Casa dansatoare din Praga

Praga nu contenește să uimească călătorul aproape la fiecare colț de stradă din cartierul vechi( Mala Strana). O asemenea experiență am trăit în plimbarea către castelul maiestuos al capitalei Cehiei, la întâlnirea cu niște panouri mari de sticlă care păreau vii, în lumina apusului de februarie.

Casa dansatoare( Tančici Dům pe limba cehă) este o interesantă apariție arhitectonică la colț de stradă. O arătare din sticlă și beton care contrastează foarte tare cu clasicul clădirilor aflate pe malul Vltavei. 

Este situată la intersecția străzii Resslova cu artera paralelă cu rîul numită, Rašinovo nábřeži, chiar peste drum de un pod care duce cu gândul la numele autorului acestui blog: Jiraškův(Irașcu!?😇) most.


Creația,, dansatoare" este opera a doi arhitecți cunoscuți Vlado Milunić și Frank Gehry și amintește de o dansatoare care îmbrățișează tandru un domn cu pălărie, motiv pentru care clădirea a căpătat numele de Fred și Ginger, în amintirea celebrilor dansatori hollywoodieni.

Finanțată de compania olandeză de investiții imobiliare, cu destinația de clădire de birouri, această construcție catalogată ca fiind deconstructivistă, a primit piatra de temelie pe 3 septembrie 1994. Imobilul are 9 etaje maxim, din care 6 sunt birouri, restul sunt ocupate de un restaurant de fițe francez și de săli de conferințe și expoziții.

Partea statică a clădirii simbolizează omul care are pe cap o alcătuire de oțel care seamănă cu capul Meduzei sau al hidrei antice, motive suficiente ca în 1997 să primească un premiu special din partea revistei Times, iar în Cehia a fost declarată una dintre cele mai reprezentative 5 clădiri,

Altă postare: Mănăstirea Pruncului Isus
                      Impresii din Praga

Castelul de Lut " Valea Zânelor "

By Sofia Flori

Pe drumul către Braşov, în localitatea Porumbacu de Sus, la poalele Făgăraşului , se înalță această minune. Nu departe de Sibiu, se găseşte un castel în adevaratul sens al cuvântului.  Acest castel, va fi, curând, o pensiune.

Castelul de Lut " Valea Zânelor " , pentru că  aşa se numeşte, este un proiect privat, construit exclusiv din materiale naturale, şi va avea 10 camere. 

Pâna când o sa ne putem bucura de o noapte petrecută aici, îi facem o  simplă vizită.

Dacă doriți să intrați în curte sau în camere, trebuie să luați bilet, costă 5 lei/ persoană; copii au gratuitate, iar langă castel există şi o parcare gratuită. 

Drumul până acolo este bun. Într-una dintre camere există un magazin cu câte ceva d-ale gurii şi cafea/ceai cald (eu am mers în ianuarie).

 

Curtea este frumos amenajată; într-o parte, lângă râu, sunt baloți de paie acoperiți cu pături si pernuțe - pe post de scaune sau canapele si unele balansoare cu pernute. FRUMOS !​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Bisericile de lemn din Ieud- Maramureș, de la ,,deal" și de la ,,șes"

Biserica de lemn din Ieud- Deal, este construită în 1364, pe un tăpșan din mijlocul satului. Distrusă de vreme și de vremuri, pe locul acesteia, în a doua decadă a secolului al XVII, este ridicată actuala biserică.

De o frumusețe discretă, biserica este  din lemn de brad cu două poale, cu ferestre mici așezate pe două rânduri. Aceste armonii arhitecturale au făcut ca această biserică să fie înclusă în patrimoniul mondial UNESCO, în 1999.

În podul acestei biserici s-a găsit ,,Codicele de la Ieud", sau Zbornicul de la Ieud, de către părintele Artemiu Anderco, în 1925(1921 după alte surse).
Este considerată prima scriere românească autentică din ținuturile locuite de urmașii daco-romanilor.
Manuscrisul este scris în anii 1391-1392, de către copiștii de la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Acesta a fost dat spre păstrare bibliotecii Academiei Române, fiind singurul exemplar găsit.

Biserica, de rit ortodox, a fost restaurată în 1958, suferă alte restaurări în anii '80, iar în 1999 începe refacerea picturii. Nu este pusă suficient în valoare nici de către autoritățile locale, care nu au amenajat un drum mai acătării, nici de către cele județene, deși este inclusă pe lista selectă UNESCO,  împreună cu alte șapte biserici din această zonă istorică.

Ne punem speranța în proiectul de refacere a tuturor monumentelor de lemn din zona Maramureșului, început de câțiva ani, dar neterminat( cel puțin până la vizita noastră în 2015).

Biserica de lemn  Ieud -Șes, supranumită Catedrala de Lemn, este un monument mult mai vizibil și mai vizitat, și pentru că este mai în centrul satului, mai aproape de traseele asfaltate din turul bisericilor de lemn.
A fost înălțată în 1718, și se presupune că este cea mai mare construcție de lemn din România, de acest fel, iar prin monumentalitatea și armonia proporțiilor, se spune că este cea mai frumoasă dintre minunile de lemn ale Maramureșului.

Acoperișul înalt și abrupt este și el în două poale, ca sora sa de pe deal, iar pictura interioară din 1841, este aproape în întregime ștearsă( după alte surse, nu a fost pictată niciodată).

Se mândrește, însă la interior cu o impresionantă colecție de  icoane pe sticlă, din centre de tradiție, cum este cel de la mănăstirea Nicula, sau din alte părți ale Transilvaniei.
Spre deosebire de biserica din deal, aceasta este de rit greco catolic.

Biserica din Viscri- monument UNESCO. Biserica Albă Fortificată

S-au spus și s-au scris atât de multe despre Viscri, încât subiectul a devenit de-a dreptul futil, adică destul de lipsit de importanță. Mulți merg la Viscri că așa este în trend, mulți habar n-au că este o biserică fortificată, important este să-și poarte pașii prin aceleași locuri prin care a pășit și Prințul Charles.

Mă rog, chestii de gust turistic, trestii dă Bucale, hipstereală sinceră de student ignorant.

Biserica Albă Fortificată, adică pe nemțește Weisskirche, ajunsă pe neaoșa noastră limbă Viscri, este o minune cocoțată pe un deal din țara sașilor, undeva în comuna Bunești, județul Brașov.
Din comuna asta mai fac parte alte câteva sate cu biserici fortificate, demne și ele de patrimoniul mondial și anume Meșendorf, Criț și Roadeș sau Bunești. Spun asta pentru cei care ar dori să facă un mic circuit al acestor monumente într-o zi de vară sau  de toamnă când peisajul cred că este mai spectaculos.

Bisericuța din Viscri( secolul al XII lea) este situată la capătul unui drum pietruit rudimentar, dar cu mare farmec, străjuit de căsuțe renovate de fundația prințului și unde găsești multe tărăbuțe cu suveniruri autentice, semn că artizanatul și vechile meșteșuguri au putut fi reactualizate odată cu scoaterea din anonimat a acestei localități.

Asta deși era inclusă în patrimoniul UNESCO de o bună bucată de timp(1993), dar asta a contat puțin până prin 2006  când Prințul a ales să refacă o casă aici, astfel că pentru românii noștri dornici de întâlniri cu regalitatea engleză a fost un adevărat moment de revelație turistică.

Zona are un anume farmec rural, tradițional, aș îndrăzni să spun că este oarecum forțat. Pentru că se dorește cu orice preț ca anumite valori săsești să fie păstrate, anumite obiceiuri medievale să fie renăscute, ceva mai stângaci însă.
De, lipsa de interes și de tradiție își spune încă cuvântul.

Important este că începutul este este realizat, lucrurile se mișcă, dar nu și sub aspectul infrastructurii turistice, sau de bun simț, ca de exemplu drumul de acces spre sat, praful omniprezent, luncile si zonele prăfuite, casele sărace, pensiunile rustice sau moderne cu dotări de multe stele, pentru pretențioși. Toate lipsesc deocamdată, pe o rază destul de mare.
Oricum, merită să vizitați regiunea și să regăsiți sau să retrăiți momente de feudalism relativ autentic.

Căsuța Prințului

Biserica de lemn din Desești. Maramureș. Monument UNESCO.

Bisericuța de lemn din Desești, este o minunație arhitectonică tipică pentru cultura populară religioasă din zona depresiunii Maramureșului. Din circuitul bisericilor de lemn din zonă, monumente UNESCO, aceasta a fost singura pe care am găsit-o deschisă, drept pentru care am făcut câteva poze la picturile naive din interior. 

Am fost lăsat să le fac, de un băiat din sat care își realiza ,,regulamentar" serviciul de ghid, așa cum stabiliseră cu preotul paroh, pe perioada verii. Mi-a plăcut foarte mult acest tip de implicare comunitară, așa că i-am lăsat vreo 10 lei, deși nu-mi ceruse nimic pentru vizitarea si fotografierea lăcașului de cult.

Biserica din Desești este situată pe un deal micuț, pe partea dreaptă a drumului care leagă Giuleștiul de satlul Mara din aceeași comună. Drumul național DN 18 merge peste pasul Gutâi, spre Baia Sprie și Baia Mare, drum recent reabilitat, și din care pornesc traseele spre Creasta Cocoșului, despre care am scris AICI.

 Biserica, cu hramul Cuvioasei Paraschiva, este rezultatul implicării obștei de credincioși a satului, la 1770, și păstrează într-o proporție covârșitoare aspectul originar. Sistemul de bârne care se întretaie la capete, planul dreptunghiular și turla cu camera clopotelor în consolă, sunt ,,mărci" recunoscute ale bisericilor din această regiune istorică, unicE în lume, lucru confirmat și de includerea acestora în patrimoniul mondial.

Picturile au fost realizate de Radu Munteanu Zugravul și de meșterul Gheorghe, între 1778-1780, și reprezintă tipul de picturi rusticizate postbizantine, între care se detașează Judecata de Apoi, unde sunt reprezentați ,,dușmanii" din acea perioadă, turcii, tătarii și nemții.

Bisericile din Maramureș sunt incluse într-un program de reabilitare și de refacere a infrastructurii turistice, care includ, puncte de informare turistică, parcări moderne, scări de acces, garduri, panouri de informare, etc. Este posibil ca anul acesta , dacă vizitați zona să aveți surprize plăcute, din acest punct de vedere.

Biserici de lemn, monumente UNESCO.
*Biserica din Budești -Josani
*Biserica din Poienile Izei
*Biserica din Bârsana

Muzeul privat Porsche din Gmund - Austria

Deși pot să mă laud cu mai bine de 750 de postări despre România( din peste 800 !!!) vine câte un moment în care este bine să rememorezi și ce ai văzut prin peregrinarile de pe cele coclauri europene. 
Am călătorit în zonă în iulie 2014, cu niște copii minunați aflați în tabără la Villach,  și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

Acum a venit rândul unui muzeu altfel, o locație privată cu mașini Porsche, numit oficial ,, Porsche Automuseum Helmut Pfeifhofer ", după numele pasionatului de mașini autriac, care a decis să amenajeze niște grajduri princiare pentru a reaminti tuturor că Ferdinand Porsche, marele geniu al creației de automobile, a fost  și a locuit aici.

Mai precis în orășelul Gmund din partea central sudică a Austriei, din regiunea Carintia( Kärnten). Aici a fost deschis primul muzeu privat de mașini din Europa, în mai 1982 , în amintirea anilor celui de-al Doilea Război Mondial, când Ferdinand Porsche a creat, în Gmund, modelul Porsche 365, o mașină legendară, în interior existând și o machetă în mărime naturală din lemn.

Din 1982 și până astăzi muzeul a adunat 48 de exemplare de mașini situate într-o expoziție pe două nivele, de la cele de epocă și de curse, până la celebra mașină din dotarea poliției  austriece.


Mașina de poliție a avut un succes uriaș, mai ales ca jucărie de metal și de colecție, și mai puțin succes pe drumurile și autostrăzile patriei, ministerului de interne părându-i-se prea scumpă( 95 de mii de euro!) și abandonând proiectul la scurt timp după achiziția primului Porsche Carrera Polizei.

Tot aici găsiți și mașina de curse Porsche Carrera 906 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans sau modelul din 1932 numit Steyr 30Typ 45 folosit ca taxi.

Jos, la primul nivel sunteți invitați să vizionați un filmuleț cu istoria Porsche și a familiei Pfeifhofer, plus că acolo sunt foarte multe obiecte care amintesc despre cursele de altădată, compania Daimler, sau Volkwagen, Porsche Tatăl  și Porsche Fiul dar și despre istoria clădirii muzeului.

Un adult plătește 8 Euro pentru o vizită iar un copil  3,5 Euro, muzeul fiind deschis, în sezon, de la 9 la 18. Suvenirurile nu mi s-au părut scumpe mai ales că tricourile, șepcile sau brelocurile sunt de cea mai bună calitate.

Zona merită vizitată, pentru că  localitatea Gmund se află pe drumul spre barajul cel mai mare și mai spectaculos din Austria, din zona Maltatal, și anume Kölnbrein, despre care am scris AICI.

Ceasul astronomic din centrul Pragăi

Lumea se adună să privească figurinele din ceasul astronomic și astrologic, din turnul primăriei orașului, în piața orașului vechi. Sutele de turiști ascultă în liniște și cu telefoanele pornite, sunetul de clopot ce anunță ora fixă. Imediat ce se termină, se aude cum gălăgia tipică piețelor cu turiști se reia, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Mechanical head of Franz Kafka, Prague

 O statuie sau mai degrabă o creatura kinetica, m-a surprins plăcut într-o piață -ciudățică și ea- din centrul Pragăi. Este capul mecanic care îl înfățișează pe marele Kafka, într-un joc metalic, creație a unui sculptor nonconformist de origine cehă , numit David Cerny.

Cula Duca din Măldăreștii Vâlcii

Toată zona de nord a Munteniei dintre Olt si Dunăre, așa numita ,,Oltenie de sub munte" , este presărată cu zeci de construcții ciudate care au aparținut marilor boieri din trecut. 
Este vorba despre CULE,  în fapt mici conace boierești fortificate, cu numele KULE =  TURN, venind de la cei care cotropeau neîncetat Muntenia, adică de la turci. 
Originea acestor case cu etaj se pierde departe în pustietățile Orientului, în deșerturile Afganistanului și Iranului sau în zidirile mediteraneene, și au scop de apărare în calea bandelor armate, începând să fie construite cu 1650 când autoritatea centrală muntenească nu mai putea asigura boierilor siguranța. 

Aceste bande armate turcești terorizau, la sfârșitul secolului al XVIII lea, zona de la nord de Dunăre, având baza de plecare în cazarmele din Bulgaria de azi, ce aparțineau pe atunci Imperiului Otoman.
Casele au toate forma unui turn și reprezintă un melanj curios între arhitectura civilă, cea militară și cea țărănească, cu ziduri groase, cu mici creneluri, cu unul sau două etaje și cu o scară interioară, ce dă la etaj într-o logie spațioasă. La exterior logia se deschide prin arcade în formă de toartă de  coș care se sprijină pe coloane scurte, și care conferă un farmec aparte culelor.

Cula Duca, a fost construită pe la 1812( după alte surse 1818) de un membru al familiei Măldărescu, după care, la mai bine  de un secol, este vândută politicianului liberal I. G. Duca, prim-minstru pentru o scurtă perioadă la sfîrșitul anului 1933, când este asasinat pe peronul gării din Sinaia de către nicadori(legionari), simpatizanți ai Gărzii de Fier.
Politicianul liberal, a fost asasinat pentru că se împotrivea cu cerbicie candidaturii Gărzii de Fier la alegerile care urmau ăn România.
Trist este că Regele Carol al II lea, de la care plecase din audiență, înaninte să fie ucis, știa că urmează un atentat la viața primului ministru???

Cula este formată din parter unde se află comuna beciului, o încăpere mare cu grinzi uriașe care indică anvergura deosebită a construcției, etajul I cu trei camere și etajul II unde se află două odăi. Acestea se vizitează cu ghid specializat și foarte dedicat și atent să nu depășești linile și sforile întinse prin casă. Asta  pentru câțiva lei, oricum nesemnificativ, pentru porția de istorie arhitecturală și clasică pe care ți-o iei în această minunată regiune din țara noastră.

Peste ,,drum" de grădina frumoasă, în 1912 politicianul ridică o căsuță modestă de vacanță, care a devenit azi casă memorială, unde poți încă simți mirosul trebilor politice sau foșnetul fracurilor vechilor boieri de stat, care puneau la cale marile lovituri politice liberale din zbuciumatul ev interbelic.
Dacă vorbiți cu administratorii Complexului Muzeal Măldărești, în această căsuță, undeva în lateral, se află amenajate cămăruțe unde  puteți să vă cazați.
Lunea este închis, după cum bănuiți, iar în restul săptămânii puteți să vizitați cula Duca  si cula Greceanu între orele 10 și 18.

Puteți lega vizionarea acestor cule, de vizitarea muzeului trovanților de la Costești și de mănăstirile din zonă, Horezu- monument UNESCO( singurul din sudul țării inclus în acest patrimoniu) sau frumoasa Mănăstire dintr-un Lemn.

Biserica monument UNESCO din Poienile Izei- Maramureș

Sunt bucuros din mai multe motive. Unul ar fi că am ajuns la postarea cu numărul 800, pe blogul turistic cu cea mai lungă viață dintre toate cele lansate în 2008. 
Alt motiv ar fi amintirea casei de maramureșeni unde am stat, sau am adăstat pe îndelete, am mâncat supă de păstăi, slănină și varză cu carne, asezonate cu horincă. 
Casă simplă, oameni simpli și muncitori, cu gospodărie frumoasă și mândră, aflată pe o coastă de deal, lângă una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Maramureșul istoric. 

Biserica din Poienile Izei sau Poienile Glodului, biserică mândră ctitorită de obștea satului, adică de cei mulți și credincioși, vrednici de bunătatea lui Dumnezeu, are hramul Cuvioasei Prascheva.

AICI, toate bisericile de lemn din Maramureș.

Situată în inima satului, peste apa pârâului, peste care este construit  un pod de lemn extraordinar de romantic, cel puțin așa mi s-a părut mie, biserica dăinuie de secole pe acest amplasament.

Peisajul în sine te predispune la aceste trăiri, liniștea zonei, pâlcurile de fagi,  poienile și fânețele sau căpițele de fân de peste tot, care îți amintesc de singura preocupare a oamenilor de aici. Creșterea animalelor și valorificarea produselor obținute. Nu vreau să-mi amintesc de cașul și brânza mâncate acolo!!!MMMMM.

Biserica este principala atracție a satului( a comunei, de fapt, formată dintr-un singur sat), fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

A fost construită în 1632( după alte surse 1604), și supraînălțată în prima jumătate a secolului al XVIII lea. A fost pictată în interior, pe etape între 1785 și 1794, în prima jumătate a secolului al XIX lea a fost adăugat pridvorul și ,, ferestrele,, dintre naos și pronaos.

Acoperișul este construit, cum se spune în ,,dublă poală,, cu turnul -piramidal -clopotniță aflat pe pronaos cu camera clopotelor în consolă.
Maramureșul trebuie explorat așa cum am făcut-o noi. Un sat cu monumente  dar suficient de izolat de marile drumuri cu fluxuri turistice, o casă de localnici gospodari, mâncare și băutură tradițională, liniște și căldură și ... mult BUN SIMȚ( reciproc!).

, 

Citește și despre alte biserici de lemn din Maramureș, monumente UNESCO:
- BÂRSANA
- BUDEȘTI-JOSANI

Cetatea Alba Iulia - Cetate bastionară în stil Vauban

Impresii

Știți situația/ zicala aceea în care se spune: ,,la pomul lăudat să nu mergi cu sacul"? 

Ei bine, la Alba Iulia SĂ mergi cu sacul. 

Cu sacul de forță, (ne)răbdare și dorință de a explora, bașca ceva spirit patriotic pentru evenimentele petrecute aici.

Am ajuns foarte bine la Alba Iulia, indicatoare numeroase, străzi destul de largi, parcare spațioasă în fața porții de intrare principale. 

Deci, de bine. 

Milioanele( zeci!)investite în refacerea cetății sunt meritul unei adminstrații care a marșat pe acest monument unic în România și care și-a propus să revitalizeze turismul cultural și istoric din oraș și din împrejurimi.

Vizitarea cetății merită fiecare minut, pentru că la fiecare pas te întâlnești cu mici statuete de fontă, porți monumentale, minicăruțe cu suveniruri sau cu gustări, monumente arhitecturale medievale sau mai noi, ruine antice, pub-uri si terase răsărite din zidurile groase de mai mulți metri, turiști români uimiți că sunt în țara lor, sau unguri, japonezi și nemți plimbându-se natural prin peisaj, semn că au mai văzut așa ceva.

Cu toate astea, nu mi s-a părut că dă pe dinafară de turiști, deși concentrarea de obiective turistice -importante- pe metru pătrat este mai mare ca la Sighișoara, de exemplu.

Ce lipsește? 

Promovarea sub formă de: emisiuni, festivaluri de teatru, de jazz sau rock, seminarii, expoziții, reclame, bloguri, pliante, etc. Până acum, la mine nu a ajuns decât evenimetul cultural de mare ținută intelectuală organizat de Dilema Veche, în luna lui cuptor și la care mi-am propus să merg anul acesta. Sigur sunt evenimente, dar fără impact deosebit, așa cum sunt cele de la Sibiu, Sighișoara sau Brașov. Plus că infrastructura turistică și rutieră nu este încă la nivelul orașelor menționate mai sus, chiar dacă peste câțiva ani  orașul Marii unirii se va ,,bucura" de o autostradă care va lega Clujul de Sebeș. Sau... cine știe.

Despre cetatea bastionară de tip Vauban

Construirea cetății a început odată cu ocuparea Transilvaniei la sfârșitul secolului al XVII lea de către austrieci, ceea ce a determinat un interes mărit pentru fortificarea orașului. 

Cetatea nouă, refăcută astăzi cu bani europeni, a fost ridicată ăntre anii 1714-1738, după planurile arhitectului italian Giovani Morando Visconti, completată de generalul de geniu Weiss.

Visconti a conceput o mare fortificație care să cuprindă 80 de hectare, în stil Vauban, simplu, cu 7 bastioane mari de tip clasic, cu urechi întărite pe laturile de sud și de nord, cu 6 raveline mari, apărate de o contragardă, care pe est se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ, susținute de un zid de cărămidă. 

Bastionul din colțul de sud-est, a fost dedicat celebrului general Eugeniu de Savoia, cel care a inițiat programul de fortificare a Transilvaniei cu cetăți de tip Vauban. AICI -toate cetățile din Transilvania. 

Fortificația a înglobat vechea cetate antică( Apulum) dar și pe cea medievală, cunoscută în secolele VII-VIII, sub numele de Bălgrad( Cetatea Albă, în limba slavă). Perimetrul zidurilor atinge 12 kilometri, iar la lucrări s-au folosit 20 000 de iobagi, în serii de două săptămâni, aduși din satele Transilvaniei.

Obiective turistice de mare interes

• Catedrala romano-catolică Sf. Mihail (1246-1300), în stil romanic cu elemente gotice, este considerat cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania. Este o bazilică cu trei nave, trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest. Pe latura nordică este o mică capelă numită Lazo, de concepție renascentistă. Turnul principal( pe latura sudică) a fost supraînălțat în sec. al XV lea cu două etaje și terminat două secole mai târziu, în formă de campanilă italiană. În nava laterală sudică se află trei sarcofage: în mijloc este mormântul lui Iancu de Hunedoara(1456), în dreapta al fratelui Miles, iar în stânga al fiului cel mare, Ladislau. Orga este absolut excepțională, cuprinde 2209 tuburi și a fost dată în folosință în 1877.
• Palatul princiar sau al principilor(sec. XIV- XV, ref. XVII), se află lângă catedrala romano-catolică, are clădirile grupate în jurul a două curți pătrate,cu  numeroase fresce, scări de marmură, fântâni arteziene și grădini. A fost locuit de Mihai Viteazul, în glorioasa dar scurta  sa domnie de la Alba Iulia,  și de principii Transilvaniei, Gabriel Bethlen și Gheorghe Rakoczi, care au făcut numeroase modificări palatului.
• Palatul episcopal(sec. XVII-XIX) se află în colțul de sud-vest al cetății, cu clădiri fără unitate arhitecturală între ele, în stil renascentist și  baroc.
• Palatul Apor( 1670-1690), se află pe latura de nord a cetății, și a aparținut contelui Apor, mare feudal în timpul principelui Apafy. Contele Apor a deținut proprietăți importante în zona Turia- Balvanyos -Târgu Secuiesc, cetatea Balvanyos, aparținându-i. Articol- AICI. Ridicat în stilul renașterii târzii, în secolul al XVII Ia fost reședința contelui de Steinville, comandantul trupelor austriece din Transilvania, și care a decorat palatul cu portaluri asemănătoare porților cetății.
• Catedrala Reîntregirii- Sf. Treime(1921-1922), domină intrarea în cetate, a fost construită cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari. Ea înlocuiește, după mai bine de 200 de ani vechea biserică a Mitropoliei  Bălgradului, ridicată de Mihai Viteazul, în 1597, dărâmată la începutul secolului al XVIII. Concepută după vechiul model al bisericii domnești din Târgoviște, are elemente neobrâncovenești, iar în mijlocul laturii de vest se află clopotnița înaltă de 58 de metri. Biserica are formă de cruce grecească înscrisă, după vechiul obicei al bisericilor românești, cu pridvor deschis. În biserică sunt pictați Mihai Viteazul si Doamna Stanca, primii ctitori ai Mitropoliei de Bălgrad,  și regii Ferdinand și Maria, noii ctitori ai edificiului.
• Biblioteca Batthyaneum, este o instituție de renume mondial, înființată de episcopul Ignațiu Batthyani pe la 1780,  și care achiziționează 6 ani mai târziu și biblioteca cardinalului Migazzi din Viena. În 1794 biblioteca a fost instalată în localul fostei biserici a trinitarienilor ridicată în stil baroc .Cuprinde valorosul și unicul CODEX AUREUS(sec. IX), cunoscut și ca Evangheliarul de la Lorsch, operă de artă carolingiană scrisă cu cerneală de aur. Mai cuprinde 1665 de manuscrise rare, 609 incunabule, peste  62 000 de tiparituri vechi și 11 357 de documente privitoare la istoria României. Pe lângă bibliotecă mai funcționează și primul observator astronomic din țară dar  și o stație meteorologică, doar până în 1955. 
• Porțile cetății în număr de 6, sunt lucrări ornamentale în stil baroc, trei fiind orientate către orașul de jos , iar celelalte trei către orașul de sus. Cea mai impresionantă este poarta a III  a, concepută în formă de dublu arc de triumf, cu 4 piloni și 8 pilaștri, peste care se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI lea.
• Muzeul Național al Unirii, Muzeul de arheologie, istorie și etnografie, Cetatea Babilon în muzeul unirii, obeliscul Horea, Cloșca și Crișan, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, monumentul Custozza.

Bisericuța din Bârsana- monument UNESCO, uitat și confundat

Monument din patrimoniul mondial UNESCO, situat în satul Bârsana, comuna Bârsana, județul Maramureș, cu hramul Intrarea  Maicii Domnului în biserică, monument istoric, cod 904.
Acestea sunt coordonatele tehnice ale acestui monument uitat pe un vârf de deal din inima Marmureșului istoric, confundat adesea de turiștii de ocazie cu mănăstirea Bârsana, cea situată la intrarea în comună, dinspre Vișeu.

Mănăstirea este ctitorită prin 1991, după planurile unui arhitect inspirat, din acest motiv este extrem de vizitată și de cunoscută, rămânând singurul obiectiv turistic vizitat din comună.

Durerea mea este legată de intrarea în anonimat a bisericuței UNESCO, asta și pentru că nu există indicatoare și deci nici interes să fie promovată, chiar dacă de ea se ocupă fiica preotului paroh, care este și plătită pentru funcția de ghid al monumentului.
Când am ajuns acolo, în mijlocul unei săptămâni de vară, ne-am nimerit cu un turist polonez ce făcea un tur al Maramureșului, cu autostopul, și care era extrem de revoltat că nu este deschis la or 9.30, un obiectiv pentru care el venea de 1000 de kilometri.

L-am ajutat, mai în grabă, am mers la fiica preotului, am luat-o de acasă și am dus-o la bisericuță dar n-am mai intrat, din acest motiv și pozele sunt puține.
Dar durerea rămâne, mai ales că la biserică se ajunge pe un drum îngust cât o potecă care se face la dreapta din drumul național, extrem de strâns, în 90 de grade. Mai este o intrare, mai largă din drumul mare, care te duce la casa unor oameni, iar ca să ajungi la scări trebuie să treci prin mica lor curte, betonată și aranjată, iar oamenii sunt foarte amabili.
Bisericuța  are o poveste interesantă, fiind ridicată pe la 1720, în valea Izei, ca biserică de mănăstire, fiind mutată apoi din motive necunoscute, pe delușorul din mijlocul satului, pe la 1800. Începând cu 1806 pictorul sau zugravul-pentru conformitate- Toader Hodor din Vișeul de Mijloc, se ocupă de pictarea bisericii, introducând pentru prima dată reprezentări baroce și rococo, străine de tradiția postbizantină. El pictează în naos și pronaos scene din Geneză, din Judecata de Apoi și din Patimile lui Iisus.
Biserica este construită din bârne asamblate în sistem blockbau, are plan dreptunghiular iar la interior este de remarcat bolta de secțiune poligonală, pe console. Acoperișul are streașină dublă, deasupra pronaosului aflându-se turnul cloptniță, cu camera clopotelor în consolă și cu acoperiș înalt, piramidal.