Lacul Ochiul Beiului- o minune turcoaz din Munții Aninei

Pentru început să lămurim mica dispută legată de numele lacului. Unii îi spun ,,beu,, , așadar Lacul Ochiul Beului, iar alții ,,beiu,, ,deci,  Lacul Ochiul Beiului. Se pare că înseamnă același  lucru, termenul având sensul de: ...guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman.Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; ...

Se trage dintr-o legendă locală despre iubirea imposibilă și interzisă de canoanele vremii, dintre un turc frumos și o româncuță focoasă.

Se află în Munții Aninei, în jumătatea lor sudică, pe teritoriul județului Caraș Severin, și reprezintă o atracție turistică de prim rang pentru această zonă. 
Se poate ajunge dinspre Oravița, prin Ciclova Română, Ilidia, Socolari, până la păstrăvăria ocolului silvic. Nu vă speriați de drumul prin pădure, se poate ajunge și cu o mașină cu gardă joasă, dacă se merge cu atenție. La păstrăvărie există posibilitatea de a pune un cort și de mânca la o mică terasă, așa că nu ezitați să luați în considerare acest aspect dacă sunteți iubitori de natură și sălbăticie si multă...liniște.

După ce lăsați mașina în parcarea cu multă iarbă de lângă cabana pădurarului, o luați ușor pe jos cale de vreo 30 minute, pe un fost drum forestier, blocat acum, pentru că turiștii( teroriștii) de week-end mergeau cu mașina pănă în buza lacului. 

Bucurați-vă de peisajul extraordinar, de cascada Văioaga, de cataractele micuțe de pe răul Beului și de liniștea pădurii de foioase.
Traseul se continuă de la lac către cascadele Beușniței, în număr de trei, o zonă de o frumusețe aparte despre care voi scrie altădată.
Și Ochiul Beiului și Cascadele Beușniței fac parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, unul dintre cele mai bine păstrate și sălbatice parcuri naționale de la noi. 

N-aș spune și foarte bine administrate, pentru că se pare că toate energiile se canalizează către Izbucul Bigăr, așa zisa cascadă fiind o invenție comercială, care a căpătat anvergură internațională grație unor poze atent aranjate. Poate n-ar strica  ca din banii făcuți la Bigăr să se investească în infrastructură și în marcaje în restul parcului.

Să revin la lac. Are o suprafață relativ micuță, doar 284 mp, 3,6 metri adâncime, iar altitudinea la care este situat nu este una nicidecum ...montană, atingând 310 metri. 
Este drept, pentru cine știe, că nici Munții Aninei nu excelează în altitudini foarte mari, acesta fiind un aspect pozitiv, pentru că face zona mult mai accesibilă, chiar dacă drumurile sunt ca peste tot în Banatul Montan, execrabile- aș da ca exemplu drumul de la Ciclova Montană la mânăstirea Călugăra-infect!!!
Acest gen de lacuri sunt întotdeauna o mare atracție pentru culoarea lor turcoaz, așa cum este și lacul Ighiu din Trascău, pentru că aceasta( culoarea!) vine de la izvoarele subterane care alimentează lacul( izbucuri), calcarul/travertinul din zonă și lipsa poluării, astfel că rezultatul este unul plăcut ochiului( și al nostru și al beiului) și sufletului. 

Ultima fotografie este strigătul de disperare al iubitorilor de munte și de natură către grataragii, slăparii, meltenii și toți cei ce consideră gunoaiele un bun al umanității( sic!)

Chiemsee- cel mai mare lac din Bavaria

Chiemsee este un lac glaciar din zona prealpină a Germaniei de sud, fiind considerat marea interioară a Bavariei.
Este situat aproximativ la jumătatea distanței dintre Salzburg( Austria) și orășelul Rosenheim(poze fb -AICI) din Germania, foarte aproape de rețeaua de autostrăzi care leagă cele două țări.
După suprafață( aprox. 80 kmp) este al treilea din Germania, după și mai celebrul Bodensee/Konstanz, pe care îl împarte cu Elveția și lacul Müritz situat în nordul țării.

L-am vizitat vara trecută și am făcut și o plimbare cu vaporașul, răscolit fiind de nostalgia primei vizite din 1997. Parte a primei mele ieșiri în afara granițelor, cu prilejul unei excurșii școlare, când sorbeam efectiv peisajele și imaginile, care se dovedeau a fi mult peste ceea ce-mi imaginasem în țară.

Este una dintre cele mai accesibile și populare destinații de vacanță din această zonă teutonică, plină de atracții turistice- nu că lacul n-ar fi o atracție majoră în sine- din care enumăr: castelul Herrenchiemsee, situat pe insula omonimă, și care încearcă să copie Versailles-ul plus o mănăstire franciscană veche și părăsită,  o a doua insulă numită Frauenchiemsee, pe care se află o mănăstire benedictină de maici, activă, care produce un lichior mănăstiresc foarte cunoscut în regiune și un marțipan de calitate( prima fotografie!).

Multe alte posibilități de distracție sunt pe malul lacului dinspre regiunea Chiemgau, inclusiv un trenuleț, multe pensiuni și restaurante, plaje și piste de biciclete care înconjoară lacul.

Ce m-a surprins extrem de mult este o informație citită pe mai multe site-uri.

Castelul Herrenchimsee

Germanii au reușit să oprească poluarea extremă a lacului cu fosfați și nitrați proveniți de la culturile agricole din Podișul Bavariei.

În fiecare an 115 tone de produse toxice ajungeau în lac, iar pentru a împiedica acest lucru, în 1989, au fost investite 280 de milioane de mărci, pentru crearea unui canal circular lung de 68 de kilometri și a unui sistem de conducte care să preia apele reziduale provenite de la agricultura intensivă din zonă.

Iată încă un exemplu despre cum se protejează mediul în cea mai dezvoltată țară europeană. Ce s-ar fi întâmplat cu fauna și flora din lac dacă nici azi acest sistem n-ar fi fost implementat?
Probabil un lac mort, colmatat, fără culoare și distrus din punct de vedere ecologic. Cum sigur vor ajunge și multe lacuri la noi.

Un exemplu este lacul Techirghiol( legenda și formarea sa- AICI), care a suferit transformări la compoziția nămolului sapropelic din cauza infiltrălilor de reziduuri de îngrășăminte chimice  provenite de la culturile din zonă
Filmulețul cu plimbarea pe lac-AICI.

Catedrala din Rosenheim

Bucovina și Călimanii-poze, comentarii și link-uri

Îmi place zona asta de la poalele Călimanilor. Mi se pare că este cea mai frumoasă zonă din Bucovina, prin intensitatea mare pe care o degajă fiecare punct cardinal pe care care ochiul avid de natură și de frumos îl caută.

Energia specială a locului mă obligă parcă să iau toate imaginile astea, să le alcătuiesc într-o minge de foc pe care să o vâr sub tricou, și din care să mă hrănesc restul anului.

Imaginile salvate din 2015, cel mai greu an din viața mea, sunt parte a luptei pe care am dus-o. Sentimentul că plutesc deasupra tuturor acestor zone și că iau de acolo toată forța lumii, sălășluiește în mine, în spiritul, în ființa mea și nu mă va părăsi niciodată. 

Șaru Dornei

Linia craterului Călimanilor, cu piramida Pietrosului în fundal

Ascensiunea pe Pietrosu-AICI

Pe platoul de la fosta carieră de sulf

Moșul din Călimani

Cabana meteo de la vărful Rățițiș

lângă stația meteo cu un ,,energizant" necesar, dar nu recomandat

Drumul Mariei Tereza către Toplița, fosta graniță a regatului

Despre Transcălimani, cu hartă cu tot- AICI

La doi pași de unicul lac natural din Călimani

Despre lăcușor- AICI

Iezerul Rețițișului, lac nivo-glaciar de baraj natural

Da, se poate, încet cu o mașină normală, până la cabana meteo

Versantul dinspre Negoiul Unguresc

Obligatoriu, recolta de hribi. Doar pentru cunoscători.

Lacul cu nuferi din Băile Felix-unicat în peisajul parcurilor din România

În centrul stațiunii Băile Felix se află un parc foarte căutat de pensionarii veniți la tratament dar și turiștii veniți la băile termale sau aflați în trecere prin  zonă.
O investiție foarte necesară mai ales că aici a fost mutat poate cel mai celebru nufăr din România, Nufărul termal sau Nymphaea lotus var. Thermalis.

Scriam despre plante unice în peisajul rezervațiilor naturale din România -AICI.

Povestea acestuia este foarte simplă dar și tristă în același timp, fiind legată de intervenția omului și de lăcomia proprietarilor de pensiuni.
Nufărul termal se întâlnește în arealul Băilor 1 Mai, din proximitatea Oradei, în lacul Pețea, alimentat de pârâul termal cu același nume, creat de izvoarele cu apă termală din zonă.

După 1990 nivelul apei din lac a început să scadă constant și în mod normal nufărul a început să sufere și din cauza diminuării debitului dar și pentru că temperatura apei scădea. Nufărul termal de la 1 Mai crește și se dezvoltă la 42 de grade C, fiind singura specie care vegetează aici la câteva mii de kilometri de tropice.

S-a ajuns în situația absurdă ca lacul aproape să sece și relictele glaciare, nufărul termal și micul melc Melanopsis parreyssi să dispară, pentru că numeroasele foraje ilegale ale proprietarilor de pensiuni și hoteluri din 1 Mai pur și simplu captau apa necesară supraviețuirii speciilor din lac.
Un exemplu de lipsă de autoritate a celor care trebuiau și puteau să oprească această practică, un caz de corupție și de ignoranță crasă, în care lăcomia duce la dispariția unor specii unice în România și care nu apar nicăieri în zona temperată.

Stațiunea Băile Felix, a intuit însă repede impactul turistic pe care l-ar avea amenajarea unui parc cu lacuri cu apă termală, populate cu acest nufăr și cu alte specii iubitoare de apă caldă naturală.

Astfel, a apărut acest parc în care se regăsesc nufărul termal cu o culoare alb -gălbuie și care se deschide seara, nufărul alb, o specie din zona euro-asiatică și lotusul sacru cu frumoasele sale flori roz ridicate deasupra apei.
Nufărul termal numit în zonă și Drețe ca și lotusul reprezintă plante absolut deosebite, prin frunzele mari care acoperă suprafața apei și prin florile delicate, care se desfac sau se închid în funcție de lumină și de creșterea sau descreșterea temperaturii apei.

Cele mai multe semnificații le are nufărul alb, simplu sau cel galben asemănător cu nufărul de Nil, și sunt legate de ideea nemurii, a dobândirii liniștii sufletești sau a gloriei spirituale, despre forța de creație sau sănătate.

Vărășoaia-ochiul de apă din platoul carstic al Padișului

Voi începe anul 2017 cu o postare scurtuță, despre un lac mic, micuț( litălș 😊), care m-a fermecat prin discreția lui, și la care mi-am dorit de foarte mult timp să ajung, aflat în mijlocul Apusenilor. 

Lacul carstic Vărășoaia, aflat în centrul, aproape matematic al Platoului Padișului, este la propiu un ochi de apă de câțiva zeci de metri pătrați, care nu beneficiază nici măcar de un indicator( pe bune, nici unul!).

Este relativ insignifiant, o altă băltoacă( în zonă sunt câteva zeci de ochiuri de apă), din zona asta cu multe doline, în care se oglindesc frumos molizii, și care mâine pot dispărea în pământul calcaros, prin vreun sifon, desfundat de eroziune.
De altfel, un lucru cunoscut la lacurile carstice, nivelul apei variază foarte mult în funcție de anotimp, precipitații și de legătura pe care o au cu subteranele calcaroase ale zonei.

Cineva de la o stână din apropiere, îmi spunea că sunt ani în care nivelul apei este dublu, față de ce am întâlnit în vară.


Până una alta, este un lăcușor frumos, plin de tritoni( specii de batracieni care aduc cu sopârlele), alge, trunchiuri putrezite, înconjurat de păsuni bogate, vite și ovine grase, păduri de molid și de brad care dau un aer proaspăt și îmbată privitorul cu frumusețe.

Un loc plăcut, unde se ajunge ușor, pe un drum asfaltat, care pornește din Pietroasa( de lângă Chișcău- Peștera Urșilor), care șerpuiește pe lângă valea vijelioasă a Crișului Pietros, până în zona Boga.

Mic dejun regulamentar pe o cioată, cu pateu și pește

De acolo, drumul continuă, prin poiana de la Bălileasa până la intersecția către cabana Vărășoaia, unde se află și lăcușorul.
La intersecția către cabană și către cetățile Rădesei, am întâlnit căluții din Padiș, prinși într-un filmuleț postat AICI.

De la intersecția respectivă, până la cabanele din Platoul Padiș mai sunt vreo doi kilometri, dar zona nu merită nici măcar două minute de oprire, pentru că este plină de cocoiabe și betoane neterminate, dar despre asta altădată.




Nu m-am așteptat  ca lacul să nu fie marcat nicăieri și nici să fie așa de mic, dar poate tocmai acest lucru, l-a făcut, în ochii mei atât de atrăgător, de misterios și de interesant.

Asta spre deosebire de celălalt lac carstic, despre care stim din cărțile de geografie, numit Ighiu, Ighiel, sau Iezerul Ighiel, din Trascău, care este un lac de baraj natural carstic, mult mai mare, mai frumos și mai spectaculos. Postarea despre Ighiu, AICI.

 Administrația parcului natural al Apusenilor, se ocupă de atragerea atenției asupra indicatoarelor care interzic accesul cu mașinile(un tip într-un jeep îmi atrage atenția că n-am voie spre Pietrele Boghii, deși era evident că nu pot înainta cu mașina mea, pe un drum practic inexistent, un exces de zel idioțesc), dar în ceea ce privește indicatoarele și ghizi sunt rămași mult în urmă. Un articol despre ghizii din parcuri, AICI.

Lacurile Plitvice din Croația- Reloaded, by rain

O regiune unică, carstică, lacustră, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, văzută și simțită a doua oară, de data asta pe ploaie. 
O minune cu sute de cascade, de zeci de metri, cu apă turcoaz, cu mulți pești, nederanjați și nepescuiți de braconieri, extraordinar de bine administrată. 
Croația este o țară pentru care am toată admirația, ce reușește să producă milioane de euro doar din turism. 
Parcurile Naționale Plitvice, din inima Croației sunt un loc ce trebuie vizitat, în orice anotimp. Noi am fost vara, dar am văzut și fotografii de iarnă, de toamnă sau de primăvară, toate de premiat. 
Postarea cu informații despre zonă, cu poze cu soare, cu cazare și mâncare din Croația cea mereu surprinzătoare, AICI. Și un filmuleț cu micuța plimbare pe un lac, parte a traseului-  FILM.

Pe o ploaie continuă la Velki Slap- Cascada cea mare