marți, 9 iunie 2009

Comuna cu paranteze




Cum o fi sa te nasti in comuna Cracaoani?Cum o fi sa spui ca esti din Cracaoani?Nu stiu dar mi s-a parut intotdeauna distractiv numele si felul in care in tara noastra sau istoria a ales sa dea nume unor sate.
Este o comuna prin care treceti in drum spre Humulesti si spre Cetatea Neamtului, situata din nefericire( pentru denumire, bineinteles) pe valea Cracaului afluent al Bistritei, si astfel se explica si etimologia numelui.
Oameni de toata isprava cracaoanenii astia!

vineri, 5 iunie 2009

Mânăstirea Durău


biserica veche

biserica noua

aracada pictată de la intrarea în mânăstire

Mânăstirea Durău din satul cu același nume, comuna Ceahlău, este o constructie relativ nouă, fiind ridicată între anii 1830-1835. În ceea ce priveste pictura interioară, am observat că diferitele ghiduri dau ani diferiti, cu referire la momentul în care Nicolae Tonitza împreună cu studenţii săi a realizat pictura în(pe) ceară, ce decorează pereţii bisericii, adică 1920-1921 sau 1935!?

De menționat că într-o pictură este redată imaginea Ceahlăului, văzut dinspre Durău, cu scena închinării păstorilor, păstori îmbrăcaţi în portul tradiţional al ciobanilor de pe aceste meleaguri.
Din 1965, în incinta mânăstirii funcţionează şi un muzeu etnografic cu peste 3000 de piese(ce reconstituie viata ţăranilor din valea Bistritei inundată ca urmare a construirii lacului de acumulare Izvorul Muntelui), între care si două desene colorate reprezentând Ceahlăul, executate de Gheorghe Asachi.

Din păcate, rar e drept, mă documentez despre anumite obiective turistice după ce le-am vizitat, astfel că referirile din text la diferitele picturi sau desene nu au poze, dar promit sa mă revanşez cu proxima ocazie.
Coordonate GPS: 46/59/50.57N; 25/55/17.38E

marți, 2 iunie 2009

Plan de lectie la clasa a VIII -model clasic


Proiect de lecţie 
FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

Geografia României

Clasa VIII a
Subiectul lecţiei: Dealurile de Vest
Scopul lecţiei: dezvoltarea abilitatilor de a localiza, si identifica pe harta si pe text caracteristicile unei unitati de relief;
Obiective de referinta:
1. să perceapă sisteme spatiale si functionale;
2. să cunoască repartitia spatiala a elementelor naturale si socio- economice;
3. să selecteze fapte esentiale specifice si concepte;
Obiective operationale:
1. să analizeze pozitia unitătii de relief in raport cu celelalte unitati vecine;
2. să enumere principalele aspecte specifice ale reliefului Dealurilor de Vest;
3. să identifice pe hărtile din manual si pe harta geomorfologică a României diferitele subdiviziuni.
Tipul lecţei: predare – învatare – evaluare
Metode didactice: conversatia euristică, lucrul cu manualul harta si fişelede evaluare, explicatia, problematizarea.
Materiale didactice: Harta geomorfologică României, harta de contur a tarii, harti si fise de evaluare individuala, atlase.
Desfăşurarea orei
I. Moment organizatoric : - notarea absentilor
-impartirea materialelor de lucru individual
captarea si stimularea atentiei
II. Activitatea de reactualizare – verificare a cunostintelor:
III. – se verifica tema , elevii trecând arta pentru a indica raspunsurile
- profesorul formuleaza intrebari, stabilind, fixind si scriind la tabla ideile – ancora necesare lectiei de de faţă;
- idei – ancora: - unitate de platforma
- roci sedimentare
- discontinuitate
- depresiuni – golf
IV. Activitatea de predare - învăţare evaluare
- anuntarea noii teme, profesorul scrie pe tabla titlul si enunta explica obiectivele operationale cu ajutorul elevilor;
- profesorul mentioneaza/ aminteste ideile ancora si cere elevilor sa indice pozitia si limitele unitatii de studiat cu ajutorul manualului(harta de la pagina 27);
- prin conversatie euristica profesorul indruma elevii spre a identifica si localiza pe harta geomorfologica / manual si pe hartile individuale caracteristicile reliefului Delaurilor de Vest ;
- elevii analizeaza si raspund la intrebari , trec la harta , completeaza si scriu in caiete in baza algoritmului de predare;
- profesorul solicita elevilor raspunsuri si comparatii intre unitati de relief deja studiate si cea predata, vizind importanta acestor unitati si exercitii, in perspective tezelor nationale;
Probe de evaluare: fiecare fisa de lucru cu harta are un exercitiu de fixare pe care elevii il rezolva si apoi trec la harta indicind pozitia subdiviziunilor.
V. Aprecieri la adresa participarii elevilor la lectie. Punctare. Notare
VI. Tema pentru acasa:
- Completati itemul de tip pereche de pe fisa si trancrieti-l pe caietul de teme.
- Rezolvati exercitiile de pe fisa cu tema pentru acasa. 

 FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

duminică, 31 mai 2009

Povestea trista a omuletilor verzi din Spania




Nu stiu daca este o poveste adevarata, desi se pare ca a ramas inscrisa in analele judecatoriei din oraselul Banjos (Spania).
Iata cum s-a intimplat.
In august 1887, taranii de pe un cimp din apropierea localitatii au vazut doua creaturi ciudate iesind dintr-o pivnita.
Cind s-au apropiat de ele, au observat doi copii ce aveau pielea verde si erau imbracati in haine dintr-un material necunoscut care nu era nici de origine vegetala si nici animala.
Omuletii verzi au fost dusi la judecatorul de pace local, care a chemat lingvisti, pentru a descoperi limba pe care o vorbeau copii sau medici -chimisti care sa stabileasca de unde provine pigmentul acesta ciudat.
Nu s-a reusit nimic in acesta privinta, ba nici in ceea ce priveste mincarea, singurele legume acceptate au fost boabele de fasole verde. Din pacate, baiatul a murit de inanitie, neputindu-se adapta acestui regim de alimentatie.
Fata, insa, a supravietuit inca cinci ani, timp in care pigmentul pielii ei s-a decolorat treptat si a reusit sa invete putina spaniola. Ceea ce a povestit nu a lamurit insa lucrurile.
Luati de un virtej urias stirnit in tara in care traiau, unde era un crepuscul permanent, adica soarele nu se ridica niciodata desupra liniei orizontului, s-au trezit in acesta pivnita de unde au iesit in ziua aceea de august.
Citeva intrebari si raspunsuri se pot pune si se pot da, dar acestea adincesc misterul.

1. Daca se nasteau in Spania, undeva trebuia notat ca un eveniment nemaintilnit.Nu?
2.Daca prin absurd erau ascunsi de ochii lumii de catre parintii lor, cind ar fi iesit la lumina ar fi prezentat deficiente serioase fizice si psihice.Nu?
3.Din punct de vedere fizic si al organelor interne, erau normali ca si oameni.
4.Erau prea tineri sa poata inventa o asemenea poveste si sa si plateasca cu viata pentru ea.
4.Ipoteza unei lumi subpamintene de unde sa fi venit sau evadat cade, pentru ca stim ce este sub scoarta terestra.
5.O civilizatie extraterestra care sa-si lase copii pe Terra ca acestia sa moara, nu cred sa existe.
Lamuriti?
In niciun caz.
dupa Dan Apostol

vineri, 29 mai 2009

Creatură canină


Asa animalut n-am mai vazut. L-am fotografiat pe o strada laturalnica din Covasna, stând ca un ghem de lâna in poarta unei case. Cind m-am apropiat de el s-a ridicat speriat, nu stiu insa cum de m-a vazut?

duminică, 24 mai 2009

Cheile Bicazului- Hăşmaş -puține de spus, multe de văzut



tunelul modern si bine construit





făcută din mașină, în sectorul cel mai îngust



Am mai postat despre Cheile Bicazului, dar cu niste poze care nu mă mulțumeau, fiind făcute cu telefonul (spre rușinea mea).
În acea postare dădeam câteva informații despre lungimea cheilor, mod de formare, vârsta sau sectoare.
Chiar nu mai este nimic de spus, așa ca mai bine ne bucurăm de peisaj.

sâmbătă, 23 mai 2009

Struţocămilă românească!




Sunt convins ca ați mai văzut așa ceva pe străzile patriei.
Acea patrie în care, pe autostrăzi (atâtea câte sunt) si pe drumurile europene, cărutașii mână mai tare decât dăciosii chiar si în fata politistilor, mult prea preocupati sa vâneze vitezomanii sau fraierii fără centură.
Si daca vreți să  știti, în masina asta stîtea o doamnă la volan(sic), iar daca va uitati atent se poate vedea mâna atârnată plictisit pe marginea portierei.
Asta e!?
Poate merge într-un club de fițe, poate se numeste ,,Cocinoo"!
România în fundul gol!

Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...