sâmbătă, 17 iunie 2017

Cetățile Ponorului- ținutul carstic de neuitat din inima Padișului


Cetățile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Acestea sunt relativ accesibile și se află în inima Munților Apuseni, în zona Platoului Padiș.

Complexitatea mare rezidă în prezența unor forme carstice, de tipul peșterilor, dolinelor, lacurilor carstice interioare, portalurilor și sifoanelor castice.

Aici se ajunge ușor, urmând drumul din comuna Pietroasa, din județul Bihor( unde găsiți și Peștera Urșilor), cu un asfalt bun, până în Poiana Bălileasa, unde faceți stânga spre Poiana Glăvoi, pe un drum pietruit destul de lejer.

Regiunea aceasta este ușor de găsit și de recunoscut după numărul foarte mare de corturi, rulote și căsuțe de lemn, care acoperă o dolină înierbată, extrem de curată și de frumoasă. Asta pentru că turiștii de aici chiar iubesc muntele și respectă natura. Pe bune!

După ce treceți de zona corturilor, imediat la stânga se face poteca spre circuitul Galbenei, despre care am scris AICI, iar la câteva sute de metri mai încolo, în adâncul pădurii, găsiți panoul din fotografie, unde puteți parca mașina, cu grijă, pe intrarea unui drum forestier.

Pentru cei mai obosiți, mai înceți, mai bătrâni- ei poftim!”Ce să zic și eu!?- acest traseuaș de munte cu bolovani, cu numeroase zone de mic urcuș și coborâș, dar și regiuni drepte de plimbat prin pădurea de molid, este nemaipomenit de plăcut și revigorant.

La finalul traseului de 30-40 de minute, aveți în față panorama unui perete calcaros de peste 150 de metri, în care se vede clar ca lumina zilei un portal de peșteră înalt ca intrarea într-o catedrală gotică, de 76 de metri, spectaculos și misterios în același timp.
Sunt convins că pe cei mai tineri cavernele acestea îi vor atrage ca un magnet, însă coborîrea este dificilă și însoțită de o șufă metalică de siguranță pentru punctele mai bolovănoase.

Peștera Cetățile Ponorului are o intrare uriașă, iar vizitarea ei se poate face fără echipament special pe primii zeci de metri, doar dacă apele sunt scăzute.
Ea este încadrată de două doline uriașe( depresiuni cartice) și de o vale aproape inaccesibilă, numită valea Cetății.

Galeria subterană de 1700 de metri, care poate atinge înălțimi de peste 80 de metri, este presărată cu 14 lacuri carstice, ultimul dintre ele fiind plin cu bușteni aduși de apele vijelioase, trunchiuri care care rămân acolo, pentru că apa intră într-un sifon, lung de 900 de metri, pentru a ieși la suprafață într-un izbuc din valea Galbenei, numit asemenea, adică tot Galbenei.

Ținutul carstic este impresionant prin numărul mare de fenomene, cum ar fi Platoul Padișului, Piatra Galbenei, Avenul Borțig, Peștera Focul Viu și numeroase izbucuri și doline.
Merită să stați mai multe zile la o pensiune dintre cele ce însoțesc drumul spre Padiș, sau cum am stat noi la o pensiune din Chișcău, de lângă Peștera Urșilor, unde vă puteți stabili baza de explorare.






Un comentariu:

Marco spunea...

Modul de abordare al acestui articol, m-a ajutat sa inteleg anumite aspecte legate de acest subiect.Felicit echipa care a scris acest articol!

Re-Descoperă România Episodul 12. Planul înclinat de la Covasna. Lecția de fizică cu bușteni

Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali  sursa foto: colecție personală Ap...