Trieste, un oraș viu la țărm de Adriatică

Mulți au auzit de Trieste ca oraș de graniță, alții deloc, dar și mai puțini s-au oprit aici. Ofertele agențiilor de turism amintesc cumva de castelul Miramare, situat în zonă, pe țărmul mării, obiectiv turistic demn de vizitat, dar nu oferă și alte detalii ,,turistice".

Noi am vizitat centrul și o mică parte din faleză, iar impresia pe care ne-a lăsat-o a fost una foarte bună.
Un oraș viu și relaxat, așa cum scriam și în titlu, linistit, extrem de bine organizat în zona centrală, cu multe străzi ce se întretaie în unghi drept, unde este aproape imposibil să te rătăcești.
Semn că  trama stradală și cvartalele au fost supuse unei sistematizări serioase. Asta și pentru că a fost o bună perioadă de timp principalul port al Imperiului Habsburgic și al treilea ca mărime din imperiu.
Din acest motiv, i se mai spune enclava arhitecturală a Mitteleuropa, în sudul mediteraneean.
Este un oraș cu o structură teutonică în care domină pe clădiri stilul clasic și eclectic, propriu Vienei imperiale.

Un port important, un punct nodal în comerțul dintre sudul și centrul Europei, dintre lumea balcanico orientală și lumea occidentală, rol pe care și-l păstrează și în ziua de azi.

Clădirea sub formă de templu a  bursei, farul, Piața Unita d'Italia, faleza cu ieșire la golful cu același nume, ruinele romane, catedralele catolică și ortodoxă, catelul Miramare, toate sunt obiective de vizitat într-o zi de vară, încheiată cu savurarea unei înghețate absolut fabuloase sau a unei beri pe terasele plutitoare din apropierea centrului, pe canale ce intră adânc în oraș.

Pe scurt un oraș cosmopolit, prosper, curat, plăcut și cald atât cât poate fi un oraș cu iz habsburgic de la Marea Adriatică, situat între Slovenia și Veneția, între Balcani și Italia.

Villach, Carinthia sau amintirea unui oraș austriac clasic

Cum toamna se pare că s-a instalat bine mersi pe străzile și în sufletele noastre, recursul la amintirile de peste vară sau de peste veri trecute, este mai acut, mai prezent și bineînțeles mai încărcat de  nostalgii estivale.
Una din ele este aceasta, cu orășelul Villach, unde am petrecut o săptămână super agreabilă, cu vreo 40 de copii, într-o tabără de neuitat, prin 2014.

Carinthia este unul dintre statele federale ale Austriei( 9 la număr), regiune situată în sudul țării, Villach fiind al doilea ca mărime din zonă, un nod important de circulație din zona Alpi-Adriatică.

Cochet, ca scos din cutie, orășelul este refăcut aproape complet după al Doilea Război Mondial, când a fost bombardat de aliați, de nu mai puțin de 37 de ori. Traversat de Drava( Drau- afluent important al Dunării) orașul este împărțit în două, zona pietonală din jurul bisericii și din jurul primăriei fiind principala atracție pentru oricine vizitează acest colț de Austrie, parcă rupt dintr-o vedere cu munți și cu oameni fericiți și relaxați.

Al șaptelea ca populație din Austria, Villach, este de mărimea Romanului sau a Turdei, dar comparațiile se termină aici, pentru că atracțiile turistice din zonă sunt numeroase.
Exemplele cele mai la îndemână ar fi Alpii Gailtal cu Mt. Dobratsch (2166 de metri),  ruinele castelului Landskron, lacul Ossiach, zona Klagenfurt- Worthersee situată la est de oraș, festivalul de muzică și artă plus carnavalul care începe în noiembrie, concursul de ambarcațiuni de pe râul Drava, pârtiile de ski de pe munții din jur, legătura cu Italia prin pasul Tarvisio sau cu Slovenia, tot peste Alpii Carinthiei.

Aerul de burg postmedieval, combinațiile de clădiri noi și ,,verzi", biserica Sf. Jakob cu turnul său de 94 de metri, anticariatele ascunse pe străduțe înguste, micile magazine de flori și pâine, completează ambianța de oraș în care vacanța nu se termină niciodată.

Nu au cum să nu-ți placă statuile așezate la tot pasul, berăriile ascunse în ganguri răcoroase, străzile pietruite pe care merg țanțoși bărbații îmbrăcați în lederhose, femeile frumoase și bine îmbrăcate sau forfota de la magazinele de suveniruri, generatoare ea însăși de calm și de zâmbete.
Știu că ați simțit asta pe oriunde ați trecut prin Austria sau prin Germania, astea sunt bucățele de recreere sufletească pe care nu ni le poate lua nimeni, iar rememorarea lor aduce bucurie și implinire.

Biserica sf. Jakob

Primăria și micul pietonal din fața ei

O clădire de locuințe verde, verde

Drava cea limpede si calm curgătoare

Adăugați o legendă

Praga- ,,Orașul de Aur". Impresii din piața orașului vechi

După ce am pus vreo două filmulețe cu ceasul astronomic( AICI) și cu capul mecanic al lui Kafka( AICI), sunt convins că unii dintre cititorii blogului meu și-au dorit să afle mai multe despre incursiunea din februarie de la Praga. Am ales capitala Cehiei, pentru un mega city break( 4 nopți și 5 zile) organizat în regie proprie, pentru că atât merită să stai în acest oraș.

Să-l bați la pas, să-l explorezi și să-l simți într-un anotimp când nu este sufocat de turiști aflați în circuite epuizante prin centrul Europei.
Nu că acum( n.b.- februarie) nu sunt turiști, ba chiar am avut surpriza să descopăr că orașul era ocupat de o armată galbenă, cu ochii mici și migdalați, ce acoperea tot estul și sud estul Asiei, ca zonare și proveniență geografică. Pe bune, erau mai mulți turiști asiatici decât cei aparținând rasei europoide, fiecare înarmat cu un super gadget de făcut poze și filmulețe, toate, fără excepție aflate la capătul unui băț dintr-acela telescopic, de-i spune selfie stick.  

În plus, TOATE, magazinele de suveniruri sau băcăniile de cartier  erau ale chinezilor, sigur  că nu spun o noutate pentru cunoscători, dar pentru cei ce n-au văzut, încă, Orașul de Aur, s-ar putea să fie o surpriză ne...plăcută, sau cine mai știe. Asta ca să afle sperioșii de serviciu, că în centrul și în vestul Europei, avem de-a face( deja!?) cu invazia galbenă, asta până la cea atât de hulita invazie de bărboși cu savarine la brâu.

Toată lumea trebuie să se oprească în zona pieței orașului vechi -Staromestska Namesti- unde se află clădirea simbol a orașului, vechea primărie cu turnul său gotic din 1338. Pe turn este instalat un ceas astronomic, unde sunt trecute inclusiv zodiile, iar la ore fixe marea de oameni își îndreaptă ochii și aparatele către defilarea de figurine, toate cu o anume semnificație divină ( Apostolii) sau istorică( turcul care este anunțat că va muri).

Din turn, priveliștea este extraordinară către toate zonele vechi și noi ale orașului, dar ce sare în ochi este catedrala de alături numită Sfânta Marie din Tyn sau  biserica Sfântului Nicolae din apropiere, ori  imensul castel al Pragăi și podul Karol, de peste Vltava.

Turnul a suferit numeroase refaceri, cea mai importantă fiind cea din 1910 când a fost renovat în stilul Art Nouveau, pentru ca după distrugerea lui parțială din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să fie reconstruit în forma de azi. Se spune că ceasul astronomic din centrul orașului este cel mai precis dintre toate cele existente pe planetă.

Zona pietonală este ocupată permanent de trubaduri, tineri artiști care cântă sau pictează sau interpretează piese de teatru medieval sau cântece cu temă istorică. Oricum, toți pleacă la un moment dat, pentru că au autorizație eliberată de primărie pe ore și minute, în acest fel  mai multe trupe pot performa în fața turiștilor, care nu au cum să se plictisească. Terasele și magazinele din zonă, ca peste tot, au prețuri cu 50 sau 100% mai mari, decât la trei patru străzi distanță, așa că recomandarea mea este să nu vă grăbiți nici cu masa de seară nici cu shopingul în centrul orașului.

Schimbați euro doar la bănci sau veniți cu coroane de acasă, le puteți cumpăra de la BCR ( pe loc sau la comandă) la un preț bun. N-are rost să riscați, iar dacă doriți cu adevărat experiența unui change, mergeți pe Wenceslas Square, în fapt un imens bulevard cu magazine, hoteluri și restaurante, unde și casele de schimb valutar sunt foarte numeroase. Piața Wenceslass este, de altfel, cunoscută pentru momentul ocupării ei de către trupele sovietice țn 1968 în urma Primăverii de la Praga dar și pentru Revoluția de Catifea din 1989. Dar despre aceasta piață și despre cel mai mare castel din Europa într-o altă postare.

Altă postare despre Praga: Mânăstirea Pruncului Isus de Praga

Iași -orașul care mi-a răsturnat imaginea pe care mi-o formasem de acasă.

by Sofia Flori

Am mers în Iași pentru prima dată, din pură curiozitate, și cu impresia că ajung într-un oraș liniștit, în care  vizitez câteva muzee, mă odihnesc  și cam atât. Dar nu a fost deloc așa. Din contră!

Orașul oferă foarte multe, de la plimbări relaxante în parcuri - la biblioteci și muzee din care nu îti mai vine să ieși.

Am mers către Iași, cu avionul  (zborul durează vreo 40 min din București ), astfel că,  la primele ore ale dimineții eram în capitala Moldovei pregătită pentru "provocare ".

Am început explorarea cu ... Palatul Culturii, închis publicului, momentan. L-am admirat de pe afară și i-am promis că din aprilie, când se va redeschide, merită să îl vizitez. 

Am trecut în grabă și prin mall, Pallas Mall , apoi am ieșit la Casa Dosoftei sau Casa cu arcade (prima tiparniţă din Moldova), am vizitat și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc ctitorită de Ștefan cel Mare.

Tot în prima zi am identificat,  pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt,  din centrul orașului,  bisericile: Biserica Trei Ierarhi,  ctitorie  a voievodului Vasile Lupu;  Catedrala Mitropolitană cu moaștele Cuvioasei Parascheva; Catedrala romano-catolică. 

După amiaza, plimbându-mă,   am dat de Biserica Bărboi, o biserică foarte frumoasă.
Și,  ultima vizită a zilei a fost la Mânăstirea Golia,  cu tot cu turnul ei și cele 4 muzee din curtea bisericii. Seara s-a încheiat la etajul 13 al hotelului Unirea!

Un oraș cu foarte multe obiective. M-a surprins în mod plăcut. Iași-ul este cam la fel de agitat ca și Bucurestiul meu doar că este mai puţin aglomerat,  și bineînteles , mai mic :)

Ziua a doua a început mai ușor, cu o vizită la Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou, vizită la Bojdeuca lui Ion Creangă (aici, mi-a fost recomandat un restaurant traditional - La Conac ) și am plecat în cautarea lui dar până să il gasesc am mai bifat 2, 3 biserici din  lista cu obiective turistice. 

Oamenii sunt tare binevoitori și săritori, te ajută imediat, astfel încât din vorbă în vorbă am ajuns la locația restaurantului. Restaurantul , un loc superb, într-o clădire boierească,  cald, cu oameni deschiși și primitori.

După amiaza mi-am petrecut-o la Universitate, am vizitat  Sala Pașilor Pierduți cu picturile lui Sabin Bălașa. 

Ziua a treia a început cu o plimbare prin Copou, am coborât agale până la Râpa Galbenă, am văzut și gara, de la distanţă, după care am mers către Teatru Vasile Alecsandri (dar nu am si vizitat pentru că nu s-a putut ),  amiaza m -a prins la Gradina Botanică( cea mai veche  din ţară), iar seara s-a încheiat la Anticariatul Grumăzescu, unde am stat la povești ore bune.

Cea de-a patra zi și ultima am alocat-o Bibliotecii Universităţii Tehnice "Gheorghe  Asachi" ( una dintre cele mai frumoase din lume)  cât și Aulei, apoi Muzeului Universităţii, unde se găsește secția dedicată culturii Cucuteni(cea mai veche cultură ).  Au fost 4 zile pline de cultură, pline de informaţii și de oameni frumosi. 

Îmi facusem de acasă planul cu ce să vizitez dar când am ajuns acolo nu am mai vrut sa ţin cont de reguli și m-am lăsat purtată de oraș, drept pentru care au mai rămas obiective nevizitate dar.. cu altă ocazie. 

Ceasul astronomic din centrul Pragăi

Lumea se adună să privească figurinele din ceasul astronomic și astrologic, din turnul primăriei orașului, în piața orașului vechi. Sutele de turiști ascultă în liniște și cu telefoanele pornite, sunetul de clopot ce anunță ora fixă. Imediat ce se termină, se aude cum gălăgia tipică piețelor cu turiști se reia, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Cetatea Alba Iulia - Cetate bastionară în stil Vauban

Impresii

Știți situația/ zicala aceea în care se spune: ,,la pomul lăudat să nu mergi cu sacul"? 

Ei bine, la Alba Iulia SĂ mergi cu sacul. 

Cu sacul de forță, (ne)răbdare și dorință de a explora, bașca ceva spirit patriotic pentru evenimentele petrecute aici.

Am ajuns foarte bine la Alba Iulia, indicatoare numeroase, străzi destul de largi, parcare spațioasă în fața porții de intrare principale. 

Deci, de bine. 

Milioanele( zeci!)investite în refacerea cetății sunt meritul unei adminstrații care a marșat pe acest monument unic în România și care și-a propus să revitalizeze turismul cultural și istoric din oraș și din împrejurimi.

Vizitarea cetății merită fiecare minut, pentru că la fiecare pas te întâlnești cu mici statuete de fontă, porți monumentale, minicăruțe cu suveniruri sau cu gustări, monumente arhitecturale medievale sau mai noi, ruine antice, pub-uri si terase răsărite din zidurile groase de mai mulți metri, turiști români uimiți că sunt în țara lor, sau unguri, japonezi și nemți plimbându-se natural prin peisaj, semn că au mai văzut așa ceva.

Cu toate astea, nu mi s-a părut că dă pe dinafară de turiști, deși concentrarea de obiective turistice -importante- pe metru pătrat este mai mare ca la Sighișoara, de exemplu.

Ce lipsește? 

Promovarea sub formă de: emisiuni, festivaluri de teatru, de jazz sau rock, seminarii, expoziții, reclame, bloguri, pliante, etc. Până acum, la mine nu a ajuns decât evenimetul cultural de mare ținută intelectuală organizat de Dilema Veche, în luna lui cuptor și la care mi-am propus să merg anul acesta. Sigur sunt evenimente, dar fără impact deosebit, așa cum sunt cele de la Sibiu, Sighișoara sau Brașov. Plus că infrastructura turistică și rutieră nu este încă la nivelul orașelor menționate mai sus, chiar dacă peste câțiva ani  orașul Marii unirii se va ,,bucura" de o autostradă care va lega Clujul de Sebeș. Sau... cine știe.

Despre cetatea bastionară de tip Vauban

Construirea cetății a început odată cu ocuparea Transilvaniei la sfârșitul secolului al XVII lea de către austrieci, ceea ce a determinat un interes mărit pentru fortificarea orașului. 

Cetatea nouă, refăcută astăzi cu bani europeni, a fost ridicată ăntre anii 1714-1738, după planurile arhitectului italian Giovani Morando Visconti, completată de generalul de geniu Weiss.

Visconti a conceput o mare fortificație care să cuprindă 80 de hectare, în stil Vauban, simplu, cu 7 bastioane mari de tip clasic, cu urechi întărite pe laturile de sud și de nord, cu 6 raveline mari, apărate de o contragardă, care pe est se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ, susținute de un zid de cărămidă. 

Bastionul din colțul de sud-est, a fost dedicat celebrului general Eugeniu de Savoia, cel care a inițiat programul de fortificare a Transilvaniei cu cetăți de tip Vauban. AICI -toate cetățile din Transilvania. 

Fortificația a înglobat vechea cetate antică( Apulum) dar și pe cea medievală, cunoscută în secolele VII-VIII, sub numele de Bălgrad( Cetatea Albă, în limba slavă). Perimetrul zidurilor atinge 12 kilometri, iar la lucrări s-au folosit 20 000 de iobagi, în serii de două săptămâni, aduși din satele Transilvaniei.

Obiective turistice de mare interes

• Catedrala romano-catolică Sf. Mihail (1246-1300), în stil romanic cu elemente gotice, este considerat cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania. Este o bazilică cu trei nave, trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest. Pe latura nordică este o mică capelă numită Lazo, de concepție renascentistă. Turnul principal( pe latura sudică) a fost supraînălțat în sec. al XV lea cu două etaje și terminat două secole mai târziu, în formă de campanilă italiană. În nava laterală sudică se află trei sarcofage: în mijloc este mormântul lui Iancu de Hunedoara(1456), în dreapta al fratelui Miles, iar în stânga al fiului cel mare, Ladislau. Orga este absolut excepțională, cuprinde 2209 tuburi și a fost dată în folosință în 1877.
• Palatul princiar sau al principilor(sec. XIV- XV, ref. XVII), se află lângă catedrala romano-catolică, are clădirile grupate în jurul a două curți pătrate,cu  numeroase fresce, scări de marmură, fântâni arteziene și grădini. A fost locuit de Mihai Viteazul, în glorioasa dar scurta  sa domnie de la Alba Iulia,  și de principii Transilvaniei, Gabriel Bethlen și Gheorghe Rakoczi, care au făcut numeroase modificări palatului.
• Palatul episcopal(sec. XVII-XIX) se află în colțul de sud-vest al cetății, cu clădiri fără unitate arhitecturală între ele, în stil renascentist și  baroc.
• Palatul Apor( 1670-1690), se află pe latura de nord a cetății, și a aparținut contelui Apor, mare feudal în timpul principelui Apafy. Contele Apor a deținut proprietăți importante în zona Turia- Balvanyos -Târgu Secuiesc, cetatea Balvanyos, aparținându-i. Articol- AICI. Ridicat în stilul renașterii târzii, în secolul al XVII Ia fost reședința contelui de Steinville, comandantul trupelor austriece din Transilvania, și care a decorat palatul cu portaluri asemănătoare porților cetății.
• Catedrala Reîntregirii- Sf. Treime(1921-1922), domină intrarea în cetate, a fost construită cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari. Ea înlocuiește, după mai bine de 200 de ani vechea biserică a Mitropoliei  Bălgradului, ridicată de Mihai Viteazul, în 1597, dărâmată la începutul secolului al XVIII. Concepută după vechiul model al bisericii domnești din Târgoviște, are elemente neobrâncovenești, iar în mijlocul laturii de vest se află clopotnița înaltă de 58 de metri. Biserica are formă de cruce grecească înscrisă, după vechiul obicei al bisericilor românești, cu pridvor deschis. În biserică sunt pictați Mihai Viteazul si Doamna Stanca, primii ctitori ai Mitropoliei de Bălgrad,  și regii Ferdinand și Maria, noii ctitori ai edificiului.
• Biblioteca Batthyaneum, este o instituție de renume mondial, înființată de episcopul Ignațiu Batthyani pe la 1780,  și care achiziționează 6 ani mai târziu și biblioteca cardinalului Migazzi din Viena. În 1794 biblioteca a fost instalată în localul fostei biserici a trinitarienilor ridicată în stil baroc .Cuprinde valorosul și unicul CODEX AUREUS(sec. IX), cunoscut și ca Evangheliarul de la Lorsch, operă de artă carolingiană scrisă cu cerneală de aur. Mai cuprinde 1665 de manuscrise rare, 609 incunabule, peste  62 000 de tiparituri vechi și 11 357 de documente privitoare la istoria României. Pe lângă bibliotecă mai funcționează și primul observator astronomic din țară dar  și o stație meteorologică, doar până în 1955. 
• Porțile cetății în număr de 6, sunt lucrări ornamentale în stil baroc, trei fiind orientate către orașul de jos , iar celelalte trei către orașul de sus. Cea mai impresionantă este poarta a III  a, concepută în formă de dublu arc de triumf, cu 4 piloni și 8 pilaștri, peste care se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI lea.
• Muzeul Național al Unirii, Muzeul de arheologie, istorie și etnografie, Cetatea Babilon în muzeul unirii, obeliscul Horea, Cloșca și Crișan, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, monumentul Custozza.

Sibiu, orașul meu preferat

by Sofia Flori
 

 Sibiu, orașul meu preferat. Un oraș în care nu o să te plictisești niciodată. Te cucerește în orice perioadă a anului. 

Anul ăsta, Sibiul mi-a ieșit deseori în cale și, de fiecare dată l-am revăzut cu mari emotii.  Pe lângă cunoscutele obiective turistice, am încercat să descopăr câte ceva nou: o clădire, o stradă, un loc, un parc sau poate sa traiesc  un moment frumos . 
 

Turnul Sfatului este simbolul orașului, are 4 etaje și oferă o panoramă foarte frumoasă către centru. Mai mereu, aici, au loc  diverse expoziții de pictura, fotografie sau modelaj.
La etajul 3 se găsește mecanismul ceasului (cel deal doilea ceas de turn din Romania, datand din  1494 - sper că am înteles corect). 

 

 

La ultimul etaj,  însă,  ai parte de o priveliște MI-NU-NA-TA către zona centrală a orașului.  Fix în ziua când am vizitat eu Sibiul, s-a pornit să ningă. Era așa frumos!

Turnul se viziteaza in fiecare zi, intrarea costa 2 lei. Nu exista taxa foto!

 

Pentru că vremea s-a înrăutățit și imi doream să văd orașul și de la o înăltime mai mare  am mai bifat un obiectiv turistic important:  Catedrala  Evanghelică.

 

Urcarea în turnul de 7 etaje  a început cu scările spiralate strâns, apoi cu niște scări pe care abia pășeai (de teamă)  și dacă te uitai în jos vedeai ditamai " hăul" . Urcarea , pentru mine , a fost ca într-un film  horror( întuneric, scartaituri la fiecare treaptă urcata și tinut strâns de balustrade) dar odată ajunsă sus nu a mai contat nimic. Turnul are înăltimea de aproape 74 metri și este cea mai înaltă clădire din Sibiu. 

La penultimul nivel se găsesc cele 3 clopote , iar la ultimul etaj, la peste 50 metri deasupra pământului sunt cele 4 turnulețe din  care privești orașul. E atât de frumos să descoperi orașul de acolo , de sus,  și să încerci să ghicești străzi, clădiri și tot ce mai cunoști prin Sibiu:) și totodată, să il admii că iti oferă peisaje și bucurii din orice unghi  îl privești. Panorama este superba, iar cuvintele prea mici - pozele vorbesc mai bine!
În turn se mai găsește și cel de-al doilea ceas ca vechime din România. Ceasul actual  datează din 1881. 

 

Am coborât și am continuat vizitarea bisericii. Constructie în stil gotic, impresionanta. Interiorul -  maret, impunător, cu coloane  uriașe; ferestre cu vitralii -superbe; sculpturi/ basoreliefuri- mari!  Aici,  totul mi-a lăsat impresia de măretie.

Cea mai veche parte din biserică, am aflat, că este corul. Corul detine cea mai mare orgă din sud - estul Europei, instalată în 1914 și renovată  în 1997

 

 

După ce m-am minunat de tot ce vedeam în această biserică , nu am apucat să mă dezmeticesc bine, și ..  intrasem  într-o încăpere, în care am avut impresia că vad o cameră care semăna cu un cimitir...  cimitir cu " crucile"   zidite/ prinse în perete; un miros ciudat și începător își făcea simtită prezenta, camera prezenta urme de umezeală / igrasie (sau asta vedeam eu )  dar ...da, nu era doar o impresie. Ulterior, am aflat că ceea ce vazuzem fusese  FERULA , cu 67 de  lespezi funerare , unice în Romania. Aici, în biserică, se îngropau " mai marii orașului " , până în 1796 când a fost interzis acest obicei. O excepție s-a făcut pentru Samuel von Bruckental.

Cele mai vechi lespezi sunt din 1496, 1499 și cea a lui Mihnea Vodă cel Rău din 1510.
Încă se mai păstrează vechiul amvon din piatră (1520 ), o cristelnita din marmură și un altar, dar și alte obiecte religioase. 

Cred că am platit doar 8 lei biletul de vizitare a bisericii + turn. Nu există taxa foto!

Zărneşti – bijuteria de la poalele Pietrei Craiului

La aproximativ 25 de kilometri distanţă de Braşov se întinde la poalele Pietrei Craiului Zărneştiul, un oraş liniştit de munte care te cucereşte prin peisajele care îl înconjoară şi prin aerul curat care îţi inundă plămânii încă din prima clipă. Zărneştiul a trecut în perioada regimului comunist printr-o puternică etapă de industrializare, odată cu dezvoltarea uzinii “6 Martie”, în jurul căreia s-a construit un întreg cartier de blocuri. Totuşi, la intrarea în oraş şi în zona dinspre poalele muntelui, blocurile sunt înlocuite de case specifice zonelor montane din Ardeal.
Accesul în oraş se poate face atât cu trenul sau autobuzul dinspre Braşov, cât şi cu maşina personală. Opţiunile de cazare sunt numeroase: poţi alege să te cazezi la unul dintre hotelurile sau pensiunile din oraş sau, pentru a fi şi mai aproape de munţi, la una dintre cabanele de la poalele acestora sau, de ce nu?, chiar şi la cele situate la o altitudine mare. Desigur, pentru cei care nu concep altă variantă decât contactul nemijlocit cu natura, există întotdeauna opţiunea instalării unui cort. Evident, cu condiţia de a nu afecta în niciun fel mediul înconjurător.
Cel mai cunoscut traseu montan cu plecare din Zărneşti şi, în acelaşi timp, cel mai spectaculos, este cel care duce la vârful Piatra Mică. Plecarea se face de la cabana Gura Râului, pe un drum drept, de piatră, care duce spre Fântâna lui Botorog. După ce ţi-ai potolit aici setea şi, evident, ţi-ai făcut şi “plinul” de apă pentru restul drumeţiei, începe o urcare lină spre Poiana Zănoaga. Odată ajuns aici, ai două opţiuni. Dacă îţi este teamă de înălţimi, te poţi îndrepta agale spre Cabana Curmătura. Dacă nu, atunci poţi urmări marcajul care te ghidează printr-o pădure deasă de conifere pentru ca, în final, să te ducă la vârful Piatra Mică, loc din care poţi admira o privelişte superbă asupra oraşului Zărneşti, dar şi a localităţilor învecinate.
După ce te-ai odihnit suficient şi te-ai bucurat de peisaj, începe coborârea spre Cabana Curmătura, loc în care te poţi bucura de o delicioasă masă caldă. Tocmai când credeai că părţile frumoase au trecut, vei fi surprins să afli că te poţi întoarce în oraş printr-un traseu care traversează Cheile Zărneştilor. Mai exact, un drum de piatră străjuit din ambele părţi de doi versanţi uriaşi de stâncă. Ce poate fi mai frumos?

Povestea statuii lui Bacovia din centrul Bacăului

Am citit într-un almanah turistic prăfuit, de la începutul anilor '80, povestea statuii poetului Bacovia din centrul orașului Bacău, așa cum a trăit-o sculptorul Constantin Popovici, celebru și pentru statuia Electricității de la barajul Vidraru.
Iată povestea reală a creării acestei minunate opere de artă:

,,Cu aproape două decenii în urmă am avut revelația să observ într-o vitrină de atelier fotografic din Piața Amzei chipul unui bărbat. Era Bacovia. Zilnic treceam și zilnic îl vedeam. La o distanță de câțiva ani, în 1967, l-am modelat în ghips, și l-am așezat în prima mea expoziție personală.
.... A venit la rând, în viața mea, sculptura de la Bacău. Ea a coincis, ca un joc sfânt al echilibrului, cu lucrul la statuia electricității de la Argeș. Lumina era materia, Bacovia era spiritul. Am făcut pentru el sute de desene până am ajuns la această imagine. Căutam ceva care să-l singularizeze, să-l desprindă de noi și în același timp să ni-l apropie. Simțeam că ceea ce vreau eu e o stare, că nu are echivalent într-o reprezentare concretă, cu atât mai greu era să ajung la ea. La una din expozițiile anterioare sculpturii, în fața unui desen simplu din foarte multele mele schițe cu Bacovia, s-a oprit un tânăr. L-a privit, a plecat, a revenit și iar l-a privit și m-a rugat să primesc din parte-i un dar pentru simbolul pe care i-l sugerează lui acest desen. Explicându-și gestul, neașteptat pentru mine, mi-a spus ,,sunt tot atât de singur ca această linie singură și înclinată din desenul dumneavoastră".
Când statuia a fost gata să fie turnată s-a întâmplat ceea ce se întâmplă foarte rar în viața unei sculpturi: a alunecat din mâinile meșterilor care o ridicau și s-a sfărâmat în fața ochilor mei. Era cu foarte puțin înainte de momentul aniversar, era așteptată și eu trebuia să o învii. E greu să nu spun că în acele clipe n-am cunoscut disperarea. Dar eram sigur că Bacovia va fi din nou în picioare, gol, material și imaterial, palpabil și nepalpabil. L-am adunat și l-am refăcut din bucăți. Când am dus-o la Bacău, o altă problemă s-a ivit, aceea a soclului care costa de două ori cât statuia. Îmi trebuia pentru Bacovia un cer și nu un soclu. Treisprezece metri pe treisprezece, marmură albă! nu era ușor să fi înțeles. S-a înfăptuit și acest lucru minunat pentru statuie, primul secretar de atunci, Nicolae Roșu, a pus mult suflet pentru viața acestei sculpturi în orașul poetului. Și nu a fost singurul. Bacovia nu era un om obișnuit. Statuia lui nu trebuia să fie o statuie obișnuită. Un soclu obișnuit ar fi anulat-o. Acum o văd în fiecare toamnă în luna Bacovia și sunt mulțumit că a intrat în viața orașului și că orașul o iubește. E paradoxal, dar singurătatea lui Bacovia ne include pe toți, de vreme ce ne preocupăm într-atât de poet. De un mizantrop nimeni nu se interesează. Și atunci, unde e de fapt, singurătatea lui Bacovia?"

Statuia Electricității de la Barajul Vidraru

Muzeul Păpușilor și al breslelor din Târgu Secuiesc

    Un muzeu unic și simpatic din țara noastră se află în municipiul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare( județe care au populație de origine maghiară). 

Ideea a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.

S-au adunat în acest fel, în anii care au urmat, nu mai puțin de 349 de exemplare, care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei săli ale muzeului cu păpuși este neîncăpător. Simpaticele păpușele, de la fabrica Arădeanca, bineînțeles( o fabrică celebră în timpul comunismului), reprezintă, în acest mod inedit, o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.

De fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil construit în 1857, și situat pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea cu numărul 10. Casele breslelor de meșteșugari înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putându-se distinge semnul caracteristic sau simbolurile breslelor.

Din cele 11 bresle care au fost prezente în târgul medieval apărut la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate( celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.

Sunt prezente astfel, unelte de toate categoriile și mărimile, steaguri și numeroase obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.

Afară, în curtea interioară, se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă( săbii, cuțite și puști sau flinte de toate mărimile) și documente legate de evoluția orșului, de la un simplu iarmaroc la începuturile sale în colțul de est al depresiunii Brașov, până la un mare târg comercial din zorii revoluției industriale.