sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Biserica fortificată Biertan- patrimoniul mondial UNESCO



Nu știu dacă aţi auzit de biserica de la Biertan, înclin să cred că nu.... prea.
În urmă cu câţiva ani, răsfoiam un atlas german Bertelsmann și când ajung la România, observ pe hartă trei localităţi scrise cu galben: Horezu, Voroneţ și Biertan, localităţi aflate în patrimoniul mondial UNESCO!!!( dacă despre primele două aţi auzit, despre prima am scris și eu, despre a treia localitate- pauză!).
Aşa am aflat că nemții, sau în general vesticii, ştiu mai multe despre Biertan decât știu românii.



Dacă veniți dinspre Sighişoara spre Mediaş, la 21 de kilometri, în localitatea Saroş, faceţi stânga și după câtiva kilometri intrați în comuna Biertan.
Piața centrală, bine dimensionată, curată și cu aspect,evident, medieval, vă va impresiona, plus numeroasele autocare cu străini, pentru că noi românii ne pierdem pe acolo, de ruşine că nu știm să fim mândrii de ce avem.

În centrul piaţetei se află reproducerea după o inscripție latină din secolul IV( la origine un donarium de bronz) care atestă locuirea daco -romană, sau mai bine zis, a unei populaţii româneşti în zonă și după plecarea administratiei aureliene din secolele III-IV.

Cetatea sau biserica fortificată face parte din categoria cetăților sătesti, construite de saşi(populație germanică venită în zona centrală și sudică a Transilvaniei, în secolele XII-XIII împreună cu populația maghiară, numită secuiască care s-a asezat în estul Transilvaniei deluroase și în depresiunile din Carpații Orientali), în genul celei de la Râșnov.
Ansamblul are în centru biserica evanghelică, construită în secolul 15, înconjurată de ziduri iar la colțuri  se află patru turnuri de apărare.

Lângă cetate se află un han-restaurant medieval, cum rar mi-a fost dat să văd, respectând întocmai ,,eticheta" Evului Mediu, cu scaune masive și simple, mese de stejar, candelabre din fier forjat, un bar integrat perfect în peisaj. Acolo se poate dormi și lua masa, asta în cazul în care nu este ocupat de turişti francezi sau germani( când am fost noi, rezervările erau făcute pâna în octombrie).
Surprinzător, nu?
Ştiți sloganul acela:  România... simply surprizing - da, dar pentru noi nu pentru alții.

miercuri, 29 octombrie 2008

Băile Herculane-o staţiune tristă

Dacă hotelurile din dreapta şi stânga statuii erau locuibile, strada era plină de maşini, uitaţi-vă ce trafic era la ora 18 prin centrul staţiunii vechi!Ha, ha...

    Din păcate, această staţiune nu mi-a făcut o impresie deosebită, am ajuns de vreo două ori aici și de fiecare dată am fost dezamăgit. Prima dată am ajuns cu elevii și ne-au cazat la Hotel Dacia la etajul 15!!! Ei, imaginați-vă ce scandal am făcut, camerele din hotelurile sindicatelor, știţi probabil cum arată: uşi umflate, geamuri crăpate, mochete vechi, robinete ruginite, plus că la ora 11 lifturile se opreau şi să-i vezi pe copii ce condiţie fizică făceau alergând pe scări; aşa le trebuie, ce caută pe afară la ora 11?

    Peisajul este frumos, dar sufocat de construcţii, o îngrămădeală cum mai vezi doar în satele stup din zona mediteraneană, cu locuinţe suspendate pe versantul muntelui. Nici a doua oară, anul acesta, când am ajuns nu m-am bucurat prea tare, era week-end şi cu tot respectul pentru locuitorii obişnuiti ai Olteniei, staţiunea era o Craiovă mai mică, de fapt o periferie, pentru că mulți dintre cei ce o populau se constituiau într-o faună dubioasă, cu maşini bengoase de Italia din care răzbăteau, ce altceva decât ...... Mozart, Chopin, Vama.
Staţi vă rog, că am greșit tastele, de fapt erau..... Guţă, Parizer, Salam, Adi, Vali (să nu credeţi că sunt mai înţelegător cu moldovenii sau cu dobrogenii). Dacă vă vine să credeti, în staţiunea nouă sunt doar două restaurante- Cezar- o bombă împuţită cu mâncare proastă, pentru săraci, pentru săracii de pensionari, asta dacă au bani de mâncare şi nu stau cu o bere în mâna trei ore şi încă unul peste drum, o chestie schiloadă care se vrea terasă, cu chelneri slinoşi şi mocăiţi, care uită să te servească.
    Vă dati seama că am căutat în altă parte, tocmai în oraș, o pizzerie- restaurant mai acătării şi am găsit-o pitită pe după blocuri (este drept am mai fost şi la un restaurant italian unde în meniu era trecută o porție de cartofi prăjiți la 65 mii lei vechi!). Mai aveam de umblat prin ţară, aşa că nu mi-am lăsat toţi banii acolo!

    Nu vreau să-mi amintesc despre baia în piscina cu apă termală (ăsta este probabil singurul lucru care mi-a făcut bine- natura să traiască!), unde stăteau claie peste gramadă sute de oameni, bătrâni, babe cu broboadă, copii şi mulţi, mulţi tineri cu lanţuri groase la gât.
Am căutat o pensiune mai bine de o oră, găsind într-un târziu o căsuţă în oraş, cu două camere, și cu condiţii bune. Ceva sau altceva m-a întristat, daca mai era nevoie. Paragina din centrul vechi al staţiunii, hoteluri de sute de ani cu arhitectură deosebită stau în ruine, unul singur este renovat si are patru stele- Ferdinand, în rest doar statuia lui Hercule mai merită fotografiată, ceea ce am şi făcut.

Trist, foarte trist. Păcat de peisaj, de Cheile Cernei, de zona Domogled, de apele termale...


marți, 28 octombrie 2008

Sighişoara - cetatea locuită

Iani filmează cetatea. Ce? Veţi avea ocazia să vedeţi pe filmuleţ.

Toboşarul ce anunta diferite evenimente şi salută turiştii în mai multe limbi, pe filmuleţ discută si cântă în poloneză, cu un grup de turisti.

M-am îndrăgostit de Sighişoara de la prima vizită pe care am făcut-o în 2006 împreună cu elevii mei, în circuitul prin ţară.
A fost, dacă vreţi, un ,,coup de foudre '', o dragoste la prima vedere.



M-a impresionat, mi-a luat răsuflarea, m-a fermecat dar m-a şi întristat vecinatea ei cu blocurile comuniste, cu acele cutii de chibrituri mici, inestetice si insalubre, în care regimul de tristă amintire înghesuia oamenii muncii precum vitele la abator (un abator al mutilarii morale).

Dealul acela al Sighişoarei nu se vede de oriunde, cetatea se lasă greu identificată, ascunsă privirii de pădurea ce o înconjoara, nu-ți lasă decât o secundă printre arborii seculari, să o simți. Este precum o domnişoară din perioada medievală, ce îţi arăta doar o glezna fină si era de ajuns pentru a-ţi imagina... restul.

Cetatea Sighişoarei este una dintre cele mai bine conservate constructii medievale din Europa, facea parte din cele şapte fortificatii ale Transilvaniei(Siebenburgen- şapte cetăţi ) centrale si de sud, numita Schassburg; alături de: Mediasch, Hermanstadt- Sibiu, Kronstadt -Brasov, Bistritz, Malembach-Sebes, Neumarkt- Tg. Mures).
Orasul este situat în judetul Mureş pe valea râului Târnava Mare, din Podisul Târnavelor, râul de altfel trece prin centrul orașului nou, la baza cetăţii.

Biserica din Deal

Cetatea în sine este singura locuită din Europa, în alte regiuni din centrul si vestul continentului, aceste vestigii medievale sunt transformate în muzee, aici însă oamenii îşi duc viaţa în căsuţe mici, cu ziduri groase cu o mică gradiniţă de zarzavaturi, strecurate printre turnuri de apărare, ale unor bresle de meşteşugari, terase cochete şi ziduri crenelate.
Asta este impresionant la această fortificatie, plus piaţa centrală, plină de terase, magazine de antichitati şi restaurante sau mici pensiuni.



Lângă Turnul cu Ceas se afla și internatul unui liceu, iar mai sus, primăria orasului.
De departe cel mai spectaculos turn, el adăpostea sfatul orasului, un fel de consiliu local de azi, care are vestitul ceas si o galerie pentru straja în vechime, iar  zi pentru belvedere.
Mai sunt si alte turnuri ce pot fi vizitate sau fotografiate, cum este cel al Croitorilor, Cizmarilor, al Cositorarilor etc.



Ce mi-a mai plăcut au fost străduţele înguste (tipice pentru un burg medieval, prin care abia se putea strecura o trăsură) si Scara Acoperită(175 de trepte), ce duce spre zona de maxima altitudine ( pentru a se realiza legatura între orasul de jos si cetatea), unde este construit liceul(nu-i ţin minte numele, dar avea,cum altfel, rezonanta germanica).



Dacă aţi văzut Biserica Neagra din Braşov, cu siguranta veti rămâne uimiti de asemanarea cu Biserica din Deal, tot în stil gotic cu contraforti exteriori a carei constructie a început în sec XIV.
Cât despre legătura lui Dracula cu Sighişoara, veți descoperi Casa lui Vlad Dracul, care a locuit aici patru ani înainte de a ajunge Domnul Tării Românești. Asta îi impresioneaza, dupa cum vă dați seama, pe străinii care se simt aici mai aproape de scrierile lui Bram Stocker (întotdeauna mă întreb cum a ajuns un obscur scriitor irlandez sau scotian sau ce o fi, sa fie atât de cunoscut si sa ne ocupe cu asta un neuron al mintii, care altfel ar fi fost util în alta parte) si de filmele lui Coppola.
În rest trebuie sa știti ca daca mergeti vara, pensiunile si hotelurile sunt pline si în timpul săptămânii, şi sunt mai scumpe pe măsura ce se apropie de cetate (probleme cu parcarea datorita spatiilor înguste din curtile interioare), conditii bune, desi la trei stele într-un oras cu pretentii, nu am avut prosoape si săpun.
De mâncat, se mănânca foarte bine, atât la terasele de la intrarea în cetate cât și în interior, cu prețuri ceva mai mari, de ... stai lângă turn sau lângă casa lui Dracula, așa că trebuie să cotizezi cumva.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Gunoi Land

Dacă vă interesează un filmuleț cu marea insulă de plastic( PET-uri) din Pacific- AICI

La sfârșitul lui septembrie am fost la Vatra Dornei, unde am avut ocazia să urc cu telescaunul din oraș spre cota 1300.
Acolo sus, pentru cine n-a fost, sunt câteva căsuțe de lemn (asta în 2008!), un bărulet și două semipensiuni de sezon. Zonă frumoasă nimic de zis, perspectiva asupra vârfului Ouşorul, asupra Munților Rodnei si Munților Călimani, plus, ca un bonus de belvedere, Depresiunea Dornelor.

Uitați-vă în ce hal arăta zona, o imensă groapă de pet-uri și alte gunoaie, în mijlocul muntelui.
Din păcate, aparatul meu s-a speriat și el iar poza n-a ieșit cum trebuie, dar a surprins esențial.

Despre jaful din pădurile Bucovinei, un filmuleț -AICI

Pășunători ...atenție!


Aceasta era poza de fundal a blogului meu și simt nevoia sa îi explic proveniența.
Mă aflam în centrul Depresiunii Maramuresului, pe drumul dintre Sighetul Marmatiei și Vișeul de Sus, când am oprit pentru fiul meu, care dorea sa ia contact direct cu pădurea și cu trunchiul unui copac, ce trebuia neaparat udat.
Sotia îmi face semn să ma uit la panoul de avertizare și... surpriză, cei de la Directia Silvică, care se ocupă cu avertismentele și cu panotajul în sau lângă pădure, au uitat limba româna.
Curios este că pădurea era una de amestec de fag + conifere și iarbă nu prea era, așa că nu văd ce ar fi putut să pască animalele, doar dacă nu se cățărau în copaci sau nu scurmau în pământ după rădăcini. În plus, zona era acoperită artistic cu pet-uri și hârtie igienică de toate culorile, semn că oamenii și-au dorit să înfrumusețeze zona, dându-i un aspect de vapor pavoazat.
Așa că, prezența acestui panou acolo nu prea avea logică.
Dar iată că Românica își descoperă din nou veleitățile de țară în care totul este frumos, mai putin oamenii care locuiesc în ea.

De prin lume adunate


Panoul acesta mi-a adus aminte în ce fel de tara traim, daca nu cumva uitasem, desi smecherul care imi dădea flash-uri în centrul comunei, pentru ca mergeam cu 65 km/h, nu avea loc si nici timp sa stea dupa fraieri, ma trezise deja.
Ce înseamna localitate fara criminalitate, adica ce, aici nu se mai fura nici macar o gaina?, sau nu se mai cearta barbatul cu nevasta, cu toata familia ei si cu tot satul si cu tot neamul ei, sau fratii nu se mai bat cu furcile pentru o bucata de pământ de la tacsu'?
Stau si ma întreb daca nu cumva initiativa, de altfel laudabila, de a stârpi criminalitatea nu se putea numi si altfel?
Dar asa este în Românica, tara prinsa tot timpul cu pantalonii in vine, tara în care saracului îi mai trebuie si tichie de margaritar, pentru ca prostul nu-i fudul daca nu e si prost destul.

vineri, 24 octombrie 2008

Castelul Corvineştilor - Castelul Hunedoreştilor

turnul sudic

o imagine de ansamblu asupra celor două turnuri din faţă

podul ce deserveste intrarea în castel

sotia pe aleea ce urca spre edificiul medieval

poza facuta din parcarea de sus

Când am ajuns în zona Depresiunii Haţeg, întrând pe la Sebes, pe valea Mureşului, mi-am spus ca trebuie neaparat sa ajung la Hunedoara sa văd celebrul castel.
In 2006 am fost într-o excursie cu elevii iar în 2008 cu familia.
Orasul Hunedoara îl găsesti usor (al doilea oras ca mărime din judetul cu acelasi nume, cu resedinta la Deva, centru siderurgic important, cumparat de Arcelor Mittal, ca si combinatul de la Galati), dar castelul nu vrea în ruptul capului sa ţi se arate, pentru ca orasul, desi relativ mic nu are- ATENTIE- nici un indicator care sa te îndrume prin hăţisul de strazi din centru!!!
Halal organizare, halal primarie, halal Consiliu Judetean.

Din păcate perspectiva asupra castelului este obturata, as spune mai degraba mânjită de prezenta în jur a unor stâlpi de funicular (acesta transporta minereul de fier de la Teliuc, în niste vagoneti suspendati, cale de câţiva kilometri, era un fel de telecabina siderurgica), a unor dealuri cu aspect selenar si a unor cladiri părăsite ce apartin combinatului.
Iata cum dorinta de a construi cu orice preţ comunismul ajunge sa ne bântuie si dupa aproape 20 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989.

Dar sa ne întoarcem la castel, eu i-aş spune Castelul Huniazilor, deoarece în maghiară nobilii acestia viteji se numeau Huniadi (poate cu y), si dupa cum ştiti au fost conducatori ai Ungariei, noi îi consideram români, maghiarii şi-i revendica, pentru ca în familia lor a existat si sânge unguresc.
Constructia castelului începe în secolul 14, si este cel mai mare si mai bine pastrat edificiu medieval din România, în stil gotic, cu patru turnuri piramidale, bastioane si turnulete.
Are 50 de încăperi, cele mai mari si mai importante fiind Sala Cavalerilor si Sala Dietei(nu este dieta de slăbit, ci asa se numeau întrunirile obştilor nobiliare sau un fel de miniparlamente locale si regionale; de altfel termenul a fost preluat, cred, din lumea slava, astazi Camera Deputatilor din Polonia numindu-se Dieta).

In secolul 15 aici a fost resedinta nobililor Iancu de Hunedoara si a lui Matei Corvin (fiul lui Iancu), care au si instituit emblema (blazonul) familiei, un corb cu un inel în cioc (Corvus corax- denumirea latina= corb).
Mai trebuie mentionata si existenta în interiorul castelului a unei fântâni adânci de 30 de metri, săpata de prizonierii turci, care dupa ce au muncit ani buni, crezând ca vor fi eliberati daca dau de apa, au fost ucisi în cele din urma si aruncati la animale (crudă legendă!).
Intrarea în castel se face de pe un pod situat deasupra văii pârâului Zlaşti care ofera castelului o intrare maiestuoasa.

Opening Gala Concert EUROPAfest 31 - JAZZ AT THE PALACE

  Opening Gala Concert EUROPAfest 31 JAZZ AT THE PALACE București, 5 iulie, Sala Auditorium, Palatul Regal     Pe 5 iulie jmEvents t...