PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 30 iulie 2017

Un parc nemțesc- o formă de Manifest(are) a rezistenței la subcultură


- Puteți merge să vizitați și parcul de sub munte. Este frumos și amenajat în terase!
Îi spune soției, într-o germană literară, în care se ghicește accentul dialectului bavarez, proprietara pensiunii din Reit im Winkl, unde am tras pentru câteva zile.

Mă întreb, de ce i-o fi spus soției de parcul acesta? Bun, o fi sub munte, ceea ce nu face decât să-i accentueze farmecul, dar până la urmă de ce să recomanzi un parc, într-o stațiune unde își fac veacul mulți turiști germani sau străini, pentru liniște vara sau pentru ski, iarna?

După vreo două zile de zbenguială prin Austria aflată la 3 kilometri la sud  și prin Bavaria  aflată la nord de noi, decidem într-o după amiază, să explorăm și partea asta de orășel cu biserică evanghelică proptită în stâncă.

Parcul este o frumusețe, dar nu mai este nevoie să o spun eu. Se vede!
La intrare, un mic Achtung, ne anunță sec, nemțește, că este frumos să te plimbi în picioarele goale, pentru că dacă te plimbi cu ele pline( sic!), recte- încălțate, s-ar putea ca cei ce respectă această regulă să se murdărească.

Cum adică? Să simți iarba sub picioare, să te interconectezi cu natura primitoare și bine tunsă?
Da, pentru că tu ești important și pentru că tu contezi.
Pentru că parcul ăsta a fost gândit pentru tine, pentru sufletul tău tulburat de muncă și de stres. Culmea, pe banii tăi și în beneficiul direct și nemijlocit al picioarelor tale care aleargă libere printre pietrele din mezozozic, așezate artistic în formă de coadă de Triceratops.

Acestea sunt primele revelații pe care le am la vederea parcului de sub munte. După ce mă descalț lângă lacul cu nuferi mici, trec printr-un mic bazin cu apă, care îmi amintește de cișmelele de la intrarea în geamiile din Dobrogea. Un fel de curățare ritualică, de tot jegul urban adunat în mine un an întreg.

Pun piciorul pe pietrișul fin, care desenează o alee lungă care se oprește în roca dură a prealpilor bavarezi și apoi pe iarba fină, pășind voios către un aranjament care aduce,de departe, cu sanctuarul de Sarmisegetusa Regia. Atât de simplu și atât de puțin, pentru a obține atât de mult.

Apoi îmi amintesc că noi am plătit pentru sejur, în jur de 70 de Euro, pentru taxa de oraș și pentru taxa de curățenie. Așa, ca să merite!
Și mă gândesc că nemții ăștia trăitori în Reit im Winkl, pe care îl găsești cu greu pe o hartă -de hârtie, vă rog?- își plătesc impozitele într-o proporție covârșitoare, iar turiștii,  de asemenea taxele.Pentru că sunt invadatori pentru scurt timp al spațiului paradisiac regulamentar german.

La mine în oraș, jumătate din parcul mare este o evocare a naturii cuiburilor de cioară, un omagiu adus celei mai inteligente păsări de pe pământ, conform cercetătorilor germani. Sau, mă rog, britanici.
Iar un parc care ar fi trebuit să se numească Făgăraș, își amână glorios tăierea de panglică, pentru că lucrările au întârziat, pe motiv de spăgi prea puține. Cine mai știe?

Trist este, că nu îi bănuiesc pe nemți că dau pe afară de cultură și civilizație urbană, de lectură și erudiție, mai mult decât pe alții, dar atunci când promiți, faci, iar când faci, faci cu responsabilitate, pentru că îți pasă și pentru că omul trebuie să simtă că o faci pentru el, pentru bucuria lui și că tu ești în slujba lui.
Asta diferențiază lumile noastre, viziunea asupra administrației, educației și sănătății. Și nu numai.

Pentru asta luptă unii! Pentru ca cei care au ales să reziste la forța civilizatoare prin subcultură, ignoranță și prostie să poată fi măcar conduși de unii cu viziune, care se duc pe stradă să vadă ce trebuie făcut și modificat, nu care își fac poze cu familii de pauperi, și care mimează grija pentru problemele urbei.

Dar străzile nu votează, iarba nu votează  ci se usucă, copiii nici nu plătesc educația și nici nu votează, parcările nu votează, gunoaiele nu pun decât o ștampilă urât mirositoare pe un oraș infect, care moare și care n-a fost în stare să țină cu dinții de un om de mare decență și cultură, precum Anca Sigartău.

Stau pe banca de pe terasa cea mai înaltă, de sub gorunul bine curățat de crengi uscate, și încerc să mă detașez de toate revelațiile astea care întunecă emoția sinceră trăită la vederea acestui părculeț din fundul sudic al Germaniei.
Pentru scurt timp reușesc.
Dar gândul că societatea din care vin și în care mă chinui să-mi cresc copilul, într-un mod decent și corect, este precum piciorul infectat, supurând, cu elefantiazis al unei femei din mlaștinile Guineii, îmi doboară și ultimile zâmbete.

Știu că ar fi trebuit să fie un articol vesel despre un loc minunat, vizitat de noi. Îmi pare rău că nu este așa. O țară sau un oraș este așa cum este datorită oamenilor de acolo, liderilor care conduc acea societate și viziunii asupra a ceea ce este bine de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze.Sunt banalități, știu.
Dar eu vreau acest banal în viața mea de zi cu zi. Vreau să nu mă mai surprindă oameni cu așa-zisă carte care sar de pe scaun la primul acord al lui Vijelie sau Salam și elevi de primă mână care se maimuțăresc pe melodii care își au originea și își extrag seva dintr-o societate și mai nestructurată și mai cangrenată de lenevie și de ticăloșie, decât a noastră.

Mi-aș dori o administrație prietenoasă, deschisă și primării unde incompetența și iresponsabilitatea să nu fie omniprezente sau școli unde băile să fie amenajate și utilate la standarde europene, iar spitalele să fie centre unde grija pentru pacient să primeze.

Dar, din păcate, cei mai mulți dintre votanți au ales atitudinea adoratorului prost și topit în asfaltul turnat pe pile, pe străzi fără canalizare și unde țoapele și țopii fac circ de dimineață și până seara, preocupându-se de propria imagine.

Poate că ne merităm soarta. Țopii și țoapele despre care am vorbit, au o teorie foarte simplă. Poate vă amintiți... Suntem niște guvizi idioți, care pot fi prostiți cu orice râmă bleagă fluturată pe post de SCHIMBARE.
Nu râdeți! Așa sunt guvizii, niște pești vorace, lacomi și care ar face orice pentru un vierme. Asemănarea cu marea masă a votanților este pur și simplu întâmplătoare.

Pescarii, ca și țopii, știu asta foarte bine indiferent câtă școală sau câtă experiență de viață au. Așa că nu vă amăgiți, voi cei ce vă situați chipurile de partea cultă, cool, inteligentă și citită a baricadei. Fac mișto de noi în fiecare zi.
Pur și simplu sunt incompetenți și nu le pasă! De niciun fel!

Acesta  este evul mediu în care trăim, arzând etapele civilizației și prefăcându-ne adaptați la realitățile lumii moderne pe care o urâm dar din care ne dorim să facem parte.

Adio, băncuță! Adio, parc per pedes de sub munte!







sâmbătă, 29 iulie 2017

Cascada Krimml- Austria 1

vineri, 30 iunie 2017

Medugorje- locul unde minunea se întâmplă când vrei tu!


Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sau creștin de orice fel. 
Este locul unde în data de 24 iunie 1981, (deci acum 36 de ani și o săptămână) Fecioara Maria s-a arătat celor șase copii de pe dealul pietros și bine împădurit din apropierea localității Medugorje sau Medjugorje, din fosta Iugoslavie de atunci( azi Bosnia -Herțegovina). 

Cei șase copii- Ivanka, Mirjana, Vicka, Ivan, Marija și Jakov, mărturisesc până în ziua de azi, cum Fecioara Maria a ales să transmită lumii, prin ei, mesaje de pace și de credință pline de simplitate și de iubire.

Zece ani mai târziu, Vaticanul primea rapoartele episcopilor catolici iugoslavi și a ordinului iezuiților, care au investigat în amănunt toate situațiile legate de aparițiile foarte dese ale Fecioarei( unii mărturisesc că aceste apariții au loc și acum!) și , în cele din urmă, în 1994, Papa Ioan Paul al II lea declară că acest loc este sfânt. Din acel moment devine un loc de pelerinaj foarte iubit, foarte special, care primește până la 10 milioane de pelerini anual.

Curios este că deși se află în sudul Bosniei( stat de religie musulmană), într-un  teritoriu cu delimitări relative, pentru că zona este lângă o republică semiautonomă numită Srpska, locuită de sârbi de religie ortodoxă, Medjugorje pare o enclavă a Croației vecine de la nord, toate simbolurile, inclusiv limba folosită la slujbe, sunt croate, iar steagurile lor, arhicunoscute, cu pătrățele albe și roșii, împânzesc străduțele pline cu suveniruri.

Spuneam că locul este special, pentru că milioanele de pelerini-creștini sau nu- vin aici cu nădejdea că spiritualitatea acestui loc, încărcătura deosebită a spațiului, poate duce la apariția de minuni.

Minuni de toate felurile, pe care nu trebuie să le trecem la capitolul exagerări ale credinței superficiale, asta pentru că minunea se poate întâmpla atunci, acolo, sau mai târziu, când sufletul tău realizează că este nevoie de un nou început.

Început care să însemne, că ai devenit pur și simplu mai bun, mai curat, mai înțelegător și mai deschis. Poate minunea se produce atunci când realizezi că toate lucrurile pentru care ai luptat nu au o valoare mai mare, decât dacă scopul a fost unul nobil,  și anume acela de a fi sau de a deveni mai bun și de a face mai mult bine.

Să nu irosești ce ai, să privești totul ca pe un dar, ca pe o binecuvântare, pentru că fiecare suflare este un cadou, fiecare vorbă bună este o picătură de sfințenie picurată din sufletul tău reînnoit în sufletul celui ce caută să înțeleagă, sau care  se caută pe sine.

Minunea poate și și fizică, dar asta se întâmplă fără să înțelegem noi de ce. Scopul va fi relevat poate mai târziu sau poate n-ai să afli niciodată de ce Dumnezeu a ales să se întâmple astfel.
De aceea, cred că locurile de pelerinaj, dincolo de exagerări și isterizări, sunt bune pentru indivizii care caută răspunsuri, care chiar își propun ca întâlnirea cu icoana făcătoare de minuni, cu statuia sau cu orice alt element fizic sfânt, să fie un nou început.

Medugorje rămâne un loc cu adevărat deosebit pentru mine, cu biserica apariției cu cele două turnuri piramidale ale sale, cu imensa și strălucitoarea statuie a Fecioarei sau cu grădina uriașă unde se oficiază slujbele în aer liber.

Am un singur regret, deocamdată, că n-am avut nici timpul și nici forța fizică necesară să fac drumul anevoios, dar plin de speranță, până la crucea de pe dealul aparițiilor.
Nu-i nimic, la următorul pelerinaj!






sâmbătă, 17 iunie 2017

Cetățile Ponorului- ținutul carstic de neuitat din inima Padișului


Cetățile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Acestea sunt relativ accesibile și se află în inima Munților Apuseni, în zona Platoului Padiș.

Complexitatea mare rezidă în prezența unor forme carstice, de tipul peșterilor, dolinelor, lacurilor carstice interioare, portalurilor și sifoanelor castice.

Aici se ajunge ușor, urmând drumul din comuna Pietroasa, din județul Bihor( unde găsiți și Peștera Urșilor), cu un asfalt bun, până în Poiana Bălileasa, unde faceți stânga spre Poiana Glăvoi, pe un drum pietruit destul de lejer.

Regiunea aceasta este ușor de găsit și de recunoscut după numărul foarte mare de corturi, rulote și căsuțe de lemn, care acoperă o dolină înierbată, extrem de curată și de frumoasă. Asta pentru că turiștii de aici chiar iubesc muntele și respectă natura. Pe bune!

După ce treceți de zona corturilor, imediat la stânga se face poteca spre circuitul Galbenei, despre care am scris AICI, iar la câteva sute de metri mai încolo, în adâncul pădurii, găsiți panoul din fotografie, unde puteți parca mașina, cu grijă, pe intrarea unui drum forestier.

Pentru cei mai obosiți, mai înceți, mai bătrâni- ei poftim!”Ce să zic și eu!?- acest traseuaș de munte cu bolovani, cu numeroase zone de mic urcuș și coborâș, dar și regiuni drepte de plimbat prin pădurea de molid, este nemaipomenit de plăcut și revigorant.

La finalul traseului de 30-40 de minute, aveți în față panorama unui perete calcaros de peste 150 de metri, în care se vede clar ca lumina zilei un portal de peșteră înalt ca intrarea într-o catedrală gotică, de 76 de metri, spectaculos și misterios în același timp.
Sunt convins că pe cei mai tineri cavernele acestea îi vor atrage ca un magnet, însă coborîrea este dificilă și însoțită de o șufă metalică de siguranță pentru punctele mai bolovănoase.

Peștera Cetățile Ponorului are o intrare uriașă, iar vizitarea ei se poate face fără echipament special pe primii zeci de metri, doar dacă apele sunt scăzute.
Ea este încadrată de două doline uriașe( depresiuni cartice) și de o vale aproape inaccesibilă, numită valea Cetății.

Galeria subterană de 1700 de metri, care poate atinge înălțimi de peste 80 de metri, este presărată cu 14 lacuri carstice, ultimul dintre ele fiind plin cu bușteni aduși de apele vijelioase, trunchiuri care care rămân acolo, pentru că apa intră într-un sifon, lung de 900 de metri, pentru a ieși la suprafață într-un izbuc din valea Galbenei, numit asemenea, adică tot Galbenei.

Ținutul carstic este impresionant prin numărul mare de fenomene, cum ar fi Platoul Padișului, Piatra Galbenei, Avenul Borțig, Peștera Focul Viu și numeroase izbucuri și doline.
Merită să stați mai multe zile la o pensiune dintre cele ce însoțesc drumul spre Padiș, sau cum am stat noi la o pensiune din Chișcău, de lângă Peștera Urșilor, unde vă puteți stabili baza de explorare.






vineri, 19 mai 2017

Zimbăria de la Neagra- Bucșani, Dâmbovița- cea mai mare din țară



By Sofia Flori 

Rezervația  de zimbri Neagra din comuna Bucşani, județul  Dâmbovița  este cea mai mare rezervație  din țara noastră ( cu cel mai mare număr  de animale). Fiind relativ aproape de București , la mai puțin  de 100 de km, lângă  Târgoviște,  i-am făcut o vizită. 

După  ce se iese din satul Rătoaia, se continuă  pe un drum neasfaltat (forestier), dar în  stare bună  ( chiar dacă plouase de curând ) , vreo 6 km până la zimbri. Drumul este unul frumos, prin pădure,  pitoresc şi plin de culoare în această  perioadă. 
La rezervație, am plătit  biletul , şi am pornit în căutarea  zimbrilor . La capătul  aleii, există  un observator cu trei  niveluri de unde se pot admira animalele. Totul este bine îngrijit, iarba cosită, alei curate, gard de protecție. 

Din câte  am înțeles  de la custode, ar fi recomandat sa ajungem aici înainte  de ora 12:00, când  se pot vedea cele mai multe animale -  pentru că atunci,  majoritatea zimbrilor  sunt afară , la masă, apoi se retrag în  pădure.

Eu am ajuns în jurul orei 11:00, pe o vreme capricioasă  - acum ploua, acum ieşea soarele - şi am numărat  28 de zimbri , dar nu stiu dacă  acesta este numărul  total. 
I-am putut vedea în  toată  splendoarea lor , i-am văzut  jucându-se în nisip -  în  scurtele momente cu raze de soare,  au stat la pozat , s-au apropiat de noi şi apoi ușor , ușor s-au retras spre pădure. 
După  aceste momente şi aproximativ o oră petrecută  în preajma acestor animale , am plecat către  casă, dar nu inainte de a vizita şi micul muzeu, de lângă  poartă  - unde se gasesc mai multe informații despre zimbri dar  şi câteva animale împăiate. 


































marți, 9 mai 2017

Transalpina în imagini și în date importante


Vă las să vă bucurați de imagini, dar alătur și câteva date geografico-rutiere pentru cei ce doresc și anumite clarificări:

- o altă postare mai cuprinzătoare AICI

- distanță Novaci( jud Gorj)- Sebeș ( jud. Alba 139, 4 kilometri;

- diferență de nivel, între valea Sebeșului și Pasul Urdele 1850 metri;

- din punct de vedere rutier este DN 67 C, suprapus 90% peste Drumul Regelui, făcut de Carol al II lea și traversat de păstorii transhumanți din Mărginime;

- cea mai înaltă șosea din țară, ajunge la 2145 de metri în Pasul Urdele;

- singura șosea care traversează șase masive montane din aceeași grupă montană, în ordine de la sud la nord: Parâng, Căpățânii, Latorița, Lotru, Șureanu, Cîndrel;

-drum folosit de legiunile romane pentru destabilizarea sistemului de fortificații dacice realizat de Decebal și  semiamenajat de trupele germane în timpul războaielor mondiale;

-puncte importante de belvedere sau de vizitat: stațiunea Rânca( un haos de pensiuni și clădiri fără personalitate- vezi foto), Șaua Dengheru, Pasul Urdele-cel mai înalt punct, dar fără indicatoare sau marcaje care să arate acest lucru,Șaua Ștefanu, Obârșia Lotrului-o mare de corturi și de amenajari rudimentare de plastic pentru ciupercari și alți culegători, Valea Frumoasei și a Sebeșului și Lacul Oașa, Masa Jidovului- cu o legendă frumoasă AICI, zona Șugag- Căpâlna.






















duminică, 30 aprilie 2017

Biserica Sfântului Anton de Padova sau biserica eliberării

Bazilica pontificală a Sfântului Anton, tronează, impunătoare, maiestuoasă în mijlocul orașului Padova.
O biserică a minunilor săvârșite pentru oameni de către cel supranumit SFÂNTUL, și atât.
Nu insist asupra vieții Sfântului Anton și a minunilor sale, ci asupra locului unde se află mormântul său, asupra semnificației spirituale extrem de puternice a acestui punct de pe harta Creștinătății.

Construcția acesteia a început  în jurul anului 1232 și a fost terminată la finalul acelui secol, fiind închinată marelui spirit al Sfântului, născut la Lisabona și mort la Padova în 1231.

Biserica în stil roman și gotic are 8 domuri sau cupole și două turnuri clopotniță de 68 de metri fiecare, și a fost puternic inspirată de celebra biserică a Sfântului Marcu din Veneția.

La interior, bazilica cuprinde capela Sfântului Anton, locul cu cea mai puternică trăire, pentru orice credincios care vine aici într-un pelerinaj. Nu cred că poți să vii aici ca simplu turist, pentru că este imposibil să nu rezonezi cu locul, sau dacă vii ca turist, sigur vei pleca transformat interior.
În asta constă forța interioară, vindecătoare, pe care o transmite mormântul înconjurat de statui și basoreliefuri, cu panouri cu poze de credincioși fericiți sau, după caz, triști care caută o minune lângă piatra care ascunde trupul Sfântului
.
Un alt loc unde emoția te încearcă puternic este Capela Relicvelor, aflată exact în partea opusă intrării, dincolo de altar. Aici se găsesc cele mai importante relicve legate de viața Sfântului Anton, bine protejate în casete aurite și de după geamuri securizate, care se topesc în forța credinței, a acceptării lucrării celui sfânt în fiecare dintre muritorii care trec pragul acelei încăperi.

De menționat și capela Madonna Neagră, a Sfântului Ion sau capela Sfântului Sacrament dar și grădina interioară sau Noviciatul, în continuarea căreia se află o alta, unde te bucuri de cele mai frumoase magnolii și aranjamente văzute vreodată, învăluită de o liniște și o lumină care nu pare de pe această lume.

Practic, după rugăciunile intense, spuse cu ardoare, în penumbra mormântului Sfântului, urmează ieșirea spre lumină, spre grădini, spre regăsire și speranță.
Plimbarea ușoară pe sub arcadele grădinii interioare, are darul să te elibereze de toate angoasele acumulate în viața trăită doar pentru consum, pentru material. O eliberare către înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a ceea ce dorim cu adevărat să fim și să trăim.





LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...