Bezid- satul scufundat de comunişti, un obiectiv turistic trist

Calc cu grijă prin bălăriile ce invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și de resturi menajere aduse de ape la coada lacului. La un moment dat, printre ramuri zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile de mai bine de 20 de ani.

Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă.

Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de  turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el.

Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte , apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu".

Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria( mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

 

biserica evanghelică!




o casă!


scările care nu mai duc nicăieri!


ruinele celor două biserici!

Casa memorială Al. Vlahuţă- o Românie Pitorească dar nerecunoscătoare

Citesc într-un ghid că undeva între Râmnicu Sărat şi Focşani se află, în localitatea Dragosloveni, casa memorială a celebrului autor a a cărţii de căpătâi pentru călători -România Pitorească.

La kilometrul 164, după cum citesc pe pliantul luat de acolo, caut disperat un indicator.
După prima intersecţie nu găsesc nimic, după a doua o iau prin Gugeşti, ocolesc fabrica de lemn, înconjur jumătate din podgoriile Vrancei şi undeva la capătul satului, după ce traversez iar E85, dau după 200 de metri de o căsuţă cu cerdac şi cu etaj, în faţa căreia se află statuia poetului și prozatorului.
Dezamăgit, întreb ghidul de ce nu există niciun indicator şi îmi spune că cei de la drumuri nu l-au considerat conform!

Conform cu ce?
Că toată ţara e plină de indicatoare către mânăstiri obscure și kithcioase în care unii călugări cred că l-au găsit pe Mesia, pe coclaurii credinţei!
Acelea cu ce sunt conforme?
Poate cu vreun pomelnic pentru răposaţii directorului de la drumuri.



Intru şi aflu că nu este casa unde s-a născut poetul(1858-1919) ci aceea în care a locuit câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, o casă unde se întâlnea foarte des cu prietenii săi, Barbu Delavrancea și I.L.Caragiale.
Născut în satul Pleşeşti din fostul judet Tutova, poetul prozator a iubit dealurile dogorite de podgorii din Vrancea aceea rubinie, care l-a adoptat și l-a maturizat spiritual.
Pleacă din Dragosloveni cu un car prăfuit în care-şi pune câteva lucruri, atunci când linia frontului îl obligă să se retragă în Moldova.

Întreb pe doamna muzeograf câţi vizitatori are într-un an, si îmi spune că puţini ştiu despre aceasta casă memorială înfiinţată în amintirea scriitorului, în 1958 iar pe siteul muzeului Vrancei NU există fotografii!!!- aşa că singurele poze sunt la mine pe blog- şi mă roagă să-i trimit vreo două poze!
Pe siteul vrancea.com se afla și pagina cu muzeul Vrancei, deci nu există un site individual!!

Aşa se face turism cultural în ţara noastră: fără bani, fără promovare, fără nerv, fără interes şi fără...poze.

Moscheea (Geamia) Gazi Ali Paşa- Babadag

semiluna musulmană, simbolul Islamului

o curte interioara îngrijită

intrarea în moschee

minaretul( 23 m, sec.XVII) de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciunea de dimineață și  la cea de seară

Se spunea, de multe ori, în ghidurile turistice comuniste că acest oraș mai poartă supranumele de ,,Sinaia Dobrogei'', datorită dealurilor lungi și spectaculoase și pădurilor de stejar ce îl înconjoară.
Daţi-mi voie să mă îndoiesc de faptul că numai cadrul natural este de ajuns, pentru că în acest oraș sunt aatât de multe de făcut în ceea ce privește infrastructura turistică, aşa că: … mai este mult până departe!

Singurele repere turistice sunt de natură sau, mai corect spus, de origine musulmană (minus limanul maritim), datorită rolului important pe care acest oraș l-a avut în perioadele de ocupaţie otomană (aproximativ 500 de ani, această provincie a apartinut marelui imperiu).

Aşadar, după un drum de coşmar pe un drum judetean de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă și Babadag, cum rar am văzut, ajung în orășelul acesta uitat parcă de lume, pe malul lacului cu acelasi nume, în care se varsă principalele râuri dobrogene, Teliţa și Taiţa.

Am dorit mult să văd una dintre cele mai vestite moschei/ geamii din România, Moscheea lui Ali Gazi Paşa, construită în secolul al XVII-lea cu bogate decoraţiuni din lemn în interior, decorațiuni pe care n-am putut să le ,,gust” pentru că era închis (și era într-o zi obişnuită din săptămână!).

Ali Gazi era un conducător de regiune și de oşti otomane, care a locuit aici în secolul al XVIII-lea, după ce reședință pașei este mutată de la Silistra(Cadrilater/Bulgaria de azi), pentru ca mişcările ţariştilor ruși de la nord de deltă să fie contracarate mai eficient. Astfel, după ani mulți petrecuți la fruntariile imperiului, temutul paşă îsi află sfârșitul în cetatea Babadagului, unde este și îngropat, în cavoul său monumental.

Lângă moschee se află și un izvor de apă (cişmeaua Kalaigi) unde pelerinii îşi spălau picioarele înainte de intrarea în locaşul de cult. În Babadag mai trăiesc vreo 50 de familii de turci, care nu mai au puterea financiară să întreţină și să renoveze geamia, astfel că în 1998 clădirea, casa imamului (liderul religios local) și cavoul paşei au fost restaurate de o fundatie cultural-religioasă din Turcia. Asta în condițiile în care statul român ar fi trebuit, sau este obligat, să se implice și apoi să popularizeze acest monument deosebit.

În apropiere se află și un muzeu etnografic cu obiecte orientale, dar nu l-am găsit sau nu l-am văzut pentru că, spre disperarea turiștilor și a mea implicit, nu este nici un indicator în centrul orasului, care să indice așa ceva!

Ideea unui ținut dobrogean unic, în care bunele relații dintre populațiile regiunii ( turci, tătari, ruși-lipoveni, ucraineni, bulgari, greci, armeni, evrei, aromâni) și conviețuirea religioasă între musulmani tradiționaliști, ortodocși -inclusiv cei de rit vechi, catolici, mozaici, neoprotestanți, poate începe de la refacerea tuturor locașurilor de rugăciune ale diferitelor culte de aici. Dar, cum , spuneam la început, mai este mult până departe!

Mai jos, drumul de cosmar de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă si Babadag!!!!

Tropaeum Traiani sau cum dăm cu piciorul istoriei

Un monument închinat de Împaratul Traian zeilor care l-au ajutat se câstige razboaiele cu dacii şi cu aliatii lor, zace în uitarea semenilor nostri dar şi a autorităţilor.
Contrucţia originală este datată 106-109 d.H. și a fost realizată după planurile lui Apolodor din Damasc(ca şi podul de peste Dunăre de la Drobeta) cu un diametru la bază de 40 de metri, lângă aşezarea şi cetatea cu acelaşi nume.

Avea 54 de metope (acestea înfăţisau scene de luptă), numeroase creneluri, iar trofeul propriu zis era aşezat pe două prisme suprapuse.

Ce se vede în poze este o reconstructie a ceea a fost monumentul triumfal, reconstructie începută în anii '70, de către arheologii constanteni. 

Iată AICI, cum arăta înainte de reconstrucție!

Lângă monument se afla un mormânt tumular al unui ofițer roman și un altar comemorativ în cinstea celor peste 3800 de soldati romani căzuți în bătăliile din anul 102.

bine îngrijit, cu panouri ce oferă date despre monument, dar trist și însingurat între Podişurile Oltinei

De asemenea, la mică distanță, după ieșirea din sat (Adamclisi) se vede, în dreapta, cetatea unde s-a locuit fără întrerupere până la invaziile slave din secolul VII, trecând si printr-o reconstructie în timpul împăratului Constantin cel Mare(în secolul IV d.H.).

De ce spun că zace în uitare?
Pentru că drumul nu-l ajută pe turist deloc. Câteva indicatoare plasate la intrarea în comună și pe drumul spre Ostrov( trecere bac spre Călărași), drumeagul de acces(comun cu al unui fost CAP!?)  care este  foarte stricat, însă sentimentul de părăsire este salvat de dăruirea profesorilor de istorie din comună și de la muzeu.
Păcat.
Merită mai mult acest loc, si numai pentru că, Grigore Tocilescu numea monumentul ,,un veritabil certificat de naştere a poporului român".

Comandău, o posibilă destinaţie de vacanţă

Bâsca, curge spre zona Buzăului, deși ne aflăm dincolo de munți


Ce credeti, sunt orientate spre ruși, bulgari sau unguri?


intrarea este impozantă dar casele sunt tare sărăcăcioase


,,comando ceangăiesc "


drumul este greu, iar pe dreapta se mai văd urmele traverselor și calea ferată ce lega Covasna de Comandău

Ați auzit sau nu despre Comandău, eu vă spun ca poate fi o destinație de vacanță pentru cei care doresc liniște, peisaj și chiar pârtie de schi.
Din păcate drumul din Covasna(10-12 kilometri) până acolo nu este asfaltat, de fapt n-a fost asfaltat niciodată, așa ca puteți face teste de anduranță cu mașina, mai ales iarna.

Este situată într-o microdepresiune din interiorul Munților Întorsurii, una dintre primele localități electrificate din România, cu ajutorul rumegușului brichetat și a lemnelor aduse de mocăniţă și care urca planul înclinat de la Covasna pentru a ajunge, prin pădure, până aici.
În rest, există câteva pensiuni si o mică pârtie de schi, două magazine si mulți...ceangăi(populație de origine necunoscută catolicizată si maghiarizată, dar antipatizată de secui și unguri).

Covasna - staţiunea celor 1000 de izvoare

o sculptură interesantă în lemn, în stânga ursulețul iar în dreapta Csibi Bacs?, sus două frunze de stejar


în părculet

credincioși catolici ieșind de la slujba de Paşte (curios, aici nu este obiceiul să se iasa cu lumina!)

o biserica în stil maramuresean

Hotel Montana, o relicva comunistă apartinând sindicatelor

mofeta pentru tratament, în mijlocul orasului, 2 lei intrarea



un apus grozav

statuia lui Csoma Sandor, primul european autor al unui dictionar tibetano-englez, deschizator de drumuri pentru stiinta care se numeste Tibetologie- vezi National Geografic, iulie 2008


Rares, nepotul meu, Master of Domain

Iani, în fântâna arteziana din parcul central al orasului

cele doua hoteluri de sus, de lânga cardiologie

preferata mea din aceasta excursie -,,Veșnicia s-a născut la sat" (venea Paştele catolic si femeia toca niste carne)

girueta traditionala- la o casa secuiasca

Nu degeaba i se spune asa, pentru ca oraselul acesta de doar 11 000 de locuitori, sta efectiv pe o regiune cu infiltratii puternice de gaze postvulcanice (desi muntii vulcanici se afla la zeci de kilometri), care mineralizeaza apa subterana si dau nastere la cele câteva sute de izvoare cunoscute.
Situata în coltul estic a marii Depresiuni intramontane a Brasovului, micuta localitate a fost declarata oras în 1952, de aici întreg tinutul depresionar si de munte din jur a luat denumirea de Covasna, iar pozitia excentrica nu i-a permis sa devina si resedinta de judet, acest rol revenindu-i orasului Sfântu Gheorghe, mai aproape de Brasov si situat pe artere rutiere si feroviare mari.
Nu stiu sa spun cât de mult sau cât de putin mi-a placut aici, având în vedere ca n-am mai ajuns aici niciodata, desi este la doar doua ore de mers de Bacau.
Orasul este populat în proportie de 70 % de secui, o populatie de origine maghiara, venita aici in trei valuri succesive, în secolul 7 în migratie neorganizata, în secolele 12-13 si apoi 15 -16( dupa invazia tătara) în mod organizat.
Un popor mândru de rădăcinile sale, mândru ca o buna parte nu s-a lasat amestecat/mixat cu alte populatii, mândru ca vorbeste un dialect unic în cadrul limbilor maghiare si foarte politicos( nu stiu însa si cât de ipocrit, oricum nu mai ipocrit decât românul care vine si zâmbeste amabil iar pe de alta parte îi mai trimite undeva de unguri/bozgori/secui sau ce-or mai fi).
Orasel cochet, bine aranjat în centru, dar cu o mare problema si anume drumul de 1o kilometri din Zabala pâna în statiune este cu piatra cubica, iar in oras sunt multe strazi pavate astfel, ca sa nu mai vorbesc despre zecile de stradute asfaltate cu...praf, dar cu canalizare si apa curenta!?
Izvoarele minerale sunt de tip carbogazos, bicarbonatat si clorurosodic, plus mofete pentru afectiuni digestive, hepato biliare si cardiovasculare (exista spre Valea Zânelor, în deal cum s-ar spune, spitalul de cardiologie unde sute de pensionari vin la tratament, unii chiar îşi iau bilete de pensionari, fac procedurile la spital, dar stau si manâncă si dorm la pensiuni, ca cea la care am stat si noi -Apolka).
Pentru cei interesati si de drumetie, aflati ca am fost grozav de încântati sa urcam la: ,,Planul Înclinat ", la ,, Cetatea Zânelor " si sa mergem la Comandău, iar despre asta si despre altele în urmatoarele postări.

Viaductul de la Poiana Teiului si Piatra Teiului

In drumul spre Vatra Dornei si spre Durau, dupa ce mergeti paralel cu lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui, traversati Bistrita pe la coada lacului pe un viaduct destul de lung(800 de metri), a carui reabilitare a durat aproape trei ani, asa ca orice lucru din România inceput in forta si terminat in relanti.
Era un adevarat chin sa mergi de la Bacau sau de la Piatra Neamt spre Vatra Dornei sau Durau- Toplita. In sfirsit a fost gata si acum arata destul de bine, mai rau este cu drumul spre Vatra Dornei care este o catastrofa, pe alocuri.
Probleme legate de acest viaduct treceau insa pe loc atunci cind priveam surprins la stinca uriasa ce se ridica iarna dintre gheturi si care strajuieste intrarea apelor Bistritei in lacul de acumulare. Se numeste Piatra Teiului este de fapt un martor de eroziune ramas in mijlocul apei din timpuri geologice care se masoara in milioane de ani, o stânca calcaroasa cu o inaltime de 23 de metri, deasupra careia (ca peste tot in tara noastra) a fost montata o cruce.

Târgu Neamţ - parcul scriitorilor, o ruşine

ia încercaţi să recunoaşteti personajul, premiu - un coş de gunoi ruginit.
Eu ma înscriu primul- o fi Sadoveanu sau Creangă?


sala de sport şi aleea scriitorilor

Dupa cum vedeti în imagini, asa arata parcul din zona Cetăţii Neamţului, de lângă stadionul orasului.
Paragina, rusine, incompetenta, delasare, nu stiu cum sa-i spun, dar de vreo patru ani de când vin în zona, parcul sau ce a mai ramas din el, s-a degradat continuu.
A fost ,,plantata" o sala de sport care a urâţit si mai mult zona, pentru ca se creeaza un contrast de prost gust, intre moderna dar prost construita sala de educatie fizica si monumentul istoric sau parcul paraginit.
Trist este ca, atunci când am fost la Cetatea Neamţului, era organizata o mare petrecere a PDL -ului, pentru ca primarul a gasit multi bani sa organizeze, pentru doamne si angajati un festin adevarat.
Nu ma intereseaza, daca banii erau prevazuti sau nu în buget, nici daca i-a furat sau împrumutat, dar ma intereseaza de ce parcul arata în halul acesta.
Si nu sunt nemţean, dar îmi pasă!!!

Bălţăteşti - ministaţiunea ţăranilor

o baza de tratament a vreunei institutii (cea colorata frumos este școala!)


baza de tratament a armatei

Când mergeti de la Piatra Neamt spre Târgu Neamt, în drumul spre cunoscutele mânăstiri Văratec și Agapia, la un moment dat, cam cu 11 kilometri înainte de Târgu Neamț, treceți printr-un sat numit Bălţăteşti.
Puțini au auzit despre el și poate și mai puțini au ajuns aici.
Mare lucru nu este, câteva minihoteluri cu baze de tratament, ce nu arată foarte promițător, un drum cam desfundat, un aer incipient de paragină si câtiva ţărani pensionari, fericiți ai sorții, care au ajuns aici să-si
trateze bolile batrânetii.
Despre comună se poate spune că a fost cunoscută prin apele minerale: clorurate, sulfatate, sodice, iodurate, bromurate și putin radioactive, cu care a luat două medalii la saloanele internationale din 1900 de la Paris și 1906 de la București, asta dupa ce ele erau cunoscute si utilizate de pe la 1810, anul în care devine stațiune balneoclimaterică.
Ce se poate trata cu aceste ape?
Numeroase afectiuni ale aparatului locomotor, vascular periferic, ale sistemului nervos, aparatului respirator si digestiv si nu în ultimul rând câteva boli ginecologice.
Buuuun. 
Ajungem acum la veșnica problemă românească.
Ape minerale și soare avem! 
Păduri și aer curat avem! 
Poate și specialiști avem!
Ce n-avem? 
Vointă, dorintă și putință.
Și nici bani (pentru asta). România tristă.

P.S. Aici a stat vreme de zece ani si mai mult, marele sculptor Ion Irimescu, discipol al lui Brâncusi .
Aici de fapt s-a și stins la vârsta de 96 de ani (parca). De vizitat muzeul-casa memorială din Fălticeni!!