Lacul Iezerul Călimanilor (Rețițiș)- singurul lac natural din Călimani

Nu este neapărat o frumusețe, asemenea celor glaciare, aș zice mai degrabă că este o curiozitate naturală din cei mai înalți munți vulcanici din țară( 2100 m. vf. Pietrosu).
Am vrut să-l găsesc, să-l descopăr și să-i explorez împrejurimile, cu atât mai mult cu cât curiozitatea îmi fusese ațâțată de lipsa informațiilor cumva oficiale. 
La mine, și aș îndrăzni să spun și  la colegii mei, oficial(e) înseamnă CĂRȚI, lucrări de specialitate, articole științifice, etc. 

Lacul se numește, de fapt, Iezerul Rețițiș, pentru că este situat sub versantul sud-estic al vârfului cu același nume, de pe creasta( marginea) vulcanică a imensei caldere a Călimaniului( toate articolele despre Călimani- AICI).
Locul este binecunoscut de iubitorii de munte, pentru că sus( vf. Rețițiș, 2021 m.) este o cabană meteo, cu toate dotările, cu salvamont și cu mijloace motorizate( ATV-uri).

TRANSCĂLIMANI

Lacul este una dintre rarele apariții lacustre din munții vulcanici de la noi, trecut în categoria lacurilor de baraj natural, conform monografiei Munții Călimani, T. Naum și E. Butnaru, Ed. Sport-Turism, 1989.
Asta apare sporadic pe diferitele și puținele site-uri care amintesc de el, în plus într-un ghid despre Transilvania, scris de cei de la APTR( profesioniștii din turism) pentru ministerul dezvoltării, este trecut la comuna Bilbor, ca fiind un lac vulcanic natural( sic!?) înconjurat de o falnică pădure de molizi, după cum vedeți și voi în pozele mele!.
Brazi, ioc, molizi, ioc, dar, jnepeni cât cuprinde.

Deci, este un lac frumușel, înconjurat de jepi frumoși parțial uscați pe maluri, situat la 1650 de metri altitudine, pe versantul dinspre Toplița- Lunca Bradului, al Munților Călimani.
S-a format prin prăbușiri succesive ale aglomeratelor de andezit, modelate de nivație, și care au blocat câteva pârâiașe ale râușorului Puturosul, în spatele acestor aglomerate formându-se un lăcușor de 1300 de metri pătrați și de 3 până la 5 metri adâncime.

Se ajunge acolo urmând drumul forestier ce coboară de pe creastă, și care dacă ar fi puțin modernizat ar putea fi un veritabil Transcălimani, despre care am mai scris -AICI.

O altă variantă ar fi pe văiuga de torent ce duce drept la lac, pe un marcaj de cruce albastră, ghicit cu greu, dar care unește creasta cu zona de la izvor, lac si de la micul și părăsitul refugiu Salvamont, de sub vârful Bradul Ciont. Eu pe ea am urcat de la lac, și a fost foarte OK, mai intens dar mult mai scurt, către cabana meteo.

Marea carieră de sulf, parțial acoperită, ecologizată

N-am amintit si de a treia variantă legată de formarea lacului,în urma acțiunii nivo-glaciare, și care cred că nu poate fi exclusă din start, cuveta lacustră aducând aminte de lacuri glaciare mai mici, cum ar fi Lala Mică sau iezerele de pe Transalpina din Șaua Ștefanu.

Rămâne  totuși o apariție lacustră insolită, în peisajul cu abrupturi impresionante, eologliptoliți ( ace, moși și gușteri de piatră), gelifracte( roci dezagregate de îngheț-dezgheț slefuite de gheață) și jnepeni, la buza pădurii care urcă până la 1550-1600 de metri, pe versantul mai însorit al Rețițișului Căliman.

Iezerul, pădurea de jos, jnepenișul și mlaștinile înalte sunt incluse într-o rezervație cu plante relicte glaciare, în suprafață de 322 de hectare, care face parte din Parcul Național Călimani.

Piramida Pietrosului

Moșul

Barajul Kölnbrein- Maltatal din Austria

Sunt fascinat de baraje și de lacuri de acumulare, construite în creierii munților. Am umblat prin România pe la cele mai înalte și mai spectaculoase baraje, la Gura Râului în Retezat- de 137 m, considerat cel mai înalt din țară, sau pe Latorița , la Petrimanu și Galbenu, ca să nu mai vorbesc de Vidraru și Bicaz-Izvorul Muntelui.

În Austria, în zona de nord a Carinthiei, l-am văzut pe regele barajelor, un ,,dam,, înalt de 200 de metri, în dublu arc, pe valea râului Malta, se numește Kölnbrein, și este o minune tehnică cu care austriecii se mândresc, nevoie mare.

Au și cu ce dacă, ne uitam bine, pentru că dincolo de peisajul dat de Alpii din jur, incluși în Parcul Național Hohe Tauern (2500-3500 de metri) au amenajat în zonă un centru turistic care are, un hotel ( Berghotel Malta), un mic muzeu tehnic, un magazin de suveniruri și un cinema 5D, care te lasă cu gura căscată, la propriu. Pe baraj se află un  skywalk, construit în 2010 pentru amatorii de bungee jumping, iar traseele montane se intersectează în zona barajului, fie că este vorba de drumeție, bird watching sau alpinism în stare pură.

Ce face însă acest baraj atractiv, este drumul de altitudine construit în anii '70, Maltatal Hochalm Strasse, pentru camioanele și mașinile care trebuiau să alimenteze șantierul cu materiale de construcție. Sute de cascade, pereți abrupți și câteva tuneluri prin care autocarul se strecoară cu mare dificultate, completează aventura numită Kölnbrein.

Barajul a fost construit în anii 1971-1977, cam în aceeași perioadă cu victoriile comuniste Vidraru și Bicaz de la noi, fiind dat efectiv în folosință în 1979, după ce au constatat că în baraj apăruseră fisuri generate de presiunea apei și ridicarea nivelului  lacului de acumulare. Odată reglate aceste aspecte tehnico-fantastice, barajul lung de 626 de metri, hidrocentrala cu o putere de 1200 de GW și rezervorul uriaș de apă( 1,5 mil. mc), și-au adus aportul la dezvoltarea Austriei centrale.

Una peste alta, drumul de Spittal an der Drau, prin Gmund spre valea râului Malta este o încântare, însă atenție cu programul, pentru că după ora 17 nu mai permit urcarea. În plus de asta, se plătește la barieră la intrarea pe Hochalm Strasse, și trebuie mers cu grijă pentru că la întâlnirea cu alte mașini este foarte complicat, drumul având o singură bandă, și din loc în loc sunt amplasate chiar semafoare. Timp suficient de așteptare, numai bun pentru poze, pentru admirarea molizilor și zâmbrilor( o specie de pin montan), a cascadelor și a pereților surplombați.

Lacul Vida - un tablou plin de culori

 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp

Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967. 

Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.

 

Lacul Ighiel sau Iezer din Trascău

Iezerul Ighiel este singurul lac de baraj natural carstic din România. 
Asta înseamnă că, în urma unei alunecări de teren puternice, întâmplată pe un versant alcătuit din calcare jurasice si fliș( roci sedimentare cutate), apele pârâului Ighiel( numit aici Iezer sau Iezăr) au fost barate, îar în spatele valului de alunecare s-a format lacul acesta spectaculos și unic.

Minunea carsto-lacustră a Munților Trascăului,  este situată la altitudinea de 925 metri, are o suprafață de aproximativ 5,5 ha și o adâncime de 8,5-9 metri, fiind încadrată de munți cu altitudini de până la 1300 de metri. A fost declarat rezervație complexă, împreună cu pădurea tampon din jur în anul 1969.

Peisajul te copleșește imediat ce ai dat ultima curbă a drumului forestier ce urcă aici. Vezi prima dată culoarea turcoaz- verde a apei, generată de patul de calcare pe care este așezat, apoi urmărești linia malului, tivită cu păduri de fag, molid și pin. În cele din urmă, cuprinzi și liniștea patriarhală a zonei, într-o emoție puternică pentru care merită să faci orice efort și care, vă asigur, dă dependență. Dependență de frumos și de natură.

Iezerul Ighiel, care apare pe hărți și ca lacul  carstic Ighiu, este situat în zona unui platou calcaros cu numeroase doline, care se cer explorate cu pasul și bățul, numit Ciumerna, un punct de plecare în drumeții spre Peștera Bisericuța( sub vârful Brăieșului), spre valea Găldiței și spre cabana din minunatele chei Întregalde( un articol AICI), asta după vreo trei ore de mers.

Drumul forestier de care pomeneam mai sus, începe în satul Ighiel și are în total 12 kilometri. Este pietruit pe câteva porțiuni, cu multe hârtoape așa că atenție la pragurile mașinii. Nouă ne-a luat vreo 45 de minute să îl parcurgem, dar recomand, iubitorilor de drumeții să-l facă pe jos sau de ce nu, cu bicicleta, dacă vă ține...șaua. Peisajul, pădurea, pârâul cristalin, copacii pe lângă care pare că a trecut Mister Strâmbă- Lemne, ciupercile comestibile și liniștea sunt tot atâtea motive să mergi vreo două ore perpedes.

Iezerul este cel mai întins lac natural din Apuseni, motiv pentru care în anii '70 a fost construită o casă de vânătoare și un debarcader, ce aparțin de regia pădurilor. Tot de aici obțineți și avizul de a pescui păstrăvii mari care, în zilele de vară, urcă până la suprafață. Se vede și în fotografii și în filmuleț.
Până la Ighiel drumul este asfaltat, iar traseul este următorul: Alba Iulia( drumul spre Zlatna)- Șard- Ighiu- Ighiel.
Coordonate GPS: 46/10/50 N 23/29/00 E
Filmulețul de 50'' este încărcat pe youtube- AICI

Barajul și lacul Pecineagu de pe Dâmbovița superioară

Undeva într-o minidepresiune cățărată, hăăt sus, între culmile Munților Iezer-Păpușa și Piatra Craiului, se află unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase baraje din țara noastră. 

Un drum suficient de desfundat, te poartă cale de 14 kilometri, cu pornire din Săticul de Sus( un cătun turistic din comuna Podu Dâmboviței), către liniștea unui lac absolut remarcabil, întins pe valea, mai largă aici, a Dâmboviței superioare. 

Aflat foarte aproape de limita dintre județele Argeș și Brașov, lacul acesta și barajul care se desfășoară ca o sfoară de beton bine întinsă, îți dau sentimentul acela de început de lume, de vacanță  și de vară.
Asta am simțit eu, este drept și ca o ușurare, după un drum de mai bine de o oră peste hărtoapele desenate de cele câteva exploatări de bușteni, întâlnite în drum. Oricum, situarea sa într-un cot al văii, avantajează privitorul, care poate cuprinde panorama tuturor culmilor muntoase importante din inima asta de țară.

De pe malul drept, se poate admira maiestuoasa coroană calcaroasă a Pietrei Craiului, îmbrăcată în lumina unui soare care la ora cinci după-amiaza devenise portocaliu, iar spre sud-est capetele pleșuve ale Bucegilor și Leaotei.
La fel de interesantă este și ciudata pâlnie care se profilează pe malul celălalt, și care seamănă cu un preaplin de beton armat. Când afli că are 81,5 metri înălțime, sau adâncime, mă rog, chiar te ia cu ...frig.

Prin acest deversor pâlnie, se pot evacua 687 mc/s, adică vreo trei debite medii ale Siretului, iar în anumite perioade ploioase pe acolo cad și trunchiuri uriașe de copaci smulși de viituri. Mi-ar plăcea să văd un asemena spectacol și să-l filmez. Deversoare de acest tip am mai văzut la Zetea, pe valea Târnavei Mari și la Colibița, la poalele Munților Călimani, iar după cunoștința mea mai există așa ceva și la barajul Râușor de pe Râul Târgului.

Barajul a fost terminat în 1984, în spatele lui formându-se un lac cu un volum de 63 kmc, lungimea la coronament fiind de  267 de metri. El a fost ,,ancorat" între munții Dracsin și Lerescu la peste 1000 de metri altitudine. Undeva mai sus, pe valea din ce în ce mai îngustă a râului, ajungeți la 1500 de metri altitudine în punctul Otic, adică la izvoarele Dâmboviței, pe versantul nordic al Masivului Iezer-Păpușa, de unde se deschid priveliști nebănuite către creasta Făgărașului.

Vizualizaţi Lacul Pecineagu de pe Dâmbovița pe o hartă mai mare

Ineul- vârful tainic din Masivul Rodnei

Ineul( 2279 metri) chiar este o figură aparte în galeria vărfurilor de peste 2000 de metri, din Carpații Orientali. I-am văzut forma piramidală, misterioasă, în 2012, atunci când am urcat la lacul glaciar Lala Mare, undeva pe la 1815 de metri. De atunci, m-am gândit mereu la el ca la o poveste din copilărie, în care jucau în jurul lui zânele bune, amestecându-se cu norii cei albi, și coborând către lumea noastră acea liniște pătrunzătoare pe care nu o simți decât ACOLO.
Asta până când am citit un pasaj despre acest vârf, în cartea marelui geograf Ion Simionescu, Prin munții noștri.  
Atunci am înțeles ce am simțit...

,, Inăul atrage, ca și Pietrosul, mai mult poate decât munții din sudul Carpaților. E ceva tainic în asprimea lui. Nu strălucesc stânci golașe pe vârf. Pădurile care urcă și la 1800 de metri, dese, întunecate, îi dau o îmbrăcăminte sobră.
Inăul e mai accesibil, fie din Valea Vinului, dinspre Rodna, fie de la Cârlibaba( n.r.- eu am urcat pe la Gura Lalei, către lac), drum ales prin tărăgăneala lui, și îndeosebi prin faptul că, după ce ieși din pădure, pășunile larg întinse fac ca la tot pasul priveliștea să fie deschisă.

Acesta este farmecul muntelui, una din ademenirile lui. Domină. Când cerul e senin, aice de un albastru mediteran, vizibilitatea devine depărtată și limpede. Priveliștea în adevăr este impresionantă. Prinzi maiestatea domniei munților.

Sub vârful principal al Inăului, într-un decor măreț, al unei largi căldări glaciare, odihnește și limpedele lac Lala, la înălțimea Ceahlăului. Drăgălășenia lui, mai ales în răsărit de soare, când fața-i e poleită cu aur, este neuitată, cu totul deosebită de a lacului Bucura, în mijlocul năruiturilor de stânci. Cadrul lacului aice îl formează o pășune întinsă, una, verde, bogată, plină, de-i dă un aer de molcomită așezare, ce te dispune. În jur nu e dezolare; clima cu totul alta a făcut ca vegetația să fie bogată, înviorătoare. Neuitată îmi va rămâne amintirea nopții cu lună plină trecută la marginea ochiului de apă cu tainică sclipire".


Despre:  Lala Mare
Despre:  Bucura

Bucura- cel mai întins lac glaciar din țară. Un pelerinaj... glaciar necesar

Nu puteți rata lacul Bucura, dacă ajungeți cumva în zona Retezatului. Spun cumva, pentru că accesul către lac se poate face din mai multe părți ale masivului.
Varianta pe care v-o propun este cea care pleacă din satul Clopotiva, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara.

Mergeți cale de vreo 10 kilometri  pe drumul asfaltat sau betonat, destul de prost, până ajungeți la bariera care marchează intrarea în Parcul Național Retezat- primul parc de acest gen din România.

Acolo plătiți o taxă de 20 lei, de intrare cu mașina în parc, și începeți urcușul până la cel mai înalt baraj din România- Gura Apelor, 137 de metri, în spatele căruia se întinde un lac de acumulare superb.

Drumul forestier, de această dată, merge pe valea Lăpușnicului câțiva kilometri buni, peste podețe ce traversează ape vijelioase de munte, numai bune pentru rafting.

Îngustimea drumului face ca oglinzile laterale să ia în primire frunzele de brusture, ca multe palme peste ochi pe care pădurea seculară și absolut sălbatică, sau sălbăticită, le dă omului și mașinii sale, ca o pedeapsă că îî tulbură nemișcarea.

În cele din urmă, după o cută a drumeagului, întri în Poiana Bucurei, unde ai surpriza să mai găsești câțiva nebuni ca tine și ca familia ta, care au ajuns până aici cu mașinile.
Este drept, pensiunile din zonă organizează incursiuni până aici cu jeep-urile, pentru 100 de lei de persoană. Asta dacă vrei să-ți protejezi bolidul de ,,palmele” pădurii și ale drumului.

Rododendron sau bujor de munte

În aburul ceștilor de cafea sau de ceai ale celor care au petrecut noaptea aici, începi să te pregătești pentru urcusul de 2 1/2 ore, către unul dintre lacurile glaciare etalon din Carpații Românești. O ceață deasă apasă pădurea și crestele munților de peste 2500 de metri.
A plouat azi noapte, și iarba, poteca și podețele sunt jilave, și alunecă, iar asta face urcușul mai anevoios. Echipat cu cățel, purcel și copil la subsuoară, dați semnalul de plecare.

Lacul Lia, 1930 metri,1,3 ha,4,3 m ad.

Treceți pe lângă căbănuța băieților de la Salvamont, și pe lângă câteva corturi amplasate pe un tăpșan pietros și începeți urcușul pe cruce rosie.
Prima jumătate de oră nu veți obosi, pentru că aveți senzația că faceți o  plimbare printre brazi și molizi bătrâni, iar peisajul crestelor și custurilor modelate de ghețari vă creează reverii și amintiri pentru iarnă.
Semnalul că ați ajuns în golul subalpin, este dat de apariția tot mai deasă a jnepenilor,care desenează pe cărare o viermuială de crengi, care par milioane de șerpi constrictori.

Din loc în loc veți avea surpriza să vedeți niște pini înalți care răsar dintre jenpeni, sunt zâmbri, relicte glaciare rășinoase rămase izolate pe versanții munților înalți.

Veți rămâne impresionați de cireada de vite a comunei și de micuța herghelie care pasc la 1800 de metri, cea mai curată iarbă din lume. Nu poți să nu te gândești, de ce unii care nu mai au nici măcar veverițe în pădurile lor, declară că vacile din munții lor sunt cele mai fericite, sau mă rog...vesele. Păi astea de aici cum or fi? Triste?

Nu disperați când ajungeți în golul alpin, la 1950 de metri, că nu vedeți lacul. Aveți nu mai puțin de trei crestișoare cristaline de trecut, până pe fundul căldării glaciare a Bucurei.
Prima dată trebuie să vedeți în stânga jos, cele două lacuri de vale glaciară Ana și Lia, continuate mai sus cu celelalte fete lacuri, Florica și Viorica.

Când te astepți mai puțin, și așa este cu lacurile glaciare, de nicăieri, orizontul se deschide și pe fundul chiuvetei glaciare apare Bucura și implicit bucuria că ați reușit.

Ati ajuns pe malul celui mai întins lac glaciar din România. În ghiduri scrie că are 10 hectare, pe panoul de pe piatră scrie că are 8,9 ha, în colecția ,,Munții Noștri” scrie că are 8,8. Mult oricum și atât, pentru că de obicei aceste minunății glaciare nu au mai mult de 1-3 hectare. Este situat în creierul munților, la 2040 de metri și are adâncimea maximă de 15,7 metri.

Din păcate, vremea schimbătoare s-ar putea să vă joace feste și să acopere soarele, creând acea iluzie că cerul a coborât în apele lacului cu tot cu norii săi plumburii, ceea ce îți dă senzația că este colorat cu cerneală.   
Faceți un scurt popas la cabana situată sub vârful Peleaga( 2509 m), după care fericiți și epuizați o apucați pe drumul de întoarcere, pe o ploaie măruntă și rece de toamnă din mijocul lui iulie.
Plecați, poate, și cu regretul că nu ați văzut undele sale reci mângâiate de razele soarelui. Cine știe dacă mai ajungeți aici...

,, Piramida ” Peleaga

 Citește și despre alte lacuri glaciare:
Lacul Lala Mare- Munții Rodnei
Lacul Gâlcescu- Munții Parâng
Lacul Bâlea- Munții Făgăraș