lacul de un albastru sidefiu (cred!!)
Nera curge liniştită la baza stâncilor de calcar
la intrarea în chei, locul unde valea începe să se îngusteze
Pentru a ajunge în
Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe
porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniti din nord, adică
dinspre Caransebeș, la Plugova faceti dreapta, spre Iablanita, urmați drumul
spre Oravița sau Anina.
O mențiune
geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale Globului, unele dintre puținele chei ,, săpate"
în şisturi cristaline- o categorie de roci metamorfice, cu structura şistuoasă,
precum foile unei cărți și cu o cantitate apreciabilă de mineral de mică.
Atenție
la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi
spre Șopotu Nou, înainte de intrarea în aceasta ultimă comună faceți dreapta
spre podul de peste Șopot și mergeti pe drumul de țară, uneori îngust, alteori
mai lat destul de desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele
poate fi de câțiva kilometri). Bozovici reprezintă a doua denumire a marii
depresiunii intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după
numele munților situati în sudul acesteia, cu o altitudine max. de 1224 m în
Vf. Svinecea Mare.
De
ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai
sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde
suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de indicator,
chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din
zonă.
Revin
și vă spun să lăsati mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă cu
mulți câini, și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super,
puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în
papuci sau sandale.
Prima
mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu
vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană,
clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în
Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase
care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte
din Ceahlău sau Rarău.
Următoarea
surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce
alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.
Pentru
a ajunge la el trebuie să treceti prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este
situat cam la 20-25 de metri de malul apei).
Izbucul reprezintă un izvor carstic
subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri
izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate, ele sunt
întâlnite cu precădere în Apuseni, cel
mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni.
Se poate campa lângă lac, noi
am gasit 7 corturi acolo!!!
Acest lac are și o poveste
interesantă, de fapt o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță,
să rămână pe fundul lacului pe vecie.
Lacul este ascuns aproximativ
jumătate în gura unei peșteri numită, cum altfel, Peștera Dracului și are 200 de metri în diametru și vreo 7 metri
adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o
coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni.
Atenție, vara în zilele
călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera
cu corn și vipera comuna, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion
carpatic( Euscorpius Carpaticus) a carui înțepătură nu este fatală. Ca o
micuță curiozitate, am găsit un asemenea exemplar, mort, lângă pădure, pe
trotuar în Băile Herculane.
Anonima de la comentarii, pe numele ei Andreea, mi-a trimis un link cu un blog interesant cu poze superbe, făcute la Ochiul Beiului. Multumesc.
Enjoy!