Mânăstirea Petru Vodă, visul devenit realitate al Părintelui Iustin Pârvu

Mânăstirea Petru Vodă face parte din galeria selectă a așezămintelor monastice care sunt închinate martirilor luptei pentru dreptate și democrație. Din aceeași categorie face parte și mânăstirea Sfinții Români de la Poarta Albă, construită în amintirea miilor de deținuti politici morți la construirea Canalului Dunăre-Mare Neagră sau Schitul Aiud cu o biserică-mausoleu în memoria deținuților morți în închisorile comuniste.



Mânăstirea cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, este situată în județul Neamț, în comuna Poiana Teiului. Pe drumul care leagă viaductul de la coada Lacului Bicaz-Izvorul Muntelui, de Târgu Neamț, în satul Petru Vodă, faceți stânga, și după 5 kilometri ajungeți la mânăstire, pe un drum destul de desfundat.

Mânăstirea Bistriţa şi primul letopiseţ al Moldovei

Mânăstirea Bistriţa poate fi considerată cea mai veche construcţie religioasă de pe aceste meleaguri nemţene, actele de danie menţionând-o ca ctitorie a lui Alexandru cel Bun, încă de pe la 1407. Se află la doar 6 kilometri de municipiul Piatra Neamţ, în drumul către Bicaz unde se face dreapta pe o şosea, cale de 3 kilometri, spre satul cu acelaşi nume, care aparţine comunei Viişoara.

În secolul al XVI lea, mai precis în 1554, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, reface radical această mânăstire şi cere istoricilor din acea vreme să alcătuiască un letopiseţ numit,,Pomelnicul de la Bistriţa", primul din Moldova, cu toate faptele, evenimentele şi domnitorii dintre anii 1359-1506, şi care se păstrează până astăzi.

Mânăstirea trebuie vizitată pe îndelete pentru că are ce oferi vizitatorului curios sau pelerinului. Din păcate, timpul petrecut de mine acolo a fost foarte scurt, însă voi enumera câteva dintre frumuseţile sau vestigiile care se află în muzeul de artă bisericească, găzduit de clopotniţa de la intrare, zidită de Ştefan cel Mare în 1498.

Aici se găsesc două icoane oferite lui Alexandru cel Bun de către Împăratul Bizanţului, Ioan al VIII lea Paleologu, poate cele mai vechi din Moldova, câteva fragmente din mantia domnitorului dar şi clopotul dăruit mânăstirii de Ştefan cel Mare.

Zidirea bisericii s-a făcut cu un scop precis, acela de a deveni necropolă domnească, astfel că aici sunt înmormântaţi:Domnitorul Alexandru cel Bun şi prima sa soţie Doamna Ana, fiul lui Ştefan cel Mare, Alexandru, soţia Domnitorului Ştefan Lăcustă şi vornicul muntean Ivaşcu Golescu.

Cheile Şugăului, o minune carstică din România

Pentru cine vrea o jumătate de oră de relaxare ,,peisagistică", poate merge în această zonă absolut uimitoare situată la cinci minute de drumul naţional ce străbate Cheile Bicazului.



Dupa iesirea din comuna Bicaz Chei în prima mică parcare de pe dreapta( spre Lacu Roşu), opriţi şi începeţi să urcaţi pieptiş micul abrupt, care vă duce spre o zonă splendidă ce începe cu o mică ,,vâltoare"unde femeile vremurilor interbelice spălau rufele, urmată de sectorul cel mai îngust şi mai spectaculos al Cheilor Şugăului( nu mai mult de 2-3 metri lăţime).




Urmati potecuţa şi admiraţi caprele neagre( dacă aveţi noroc!) şi cabana custodelui rezervaţiei Cheile Şugăului-Munticelu( n.m.Ticu Lăcătuşu) aflată în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ, apoi ajungeti într-o mică depresiune carstică unde puteţi vedea locul unde Şugăul (aici altă postare despre zonă) îşi începe scurta dar aventuroasa aventură printre stânci.

Locul acesta situat la câteva sute de metri de drum îţi aminteşte de acei coclauri neumblaţi şi nepătaţi de mentalitaţile urbane, cu case şi târle răspândite pe brânele Hăşmaşului, la fel ca zona Trei Fântâni din Cheile Bicăjelului.



Din păcate, disputa dintre administratorii rezervaţiei( bănuiţi de interese comerciale de către patronii fabricii de apă minerală) si investitorii autohtoni care au captat un izor de apă minerală (apa se numeşte Izvorul Muntelui) aruncă o umbra de balcanism, asupra a ceea ce ar trebui să fie o colaborare între rangeri si cei ce exploatează resursele naturale din zonă.
În rest bucuraţi-vă de zonă si de celelalte postări despre cheile parcului naţional.

Mânăstirea Neamţului - emblema României

toaca și ochiul lui Dumnezeu

interior de mănăstire dominat de capriciile primăverii


librăria creștină de la intrarea în mănăstire

    Este situată în comuna Vânători-Neamţ, de fapt la ieșirea din acesta comună spre Poiana Teiului, la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui. După un kilometru faceți dreapta și intrati pe un drum ce urmăreste lunca pârâului Nemţişa, afluent al Ozanei cea frumos curgătoare.
Pe dreapta veți întâlni câteva pensiuni, din care o recomand pentru cazare si mâncare bună pe prima si anume Zimbru. Mănăstirea este una dintre cele mai mari din România, aparută pe ruinele unui vechi schit din secolul al XIV lea, transformat de domnitorul Petru I Muşat într-o frumoasă mănăstire.

    În timpul unui cutremur, unul dintre puținele despre care se stie din cronici, din 29 august 1497 mănăstirea este parțial distrusă, ceea ce dă posibilitatea lui Ștefan cel Mare sa construiasca o nouă biserică cu hramul Inălţarea Domnului si sfintită în acelasi an.
Pe lângă arhitectura tipic moldovenească pentru secolul XV, mânăstirea mai detine cea mai veche biblioteca din țară, cu peste 15 000 de volume din care 549 de manuscrise, plus un tezaur de obiecte de cult, icoane, cruci si vase liturgice.

    Aici se află si osuarul vestit pentru sutele de cranii de călugari ce tapeteaza peretii din subteranele cimitirului. De asemenea se poate vizita si schitul Vovidenia situat la 1 kilometru de mânăstire sau schiturile Procov si Icoana situate la 3 respectiv 7 kilometri.

Cheile Bicazului- Hăşmaş -puține de spus, multe de văzut

tunelul modern si bine construit





făcută din mașină, în sectorul cel mai îngust



Am mai postat despre Cheile Bicazului, dar cu niste poze care nu mă mulțumeau, fiind făcute cu telefonul (spre rușinea mea).
În acea postare dădeam câteva informații despre lungimea cheilor, mod de formare, vârsta sau sectoare.
Chiar nu mai este nimic de spus, așa ca mai bine ne bucurăm de peisaj.

Cheile Şugăului-linişte şi pace

ultimii ţărani sau ,,mohicani"


rama est-nord-estica a masivului calcaros Hăşmaş


marmita de eroziune

un izvor si o cana lăsată pentru turistii însetaţi

pârâul ce curge semivijelios
peisajul se sălbăticeşte

Sunt situate în zona Parcului National Cheile Bicazului- Hăşmaş, si le puteti vizita facând imediat dreapta (cum veniti dinspre Bicaz-Piatra Neamt), la capatul comunei Bicaz-Chei, lânga barul de sub stânca ce anunta intrarea în spectaculoasele chei ale Bicazului( alte poze-aici).
Dupa un urcus interesant -cu masina- de câteva minute, vi se deschide în fata panorama deosebita a ultimelor vârfuri calcaroase ale Muntilor Hăşmaşu Mare si ale câtorva case razlete, ale ultimilor ţărani ce nu si-au părăsit pamânturile pentru serviciile si confortul de la strada mare.
Dupa vreo doi kilometri zona începe sa se salbaticeasca si sa se îngusteze, chiar daca nu aşa mult cum v-ati astepta, iar drumul forestier îsi continua traseul prin munti înca multi kilometri.
Şugăul este un afluent micut, de pe stânga, al Bicazului care curge semivijelios printre marmitele de eroziune create în calcar de volbura apei.
In rest liniste si pace, relaxare si buna dispozitie la buza padurii lânga un izvor de apa de munte.

Viaductul de la Poiana Teiului si Piatra Teiului

In drumul spre Vatra Dornei si spre Durau, dupa ce mergeti paralel cu lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui, traversati Bistrita pe la coada lacului pe un viaduct destul de lung(800 de metri), a carui reabilitare a durat aproape trei ani, asa ca orice lucru din România inceput in forta si terminat in relanti.
Era un adevarat chin sa mergi de la Bacau sau de la Piatra Neamt spre Vatra Dornei sau Durau- Toplita. In sfirsit a fost gata si acum arata destul de bine, mai rau este cu drumul spre Vatra Dornei care este o catastrofa, pe alocuri.
Probleme legate de acest viaduct treceau insa pe loc atunci cind priveam surprins la stinca uriasa ce se ridica iarna dintre gheturi si care strajuieste intrarea apelor Bistritei in lacul de acumulare. Se numeste Piatra Teiului este de fapt un martor de eroziune ramas in mijlocul apei din timpuri geologice care se masoara in milioane de ani, o stânca calcaroasa cu o inaltime de 23 de metri, deasupra careia (ca peste tot in tara noastra) a fost montata o cruce.

Palatul Cnezilor sau Cnejilor din comuna Ceahlău

peisaj cu oi si ruine, tipic pentru România rurală (fără sens negativ)


ruinele turnului de la intrare


zidurile rămase în partea dinspre pădure


bisericuța -monument



Ceahlăul văzut din curtea palatului

Niste ruine! Vrăjeală.. dom' diriginte!

Așa spuneau copii mei când am coborât lângă Palatul Cnezilor, urcând ușor mica alee în pantă, ce ducea spre poarta de fier a muzeului în aer liber, din centrul comunei Ceahlău.
Nu știu daca pe elevi i-a impresionat, dar pe mine da.
Curtea interioară bine și atent îngrijită, biserica din interiorul curții (declarata monument de arhitectură din 1955 si refăcută mai târziu în 1958, după ce pe la 1820, Mitropolitul Veniamin Costache se ocupase de renovare) proaspat văruita si un apus de soare într-o primavară calda, provoaca uimire si îndeamnă la aduceri aminte.

Ce este de fapt acest palat?

Este mai degrabă o cetățuie situată pe o terasa a pârâului Schit, ce traversează și Durăul, ridicată în secolul al XVII lea de hatmanul Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu.
Dupa ce este fortificata puternic, este luata în stăpânire de familia Cantacuzino care prin Gheorghe Cantacuzino care a stat mult timp în Rusia si-a căpătat titlul nobiliar de,,cneaz ", a dat si numele acestui palat.
Familia a dotat palatul si cu beciuri și tainiţe pentru refugiu, în perioadele de mare frământare istorică de la începutul secolului al XIX lea.
Din cetățuia numită mult timp și ,,Hangu " nu a mai ramas mare lucru, doar turnul de la poartă si câteva ziduri şubrede în partea dinspre pădure, dar merita să vă opriți câteva minute pe acolo.

Barajul de la Bicaz -Lacul Izvorul Muntelui

date tehnice despre baraj


drumul (prost) spre un camping de pe malul lacului

privire de ansamblu asupra microdepresiunii Bicazului (locul de confluență al Bicazului cu Bistriţa)

în depărtare se văd micile debarcadere din zona portului

Click pentru locația pe hartă AICI

Construit între anii 1950 -1960 pe valea Bistriţei, acest baraj este într-adevar o minune tehnică pentru România.

În zona cea mai îngustă de la poalele Ceahlăului, între versanții muntelui Gicovanu și cei ai Obcinei Horstei, a fost ridicată o construcție din beton, înaltă de 127 de metri, care zăgăzuieşte apele celui mai mare afluent al Siretului.

După acest baraj uriaș au mai fost construite în aval alte 12 hidrocentrale (până la Bacău), toate cu scopul de a elimina pericolul inundațiilor și pe cel de viitură, de pe această vale unde s-a practicat plutăritul sute de ani.

Lacul de acumulare Izvorul Muntelui este cel mai lung din ţară având, după unele estimări 35 de kilometri lungime (volum de apă de 1,2 miliarde mc), cu numeroase golfuri formate în zonele unde râul primește afluenți mai mari.
Adâncimea maximă a apei la baza barajului este de 90 de metri, iar pe malul lacului a fost construit și un mic port cu vaporașe de croazieră ( zona Cristina, inclusiv cu un hotel plutitor) ce te plimbă până la stația de cercetare ,,Stejarul " a Universitatii ,, Al. I Cuza" Iaşi, unde a fost dat în functiune acum câteva zeci de ani un minisubmarin de cercetare (LS-1). Acesta a fost scos la pensie, tot aici se află și o cunoscută păstrăvărie.
Apele lacului au inundat o suprafață uriaşă, ceea ce a necesitat strămutarea a nu mai puțin de 20 de sate cu peste 18 000 de locuitori.

Lacul de acumulare se termină la viaductul de la Poiana Teiului, care trece peste Bistrita, spre Durău- Borsec la stânga și spre Vatra Dornei-Gura Haitii la dreapta.
Hidrocentrala care deservește acest baraj este mult în aval, în comuna Stejaru, unde apa ce învârte turbinele vine pe sub munte printr-o serie de tuneluri de aducţiune, cu debit mare, tunelul principal măsurând 4,7 kilometri.

Motel Casa Arcaşului- gastronomie moldoveneasca

restaurantul pregatit pentru o petrecere


cordon bleu de pui cu ciulama de hribi

pui cu smântâna


ciorba de hribi, lipsita, insa de aspectul comercial

Bine spre foarte bine.
Situat la poalele Dealului Plesu din Târgu Neamt, acolo unde a fost construita Cetatea Neamtului, acest motel are un restaurant destul de cochet chiar daca aranjamentele de sticla de pe tavan incarca atmosfera inutil si dau aerul de restaurant comunist.

Este drept ca s-au schimbat multe in bine, mese mari scaune confortabile, personal pregatit, servire prompta si mâncare buna. Ultima data când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii sunt pierduti prin farfurie, alcatuirea este OK.

Piesa de rezistenta a dejunului, insa, trebuie sa fie ciorba de hribi, o delicatesa cum n-ati mai mâncat, specifica zonei si in general regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii puiul cu smântâna pe care l-am si fotografiat de altfel, sau orice friptura sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Pofta buna.