PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

marți, 27 octombrie 2009

Canibalii din Insulele Marchize



marchizan tatuat antropofag

unul dintre simbolurile religioase gasite pe insule, fara explicatii legate de rolul lor


fete marchizane la scaldat

fata marelui pictor Paul Gauguin, Taua (acesta a trait si pictat in Insulele Marchize, loc unde este si înmormântat)

Insulele Marchize sunt situate in zona central-sudica a Oceanului Pacific, facând parte din Polinezia Franceza cu capitala la Papeete.
Constituie grupul cel mai nordic al acestui arhipelag, in parte coraligen in parte vulcanic, cam la 10 grade sud de Ecuator.
Vecinul cel mai apropiat al acestor insule este statul Kiribati.
Prin secolul al XVI lea spaniolii, deja stapinii Americii de Sud, descopera aceste insule in cautarile lor disperate dupa aurul bastinasilor si ramân surpinsi sa constate ca marchizanii sunt canibali!
Explicatia faptului ca au gasit antropofagi in centrul ,,Oceanului Linistii" sta in mediul in care acestia traiau si era legata de lupta grea pentru existenta.
Razboaiele dintre triburile situate de multe ori pe aceeasi insula, erau din cauze cit se poate de ,,fizice" si anume: lipsa pamântului fertil, perioadele de seceta(fenomenul El Nino) care secau râurile si deci lipsa surselor de hrana.
Perioadele de foamete care reveneau periodic si lipsa de carne nu putea sa îi impinga decât spre canibalism.
Se pare ca istoria marilor descoperii geografice nu cunoaste canibali mai înversunati decât marchizanii, pentru ca si azi se mai cunosc triburi antropofage in Paua- Noua Guinee, dar acestia savârsesc uciderea si servirea dusmanului doar ca act simbolic, pe cind cei de aici erau adevarati gurmanzi, cu gusturi rafinate, socotind carnea de om ca suprema delicatesa!
Exploratorii spanioli, francezi, englezi sau olandezi nu erau mâncati pentru simplul motiv ca băstinasii intelegeau si se temeau de forta armelor oamenilor albi.
In schimb expeditiile de jaf si uciderea unor oameni din triburile vrajmase aveau, de multe ori, doar scopul de a-si asigura o masa îmbelsugata.
Când primii exploratori au debarcat pe Insulele Marchize au observat ca unii dintre ei aveau părul ras, ceea ce insemna ca o ruda de-a acestuia fusese rapita, ucisa si mâncata de alt trib, drept pentru care aceasta crima trebuia razbunata în acelasi registru sângeros.
Inca un element interesant, aici poligamia privea si punea femeia pe primul plan, acesta având mai multi barbati pentru asigurarea hranei si pentru bunastarea gospodariei.

dupa Bengt Danielsson, Insulele Pierdute

luni, 26 octombrie 2009

Mânăstirea Dervent- Cruce de Leac



întrarea în mânăstire, unde va întâmpină cerşetorii bătrâni şi copii cu nuferi în mână, chiar dacă ştiu că aceştia sunt ocrotiţi!


(







aleile din jurul bisericii, un grăunte de paradis

Undeva în sudul Dobrogei aproape de graniţa cu Bulgaria, se afla o mânăstire foarte cunoscută cu o lungă istorie, datorată crucilor de piatră care săvârşesc minuni -pozele cu crucile AICI.
Dacă mergeţi de la Constanţa spre trecerea cu bacul de la Ostrov (spre Călăraşi) şi vizitaţi şi Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei, atunci nu puteţi să nu vedeti sau să vizitaţi şi Mânăstirea Dervent, situată chiar la drumul judetean.
Prin efortul a numeroşi parohi,  biserica mânăstirii este terminată în 1942, chiar dacă izvoarele arheologice vorbesc despre schitul Dervent( distrus de pecenegi în secolul XI) încă de la începuturile creştinismului si asociaza aparitia sa cu trecerea prin Dobrogea a Sfântului Apostol Andrei.
Pe dealul din apropierea mânăstirii s-a aflat şi o cetate, cu acelasi nume, construită pentru apărarea Imperiului Bizantin, la fel ca dublura sa mai celebră situată pe o insulă în mijlocul Dunării, Păcuiul lui Soare sau Vicina.
De altfel, denumirea de Dervent vine de la turcescul ,,trecere" adică ,,vad" iar alte izvoare vorbesc de termenul slavon de ,,lagar", legat de prezenta unei garnizoane militare aici.
Interesant este la acesta mânăstire, că are trei sărbători datorită contructiei în stil bizantin cu trei altare, si anume: Înălţarea Sfintei Cruci, datorita crucii de piatră sau crucii de leac, făcătoare de minuni, pe 14 septembrie; Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie; Sfânta Cuvioasa Parascheva(dupa numele ctitorului bisericii numită Paraschiva) pe 14 octombrie, acesta fiind şi hramul bisericii şi deci sărbaăoarea principală.

Povestea celor două cruci, începe în timpul lui Diocleţian, sec. III d.Hr., prin martirizarea unor creştini  pe aceste meleaguri, numele lor rămânând necunoscute. Pe locul acesta au ,,răsărit,, patru cruci de piatră, tămăduitoare pentru neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Paşa de Silistra, le poartă de grijă, considerându-le un dar de la Dumnezeu, dar în timpul Războilui de Independenţă, un urmaş al acestuia distruge două cruci şi le strică pe celelelate două-cele actuale. 
Ele rămân ascunse,  până când un cioban surdo-mut, adoarme lângă locul cu pricina şi se trezeşte vindecat.
De atunci ologii, betegii şi bolnavii de orice fel vin aici să atingă crucile binefăcătoare. 

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Insula Ada Kaleh- Defileul Dunarii


Locuința guvernatorului

cel mai bun rahat din România, se făcea aici


,, ...comandantele de la Adacale îmi trimise o barcă, cu șase rame.
Pilotul acesteia era un venerabil musulman cu barba căruntă, cu fes, cealma( turban), poturi, fermena îmblănita( ilic), cu picioarele desculte în iminei si îmi spuse ca a fost odata besleaga(capetenie) la Târgoviste.


Dupa ce, cu oarecare anevointa, ocoliram fortareata pe la spatele ei si trecuram prin fata castelului situat la marginea Serbiei,( n.r.- Golubac) debarcaram la mijlocul ostrovului, dinaintea unei cafenele, unde citiva venerabili osmanlii, cu ciubucile in mina, si stind cu picioarele incrucisate pe scindurile unei tarabe, ne primira cu ,,osgheldi"( bun venit) si facindu-ne complimente, aducind mina la gura si la frunte.
Pe guvernatorul insolei il gasii imbracat in uniforma gata sa ma duca sa vizitez insola.
Geamia(n.r.-moscheea) care se afla in centru mi se deschise ca sa o vizitez; magazinele, porticile, cazematele, bateriile si tunurile asezate in ochiurile murului ( zid ), gramezile de proiectile, le vazui pe rind.
Vizitai locuinta guvernatorului:o casa cu doua caturi de forma patrata.
Insola formeaza un paralelogram in mijlocul apei, situata spre stinga, catre tarmul neutral, in drept otarul Romaniei, al Austriei s-al Serbiei.
Se afla fortificata la amindoua capatiile, printr-un parapet, cu mai multe ochiuri si cu tunuri de un mare calibru asezate pe baterii.
Are o ulita in care citeva pravalioare, tutungirie, placintarie, bogasierie( manufactura), unde se vinde ceva america, stamba, lulele si celelalte, fiece pravalie cu taraba sa dinainte, adeca jumatatea oblonului lasat in jos si intins , pe care se vedeau osmanlii barbosi cu ciubucele in miini sau petrecind pe degetele lor, boabele metaniilor , pentru inglinge( distractie).
Ulita era asa de strimta, incit daca intindea cineva mina, putea da si primi un lucru de la o parte la alta.
Afara d-aceasta, acea indiferenta orientala la necuratenie, ciini, pisici pretutindeni, gunoiuri aruncate oriunde, nu poate aduce o mare placere vizitatorilor.
...zidurile murdare si neingrijite, pozitiunea fortaretei dominate de catre castelul cel in fata cu dinsa, situat pe marginea Serbiei, geamatul valurilor Danubiului ce se spargeau pe prundul ei si care scoteau un sunet infiorator, pe care-l auzeam, toate acestea imi inspirau niste cugetari posomorite.
Intilnii citeva femei cu iasmacuri( vălul) si cu fergele( haina feminina turceasca). Unele din ele aveau ochii de foc si in contra prejuditiului musulman care opreste un crestin d-a se uita la dinsele, eu vazui ca unele dintre ele erau june si frumoase.
Aceea ce insa ma sustrase din posomorirea cugetarilor fu deodata aspectul gradinilor, vita care atirna cu niste struguri argintii si rosii pe boltile cele ridicate drept in sus, florile, verdeata care impresura fiece casa, fiece coliba.
Astfel aflai insola Adacale, cea situata in mijlocul Danubiului , la otarul Romaniei."

după Alexandru Pelimon, Impresiuni de călătorie în România,1858

Ada Kaleh nu mai există azi din cauza construirii în anii '70 a barajului  de la Porțile de Fier și a apariției lacului de acumulare cu acelasi nume, lac ce a acoperit insula pentru totdeauna.
Turcii de aici, in jur de 1000 de persoane au primit cetatenie romana sau turca, cei mai multi plecând în tara de origine si doar foarte putini stabilindu-se în Dobrogea.
Sigurele amintiri sunt: o camaruta cu trei pereti de sticla situata la Muzeul Portilor de Fier, chiar lângă hidrocentrala, unde sunt pastrate câteva lucruri ce amintesc de colonia de turci de aici si câteva vestigii de pe insula, mutate pe Ostrovul( insula de aluviuni inconjurata de ape) Șimian numită pompos ,,Noul Ada Kaleh".

joi, 22 octombrie 2009

Humanoizi ciudati în Mexic



Desi cazul creaturii prezentata de un renumit ufolog mexican, a creat mare vâlva în media internationala, trebuie sa stiti ca mai exista alte câteva schelete de humanoizi diferiti gasiti în multe pesteri sau cariere din lume. Iata cazul prezentat de revista Lunes de Excelsior.
In octombrie 1976, revista mexicana publica un reportaj despre descoperirea într-o cariera de piatra din apropierea capitalei Mexicului, a unui schelet cu omoplatii netezi, cu o coloana vertebrala lipita de coaste si cu un fel de cioturi cara par sa fie bratele creaturii!?
Oasele erau strabatute de canale si orificii ce par sa fi fost venele sau alte elemente ale sistemului nervos.


Craniul rotund ce seamana cu cel al unui caine, fara orbite si cu o trompa osoasa în loc de gura. Aduce destul de bine cu fiinta prezentata la televiziunile mexicane.



Din pacate, nu exista imagini publicate pe internet despre aceasta descoperire din simplul motiv ca ele nu au fost pastrate într-o arhiva digitala sau de orice fel.

marți, 20 octombrie 2009

Moş Grigore



Moş Grigore, are probleme.
Moş Grigore nu face politica, deci nu votează.
Nu-l interesează decât agricultura.
Se gândea că era mai bine ca ardeiul acela iute sa-l înfigă în.....tr-un politician.
Vreun ministru, ceva.
Are gura astupata, nu-si poate striga durerea si nici urla supărarea.
Este doar un moş simpatic, dar scârbit.
Ca noi toți.

luni, 19 octombrie 2009

Cetatea lui Tepeş de la Poienari




O aparitie neguroasă, o siluetă abia perceptibilă, te întâmpină pe stânga șoselei care duce spre Barajul Vidraru și de acolo mai departe spre serpentinele Transfăgărăsanului.
Te întrebi ce este, apoi vezi, tot pe stânga, o potecuţă și o inscripție ruginită- CETATEA POIENARI.
Nu auzisem foarte multe despre ea, decât că acolo s-au filmat scene din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.
La doi kilometri de Căpăţânenii- Pământeni( nume dat în zona de la sud de Meridionali, pentru a separa satele cu români sau pământeni, de cei veniti din Transilvania și numiti ungureni), cum urci spre Bâlea Lac, te întâmpină această cetate despre care se spune că a apartinut lui Vlad Tepeş.
Deși acesta a domnit între anii 1456-1462, plus 1476, se pare că cetatea este mult mai veche(sec.XIII-XIV), așa că atestarea ei documentară ramâne un mister.
Într-o cronică din secolul al XVII -lea se spune despre cetate că ar fi fost ctitorită de Tepeş și că acesta și familia sa o foloseau destul de des, ca loc de refugiu și apărare, deși mai apare și ca ,,Cetatea lui Negru Vodă".
Muntele Cetăţuia, pe care se află ruinele, are 850 de metri altitudine și domină valea Argeșului cu peste 200 de metri, iar pentru a ajunge la ea se urca o scară cu nu mai puțin de 1480 de trepte.
Turnul pătrat, vizibil din toate părțile, a fost construit în prima jumătate a secolului al XIV -lea, urmat de trei turnuri și un bastion înconjurate de ziduri masive, iar cetatea a fost consolidată în 1967 și restaurată între anii 1969-1972.

miercuri, 14 octombrie 2009

Legenda lui Daniil Sihastru


Exista odată, în inima Bucovinei, între localitățile Straja și Vicovul de Sus, o mânăstire numită ,,Sfântul Laurenţiu", unde era un călugăr pe nume Daniil.

Priceput la sculptura în lemn și piatră, acesta era trimis de stareţul mânăstirii (care azi nu mai există, rămânând doar un cătun cu numele de Laura) să vândă obiectele bisericești pe la târgurile din orașele si satele bucovinene.

Mare iubitor de oameni și de... petreceri, s-a întâmplat să întârzie în drumețiile lui, drept pentru care, este pedepsit, iar ca pocăință a trebuit să se retragă o perioadă la unul din schiturile sărace din Codrii Putnei.

Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea Viţeului în râul Putna, o stâncă în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic, și să nu se mai întoarcă la mânăstire.
Aici îl găsește Ştefan cel Mare, care primește sfaturi și îmbărbătare de la sihastru.
Drept multumire, domnitorul ridică vestita mânăstire din Putna, locaş de rugăciune care atrage oameni multi, iar sihăstria lui Daniil nu mai are rostul de la început, astfel că alege să plece în codrii Voroneţului. La mânăstirea Voroneţ se află și azi piatra funerară a vestitului Daniil Sihastru.

În legătură cu Daniil Sihastru, undeva în codrii Putnei se găseste o mânăstire cu numele acestuia, situată la 7-8 kilometri de comună.
Povestea apartine lui Moş Seridon, ghidul chiliei in 1926, iar legenda este culeasă de Ileana Creţan.

duminică, 11 octombrie 2009

Mânăstirea Nămă(i)eşti, judeţul Argeş


stăruinţă şi credinţă


intrarea se face pe o alee ce urcă până la stâncile în care este săpată biserica


ciocanul, toaca și copacul


icoana făcătoare de minuni


piatra ,,învăluie" biserica


la intrare se scriu pomelnice, iar în interior este destul de aglomerat

La ieşirea din Culoarul depresionar înalt Bran-Rucăr- Dragoslavele, în comuna Valea Marea- Pravăţ(5 kilometri de Câmpulung), se află satul Nămăeşti.


Mânăstirea, atestată pe la 1547 ca fiind un schit rupestru are o istorie bogată dar și o particularitate mai rar întâlnită  și anume aceea de a fi ,,crescută" (d)in stâncă.
Stranele, catapeteasma și altarul sunt săpate în roca dură a Subcarpatilor Getici.
Legenda spune că un cioban din partea locului ce dormea lângă niște vechi catacombe ale creștinilor, prigoniti de romani, a avut un vis în care Sfânta Fecioară Maria a spus să sape în piatră și să scoată la lumină icoana ce zăcea acolo.


Icoana făcătoare de minuni există și azi în biserică, prilej de lungi și evlavioase rugăciuni, ea fiind înrămată în argint în secolul al XVIII-lea.
Despre ea se spune, ca a fost pictată de însuşi Evanghelistul Luca, însoţit pe aceste meleaguri carpato- dunărene de sfântul românilor, Apostolul Andrei.
Azi mânăstire de maici, biserica a ars în timpul Primului Război Mondial, continuă și azi visul ciobanului de a lumina regiunea cu harul Preacuratei Fecioare Maria.

duminică, 4 octombrie 2009

Munţii Călimani +Sulf=Catastrofă ecologică


iata ce-mi scrie Robert, un amic din Olanda ce m-a ajutat cu poze de acolo:
,,Prăpastia căscată sub tine îţi dă fiori. Am stat la câţiva metri de margine. Este imposibil să redai într-o imagine convenţională necuprinsul a ceea ce nu mai este acolo, al găurii gălbui şi ruginii, mirosind a sulf sub soarele fierbinte de sfârşit de iulie"



timiditate


O bucată de cer neguros acoperă o halda de steril pe care cine stie daca va mai creşte ceva vreodată.

Iazul de decantare, golit acum dar cu metale grele si substante chimice depuse ca aluvini


Pădurea luptă pentru drepturile ei, dar acum va reusi doar cu ajutorul criminalului-OMUL

Iată ce era în urmă cu câţiva ani, trepetele pe care le vedeti sunt de fapt şosele pentru supercamioanele care duceau încărcătura la uzina.

Pe la începutul anilor '80 un inginer geolog ce efectua prospecţiuni în Munţii Călimani, identifică într-un con secundar din marea caldeira a acestor munti, câteva lentile de sulf.
Lentilele de sulf reprezintă emanaţii de gaze postvulcanice între stratele de rocă piroclastică, rămase captive şi depuse în formă solidă.

Supraevaluând cantitatea ce ar fi putut fi exploatată, acesta determină autorităţile să deschidă o exploatare în inima celor mai înalti munti vulcanici din ţara noastră.
Puterea comunistă de atunci urmarea cu mare atentie orice zăcământ de sulf, susceptibil de a fi exploatat, pentru a-şi alimenta cu ajutorul lui industria de explozibili, cu capacitati importante de producţie la Făgăraş.

În dispreţul a tot ceea ce însemna echilibru ecologic, în craterul Călimanilor apare o colonie muncitorească cu câteva mii de oameni, cu blocuri, bibliotecă, cantină cu o capacitate de peste 2000 de locuri, un bar si o sala de festivităţi dar si uzine întregi de exploatare si de sortare a sulfului.
Până în anul 1997 când s-a închis exploatarea, s-a reusit- la propriu- mutarea unui munte din loc, crearea unui hău urias în locul acestuia şi aparitia unui alt munte, de data acesta creat de om din sterilul rezultat.

Multă lume nu ştie ce ascunde peisajul nemaipomenit de la Gura Haitii, ce este sau era dincolo de pădurile acestea ce par neumblate sau unde duce drumul ăsta asfaltat care rupe buza craterului şi urca kilometri fără să pară că se mai termină vreodată.
Surpriza seamănă cu un gol în stomac, de parcă natura vrea să te pedepseasca pentru durerea pricinuită de roţile camioanelor de zeci de tone, de lama buldoexcavatoarelor ce muşcau din pieptul său sau de huruitul îngrozitor al uzinelor ce au izgonit pentru totdeauna animalele născute în păduri care nu mai există.

Azi, Guvernul României cu bani de la Banca Mondială-care între timp s-a retras din proiect- si de la Ministerului Economiei, a demarat una dintre cele mai grele lucrari de ecologizare întreprinse în România, aceea de a astupa uriaşa cavitate antropică şi de a reda Munţilor Călimani frumuseţea unui vulcan stins.
Au încredintat lucrarea unor germani, care au probabil experienţa bazinului Ruhr si a exploatarilor de cărbuni de acolo, închise si ecologizate cu mulţi ani în urmă.
Macar se întâmplă ceva acolo.
Dar pentru ce genocid natural s-a întâmplat acolo zeci de ani, strigătul meu de disperare nu acoperă durerea naturii.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Recunoașteți locația?



Vă voi spune eu, înainte să dați voi vreun răspuns. Este ROMÂNIA !
Țara cârnaților și micilor, țara hramurilor și a tarabelor cu pistoale cu biluțe.
Țara aceea care nu ne place, dar în care ne complacem.
Țara aceea, devenită monument istoric al gunoaielor.
Trist, așa ca țara aceea în fundul gol, în care ne place să... trăim

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...