Moara de apă din satul Gura Haitii

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.



Urmezi valea Negrei, responsabilă de ,,spargerea" craterului Călimanilor, după care aproape de confluența cu pârâul Haita, spre capătul satului, găsești moara de apă din secolul al XIX lea(1890).

Aici, ascunsă ochiului  de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.

Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.



Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decăt că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare(!?) care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele,chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.
Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție" de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.


O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă". Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.
Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.

Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o... moară de zmicurat cucuruz.

 
ALTE ARTICOLE DESPRE GURA HAITII ȘI MUNȚII CĂLIMANI

Poze și impresii din Craterul Călimanilor
Gura Haitii- Patriarhal
Pensiunea Perla Călimanilor- la Nea Traian și Doamna Rodica


ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist

Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:

Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI,  acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii



Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ,  din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html


Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI,  o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.

Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro

Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și  cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com


 Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro



Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE  A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație,  iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
 Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro




ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Sărbătoarea bujorului de munte- Șaru Dornei

La sfârșitul lui iunie, în fiecare an, în comuna Șaru Dornei se desfășoară sărbătoarea bujorului de munte. 
Nu știam că rododendronul ( Rhododendron Kotschy) sau smirdarul neaoș carpatin se numește bujor de munte. 
Deși cam trecut, după cum l-am întâlnit eu pe versanții Pietrosului ( de Călimani), sărbătoarea avea loc în centrul comunei, cu ceva întârziere față de dorința naturii.



Sărbătoarea în sine, nu are cum să te impresioneze, dacă te gândești la marile ,,zile ale orașelor".

Aceleași tarabe cu iz manelistic,  aceeași comercianți de pistoale cu bile șia lte chinezării cretine, lume multă îmbrăcată strident, și dornică de ceva caterincă. Ca peste tot, aș zice.

Ca un veritabil orășean, am căutat autenticul, în port, în gastronomie, în uneltele expuse sau aflate la vânzare, mai ales că citisem despre meșterii cojocari de pe valea Negrei.

Ceva ceva am gasit. O fată premiată la diferite concursuri, care își afișa cu mândrie diplomele și costumul popular.
Alături, într-o căbănuță, câțiva ciobani, tocmiți de primar, agitau un cazan mare în care se va pregăti  balmoș.
Cașul proaspăt stă cuminte pe rafturi, iar focul de lemne trosnește sub ceaun.

Asta m-a bucurat foarte mult, este prima dată când întâlnesc o asemenea dorință de a păstra o tradiție.

Puțin însă, pentru că  am sentimentul  acela că invazia este în plină desfășurare, iar picătura de tradiție bucovineană încearcă să reziste asaltului.
Este ca la Sobieski, până la urmă ne predăm.

Dacă vrei să citești:
Toate sărbătorile tradiționale din România
Satele cu meșteșuguri tradiționale


ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Baia Zânelor

Mi-ar fi plăcut să fotografiez această ,,baie" din staţiunea Borsec vara, pentru că atunci este utilizată şi cred că atunci zânele sau ielele se îmbăiază şi se refac la soare, de aici şi denumirea foarte frumoasă a acestui loc. Baia Zânelor este de fapt un mic bazin circular cu apa minerală, cu ce altfel ar fi doar suntem la Borsec, lângă care se află câteva băncuţe şi câteva şezlonguri alcătuite din lemn.

Interesant este că aici se fac două ,,băi", una de apa minerală pentru răcorire şi a doua de soare, de altfel la Borsec, multa lume ştie locul ca Sun Bath. Există o serie de sfaturi sau restricţii pentru cei ce doresc să o folosească. Se spune că Soarele ajută la irigarea optimă cu sânge şi că regenerează organele genitale, dacă baia de soare se face până la ora 10 sau după ora 5.

De asemenea este recomandat a se face baia de soare cu o cămaşă albă pe corp, deschisă sau descoperită în zona inimii, iar baia de apă minerală să se faca în limita a 5 minute, nu trebuie să mâncaţi cu o oră înainte de expunere.

Acestea fiind spuse, aveţi încă un motiv să vizitaţi staţiunea aceasta care începe să renască.

Topliţa şi pârtia Măgheruş

Topliţa este un orăşel din nordul judeţului Harghita, situat chiar la intrarea Mureşului în vestitul şi îngustul defileul vulcanic dintre Munţii Călimani şi Munţii Gurghiu, capătul celălalt fiind în Depresiunea colinară a Transilvaniei la Deda.



Este un orăşel cu potenţial turistic şi balneoclimateric( ape minerale şi ape mezotermale), înconjurat de păduri de conifere, foarte aproape de Borsec şi de Izvorul Mureşului, însă neîngrijit, cu o faţă prăfuită şi găurită-la propriu- de vărsatul de vânt al tranziţiei nesfârşite.
Staţiunea locală Bradul, situată peste calea ferată din mijlocul oraşului, este o ruină comunistă, cu căsuţe, vile şi bungalow-uri( vreo 240 de locuri!) părăsite, cu vreo două pensiuni care nu reuşesc decât să îţi accentueze sentimentul de neputinţă şi de izolare.
Decorul natural însă, este deosebit, mai ales că puieţii de molid şi brad au invadat spaţiile dintre căsuţele de vacanţă.



Cineva cu iniţiativă a decis să construiască şi să amenajeze, undeva la marginea oraşului, două pârtii de schi-Măgheruş şi Bradul- pentru împătimiţii de sporturi alunecoase, veniţi din Gheorghieni, Reghin sau chiar Târgu Mureş.
Din păcate, către ele ajungi doar dacă întrebi în stânga şi în dreapta, pentru că indicatoare IOC!
Ele se află la capătul unei străduţe înguste, mărginită de case sărăcăcioase, care nu sunt de natură să te încurajeze să înaintezi.



La pârtie se urcă destul de greu, dacă este gheaţă, cei 100 de metri până acolo obosindu-te destul cât să -ţi treacă dorinţa de schi. Nişte scări ar fi o amenajare interesantă, nu credeţi?.
În rest, o iniţiativă lăudabilă care poate scoate din anonimat oraşul, dar care este legată la gardul indiferenţei.

Poze şi impresii din Craterul Călimanilor

Scriam în urmă cu un an despre dezastrul ecologic din Călimani, însoţind postarea cu poze trimise de un amic din Olanda, cu care m-am întâlnit la Gura Haitii, la pensiunea lui Nea Traian. El ajunsese pe Pietrosu si fotografiase de acolo zona impresionantă a craterului.

Anul acesta n-am reuşit să ajung pe Pietrosu din cauza ceţii, dar am ajuns în crater, în zona fostei exploatări de sulf, cu multe interventii pe lângă paznicii firmei germane Wittfeld, care se ocupă de ecologizarea regiunii, probabil cel mai mare proiect de acest fel din Europa.


Halda uriasă de steril situată chiar lângă fostul iaz de decantare Dumitrelu, la intrarea în zona de exploatare.O halda de steril reprezintă materialul fără valoare economică rezultat în urma prelucrării minereurilor. Din păcate, sterilul este o rocă contaminată, uneori, pe care nu mai poate creşte absolut nimic.



Aici se vede foarte clar cavitatea excavată zeci de ani, situată chiar în inima craterului-lângă Negoiul Românesc de 1800 de metri-, care are un diametru de 10 kilometri. Este pe cale de a fi astupată de firma mai sus mentionată, asta dupa ce tunelurile de evacuare a apei situate la cea mai mare adâncime au fost ermetizate. Proiectul de ecologizare urmează să acopere 105 hectare cu o finanţare de 60 milioane lei.





Vila de protocol-despre care se spune că era a lui Ceauşescu- este singura clădire ce a rămas integral în picioare, şi asta pentru că a fost cumparată de un personaj din zona, ce nu este de acord cu demolarea.


Ultimele simboluri ale coloniei muncitoreşti şi ale comunismului vor fi îndepărtate în curând.


Asta este ce a mai rămas din uzine si ateliere, câteva grămezi de fier vechi. În urma cu doi trei ani acestea erau încă în picioare!


Ceaţa se lasă uşor peste pădurea ce îmbracă marginile craterului.


Reţeaua de drumuri este încă activă pentru camioanele firmei, şi ar fi bine să fie păstrate pentru că asigura legătura între Depresiunea Dornelor-Gura Haitii si Topliţa din Valea Mureşului, prin Şaua Feţii, situată între Vârful Pietrosu(2100 m) şi Negoiul Unguresc (2081 m) de o parte şi Retitişul ( 2021 m) de cealaltă parte.


Un element unic în ţară şi rar în Europa îl prezintă această combinaţie interesantă între molid(Picea Abies), jnepeni( Junniperus Comunis) şi zâmbru(Pinus Cembra).



Un montaniard în devenire, foarte hotărât tipul!

Rezervaţia forestieră- Tinovul Şaru Dornei

marginea rezervaţiei de pini, tivită cu mesteceni


specii de pini adaptaţi la umiditatea permanentă


mlaştina este înconjurată de păşuni si fâneţe


bonus, o veveriţă din parcul central al oraşului Vatra Dornei

Tinoavele sau mlaştinile oligotrofe(sărace în substanţe nutritive) se întâlnesc în regiunile depresionare cu climat rece si umed si pe platourile înalte muntoase.
In fapt, sunt o aglomerare de muschi de tip Sphagnum, dar elementul interesant din zona depresiunilor carpatice îl constituie prezenta arborilor, a coniferelor, unele dintre ele relicte glaciare( rămase ,,captive" dupa ultima glaciatie, terminata acum mai bine de 10 000 de ani).

De cele mai multe ori se întilnesc specii de pin, ca în acesta rezervatie, de molid sau brad( Poiana Stampei din aceeasi Depresiune a Dornelor) plus putine specii de flori, cea mai cunoscuta fiind Roua cerului-plantă carnivoră,întâlnita în Tinovul Mohoş, de lânga lacul Sfânta Ana.
Drenajul apei este slab, datorita turbei care este la origine un pamânt argilos plin cu fragmente descompuse de rădăcini, frunze si plante, astfel ca apa ,,bălteşte" aici permanent(polenul prezent în turbă ajuta la stabilirea perioadelor de vegetatie din era glaciară).
Această rezervatie, în care nu poti intra fara cizme înalte, cu muschi si tufe de Deschampsia, poate fi vazuta pe drumul catre satul Gura Haitii de la intrarea în Parcul National Călimani.

Gura Haitii - Călimani- Patriarhal

Am mai scris despre Gura Haitii.
Iubesc zona asta, iubesc liniștea dimineţilor de iunie când jderii se joacă în casa meteorologului de peste drum.
Iubesc fâneaţa de lângă pensiunea lui Nea Traian.
Iubesc oamenii pădurilor care îşi beau adălmaşul în ceaţa crepusculului de dimineaţă.
Iubesc muşchii ce acoperă solul pădurii şi îl umezesc în zilele ploioase.
Iubesc pârâul Haita ce curge abrupt spre Neagra şi îmi ,,deranjează " mirosul cafelei sorbite pe balcon.
Iubesc căpiţa de fân ridicată pe coclaurii Călimanilor şi iubesc frăguţa de lângă pod sau zmeura din desiş.
Iubesc herghelia de pe deal, de lângă casa pădurarului,
Patriarhal!
De demult!
Deosebit!

Munţii Călimani +Sulf=Catastrofă ecologică

iata ce-mi scrie Robert, un amic din Olanda ce m-a ajutat cu poze de acolo:

,,Prăpastia căscată sub tine îţi dă fiori. Am stat la câţiva metri de margine. Este imposibil să redai într-o imagine convenţională necuprinsul a ceea ce nu mai este acolo, al găurii gălbui şi ruginii, mirosind a sulf sub soarele fierbinte de sfârşit de iulie"

timiditate


O bucată de cer neguros acoperă o halda de steril pe care cine stie daca va mai creşte ceva vreodată.

Iazul de decantare, golit acum dar cu metale grele si substante chimice depuse ca aluvini


Pădurea luptă pentru drepturile ei, dar acum va reusi doar cu ajutorul criminalului-OMUL

Iată ce era în urmă cu câţiva ani, trepetele pe care le vedeti sunt de fapt şosele pentru supercamioanele care duceau încărcătura la uzina.

Pe la începutul anilor '80 un inginer geolog ce efectua prospecţiuni în Munţii Călimani, identifică într-un con secundar din marea caldeira a acestor munti, câteva lentile de sulf.
Lentilele de sulf reprezintă emanaţii de gaze postvulcanice între stratele de rocă piroclastică, rămase captive şi depuse în formă solidă.

Supraevaluând cantitatea ce ar fi putut fi exploatată, acesta determină autorităţile să deschidă o exploatare în inima celor mai înalti munti vulcanici din ţara noastră.
Puterea comunistă de atunci urmarea cu mare atentie orice zăcământ de sulf, susceptibil de a fi exploatat, pentru a-şi alimenta cu ajutorul lui industria de explozibili, cu capacitati importante de producţie la Făgăraş.

În dispreţul a tot ceea ce însemna echilibru ecologic, în craterul Călimanilor apare o colonie muncitorească cu câteva mii de oameni, cu blocuri, bibliotecă, cantină cu o capacitate de peste 2000 de locuri, un bar si o sala de festivităţi dar si uzine întregi de exploatare si de sortare a sulfului.
Până în anul 1997 când s-a închis exploatarea, s-a reusit- la propriu- mutarea unui munte din loc, crearea unui hău urias în locul acestuia şi aparitia unui alt munte, de data acesta creat de om din sterilul rezultat.

Multă lume nu ştie ce ascunde peisajul nemaipomenit de la Gura Haitii, ce este sau era dincolo de pădurile acestea ce par neumblate sau unde duce drumul ăsta asfaltat care rupe buza craterului şi urca kilometri fără să pară că se mai termină vreodată.
Surpriza seamănă cu un gol în stomac, de parcă natura vrea să te pedepseasca pentru durerea pricinuită de roţile camioanelor de zeci de tone, de lama buldoexcavatoarelor ce muşcau din pieptul său sau de huruitul îngrozitor al uzinelor ce au izgonit pentru totdeauna animalele născute în păduri care nu mai există.

Azi, Guvernul României cu bani de la Banca Mondială-care între timp s-a retras din proiect- si de la Ministerului Economiei, a demarat una dintre cele mai grele lucrari de ecologizare întreprinse în România, aceea de a astupa uriaşa cavitate antropică şi de a reda Munţilor Călimani frumuseţea unui vulcan stins.
Au încredintat lucrarea unor germani, care au probabil experienţa bazinului Ruhr si a exploatarilor de cărbuni de acolo, închise si ecologizate cu mulţi ani în urmă.
Macar se întâmplă ceva acolo.
Dar pentru ce genocid natural s-a întâmplat acolo zeci de ani, strigătul meu de disperare nu acoperă durerea naturii.