Stați agitați, pe planeta nebunilor Clovnul a devenit Rege!
N-ați observat ce liniște este prin cancelariile lumii, de sâmbătă încoace? Ici, colo, câte o mormăială, că nu, că tratate, că mâr, doar dragonul chinezesc a fost ceva mai dur, asta și pentru că Xi este singurul căruia nu-i este frică de clovn. Cu siguranță sunt câțiva lideri mondiali care și-au verificat mai bine buncărele, poate au dormit în ele, și mă gândesc la Columbia, Panama, Mexic, Cuba sau la guvernatorul, sau ce o fi, al Groenlandei. Asta pentru că clovnul cel nebun ne-a transmis că nu glumește cu cei ce nu râd la giumbușlucurile lui, ne-a transmis frică, a dorit să ne fie frică, pentru că el s-a transformat în... Joker.
Da, în acel Joker sinistru care nu are reguli, care s-a săturat de ordine, norme și political correctness. Planeta se târșâie pe urma lăsată de șlapii lui Maduro, spre o nouă eră în care nu contează ce crezi tu, dacă a fost bine, etic sau acceptabil, ca un marțafoi ilegitim să fie săltat din pat sau nu. Nu mai contează! De azi, satul global nu mai este în siguranță, luați-vă gândul! Tot ce știam în materie de gentelman agreement s-a dus naibii. Joker, vrea resurse, poziționare strategică, dominație... De sâmbătă avem un alt dictator mondial (al doilea după Putin) instalat, care revendică ce vrea și când vrea. Urmează al treilea?
