PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 8 septembrie 2013

Peștera Gura Ponicovei, cea mai lungă din Defileul Dunării

Peștera Gura Ponicovei, sau simplu Ponicova( i se mai spune și Gura Apei), este un obiectiv carstic pe care nu-l ratează niciun turist venit în Defileul Dunării.

Cei mai mulți turiști se cazează la Dubova sau la Ieșelnița, și pleacă cu tot felul de vaporașe, bărci, bărcuțe si șalupe spre obiectivele care se văd cel mai bine de pe Dunăre și anume: Peștera Veterani, Peștera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Statuia lui Decebal și Tabula Traiana.

După cum ziceam, la Peștera Gura Ponicovei se ajunge după câteva zeci de minute sau după câteva minute, dacă mergeți cu o barcă rapidă( noi am plătit pentru trei persoane 150 de lei, dar merită, pentru vaporaș se plătește între 20-30 de lei  de persoană, și tot acolo ajungi) având ocazia să vedeți golful Dubova și de foarte aproape malul sârbesc, pustiu și sălbatic.


Peștera are o intrare oblică, pe o diaclază înaltă de câțiva zeci de metri, într-un perete calcaros ce aparține de muntele Ciucaru Mare, din zona Cazanelor Mari. Denumirea zonelor înguste din defileu, Cazanele Mari și Mici este dată de  situarea acestor chei lângă cei doi munți, Ciucaru Mare și Ciucaru Mic, neavând nicio legătură cu lungimea sau mărimea cheilor, practic ambele sectoare sunt la fel.


Este cea mai mare peșteră din Defileul Dunării, cu o lungime totală de 1666 de metri și o denivelare de 65 de metri, și este de fapt o străpungere realizată de râul Ponicova în munte, iar prin adânciri și eroziuni succesive a reușit să creeze un sistem de galerii, așa cum este Galeria Concrețiunilor( cea mai veche), Galeria Liliecilor, Galeria cu Argilă, Galeria Scării sau Galeria Ogașului Ponicova.


Accesul se face și din zona Cheilor Ponicovei cu ghid și cu echipament corespunzător. Pe mine m-a interesat partea dinspre Dunăre, astfel că ce se vede de pe apă este o galerie de resurgență, care este inundată de fluviu la apele mari. De asemenea, când se înregistrează o viitură pe pârâul Ponicova, acesta vine vijelios, cu un zgomot puternic amplificat de pereții calcarosi, pătrunzând în acest tunel natural, cu bușteni, lemne, stâncării, pe care le aruncă în lac.

Este deci periculos să intrați în peșteră după ce au fost ploi puternice în zonă pentru că riscați ca din tavan să vă cadă bucăți de lemn sau de stâncă.
Filmulețul de la intrarea în peșteră l-am pus pe youtube la adresa asta.


Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...