Săcel - Maramureş

în restaurantul pensiunii, mai exact pe terasă, este amenajat un spațiu cu piei și blănuri de lup, vulpe sau urs și cu unelte de tors lâna, iar copilașii noștri au ales să se joace exact acolo unde nu era voie

stăm doar pe blănuri, cică cuminți (aiurea!!)

o căruţă cu coviltir plină de conaționali romi si o gloabă amărâtă

intrarea (monumentală) în pensiune

poarta cu motive traditionale inspirate din ethosul popular- soarele, lanțul, colacul

un pui mic de maramureşean, cu traista mai mare decât el

Nu stiu dacă ați ajuns în sudul Depresiunii Maramureșului (situată în nordul țării, între Munții Maramureșului și valea Tisei la nord și Muntii Rodnei, Țibles și Gutâi la sud), dar zona merită vizitată.
Anul acesta, într-un circuit ce lega Brașovul și Sighișoara de Maramureș, am ales să mergem prin Bistrita,  apoi pe valea Sălăuţei, spre nord, am trecut prin zona Salva- Viseu (cunoscută de cei mai bătrâni prin proiectul de constructie a căii ferate ce a scos din izolare întinsa depresiune a Maramuresului, legând-o cu Transilvania, ceva similar cu traseul Bumbesti- Livezeni, din judetul Gorj), pasul Șetref (818 m) si ajungând pe valea Izei.

Chiar la ieșirea din munti (pasul este situat între Muntii Rodnei- 2303 m vf. Pietrosu- la est si Muntii Țibles- 1839 m- la vest ) se află localitatea Săcel, unde ne-am cazat și ne-am stabilit cartierul general pentru trei zile, atacând de aici: Moiseiul (monumentul lui Giza Veda, Vișeul de Sus -traseul mocăniței si biserica catolică), Bârsana (mânăstirea), Sighetul Marmației (Muzeul si închisoarea victimelor comunismului) si Cimitirul vesel de la Săpânţa.

Pensiunea Perla Maramureșului este cotată la trei stele (margarete), are conditii bune, o poartă monumentală tipic maramureseană la intrare, multe covoare si cergi (un fel de pături din lână scărmănată) traditionale, un restaurant simpatic, cu muzica de la Maramu' si cu palinca locala sau mâncăruri traditionale.

Recomandarea mea este să mergeti acolo,  chiar dacă preturile nu sunt întotdeauna cum va asteptati sau puteti găsi în sat o casă tradișionalp cu o bătrânică ce vă va face de mâncare si veti dormi în paturi de o sută de ani, asa veti simți cu adevărat spiritul zonei de unde a descălecat Dragoș.
Despre celelalte obiective turistice foarte cunoscute într-un alt articol.

Durău-aşa şi aşa

 







Nu mi-a plăcut niciodată Durăul, dar am ajuns acolo cu elevii la Hotel Bistrița (acceptabil, sala mare, camere curate), apoi mai jos de Durau, la Pensiunea Ioana am petrecut pe cinste cu prietenii, într-o seară de februarie cu grătar, țuică si vin fiert la minus 10 grade.
Altadată am fost la Pensiunea Lebăda si m-am simtit relativ bine și unde am gătit în curte, la aer curat. 

Totuși, ce nu mi-a plăcut ?
Atmosfera de sat uitat de lume între munti, peisajul dezolant cu versanți despăduriți (singurul rămas împădurit este Ceahlăul), case în paragină si case de vacanță în constructie, magazinul sătesc cu aerul unui vestigiu comunist, tarabele cu nimicuri scumpe, drumul din statiune plin de gropi și de pietre de la ultima revărsare a pâraielor din zona. 

Sau poate era hotelul părăsit si bântuit de la buza padurii, pensiunile putine si mici, cu așa zise restaurante scumpe, mucegaite, cu chelneri pusi pe harță si pe ciupit fraieri (cel putin doua faze am trait acolo) gropile lăsate pe dealuri de către alunecarile de teren, pensiunea Vânătorul care între timp a ars, drumul prea lung pâna acolo si multe altele.
Mănăstirea și Mitropolia Moldovei au revendicat tot, dar absolut tot ce se putea de la terenuri si clădiri pâna la munți, pietre și păduri si ape, plus hotelul numit astazi ,,Pelerinul ", cât de rău le merge se vede dupa ultima biserica construita în incinta mănăstirii.
Nu vreau sa fiu rău si sa vorbesc aiurea pentru că în definitiv nu iau numele Domnului în deșert, dar mi se pare ca pe undeva se exagereaza si se urmăreste ca lucrurile sa rămănă așa cum sunt, adica PARAGINA, pentru ca cei care stăpânesc acum zona să o poata exploata în voie.

De bine- priveliștea asupra Ceahlăului (munte simbol pentru Moldova, înca de pe vremea lui Dimitrie Cantemir, alt.max. 1911 sau 1907 m, vârful Toaca si Ocolasul Mare, alcatuit din conglomerate si calcare, ce genereaza un relief ciudat cu stinci erodate de vânt numite Panaghia sau Dochia ori Cascada Duruitoarea de pe traseul spre vârf) asta daca nu prindeti ceata și muntele acoperit pâna la poale de aceasta.
Un serviciu de salvamont cât de cât pus la punct, bine dotat si cu hărți complete ale zonei Ceahlău- Izvorul Muntelui.
Pârtia de sanie și schi destul de buna pentru neinitiati si pentru cei ce n-au ajuns în Alpii Austriei, cum suntem si noi (desi trebuie sa treci prin terenul mănăstirii ca sa ajungi la pârtie, daca se enerveaza călugarii pe păginii ăștia care striga ca nebunii si inchid poarta).
Cel mai bine se mănânca cred la Bradul si la Bistrita, cele doua hoteluri unde s-a investit câte ceva în modernizare.
Trist, dar asta este România turistică. Mergeti si vedeti daca mai aveți chef...

Biserica fortificată Biertan- patrimoniul mondial UNESCO

Nu știu dacă aţi auzit de biserica de la Biertan, înclin să cred că nu.... prea.
În urmă cu câţiva ani, răsfoiam un atlas german Bertelsmann și când ajung la România, observ pe hartă trei localităţi scrise cu galben: Horezu, Voroneţ și Biertan, localităţi aflate în patrimoniul mondial UNESCO!!!( dacă despre primele două aţi auzit, despre prima am scris și eu, despre a treia localitate- pauză!).
Aşa am aflat că nemții, sau în general vesticii, ştiu mai multe despre Biertan decât știu românii.



Dacă veniți dinspre Sighişoara spre Mediaş, la 21 de kilometri, în localitatea Saroş, faceţi stânga și după câtiva kilometri intrați în comuna Biertan.
Piața centrală, bine dimensionată, curată și cu aspect,evident, medieval, vă va impresiona, plus numeroasele autocare cu străini, pentru că noi românii ne pierdem pe acolo, de ruşine că nu știm să fim mândrii de ce avem.

În centrul piaţetei se află reproducerea după o inscripție latină din secolul IV( la origine un donarium de bronz) care atestă locuirea daco -romană, sau mai bine zis, a unei populaţii româneşti în zonă și după plecarea administratiei aureliene din secolele III-IV.

Cetatea sau biserica fortificată face parte din categoria cetăților sătesti, construite de saşi(populație germanică venită în zona centrală și sudică a Transilvaniei, în secolele XII-XIII împreună cu populația maghiară, numită secuiască care s-a asezat în estul Transilvaniei deluroase și în depresiunile din Carpații Orientali), în genul celei de la Râșnov.
Ansamblul are în centru biserica evanghelică, construită în secolul 15, înconjurată de ziduri iar la colțuri  se află patru turnuri de apărare.

Lângă cetate se află un han-restaurant medieval, cum rar mi-a fost dat să văd, respectând întocmai ,,eticheta" Evului Mediu, cu scaune masive și simple, mese de stejar, candelabre din fier forjat, un bar integrat perfect în peisaj. Acolo se poate dormi și lua masa, asta în cazul în care nu este ocupat de turişti francezi sau germani( când am fost noi, rezervările erau făcute pâna în octombrie).
Surprinzător, nu?
Ştiți sloganul acela:  România... simply surprizing - da, dar pentru noi nu pentru alții.

Băile Herculane-o staţiune tristă

Dacă hotelurile din dreapta şi stânga statuii erau locuibile, strada era plină de maşini, uitaţi-vă ce trafic era la ora 18 prin centrul staţiunii vechi!Ha, ha...

    Din păcate, această staţiune nu mi-a făcut o impresie deosebită, am ajuns de vreo două ori aici și de fiecare dată am fost dezamăgit. Prima dată am ajuns cu elevii și ne-au cazat la Hotel Dacia la etajul 15!!! Ei, imaginați-vă ce scandal am făcut, camerele din hotelurile sindicatelor, știţi probabil cum arată: uşi umflate, geamuri crăpate, mochete vechi, robinete ruginite, plus că la ora 11 lifturile se opreau şi să-i vezi pe copii ce condiţie fizică făceau alergând pe scări; aşa le trebuie, ce caută pe afară la ora 11?

    Peisajul este frumos, dar sufocat de construcţii, o îngrămădeală cum mai vezi doar în satele stup din zona mediteraneană, cu locuinţe suspendate pe versantul muntelui. Nici a doua oară, anul acesta, când am ajuns nu m-am bucurat prea tare, era week-end şi cu tot respectul pentru locuitorii obişnuiti ai Olteniei, staţiunea era o Craiovă mai mică, de fapt o periferie, pentru că mulți dintre cei ce o populau se constituiau într-o faună dubioasă, cu maşini bengoase de Italia din care răzbăteau, ce altceva decât ...... Mozart, Chopin, Vama.
Staţi vă rog, că am greșit tastele, de fapt erau..... Guţă, Parizer, Salam, Adi, Vali (să nu credeţi că sunt mai înţelegător cu moldovenii sau cu dobrogenii). Dacă vă vine să credeti, în staţiunea nouă sunt doar două restaurante- Cezar- o bombă împuţită cu mâncare proastă, pentru săraci, pentru săracii de pensionari, asta dacă au bani de mâncare şi nu stau cu o bere în mâna trei ore şi încă unul peste drum, o chestie schiloadă care se vrea terasă, cu chelneri slinoşi şi mocăiţi, care uită să te servească.
    Vă dati seama că am căutat în altă parte, tocmai în oraș, o pizzerie- restaurant mai acătării şi am găsit-o pitită pe după blocuri (este drept am mai fost şi la un restaurant italian unde în meniu era trecută o porție de cartofi prăjiți la 65 mii lei vechi!). Mai aveam de umblat prin ţară, aşa că nu mi-am lăsat toţi banii acolo!

    Nu vreau să-mi amintesc despre baia în piscina cu apă termală (ăsta este probabil singurul lucru care mi-a făcut bine- natura să traiască!), unde stăteau claie peste gramadă sute de oameni, bătrâni, babe cu broboadă, copii şi mulţi, mulţi tineri cu lanţuri groase la gât.
Am căutat o pensiune mai bine de o oră, găsind într-un târziu o căsuţă în oraş, cu două camere, și cu condiţii bune. Ceva sau altceva m-a întristat, daca mai era nevoie. Paragina din centrul vechi al staţiunii, hoteluri de sute de ani cu arhitectură deosebită stau în ruine, unul singur este renovat si are patru stele- Ferdinand, în rest doar statuia lui Hercule mai merită fotografiată, ceea ce am şi făcut.

Trist, foarte trist. Păcat de peisaj, de Cheile Cernei, de zona Domogled, de apele termale...

Sighişoara - cetatea locuită

Iani filmează cetatea. Ce? Veţi avea ocazia să vedeţi pe filmuleţ.

Toboşarul ce anunta diferite evenimente şi salută turiştii în mai multe limbi, pe filmuleţ discută si cântă în poloneză, cu un grup de turisti.

M-am îndrăgostit de Sighişoara de la prima vizită pe care am făcut-o în 2006 împreună cu elevii mei, în circuitul prin ţară.
A fost, dacă vreţi, un ,,coup de foudre '', o dragoste la prima vedere.



M-a impresionat, mi-a luat răsuflarea, m-a fermecat dar m-a şi întristat vecinatea ei cu blocurile comuniste, cu acele cutii de chibrituri mici, inestetice si insalubre, în care regimul de tristă amintire înghesuia oamenii muncii precum vitele la abator (un abator al mutilarii morale).

Dealul acela al Sighişoarei nu se vede de oriunde, cetatea se lasă greu identificată, ascunsă privirii de pădurea ce o înconjoara, nu-ți lasă decât o secundă printre arborii seculari, să o simți. Este precum o domnişoară din perioada medievală, ce îţi arăta doar o glezna fină si era de ajuns pentru a-ţi imagina... restul.

Cetatea Sighişoarei este una dintre cele mai bine conservate constructii medievale din Europa, facea parte din cele şapte fortificatii ale Transilvaniei(Siebenburgen- şapte cetăţi ) centrale si de sud, numita Schassburg; alături de: Mediasch, Hermanstadt- Sibiu, Kronstadt -Brasov, Bistritz, Malembach-Sebes, Neumarkt- Tg. Mures).
Orasul este situat în judetul Mureş pe valea râului Târnava Mare, din Podisul Târnavelor, râul de altfel trece prin centrul orașului nou, la baza cetăţii.

Biserica din Deal

Cetatea în sine este singura locuită din Europa, în alte regiuni din centrul si vestul continentului, aceste vestigii medievale sunt transformate în muzee, aici însă oamenii îşi duc viaţa în căsuţe mici, cu ziduri groase cu o mică gradiniţă de zarzavaturi, strecurate printre turnuri de apărare, ale unor bresle de meşteşugari, terase cochete şi ziduri crenelate.
Asta este impresionant la această fortificatie, plus piaţa centrală, plină de terase, magazine de antichitati şi restaurante sau mici pensiuni.



Lângă Turnul cu Ceas se afla și internatul unui liceu, iar mai sus, primăria orasului.
De departe cel mai spectaculos turn, el adăpostea sfatul orasului, un fel de consiliu local de azi, care are vestitul ceas si o galerie pentru straja în vechime, iar  zi pentru belvedere.
Mai sunt si alte turnuri ce pot fi vizitate sau fotografiate, cum este cel al Croitorilor, Cizmarilor, al Cositorarilor etc.



Ce mi-a mai plăcut au fost străduţele înguste (tipice pentru un burg medieval, prin care abia se putea strecura o trăsură) si Scara Acoperită(175 de trepte), ce duce spre zona de maxima altitudine ( pentru a se realiza legatura între orasul de jos si cetatea), unde este construit liceul(nu-i ţin minte numele, dar avea,cum altfel, rezonanta germanica).



Dacă aţi văzut Biserica Neagra din Braşov, cu siguranta veti rămâne uimiti de asemanarea cu Biserica din Deal, tot în stil gotic cu contraforti exteriori a carei constructie a început în sec XIV.
Cât despre legătura lui Dracula cu Sighişoara, veți descoperi Casa lui Vlad Dracul, care a locuit aici patru ani înainte de a ajunge Domnul Tării Românești. Asta îi impresioneaza, dupa cum vă dați seama, pe străinii care se simt aici mai aproape de scrierile lui Bram Stocker (întotdeauna mă întreb cum a ajuns un obscur scriitor irlandez sau scotian sau ce o fi, sa fie atât de cunoscut si sa ne ocupe cu asta un neuron al mintii, care altfel ar fi fost util în alta parte) si de filmele lui Coppola.
În rest trebuie sa știti ca daca mergeti vara, pensiunile si hotelurile sunt pline si în timpul săptămânii, şi sunt mai scumpe pe măsura ce se apropie de cetate (probleme cu parcarea datorita spatiilor înguste din curtile interioare), conditii bune, desi la trei stele într-un oras cu pretentii, nu am avut prosoape si săpun.
De mâncat, se mănânca foarte bine, atât la terasele de la intrarea în cetate cât și în interior, cu prețuri ceva mai mari, de ... stai lângă turn sau lângă casa lui Dracula, așa că trebuie să cotizezi cumva.

Gunoi Land

Dacă vă interesează un filmuleț cu marea insulă de plastic( PET-uri) din Pacific- AICI

La sfârșitul lui septembrie am fost la Vatra Dornei, unde am avut ocazia să urc cu telescaunul din oraș spre cota 1300.
Acolo sus, pentru cine n-a fost, sunt câteva căsuțe de lemn (asta în 2008!), un bărulet și două semipensiuni de sezon. Zonă frumoasă nimic de zis, perspectiva asupra vârfului Ouşorul, asupra Munților Rodnei si Munților Călimani, plus, ca un bonus de belvedere, Depresiunea Dornelor.

Uitați-vă în ce hal arăta zona, o imensă groapă de pet-uri și alte gunoaie, în mijlocul muntelui.
Din păcate, aparatul meu s-a speriat și el iar poza n-a ieșit cum trebuie, dar a surprins esențial.

Despre jaful din pădurile Bucovinei, un filmuleț -AICI

Pășunători ...atenție!

Aceasta era poza de fundal a blogului meu și simt nevoia sa îi explic proveniența.
Mă aflam în centrul Depresiunii Maramuresului, pe drumul dintre Sighetul Marmatiei și Vișeul de Sus, când am oprit pentru fiul meu, care dorea sa ia contact direct cu pădurea și cu trunchiul unui copac, ce trebuia neaparat udat.
Sotia îmi face semn să ma uit la panoul de avertizare și... surpriză, cei de la Directia Silvică, care se ocupă cu avertismentele și cu panotajul în sau lângă pădure, au uitat limba româna.
Curios este că pădurea era una de amestec de fag + conifere și iarbă nu prea era, așa că nu văd ce ar fi putut să pască animalele, doar dacă nu se cățărau în copaci sau nu scurmau în pământ după rădăcini. În plus, zona era acoperită artistic cu pet-uri și hârtie igienică de toate culorile, semn că oamenii și-au dorit să înfrumusețeze zona, dându-i un aspect de vapor pavoazat.
Așa că, prezența acestui panou acolo nu prea avea logică.
Dar iată că Românica își descoperă din nou veleitățile de țară în care totul este frumos, mai putin oamenii care locuiesc în ea.