
Ea este încadrată de două doline uriașe( depresiuni cartice) și de o vale aproape inaccesibilă, numită valea Cetății.

Galeria subterană de 1700 de metri, care poate atinge înălțimi de peste 80 de metri, este presărată cu 14 lacuri carstice, ultimul dintre ele fiind plin cu bușteni aduși de apele vijelioase, trunchiuri care care rămân acolo, pentru că apa intră într-un sifon, lung de 900 de metri, pentru a ieși la suprafață într-un izbuc din valea Galbenei, numit asemenea, adică tot Galbenei.

Ținutul carstic este impresionant prin numărul mare de fenomene, cum ar fi Platoul Padișului, Piatra Galbenei, Avenul Borțig, Peștera Focul Viu și numeroase izbucuri și doline.
Merită să stați mai multe zile la o pensiune dintre cele ce însoțesc drumul spre Padiș, sau cum am stat noi la o pensiune din Chișcău, de lângă Peștera Urșilor, unde vă puteți stabili baza de explorare.

Zimbrăria de la Neagra- Bucșani, Dâmbovița- cea mai mare din țară

By Sofia Flori 

Rezervația  de zimbri Neagra din comuna Bucşani, județul  Dâmbovița  este cea mai mare rezervație  din țara noastră ( cu cel mai mare număr  de animale). Fiind relativ aproape de București , la mai puțin  de 100 de km, lângă  Târgoviște,  i-am făcut o vizită. 

După  ce se iese din satul Rătoaia, se continuă  pe un drum neasfaltat (forestier), dar în  stare bună  ( chiar dacă plouase de curând ) , vreo 6 km până la zimbri. Drumul este unul frumos, prin pădure,  pitoresc şi plin de culoare în această  perioadă. 

La rezervație, am plătit  biletul , şi am pornit în căutarea  zimbrilor . La capătul  aleii, există  un observator cu trei  niveluri de unde se pot admira animalele. Totul este bine îngrijit, iarba cosită, alei curate, gard de protecție. 

Din câte  am înțeles  de la custode, ar fi recomandat sa ajungem aici înainte  de ora 12:00, când  se pot vedea cele mai multe animale -  pentru că atunci,  majoritatea zimbrilor  sunt afară , la masă, apoi se retrag în  pădure.

Eu am ajuns în jurul orei 11:00, pe o vreme capricioasă  - acum ploua, acum ieşea soarele - şi am numărat  28 de zimbri , dar nu stiu dacă  acesta este numărul  total. 

I-am putut vedea în  toată  splendoarea lor , i-am văzut  jucându-se în nisip -  în  scurtele momente cu raze de soare,  au stat la pozat , s-au apropiat de noi şi apoi ușor , ușor s-au retras spre pădure. 

După  aceste momente şi aproximativ o oră petrecută  în preajma acestor animale , am plecat către  casă, dar nu inainte de a vizita şi micul muzeu, de lângă  poartă  - unde se gasesc mai multe informații despre zimbri dar  şi câteva animale împăiate. 

Rezervația de zimbri din Pădurea Slivuț- Hațeg

Transalpina în imagini și în date importante

Vă las să vă bucurați de imagini, dar alătur și câteva date geografico-rutiere pentru cei ce doresc și anumite clarificări:

- o altă postare mai cuprinzătoare AICI

- distanță Novaci( jud Gorj)- Sebeș ( jud. Alba 139, 4 kilometri;

- diferență de nivel, între valea Sebeșului și Pasul Urdele 1850 metri;

- din punct de vedere rutier este DN 67 C, suprapus 90% peste Drumul Regelui, făcut de Carol al II lea și traversat de păstorii transhumanți din Mărginime;

- cea mai înaltă șosea din țară, ajunge la 2145 de metri în Pasul Urdele;

- singura șosea care traversează șase masive montane din aceeași grupă montană, în ordine de la sud la nord: Parâng, Căpățânii, Latorița, Lotru, Șureanu, Cîndrel;

-drum folosit de legiunile romane pentru destabilizarea sistemului de fortificații dacice realizat de Decebal și  semiamenajat de trupele germane în timpul războaielor mondiale;

-puncte importante de belvedere sau de vizitat: stațiunea Rânca( un haos de pensiuni și clădiri fără personalitate- vezi foto), Șaua Dengheru, Pasul Urdele-cel mai înalt punct, dar fără indicatoare sau marcaje care să arate acest lucru,Șaua Ștefanu, Obârșia Lotrului-o mare de corturi și de amenajari rudimentare de plastic pentru ciupercari și alți culegători, Valea Frumoasei și a Sebeșului și Lacul Oașa, Masa Jidovului- cu o legendă frumoasă AICI, zona Șugag- Căpâlna.

La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia

Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la cochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.