marți, 30 septembrie 2008

Peştera Polovragi - Peştera Muierii

cheile superspectaculoase ale Oltețului (în anumite locuri lăţimea văii abia depăşeşte 30 m)

la intrarea în pestera Polovragi

trovant în forma de broască ţestoasă(este de pe valea Lotrului de la Voineasa si nu de la Costeşti unde zona a devenit rezervaţie)

doamna si domnul la Mânăstirea Hurezi

bucurie la iesirea din peşteră

cumnatii mei (Nucu si Anto) la mânăstire

ceramica de Horezu nu înseamna numai farfurii cu motive cosmice ci si vaze sau obiecte de bun gust.

Trebuie, este aproape obligatoriu, sa mergeti în zona Olteniei înalte sau,, de sub munte", cum i se mai spune părţii de nord a județelor Vâlcea şi Gorj.
Este o regiune de o frumusețe aparte, pentru că pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, ai tot timpul pe dreapta Masivele: Căpăţânii (cu ,,spinarea'' carstică numita Buila -Vânturariţa de 1885 m)  și Parâng (2519 m, vf. Parângu Mare), iar pe stânga livezile de meri, peri ți pruni din Subcarpații Olteniei(Getici).

Din Râmnicu -Vâlcea, oraş cochet, situat la intrarea în Defileul Oltului, faceţi dreapta spre comuna suburbană Troian si ţineţi drumul până la Târgu Jiu pe 109 kilometri.
Prima ocazie să va opriti o aveți în localitatea Costești (vestita, printre altele, si datorita bătăliei din 1999 dintre ,,trupele'' de mineri conduși de Miron Cozma si politisti + jandarmi, acestia din urma făcându-se de ruşine si umiliti de mineri, permit acestora înaintarea spre Râmnicu Vâlcea si spre Bucuresti, a fost singura data dupa revolutie când a fost mobilizată armata!!! pentru a opri o mișcare de protest), unde într-o văioaga de pe marginea drumului găsiti niste pietre de forma sferica numite trovanţi. Deosebit de interesanți, acești trovanți sunt formatiuni sferice nisipo grezoase, care sa mai gasesc si pe valea Lotrului si lângă Drobeta si în Dealul Feleacului de lângă Cluj.

La 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea faceti dreapta spre Mânastirea Hurezi sau Horezu vreo trei kilometri pâna în localitatea Românii de Jos(interesant este că există sate,, româneşti'' denumite ca atare si sate cu oieri transilvaneni la origine numite,, ungureni '' adica venite de peste munti, stiti ca traditia oieritului si a transhumantei este veche în zona Novaci- Horezu- Sebeş- Sibiu) unde întâlniţi un ansamblu arhitectonic bisericesc unic, în stil brâncovenesc din secolul 17.

Trebuie sa ştiţi, că în atlasele occidentale detaliate, în România sunt trecute trei monumente aflate în partimoniul mondial UNESCO, printre care si aceasta mânăstire deosebită, împreună cu biserica fortificata săsească medievală de la Biertan si cu mânăstiririle din Bucovina(în orasul Horezu va puteti caza si cumpara deosebite obiecte de ceramică).
În comuna Obreja, faceti din nou dreapta spre Polovragi unde se află vestitele chei ale Olteţului, pestera Polovragi și mănăstirea cu acelasi nume.
Pestera este spectaculoasă, se poate vizita oricând, sunt organizati, au orar de vizitare la intrarea în pestera, si nu este scump de loc. În pestera, cea mai interesanta este,, Galeria Sfeşnicelor '', o serie de concretiuni formate din carbonat de calciu, ce imită foarte bine lumânările.
Cheile Olteţului au o lungime de peste 2 kilometri şi sunt extrem de înguste, abia are loc drumul și râul, iar pereții cu înclinare de 90 grade sunt impresionanţi.

Piesa de rezistență a călătoriei o constituie, însă, Peştera Muierii, situată în localitatea Baia de Fier(nume dat în vechime, datorită exploatărilor de minereuri), la intrarea în Cheile Galbenei sau Galbenului, unde se spune că, în timpul năvălirilor barbare, femeile și copii se ascundeau în peşteră, mai ales că aceasta are intrarea printr-o parte și ieșirea prin alta.
Este electrificată, iar încăperile sunt dispuse pe două nivele, în prima sala se află ,,Stânca Insângerată'' si  ,,Domul Mic ''(dom= formă rotundă, boltită sau circulară, luată de la stilul baroc, existent în marile catedrale europene) apoi pe o jumatate de drum mergeti, cum s-ar spune, pe burtă, pentru că tavanul este foarte jos, iar din când în când te trezeşti că acesta se ridică la zeci de metri, asta o face foarte spectaculoasă. Merită menționate și Sala Liliecilor și Cimitirul Urșilor, unde au fost identificate 183 de schelete de urși (ursul de pestera= Ursus Spelaeus, care a trait în peșteri în perioada Cuaternarului).

O chestie haioasă, este legată de ghidul acestei peşteri, care încearcă să dea informaţiile cu o dicţie ușor forţată, care nu face decât să stârnească zâmbete.
Am fost si cu elevii și abia i-am stăpânit. Atenție, că se supără și vă dă afară din peşteră, așa că abţineţi-vă; uneori îl mai ia și pe copilul lui să vorbească, ia imaginaăi-va cum prezintă acesta peştera?

miercuri, 24 septembrie 2008

Băile Tuşnad- Valea Oltului


nepotul meu în parcul cu jucarii din lemn din centrul statiunii

perspectiva asupra lacului (aproximativ 7 m adâncime) și asupra craterului ce-l înconjoară

iarna, căruţele sau snowmobilele merg pe lac, cu aprobarea rangerilor

sotia si copilul la intrarea în pestera Puturosul de lânga Balvanyos (se vede ca nu le-a placut mirosul de pucioasa sau sulf)

tati și puiul lângă debarcaderul de la lac

turiști trași cu săniile de mașina de teren

La Tuşnad merg foarte des, pentru că am o relație specială cu acest loc, încă din perioada liceului, aici am fost la banchetul de absolvire a clasei a XII a, în 22 dec. 1989,  când la Timişoara se trăgea în manifestanți.

Ce să-i faci, așa era atunci, am aflat de la un localnic maghiar că începe revolutia, dar noi aveam alte preocupări, pentru că elevii de la Liceul de Marină din Galati, nu aveau fete în scoală, așa că treaba noastră era să le căutăm. Și aveam de unde, because în statiune, culmea(!) erau și fetele de la liceul sanitar și de la liceul pedagogic care, ce întâmplare, ne căutau și ele pe noi. Ei, coincidențe!
Atunci am urcat la Sf. Ana prima dată, acolo mi-am făcut o prietena, acolo ne-am pozat prima data clasa a XII a E.

Revin acum la zilele noastre și vă spun că de patru ani nu ratez nici un Paşte la Tuşnad. Primii trei ani am fost la Hotel Ciucas, aranjat, renovat, nu cu multă mâncare în meniu dar aceea care se găsea era extrem de sățioasă. Aveam bilet cu mese incluse, dar pe bonuri, astfel ca puteam mânca seara, pe bonurile sau suma de pe toată ziua și, cred, că erau zilele din an când mâncam cel mai mult.
Puteti să cereti de la agenții oferta cu Paștele la Ciucaș (Băile Tușnad), acum este mai scumpă, si nici nu se mai fumează în restaurant, dar merita să încercați. Din acest motiv, anul trecut am fost la vestitul Han Secuiesc, situat aprope de benzinaria Petrom, unde o cameră costa 90-100 lei, sunt mari, spatioase si în stil traditional, dar cu tv si frigider.

Aici se manâncă un nemaipomenit gulaş secuiesc si nu unguresc( fac aceasta paranteză pentru a vă spune ca locuitorii din Harghita sunt mândri de originea lor, ei fac parte din ramura maghiarilor numită secui și au venit în zonele depresionare din Carpatii Orientali în secolele 12-13, când, probabil în zonă nu era picior de român, din poporul maghiar mai fac parte ungurii, stabiliti în centrul și vestul țării mult mai târziu, odată ce dominatia Imperiului Habsburgic asupra Transilvaniei devenise foarte puternică), sarmale uriașe și un platou secuiesc pentru patru persoane, acesta din urma costa 40 lei.

Statiunea are si locuri de cazare în hoteluri, cu tratament de ape mezotermale, bicarbonatate, clorurate, carbogazoase, pentru boli cardio-vasculare sau astenii, afectiuni digestive, renale, ginecologice si endocrine (Hotelurile Ciucas 3 stele, O3zone-fost Oltul- si Tușnad 2 stele ).
Tuşnadul este considerat, sau cel putin era, cel mai mic oras din România cu aproape 2000 de locuitori. Este situat în sudul jud. Harghita la granita cu jud. Covasna, pe drumul dintre Brașov si Miercurea Ciuc, lângă Muntele Ciomatu( 1301), munte cunoscut pentru ca adăpostește singurul lac de crater vulcanic din țară, Sf. Ana.

Dacă mergeți la lac, plecați dimineața, pe la 9.30, spre Bixad ( spre sud, adică spre Brașov), iar dupa câțiva kilometri faceti spre stânga, spre Balvanyos si într-o oră cel mult, sunteti sus, unde plătiti taxa de intrare în rezervatie, apoi coborâti în ,,gura ''craterului.
Surprize aveti iarna, primăvara și toamna târziu, când puteti merge la lac cu sania, iar înapoi, este super pentru ca săniile sunt trase cu un Jeep Lada/Nissan, senzatia este nemaipomenita, am fost acolo cu elevii mei si veti vedea si în poză.
Primăvara târziu și vara se ajunge și cu mașina, până aproape de lac.
Acum despre lac, este asezat la 946 m altitudine, are o suprafață de 22 hectare, si a aparut datorita faptului ca nici un râu puternic nu a reusit sa sparga ,,buza '' craterului așa cum s-a întâmplat la Călimani cu râul Neagra.
În Europa cunoscut este lacul Bolsano din Apenini italieni.

Interesant este ca în apropiere se afla (poze) tinovul Mohos (tinov = mlaștină oligotrofă, acidă, situată în zonele montane reci sau în depresiunile reci), un fost crater acoperit cu cenusa vulcanica peste care au crescut plante unice(Roua cerului-Drosera rotundifolia-plantă carnivoră, sau pinul pitic), dar stratul de apa de sub patura de cenusa si muschi a ramas, astfel ca în zilele cu vânt puternic întreaga mlastina pare ca se mișcă!
Puteți să faceți o călătorie micuță de  max.40 minute la Peștera/Grota Puturosul de lânga Balvanyos, unde emantiile de sulf sunt aspirate de bolnavi, care urca pentru cura, atentie, nu intrati și nu stați mai mult de 30 secunde, pentru ca riscati sa leșinați.
În statiune în sezonul cald, se pot face plimbări cu barca pe lacul Ciucas, recent amenajat.

marți, 23 septembrie 2008

Defileul Dunării - Orşova

scorpionul găsit pe trotuar în Băile Herculane

o dimineaţă superbă în zona portului Orșova

sotia, emotionată de întâlnirea cu marele Decebal
intrarea în Cazanele Mici( între km. 964 si 968)

Mânăstirea Mraconia

Statuia lui Decebal și podul ce leagă două maluri ale unui golfulet, situată chiar lângă mănăstire

în defileu, pe partea românească

tot în defileu, pe partea sârbească (oricum mult mai pustie și mai nelocuită decât partea noastră)

Două elemente naturale impresionează la fluviul acesta, cu care Dumnezeu a binecuvântat România, primul este Defileul sau Clisura Dunării , unde clis (gr.) înseamnă cheie, ori, mai românește, Cazanele Dunării, iar al doilea este Delta Dunării.
Defileul reprezintă o vale relativ îngustă, cu porțiuni mai largi sau microdepresiuni în alternanță cu zone foarte înguste, pe care un râu sau un fluviu o ,,sapă'' într-un lanț de munți.
În Defileul Dunării se poate ajunge dinspre Drobeta Turnu Severin, trecând pe lângă hidrocentrala Portile de Fier I, spre Orşova, sau dinspre Caransebes (E70)și Băile Herculane, direct spre Orşova.
De altfel,stațiunea aceasta cu rezonanță antică este și punctul de plecare al călătoriei noastre prin defileu.

Am ajuns la ora 9 dimineața în port la Orșova, ne-am interesat de vaporaș, și am aflat că pleacă în jurul orei 11. Trebuie să știți că nu există neapărat un orar al plecărilor, pentru că și căpitanii fac curse dacă au grupuri mari de turiști (15- 20 de lei de persoana, până la mânăstire și la statuie).
Oricum, asteptarea nu are cum să plictisească pentru că golful, sub formă de amfiteatru, în care este așezat orașul este splendid, păcat ca autoritățile comuniste au plesnit arhitectura orașului ,,plantând '' blocuri de tip bară, oribile, chiar pe versantul care domină fluviul, iar casele sau vilele mult mai sus. Poate cunoașteți sau nu, orașul a fost strămutat odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier și implicit a aparitiei lacului de acumulare, care a inundat toata vatra anticului  oraș Dierna - nume dat de romani sau a davei dacice Tiorma.

Clisura Dunării este de fapt un sector în care fluviul a ferăstruit în Carpații Occidentali de sud, Muntii Banatului mai corect spus, o succesiune de defileuri, chei și microdepresiuni, pe o lungime de  peste 110 kilometri, o minune geomorfologică unică în Europa.
Sectorul Cazanelor, de care probabil ați auzit, reprezintă de fapt niște chei săpate în calcarele Muntilor Almăjului, și numite așa datorita impresiei de apă care fierbe între stâncile munților.
Cazanele Mici se numesc asa, nu pentru ca sunt mai putin impresionante, ci pentru că sunt străjuite de Muntele Ciucaru Mic, iar Cazanele Mari sunt delimitate, pe partea românească de Muntele Ciucaru Mare (318 metri).
La intrarea în defileul propriu zis se află, pe partea sârbească, pe lângă care veți trece foarte aproape, o inscriptie latină care se refera la construirea drumului de acces spre Dacia, și care poartă denumirea de Tabula Traiana.
În traducere asta ar însemna:  ,,Traian a refăcut acest drum scobit în munți…", de altfel, este bine să știti ca mai exista două ,, tabule '' în zona Cozla, tot pe malul sârbesc, Tabula lui Tiberiu și a lui Domitian.

Prin opoziție cu aceasta inscripție, sau ca o completare fericită, Iosif Constantin Drăgan, primul miliardar român, decedat în august 2008, a finanțat sculptarea unei statui a lui Decebal, pe malul românesc, cu câteva milioane de euro, după modelul celor cinci statui de pe muntele Rushmore (SUA).
În defileu mai puteți vizita Peștera Liliecilor, Peștera Veterani și Peștera inundată Gura Ponicovei, situată în Cazanele Mari (atenție la ce plătiți când mergeți în micuța croazieră, pentru că majoritatea curselor sunt până în Cazanele Mici, la Mănăstirea Mraconia) după localitatea Dubova.

Dacă alegeți să mergeti cu mașina, veți avea parte de un peisaj pitoresc, pentru că soseaua practic șerpuiește pe pantele muntelui când la câțiva metri de Dunăre, când la 150 de metri, pe buza unei prăpăstii. Deplasările pe potecile de deasupra lacului,  vă oferă unica posibilitate de a admira vegetația de origine mediteraneană, cu alun turcesc, cărpiniță - o specie de frasin, laleaua, liliacul sălbatic, stânjenelul de piatră ori celebrul pin negru de Banat și poate vă întâlniți și cu scorpionul carpatic, vipera cu corn sau broasca țestoasă de uscat, caz în care trebuie să fiți echipat cu bocanci corespunzători.

La dus, capătul călătoriei este la Mănăstirea Mraconia, și la statuia lui Decebal. Mânăstirea a fost ridicată prin efortul de ani de zile al unui preot inimos, care a dorit cu tot dinandinsul să ridice pe mal, o nouă mănăstire în amintirea celei vechi acoperită de apele lacului chiar în acel loc.



miercuri, 17 septembrie 2008

Cheile Nerei și Lacul Dracului


lacul de un albastru sidefiu (cred!!)

Nera curge liniştită la baza stâncilor de calcar

la intrarea în chei, locul unde valea începe să se îngusteze

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniti din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceti dreapta, spre Iablanita, urmați drumul spre Oravița sau Anina.
O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale  Globului, unele dintre puținele chei ,, săpate" în şisturi cristaline- o categorie de roci metamorfice, cu structura şistuoasă, precum foile unei cărți și cu o cantitate apreciabilă de mineral de mică.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, înainte de intrarea în aceasta ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Șopot și mergeti pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri). Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiunii intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situati în sudul acesteia, cu o altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare.

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă.
Revin și vă spun să lăsati mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă cu mulți câini, și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super, puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.
Pentru a ajunge la el trebuie să treceti prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).
Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate, ele sunt întâlnite cu precădere  în Apuseni, cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni.
Se poate campa lângă lac, noi am gasit 7 corturi acolo!!!
Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță, să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este ascuns aproximativ jumătate în gura unei peșteri numită, cum altfel, Peștera Dracului și are  200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni.

Atenție, vara în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comuna, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic( Euscorpius Carpaticus) a carui înțepătură nu este fatală. Ca o micuță curiozitate, am găsit un asemenea exemplar, mort, lângă pădure, pe trotuar în Băile Herculane.

Anonima de la comentarii, pe numele ei Andreea, mi-a trimis un link cu un blog interesant cu poze superbe, făcute la Ochiul Beiului. Multumesc.
Enjoy!

marți, 16 septembrie 2008

Siriul și vulcanii noroioşi de la Buzău





povestea unui balaur subpământean ce scuipă nămol, îi face pe copii să devină curioși



Dacă veți ajunge vreodată prin părtile Buzăului, într-o drumeție sau într-un circuit, nu ratați valea Buzăului.
Pe scurt, trebuie mers din reședinta de județ spre Brașov, Nehoiu sau Întorsura Buzăului, în funcție de ce indicator găsiți.
Când ajungeti la Berca, faceți dreapta peste linia ferată și va îndreptati spre Pâclele Mari și Mici, adică spre vulcanii noroioși atât de vestiti în țară.

Pentru cine nu știe, aceștia nu au nicio legătură cu vulcanismul propriu-zis ci cu acumulările de gaze din pământ care în drumul lor spre suprafață întâlnesc apele freatice, pe care le îmbogățesc cu CO 2 + alte elemente chimice, apa astfel formată dizolvă repede stratele de argila și marne (o argilă calcaroasă), astfel se formeaza noroiul sau mâlul care răbufnește la intervale neregulate în acele mici cratere pseudovulcanice.

Peisajul este spectaculos, cu aspect selenar, parcă din altă lume unde bântuie monștrii subpământeni.
Mai puteți merge la Bădila la dealul de sare numit ,,Sarea lui Buzău " acoperit de vegetatie halofilă (iubitoare de NaCl) sau la Colți (atentie nu ratați drumul judetean din Pătârlagele) unde se află singurul muzeu al chihlimbarului din țară (acesta este răşina, mai ales de pin, fosilizată, cine știe, în chihlimbar s-au găsit insecte perfect conservate de milioane de ani).
La Nehoiu, singurul oraș din Muntii Buzăului(compuși din culmile Siriu, Penteleu și Podu Calului), mergeți lângă barajul de pe râul Buzău si la urcarea pantei, pe dreapta găsiti o pensiune foarte buna  numită Elena, cu bune condiții de cazare dar cu o singură baie, pe culoar. Poate între timp s-au reglat lucrurile.
Dacă aveti drum spre Întorsura Buzăului, aveti ocazia să vedeți lacul de acumulare Siriu și peisajul deosebit, iar dacă vă este foame, opriți prin satele secuiesti și luați o pâine de două kilograme cu cartofi, să vedeți ce bunătate!

Aici o altă postare despre vulcanii noroioși iarna!

duminică, 14 septembrie 2008

Mănăstirea Tismana- sălbăticie spirituală




Peștera  Sfântului Nicodim de la Tismana









Dintotdeauna mi-am dorit să ajung la Mânăstirea Tismana (judeţul Gorj), dar distanţa a făcut imposibilă realizarea acestei dorinţe.
Dar iată ca în doi ani am ajuns de două ori, odată cu elevii într-o superexcursie acum doi ani, prin jumătate de ţară și anul acesta cu soția și cumnații, într-un circuit extenuant prin Hunedoara, Cheile Nerei, Băile Herculane, Târgu Jiu și Voineasa, dar superdeosebit.

Aşezată într-o poiană, mai bine zis într-o înşeuare dintre două vârfuri de deal, la poalele Munţilor Mehedinţi/Vâlcan, mânăstirea are o istorie veche, fiind una dintre cele mai vechi din Ţara Românească. Ea a fost zidită între 1377-1385 şi extinsă mai târziu în secolul 17, având ca figură centrală pe monahul Nicodim care a trăit ca un pustnic într-o peşteră micuţă situată lângă mânăstire.

Astăzi, acest colţ de spirit românesc te cucereşte din momentul în care începi să urci aleea spre poarta mânăstirii, măicuțele de aici sunt nu numai ,,mirese ale lui Isus " ci şi specialiste în administrarea afacerilor (pentru că altfel nu-mi explic arhitectura îngrijită a anexelor şi caselor de oaspeţi) şi dacă te uiţi atent şi în arta peisagistică (iubitorii de cactuşi şi de plante suculente vor avea o surpriză placută).

Rămâi uimit de pictura interioară şi cea exterioară, de liniştea din jurul mânăstirii şi de cântecele măicuţelor venite parcă din altă dimensiune (urmăriti filmuletul!).
Daca aveti timp, vizitati plantaţiile de castan comestibil, asta datorită climatului cu influenţe submediteraneene şi acelui vânt călduţ de primavară numit ,,foehn".

sâmbătă, 13 septembrie 2008

Valea Uzului și barajul

un pui mic somnoros



o perspectiva asupra barajului într-o zi cu vreme variabilă

dupa somnul de prânz

În această vară(2008) am fost și cu cortul în judetul Bacău, la Valea Uzului lângă Dărmănești, într-un loc deosebit situat la baza barajului de pe râul Uz.
Am căutat mult un loc de cort chiar și la coada lacului mergând aproape trei kilometri off road, dar nu se poate pentru că este obiectiv strategic, fiind principala sursa de apă pentru orașul Bacău (de altfel, nici pe baraj nu aveți acces, pentru că este păzit, dar vă puteti întelege cu gardienii).
Barajul a fost construit în 1972 în minidefileul de la Pivniceri, din ambracamente (un fel de contaforți uriasi) si a inundat total satul Valea Uzului, sat ce a fost strămutat în orasul Dărmănești, deși câteva case au rămas la coada lacului( barajul are 81 m înălțime, iar adâncimea maximă a lacului  este de75 m, plus o centrală hidroelectrică sub baraj).
Puteti ajunge prin Moinesti- Comănesti și puteți campa în lunca râului, lângă tabara de elevi Sălătruc, aveti râul la doi pasi și mulți pini care pot da umbra cea necesară în zilele de vară. Interesant este când se dă drumul la apa din baraj, să urmăriti cum crește nivelul apei râului, văzând cu ochii.
Mai sunt și alte locuri de campare, inedite aș spune, pe valea râului, amonte de baraj, sălbatice și frumoase, din păcate drumul...
Dacă aveți un 4x4, puteti să experimentati un drum de vreo 50 kilometri până spre Sânmartin( în depresiunea Ciuc), pe valea Oltului, practic scurtând drumul cu cel putin 100 de kilometri, drum prin care este legată Moldova de Transilvania estică, sau Oneștiul de Miercurea Ciuc.
P.S. Cu prima ocazie când ajung acolo, vreau sa vizitez Cascada Nasolea Mare, ce are câteva căderi de apă în marmitele de eroziune din gresia de Tarcău. Abia aștept.

marți, 9 septembrie 2008

Gura Haitii- Munții Călimani


gălbiori şi gălbiorul nostru

o ciută mâncată parţial de lupi, lângă ocolul silvic(29 iunie 2008)

poieniţa cu gălbiori
soţia şi băiatul pe un podeţ, lângă parcul tematic 12 Apostoli

Astazi vă voi povesti prima experienţă din Munţii Călimani, în calitate de cap de familie(pentru că am fost în 1992, în excursie cu anul meu de facultate).
Anul trecut (2007) am plecat împreună cu sotia în Maramures, dar după ce am înnoptat la Borşa, sotia îmi spune că nu are chef sa meargă acasă, asa ca i-am propus sa mergem în Călimani, la cariera de sulf abandonată.

Când am ajuns în Vatra Dornei, am mers către ieșirea dinspre Piatra Neamţ, unde am făcut spre comuna Şaru Dornei (aproximativ 20 km. de Vatra Dornei), de aici am trecut prin Neagra Şarului, Plaiul Şarului, Şaru Dornei si am ajuns în satul Gura Haitii.
Nea Traian, despre care vă voi povesti mai târziu, îmi explică foarte clar că o,,haită" sau un ,, hait" nu este una de lupi, ci un loc special, pe râu, unde se acumulau buștenii trimiși din munte, de unde erau ridicați și introduși în gater (de fapt un baraj rudimentar din secolul 20).

Așa că lămurind etimologia termenului, trecem la călătoria propriu-zisă din caldera Călimanilor (caldera sau caldeira este o îngemănare de cratere rezultată în urma unor eruptii catastrofale neogene, în acest caz, iar cea din Călimani are 10 kilometri diametru) unde în anii ' 70-'80 s-au făcut prospectiuni în vederea identificării depozitelor sau lentilelor de sulf. S-au găsit și s-au exploatat ani la rând, bineînteles în stilul contraproductiv al anilor comunismului, când cheltuiam mai mult decât produceam (cine știe de situația cu bitumenele de la Anina, știe despre ce vorbesc).

Ce este important, este ce a rămas după exploatarea, ce a încetat efectiv în 1997, și veți avea ocazia, dacă mergeti acolo să realizati dimensiunile exacte ale dezastrului ecologic.
Paradoxal, însă, aici la intrarea în parcul national se afla un peisaj de vis, o pensiune, Perla Călimanilor, unde cazarea si serviciile sunt super, fără pretentii de stele sau margarete, cu o cameră ce costa între 40-60 de lei!!!, şi unde aveti ocazia sa luați o gura de rai românesc pe care nu o veți uita.

Apropo de călătorii, de aici puteti pleca spre Doisprezece Apostoli (rezervatie geologica cu stânci cu aspect antropomorf), spre vârful Pietrosu (2100 m) spre Răţiţis (statia meteo) sau puteti culege hribi și gălbiori (smântânei) dupa cum vedeţi în pozele cu băiatul meu.
Puteti face și echitatie, pentru ca cei din parcul național (administrat de fapt de ocolul silvic) oferă, mai ales străinilor, trasee turistice de 2 ore pe la Haita si Poiana Tamău, pentru 60 lei, de o zi până la 12 Apostoli și Pârâul cu Peşti (150 lei) și de două zile cu cazare la cort și mâncare, pe vechiul drum militar (probabil are legătură cu faptul că pe pârâul Haita s-a aflat granița dintre vechiul regat și fostul Imperiu Austro-Ungar) pentru 300 lei.

Adăugaţi o imagine

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...