DAR dacă o fac pentru ei, pentru a vedea cu adevărat, îi înteleg. Când vezi lucrurile în fugă, ele ajung să semene unul cu altul.
Un torent pietros de munte este, peste tot, un torent. Astfel cei care cutreieră o lume cu viteză maximă nu vor fi niciodată mai bogați în amintiri la sfârșit față de început.
Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Sighișoara care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de Turnul cu Ceas, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă.
În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.
Dacă merg din torent în torent, voi găsi mereu același torent. Dar dacă voi merge din piatră în piatră, același torent va deveni altul la fiecare pas. Și dacă revin la un lucru deja văzut, acesta mă emoționează într-adevar mai mult decât dacă ar fi nou, și chiar este nou.
Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.
Asta facem noi, bloggerii din turism, scriitorii de călătorii, cei care drumuiesc peste munți și prin țări străine. Alegem unghiul, ne așezăm și privim, și vă oferim vouă o sută de perspective ale aceluiași loc.
Nota: Adaptare dupa un articol vechi, dintr-un almanah turistic