vineri, 25 iulie 2014

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești


Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.













după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

miercuri, 23 iulie 2014

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.
Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.
Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.
Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.









joi, 10 iulie 2014

Mănăstirea Negru Vodă- Câmpulung


Câmpulungul din zona Muscelelor, se laudă cu statutul de primă capitală a primei entități statale din Țara Românească dar și cu cea mai veche mănăstire din această parte de țară. Mănăstirea Negru Vodă, a fost ctitorită în 1215 de Radu Negru Voievod, așa cum spune tradiția. Ea, însă, va fi rezidiță mulți ani mai târziu de Basarab I și de fiul său Nicolae Alexandru. 
De altfel, aici se păstrează cea mai veche lespede voievodală de mormânt din țară(1364), și care aparține fiului marelui domnitor întemeietor de țară, Basarab I.

În secolul al XVII este reînnoită, pe vechea temelie, de către Matei Basarab, urmând apoi numeroase refaceri și repictări, ultima, în frescă, chiar pe timpul comuniștilor, între anii 1955-1957, pentru ca doi ani mai târziu aceeași comuniști să desființeze mănăstirea.

Ce mai este bine de știut, este că aici a funcționat prima tipografie din Țara Românească, și de care putem fi mândri, pentru că aici apare prima carte în limba română ,,Învățături pentru toate zilele".
Hramul mănăstirii, situată practic în oraș, pe drumul spre Pitești,  este 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, în interior se găsesc moaște ale mai multor sfinți( Varvara, Pantelimon, Ioan Botezătorul) dar și o icoană făcătoare de minuni numită Galactotrofusa sau Galaktotrophousa. Este o icoană rară care o înfățișează pe Maica Domnului alăptândul pe Pruncușor, ea are o răspândire mai largă în Rusia, Grecia și Serbia.





luni, 7 iulie 2014

Trei amintiri plăcute despre mâncare

Prima amintire, are legătură cu o pensiune din Covasna, chiar din oraș, unde gazdele ne-au răsfățat cu o alcătuire culinară de excepție, în ajunul uni Paște, pe care nu îl vom uita așa ușor.

Jos era o sală de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveselea spațiul situat chiar lângă bucătărie. Relatarea experienței gastronomice n-ar avea nici un rost, dacă n-aş vorbi despre cele două gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira, doi oameni parcă făcuți să fie amabili, săritori şi comunicativi, dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc, discret și plăcut, având darul de a te face să te simți parcă singurul turist pe care l-au avut vreodată, deși pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsă de clienți.
Mâncarea! A... mâncarea!
Deosebită, gustoasă, savuroasă, delicioasă, inspirată, adaptată și, bineînţeles, specifică locului acesta binecuvântat cu liniște, cu izvoare minerale și cu un aer deosebit de curat și ozonat. Amintesc doar supa de ardei umpluți și pulpa de miel absolut delicioasă. Experiența culinară a patronului-bucătar este egalată doar de produsele pe care le-am văzut pe site-ul celor de la foodpanda.ro, și care oferă produse din toate colțurile lumii.
Cea de a doua amintire se leagă de o pensiune din zona Odorhei unde am comandat împreună cu soția un platou secuiesc de toată frumusețea, care ar fi trebuit să fie pentru două persoane dar pot mânca trei- patru oameni din el. O abundență de cărnuri  între care delicioase erau, cotletul învelit în cartof, friptura țărănească, șunca, cârnații, pastrama cu paprika, asezonate cu cartofi prăjiți și cu ciuperci pane, plus portocale de decor. Merita și ca preț, dar nu mai știu acum cât a costat.Și în sfârșit, cea de a treia experiență s-a consumat undeva lângă Cetatea Neamțului, la un vechi motel unde
este drept că s-au schimbat multe în bine, mese mari, scaune confortabile, personal pregătit, servire promptă și mâncare bună de sorginte moldevenească. Ultima dată când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii erau cam pierduti prin farfurie, alcătuirea era însă foarte OK. Apropo de cordon bleu, azi poți savura liniștit, acasă, aproape orice fel de mâncare, comandând cu ajutorul unor aplicații pentru mobil de la Food Panda, adică prin iOS și Android, așa că nu mai este nevoie să cauți din terasă în terasă.
Piesa de rezistenta a dejunului moldovenesc, însă, trebuie să fie ciorba de hribi, o delicatesă cum n-ați mai mâncat, specifică zonei și în general, regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii, puiul cu smântână pe sau orice friptură sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Poftă bună.

vineri, 27 iunie 2014

Cascada și ,,canionul" Tamina



Situată la o altitudine de 1100 de metri pe valea Pietrei Mici în muntii Piatra Mare,  judetul Brasov (vezi Pensiuni Brasov), Cascada Tamina  reprezinta o înșiruire de 5 cascade,  cea mai mare dintre ele avand înaltimea de 10 metri. Formarea ei a fost posibila prin adancirea cu peste 50 de metri a unei mici albii verticale de drenaj instalata pe fisuri in masa calcarelor si datorita prabusirii unei pesteri.
Din punct de vedere al biodiversitatii, arealul cascadei Tamina  este unul deosebit de valoros, deoarece aici se intalnesc numeroase specii si habitate protejate la nivel national si European. Unele dintre cele mai importante sunt cele ale stancilor calcaroase, cheilor, pajistilor alpine, paraielor si izvoarelor de munte.
Stancariile cascadei Tamina sunt printre ultimele refugii ale faunei carpatice, in special pentru pasarile si mamiferele mari. Datorita numarului mare de ursi bruni din zona joasa a cheilor, locului i se mai spune si ursarie. Zona este excelenta pentru iubitorii traseelor de escalada.
Accesul la cascada se poate face din soseaua Timisu de Sus – Brasov  (vezi Pensiuni Timisu de Sus), la aproximativ 1km de Timisu de Sus. Pe partea dreapta a drumului ce duce catre Brasov se observa intr-o curba, o mica parcare si in apropiere bariera drumului forestier ce duce la Tamina.
De la bariera se poate ajunge la cascada fie pe drumul forestier, fie pe traseul marcat cu banda albastra. Durata drumului este de aproximativ o ora. 
Daca alegeti traseul marcat, el va urca prin padure aproape direct catre cascada, el intersectandu-se de cateva ori cu drumul forestier care urca in serpentine.
Traseul este unul deosebit, avand peisaje variate, atat din punct de vedere vizual, cat si din punct de vedere al florei si faunei.

joi, 26 iunie 2014

Un drum spre vulcanii noroioși de la Pâclele Mici

Dacă veți ajunge vreodată prin părțile Buzăului, într-o drumeție sau într-un circuit, nu ratați valea Buzăului.
Pe scurt, trebuie mers din reședinta de județ spre Brașov, Nehoiu sau Întorsura Buzăului, în funcție de ce indicator găsiți.
Când ajungeti la Berca, faceți dreapta peste linia ferată și vă îndreptați spre Pâclele Mari și Mici, adică spre vulcanii noroioși atât de vestiți în țară.
Pentru cine nu știe, aceștia nu au nicio legătură cu vulcanismul propriu-zis, ci cu acumulările de gaze din pământ care în drumul lor spre suprafață întâlnesc apele freatice, pe care le îmbogățesc cu CO 2 + alte elemente chimice, apa astfel formată dizolvă repede stratele de argilă și marne (o argilă calcaroasă), astfel se formează noroiul sau mâlul, care răbufnește la intervale neregulate în acele mici cratere pseudovulcanice. Atenție că sunt și momente în care ,,erupția" este mai puternică, nu vă apropiați ca să nu fie nevoie de tratament de par, sau creme de față. Nu că noroiul ar fi acid, dar nu se știe.

Peisajul este spectaculos, cu aspect selenar, parcă din altă lume unde bântuie monștrii subpământeni.
Mai puteți merge la Bădila la dealul de sare numit ,,Sarea lui Buzău " acoperit de vegetatie halofilă (iubitoare de NaCl) sau la Colți (atentie nu ratați drumul județean din Pătârlagele) unde se află singurul muzeu al chihlimbarului din țară (acesta este răşina, mai ales de pin, fosilizată, cine știe, în chihlimbar s-au găsit insecte perfect conservate de milioane de ani).
La Nehoiu, singurul oraș din Munții Buzăului(compuși din culmile Siriu, Penteleu și Podu Calului), mergeți lângă barajul de pe râul Buzău și la urcarea pantei, pe dreapta găsiți o pensiune foarte bună pe care o recomand cu plăcere, cu bune condiții de cazare dar cu o singură baie, pe culoar, care avea toate dotările, inclusiv sampon pentru caderea parului, lucru pe care nu l-am mai văzut de atunci nicăieri. Poate între timp s-au reglat lucrurile.
Dacă aveți drum spre Întorsura Buzăului, nu ratați ocazia să vedeți lacul de acumulare Siriu și peisajul deosebit, iar dacă vă este foame opriți prin satele secuiesti și luați o pâine de două kilograme cu cartofi, să vedeți ce bunătate!

O întâmplare de toamnă la Sucevița


Am considerat întotdeauna această zonă, emblematică pentru ce înseamnă spirit românesc. Cum să nu te ducă gândul la Creator, când vezi ce minuni a lăsat pe Pământ, pentru ca noi să ne bucurăm de ele, este ca atunci când cineva îţi face un bine, vrei să-i mulţumeşti cumva.
Iar noi am multumit, ridicând biserici și, probabil că şi fraţii domnitori Ieremia şi Simion Movilă au gândit că aici este locul ales pentru ctitoria lor și nu au greşit deloc, atunci când în secolul al XVI lea, au tocmit artişti să picteze mănăstirea cu scene biblice, în care fondul imaginilor să-l constituie, după cum probabil ştiti, verdele.
Să trecem în registrul călătorului  și să vă povestesc cum ajungeți.
Prima variantă este pe la Suceava-Păltinoasa-Solca-Marginea (da, vestita localitate cu ceramică neagră, unde nu sunt decât două magazine cu asemenea obiecte, semn că mărginenii își caută locuri de munca in Bucuresti  sau aiurea, ocupându-se acum cu lucruri mai utile şi mai bănoase), unde faceţi stânga spre Suceviţa, de altfel  este următoarea comună; iar a doua variantă este pe Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, unde faceți dreapta spre Vatra Moldoviţei, aici o luati la drepta spre Sucevita, acesta este mai lung dar peisajul merită văzut, pentru că traversați Obcina Mare şi în plus puteţi vedea şi Mânăstirea Moldoviţa.
Când am ajuns noi, ce credeți, oprim la Motel Ieremia Movila, în parcare nicio maşină (era sâmbăta), întreb la receptie... ocupat. M-am gândit că or fi plecat toți turiștii din țară, că oricum localnicii și alți moldoveni caută locuri de munca in Timisoara sau în afara țării. Mergem la altă pensiune, Popas Bucovinean (la ieşirea spre Moldoviţa), parcare goală- ocupat, mai mergem la vreo două pensiuni de trei și patru stele, toate ocupate, într-un târziu aflăm. Era programată o nuntă mare.
Așa că am căutat două ore o pensiune normală și un restaurant decent unde să mâncăm, până la urmă ne-am cazat foarte bine, la pensiunea Poiana de Vis şi am mâncat la Popasul Mărioarei, o bombă cu aură de tavernă împuţită, puţin renovată pentru muşterii mai puţin pretenţioşi, dar mîncarea era bună, n-am ce zice.
Dupa amiază am fost la mânăstire și am văzut parada maşinilor de lux și a şmecherilor de parlament, cu mașini parcate pe aleea ce duce spre biserică, mulți băieți cu ceafa groasă care nu pot trece multe clase în modelul de cv și o serie de doamne cochete.
Nu-i asa că vă asteptaţi să vă spun ce am văzut la şi în mânăstire?
Nu, am făcut câteva poze cu mâna tremurândă, ca nu cumva ochii albaştrii ce mă pândeau de la colţ, să-mi ia aparatul, am dat ocol mânăstirii, am admirat zidurile de cetate ale acesteia și m-am bucurat când am văzut câteva brânduşe de toamnă răsărind firave în curtea exterioară a mânăstirii.
Aşa s-a terminat mica aventura la Suceviţa cu ceva urări de bine adresate, slavă cerului, mahărului care a pus stîpânire pe toată mănăstirea și pe toată comuna.

Lindau-orașul insulă de pe Bodensee

Vă invit să vizionați un filmuleț explicat cu minunatul oraș Lindau. Orașul insulă , cum i se mai spune, de pe malul și mai frumosului lac B...