PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

vineri, 10 octombrie 2014

Spre peștera Șura Mare, prin apăăăă

Stați liniștiți că n-am ajuns la ea. 
Nu vă pregătiți să admirați ceva forme carstice sau, mă rog, endocarstice, ca să mă dau interesant. 
La ieșirea din satul Ohaba, în marginea estică a depresiunii Hațeg, întreb câțiva localnici, cum ajung la peșteră. 
Găsim podul peste râu și mă opresc la ultimele case. 
Aici, un pârâu vijelios își face loc peste betoanele unui canal, construit ca să nu mai inunde zona. 
Localnici ne spun că putem ajunge prin apă, că peștera este aproape, că are un portal imens și că merită văzută. Asta știam și noi. Și asta până am intrat cu bocancii în apă.
Jale și țipete și un rece care ne cuprinde de la tălpi până în vârful capului.
După canalul betonat, urmează albia pietroasă și învolburată a pârului iute ce iese din peșteră la vreo câteva grade, ca să dea piept cu vajnicii exploratori, doi de 42 de ani și unul mic și curajos de 10 ani.
Înaintâm, cu chiu cu vai, vreo sută de metri și după un perete abrupt cenușiu și rece, și plin de mușchi, soția cedează. Dar nu din cauza mușchilor, ei arătau bine, ea arăta ceva mai înghețată.
Eu îmi doresc să ajung acolo, dar dorința se combină cu gândul parșiv la o cafea caldă cu lapte, dar Iani dorește să înainteze. Este mai ceva ca lupta de la Călugăreni. Nu ne lăsăm și mai înaintăm câțiva zeci de metri, după care, strig la el că nu mai pot.
În vacarmul care anunța gura cea mare a peșterii și ecoul făcut de apa ce venea din sorburile adânci ale sifoanelor, abia m-a auzit. Cu lacrimi în ochi, imi spune că renunță. Apa devenise prea mare, eram uzi până la brâu, camera mea era ridicată la nivelul pieptului, iar bocancii noștri se afundau și mai mult în nisipul fin, strălucitor, cu cristale  de mică.
Ne întoarcem și o recuperăm pe soție de pe un mal, trecem iar prin apa canalului și urcăm pe drum sub privirile unei fetițe blonde care ne dă binețe, într-un mod dezarmant de natural. Așa sunt oamenii aceștia, naturali, frumoși, onești și binevoitori.
Aflăm de la o femeie că dacă am fi întrebat-o pe ea, ne-ar fi dus pe o cărăruie, pe deal, și am fi privit spectacolul peșterii Șura Mare, de sus. Dar era târziu, eram după alt eșec, cu Fundătura Ponorului, și nu mai aveam chef de nimic.
Mă gândeam la  o cafea cu lapte, dar parcă mergea mai bine o bere. Oricum, o experiență. Nu poți ajunge la toate obiectivele pe care ți le propui, te mai mulțumești și cu faptul că ești în altă parte decât acasă sau la calculator.
P.S. BEREA A FOST BUNĂ ȘI RECE CA APA DE LA ȘURA MARE.






Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...