Veneția la pas- poze și impresii

Întâlnirea cu Veneția, este exact ca întâlnirea cu o vedetă, cu o divă. Întotdeauna arată mai bine  în realitate. Emoția urcă în piept, capul îți vâjâie, iar cuvintele se reduc brusc la niște exclamații. Te pierzi în miasmele parfumului ei, în timp ce ochii vor să cuprindă cât mai mult. 
EȘTI ACOLO...
N-am visat niciodată, dar niciodată, să ajung la Veneția. Am vizitat-o, relativ în fugă, într-o zi caldă de vară și am văzut-o cu ochii celui ce descoperă minunile arhitectonice ale lumii pentru prima dată. Nu sunt mulți cei ce știu Veneția  în amănunt, cum nici eu nu am această pretenție. Din acest motiv am ales să postez cât mai multe fotografii, și să le însoțesc cu mici comentarii și informații despre locurile străbătute de la gară până în San Marco și înapoi.

Aceasta este prima panoramă care te întâmpină la ieșirea din gara imensă a micului oraș(ca populație nu este mai mare ca Romanul). Canal Grande cu miile de bărci și gondole și un dom interesant despre care am aflat că se numește San Simeon Piccolo. Pentru a intra în orașul lagunar propriu -zis, treci un pod monumental numit Scalzi, populat cu sute de magrebieni și africani care vând tot felul de falsuri.

În drum spre Campo San Giacomo dell' Orio, prima piațetă din zona San Polo, ochii fură priveliști de pe canalele unde se odihnesc șalupe și bărcuțe, din balcoanele cu olenadri  și de pe zidurile mâncate de sărurile Adriaticii.

Măștile și ale lor prețuri, reprezintă simbolul carnavalului venețian, care se întâmplă în februarie în fiecare an din 1979, când a fost reintrodus. Pe timpul lui Mussolini, măștile au fost interzise. Găsești și la 5 Euro și la 100, depinde de gusturi și de portofel.

Zona Podului Rialto este tot atât de aglomerată ca și piața San Marco. Pe pod, dacă arunci un ac nu cade pe jos. El face legatura între cartierul San Polo și  sestieri ( cartierele) San Marco, Castello și Cannaregio. Construit în secolul al XVI lea ( 1588) este ultimul dintr-o serie de poduri înălțate începând cu 1172.

Imaginea luată de pe Podul Rialto, arată cât de vie este Veneția, și cum este practic sufocată de turiști. Nu cred că mi-ar plăcea să trăiesc aici, i-aș urî pe toți nebunii ăștia care invadează străduțele înguste și canalele tot anul, și mai ales vara.

Șocul cel mare îl ai atunci când pășești în piața cea mai aglomerată din lume. O maree continuă de oameni se revarsă în sus și în jos, sufocând cu corpurile și cu aparatele lor monumentele reprezentative ale Veneției. Campanile, Palatul Dogilor, Basilica San Marco, Procuratia și Monetăria.







Campanile domină tot orașul cu ai săi 98,5 metri. A fost construită în 912, și îndeplinea trei roluri: clopotniță pentru basilică, punct de observație pentru port și far pentru corăbiile ce intrau în lagună.
Deși avea o fundație de doar 20 de metri, a rezistat  aproape 1000 de ani, în 1902 prăbușindu-se. A fost construit alt turn, identic, mai ușor, cu fundație mai adâncă, în 1912, inaugurarea având loc la exact 1000 de ani, de sărbătoarea Sfântului Marcu, pe 25 aprilie.
Basilica San Marco a adăpostit mormântul Sfântului Marcu, fiind în același timp și capelă pentru dogii venețieni. În 1094 a fost declarată biserica oficială a celei mai vechi republici din lume. Coada pentru intrare in basilică șerpuiește până la cele două coloane de lângă mal. Orbit de soare și de mulțime, am uitat să fac o fotografie întregului ansamblu al basilicii și Palatului Dogilor. Rușine mie, dar ce-mi rămâne în suflet, nu-mi ia nimeni.

Procuratie flanchează piața pe trei laturi, clădirea uriașă cu arcade adăpostind muzeul orașului, iar pe vremuri birourile administrației venețiene. Parterul este plin de terase, unde savurează cafele cu 10-20 de Euro, turiștii bogați și tinerii îndrăgostiți aflați în luna de miere.

Cele două coloane de la intrarea în port, atrag atenția oricărui turist prin valoarea și misterul lor, ele fiind aduse din estul Mediteranei în 1170. Pe una din ele se află leul Sfântului Marcu iar pe cealaltă Sfântul Teodor, unul dintre sfinții protectori ai orașului, având la picioare o creatură necunoscută, a cărui semnificație nu este cunoscută nici până în ziua de azi.
Pe vremuri, între cele două coloane era locul principal de execuție, așa că localnici îl evită, pentru că aduce ghinion. Pentru tine, ca turist, este cel mai norocos loc din lume. EȘTI ACOLO!

Debarcaderul din dreptul pieței dă peste Canalul San Marco, spre insula unde se află o biserică cunoscută, San Giorgio Maggiore, din al cărei turn poți avea una dintre cele mai cuprinzătoare priveliști asupra Veneției.

Într-o zi caldă și după aglomerația din centru, poți savura o bere la o terasă din numeroasele piețe care te întorc către Stazione Feroviaria Santa Lucia. Chiar dacă o bere mare costă 7 Euro, nu contează. Veneția își ia tributul!

Întâlnirea cu Canal Grande,  și cu ale sale vaporetto, îți dă spre întoarcere sentimentul că ai văzut ceva ce nu există în realitate. Dar gândul unei reveniri, îți dă ghes din ce în ce mai des. Nu poți să spui încă: ,,Vedi Venetia, e poi mori"

Am întâlnit terăsuci ca aceasta peste tot, și în Germania, și în Austria, chiar și în Slovenia, dar cele din Veneția, sunt superbe, sunt minuscule, sunt intime și în plus, ai ocazia să fi servit de picolo români.

Știu că n-am cuprins în itinerariul meu decât o infimă parte din ceea ce înseamnă orașul de 1300 de ani, dar novici ca mine, uimiți să constate cât de complexă este lumea astăzi, se vor mai găsi, iar ce am arătat eu poate unora le va fi de ajuns. Sau poate nu.

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.

Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.

Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.

Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.

Vatra Dornei- încă o stațiune renăscută

La Vatra Dornei se ajunge ușor, ori pe drumul dinspre Suceava- Câmpulng Moldovenesc, ori dinspre Valea Bistriței de la Piatra Neamț, sau prin pasul Tihuţa, dinspre Transilvania.
Este o stațiune în plin proces de transformare, după ce o bună perioadă a trăit din faima perioadei comuniste.

Deşi străzile arată încă destul de rău, trotuarele asemenea, parcul este semiîngrijit, iar indicatoarele sunt puţine și de multe ori nefolositoare, puterea prezentului european și interesul edililor pot scoate stațiunea din izolare, pentru că are nerv și potenţial de dezvoltare.
Trecem peste acest aspect și vă spun despre locația deosebită a stațiunii, undeva în centrul Ţării Dornelor, la altitudinea de aproximativ 800 de metri, ceea ce situează oraşul pe primele locuri între oraşele de altitudine din ţara noastră.
Poate mulți ați mers cu vestitul telescaun de aici, trebuie să ştiţi că dornenii se mândresc cu el, pentru că este cel mai lung din ţară, are trei kilometri lungime şi pleacă de pe strada Negreşti, de la peste 800 de metri altitudine şi ajunge pe Dealul Negru la 1302 m, aşadar o diferență de nivel apreciabilă(cei din Caransebeş se mândresc şi ei cu un asemena telescaun situat pe Muntele Mic).
Dacă ajungeți cumva în extrasezon (adică toamna și primavara) trebuie să știți că fără cel puţin 8-10 persoane nu funcționează, așa că întrebați și verificați.

Acolo sus, pe Dealul Negru am trăit o mare dezamagire ,, ecologică", când am văzut câte gunoaie pot fi pe munte. Gropi pline cu pet-uri, ambalaje de tot felul, erau răspândite pe o suprafață mare, și mă gândeam ce bun ar fi un ghid de conversatie roman german, ca să aflăm cum se spune la civilizație sau la educație.

Priveliștea însă este superbă, putând fi văzuți Munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100 m), Muntele Runc (1149m)  prelungirea sudică a Munților Suhard, cu vârful Oușorul (1639 m), plus o panorama largă asupra Depresiunii Dornelor traversată de Bistrița și de afluentul său Dorna.
În parc se merge pentru aerul curat și pentru a fi hrănite veveritele antropizate de aici, care mai mult sunt sătule decât flămânde. Vioaie și colorate ca morcoveata, sunt strigate de toată lumea, care vine cu nuci (numai cu nuci veniți, nu și cu alte semințe, că nu mănâncă!), Mariana, Mariana!

Este distractiv să vezi copii și bătrâni strigându-le încontinuu, astfel nici nu știu dacă ele vin pentru că le strigi sau pentru că sunt pur și simplu, curioase.
Vă recomand pizzeria din centru, chiar lângă podul de peste râu, și mai ales cofetăria de alături, unde prăjiturile și celelalte scofeturi sunt uriașe, gustoase și ce este cel mai important foarte ieftine (este situată pe principala arteră pietonală).

Gura Humorului, și de iarnă și de vară

Gura Humorului este un oraș simpatic până la un punct, asta pentru că mai sunt multe de făcut, mulți bani de investit,  dar și pentru că are un potențial extraordinar. Este situat la capătul estic al unui culoar depresionar lung, din inima munților Bucovinei, traversat de râul Moldova, culoar ce începe undeva la vest de Câmpulung Moldovenesc. denumit de edili stațiune, orașul începe să arate ca una, chiar dacă termenul nu este suficient de bine definit în România.
Poate ar trebui lansată o campanie, în care să se trimită plicuri cu pliante și explicații la, sau pentru toți turiștii, ca să știe și ei unde ajung să-și petreacă vacanțele.
Orașul are o poziție pitorească chiar lângă versantul sudic al Obcinei Mari, la intrarea în zona montană bucovineană.
Să vedem cu ce se laudă acest orășel interesant:.
-o populație de vreo 16-17000 de locuitori, parțial în oraș, parțial în zona suburbană;
-înconjurat de păduri de fag și de amestec( fag+ molid), ce dau o notă elvețiană( svițeriană) peisajului;
-altitudine de 425 de metri, în lunca râului Moldova și alte câteva sute de metri pe dealurile-munţii din jur;
-o mică pârtie de ski situată, am putea spune, chiar în oraș, ceea ce constituie un real avantaj;
-o zonă centrală destul de atractivă, suficient de bine îngrijită, cu un vag aer de oraș austriac din Carinthia, asta dacă nu ar fi traficul infernal, pentru că drumul național trece prin centrul orașului( camioane, tractoare,automobile, căruțe sau faetoane);
-un muzeu etnografic al Țării Bucovinei, care merită promovat mai mult, mai ales pentru străini;
-un festival de UMOR la HUMOR foarte vestit în ţară și în afara ei;
-la două ore și jumătate de condus obraznic, față de Bacău sau Iași;
În concluzie, megi, vezi și transmite mai departe, fă poze și pastreaza-ti amintirile cu albumele foto de la Cartuseria, revin-o dacă vrei, să te bucuri de un orășel de munte românesc, altul decât cele de pe Valea Prahovei, cea îmbâcsită și aglomerată.

Recomandări pentru Sibiu

Sibiul, orașul acela din inima Transilvaniei, pe care îl iubește toată lumea, nu este un oraș mare ca populaţie, are undeva la 150-160 de mii de locuitori, dar are de multe de oferit, de la Muzeul Bruckenthal unde sunt colecţii de pictură deosebit de valoroase pentru România și pentru Europa, până la bisericile catolică ortodoxă şi evanghelică din centrul oraşului.

 Și aș putea adăuga numeroasele, infinitele festivaluri de muzică, dans, umor, teatru și aglomerația de dame cochete și de însoțitori în pantaloni barbatesti mai mult sau mai puțin fistichii, care inundă străduțele din și de lângă Piața Huet.

Acum, apropo de Biserica Evanghelică, vă recomand să urcaţi în turnul acestei catedrale care are parcă 50 de metri, şi să admiraţi panorama deosebită a Sibiului vechi, dar trebuie să vă ţină picioarele şi să nu aveţi rău de înălţime, pentru că la un moment dat scările de lângă clopote stau parcă suspendate în aer (cel puţin acesta este sentimentul).

Nu voi insista cu alte obiective turistice culturale sau istorice, vă voi spune că admir foarte mult Piaţa Mare, cu acea fântână arteziană ce ţâşneşte dintre pietrele cubice ce alcătuiesc caldarâmul, cu clădirile şi terasele de pe margine, văruite şi renovate. Sau Piaţa Mică, cu multe terase cochete unde nu veți găsi masculi în maieu și treninguri pentru barbati și unde puteţi servi o pizza bună, dar cam scumpă, sau puteți merge la Podul Minciunilor sau al Mincinoşilor, care dă într-o uliţă sau straduţă îngustă, ce mărgineşte zidul vechi al cetăţii Hermanstadt-ului.

Să nu uitaţi să mergeţi la Muzeul Astra al tehnicii populare, superb amenajat, cu 165 de construcţii săteşti din toată ţara, sau la Răşinari la casele memoriale ale lui  Octavian Goga și Emil Cioran, sau dacă vreţi băi sărate în lacuri din foste ocne de sare, mergeţi la Ocna Sibiului, chiar dacă la un moment dat făcea parte dintre staţiunile prăfuite ale României, azi a renăscut grație unor investiții masive. Plimbați-vă pe străzile și aleile din orașul lui Herman, gustați o mâncare săsească, admirați vitrinele cu antichități sau,  pe cele mai moderne, cu oferte și lichidari de stoc FashionUS, ori participați la jocul actorilor și mimilor din piețele orașului. În acest fel nu veți uita curând orașul acesta de poveste.

Am în plan, pentru că n-am ajuns încă, să merg la Păltiniș, staţiune de mare altitudine din Munţii Cândrel, şi la Gura Râului, undeva la vest de Sibiu, o regiune frumoasă recomandată mie cândva de o înrăită călătoare prin ţară.

O stațiune aflată la răscrucea drumurilor Parângului

Lacul Vidra

Până la urmă nu prea ai ce să ceri de la un orășel-stațiune ca Voineasa, care a aparținut cu blocuri și fabrici cu tot, societăților care au amenajat din punct de vedere hidroenergetic sitemul bazinului Lotru, sau poate tocmai de aceea.
Fotografiile cu regiunea  înfățișează vechile hoteluri ale sindicatelor(Lotru, Voineșița, Vidruța, Brădișor- cu bază de tratament, Lotrișor, etc.) sau braseriile și cofetăriile unde oamenii muncii, din Dobrogea până la cei ce-și aveau locurile de muncă în Maramureș sau Oltenia, se bucurau odinioară de odihna binemeritată.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cadrul natural deosebit în care este așezată stațiunea Voineasa și obiectivele turistice la care avem acces cu plecare din centrul stațiunii, nu pot acoperi lipsa de investiții în infrastructura turistică. Până la urmă este singura stațiune din zonă, vecinii ei fiind situați la mulți kilometri depărtare: Păltinișul spre nord, pe crestele Munților Cândrelului/Cibinului, Rânca pe versanții sudici ai Parângului, Călimănești-Căciulata pe Valea Oltului.

 Eforturi am văzut destule, mai ales în partea localității care nu este stațiune. Numeroase pensiuni de trei și chiar patru stele, magazine bine aprovizionate, vreo două restaurante și un asfalt destul de bun, care oferă locuri de muncă în Vâlcea în 2014 dar și în anii anteriori. Bine că în Vidra, practic o stațiune inexistentă, s-a construit o pârtie de schi! O investiție a ministerului, care s-a făcut fără ca măcar drumul până acolo, pe valea Mânăilesei, să fie modernizat și fără ca în zonă să existe faciltăți de cazare.

Stațiunea este situată la altitudinea de 650 de metri altitudine, pe versantii nord-estici ai Munților Latoriței, fiind traversată de Lotru, care mai are de străbătut vreo 38 de kilometri până la vărsarea în Olt, în apropiere de Brezoi.
De aici, din Voineasa, se poate pleca în câteva zone de o rară frumusețe. Am să încerc, mai jos, să creionez   un posibil traseu: Vidra- cel mai mare lac de acumulare din bazinul Lotrului, deservit de cea mai mare hidrocentrală din România(Ciunget) și care creează în continuare inclusiv locuri de muncă pentru Rm. Vâlcea, azi în 2014. Drumul are 25 de kilometri, și dublează valea pârâului Mânăileasa. Defileul Latoriței, probabil cel mai frumos  defileu din țară. O sălbăticie rezervată și întregită, într-un fel, de lacurile construite pe firul apei. Cataractele Lotrului și Lacul Balindru, pe un drum pietruit dar bine întreținut, de vreo 14 kilometri, care merge și mai departe până la Vidra. Curmătura Oltețului, drum care se face din valea Latoriței, și urcă culmile Muntelui Căpățânii, coborând spre Peștera Polovragi. Drum pentru 4x4 dar care, cred, oferă priveliști și senzații unice.

Un molid candelabru din pădurile Voinesei

Tulcea- poarta de intrare în deltă

Tulcea este cel mai mare oras din judetul cu acelasi nume si totodata resedinta acestuia, este situat in regiunea istorica Dobrogea, in Sud – Estul Romaniei, iar la ultimul recensamant aici au fost inregistrati circa 67000 de locuitori dintre care 92% romani, iar restul turci, rusi-lipoveni, tatari, ucraineni sau alte minoritati. 

Datorita faptului ca orasul Tulcea este si port, aici puteti ajunge cu vaporul pe Dunare, cu masina pe caile rutiere sau cu trenul, in Tulcea functionand doua gari Tulcea Oras, respectiv Tulcea Marfuri.

 Deasemenea, la o distanta de aproximativ 105 km fata de oras si la 15 km fata de Constanta se afla Aeroportul International Mihail Kogalniceanu si va sta la dispozitie in cazul in care vreti sa va deplasati cu avionul. In Tulcea exista numeroase unitati de cazare deschise tot timpul anului, ce va asteapta pentru petrecerea unui concediu de relaxare si odihna. Un oras ca acesta are nevoie de mai multe zile pentru a fi vizitat iar cei care nu au un loc propriu in oras ar putea arunca o privire peste aceasta selectie de pensiuni si case de vacanta din Tulcea.

Fiind situat chiar la intrarea in Delta Dunarii (Rezervatie a biosferei), orasul Tulcea va ofera posibilitatea de a pleca in drumetii pe numeroase trasee turistice dintre care amintim: Traseul 1 – Tulcea – Canalul Mila 35 – Garla Sireasa – Garla Sontea – Canalul Olguta – Dunarea Veche – Mila 23 – Crisan – Maliuc si din nou Tulcea, un traseu de o frumusete rara strabatut doar cu barca, unde aveti posibilitatea de a admira peisaje floristice si faunistice deosebite (nuferi, stufaris, salcii si numeroase pasari); Traseul 2 – Tulcea – Canalul Litcov – Canalul Crisan – Caraorman – Hotelul Lebada – Maliuc – Tulcea este un traseu pe un canal sapat cu harletul de catre un pescar pe nume Litcov pentru a ajunge in locuri noi bogate in peste; Traseul 3 – Tulcea – Maliuc – Hotel Lebada – Canalul Crisan – Caraorman – Lacul Puiu – Popas Puiu – Lacul Rosu – Lacul Rosulet – Canalul Rosu – Canalul Busurca – Sulina – Tulcea este un traseu pe care puteti sa-l urmati pentru a ajunge in cel mai estic oras din Romania si anume Sulina; Traseul 4 – Hotel Lebada – Canalul Mageru este un traseu in apropierea caruia se afla padurea Letea, unde puteti intalni o mare diversitate de specii atat de plante cat si de animale; Traseul 5 - Murighiol – Canalul Dunavat – Canalul Dranov – Golful Holbina – Lacul Razim – Gura Portitei este un traseu parcurs prin cel mai mare complex lagunar de pe teritoriul Romaniei si anume Razim – Sinoe, situat in sudul Deltei Dunarii.

In aceasta zona minunata a tarii noastre pot fi organizate drumetii pe trasee turistice in localitatea Letea, localitatea C. A. Rosetti, padurea Letea, lacul Nebunu, Padurea Caraorman, Lacul Erenciuc, localitatea Murighiol sau grindul Saraturile. Pe langa atractiile amintite mai sus, in orasul Tulcea si in imprejurimi mai exista si alte obiective turistice pe care le puteti vizita si admira oricand doriti dumneavoastra. De exemplu, Piata Civica din oras este ideala pentru recreere, Acvariul Complexul Delta Dunarii are in dotare peste 50 de specii de pesti, Lacul Jijila, Muzeul Ecoturistic Delta Dunarii, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Delta Dunarii, Muzeul de Istorie si de Arheologie, Cetatea Aegyssus, Rezervatia Naturala Sacalin – Zatoane sau lacasurile de cult Biserica Buna Vestire, Catedrala Sf. Nicolae, Biserica Sf. Gheorghe sau Manastirile Celic Dere, Cocos si Saon, unde va puteti reculegere spiritual.

             

Stațiunea Borsec- fosta Perlă a Carpaților

Stațiunea Borsec, era supranumită cândva ,,Perla Carpaților", renumită pentru izvoarele sale minerale dar si pentru minunatele peisaje din Munții Giurgeului sau ai Bistriței, ori ai Călimaniului. Este într-adevăr o oază de liniște și relaxare, la propriu, pentru că încă este pustie și are aspectul acela de loc părăsit și uitat de Dumnezeu.

Poți face totuși câte ceva aici, să vizitezi Peștera de Gheață sau Peștera Urșilor, cu aspect de canion, într-o drumeție printre fagii și molizii bătrâni, unde în drum te poți opri la Izvorul Străvechi, cel mai vechi din stațiune.
Sau poți să schiezi pe cele două pârtii amenajate cu câțiva ani în urmă printr-un proiect al ministerului dezvoltării, condus la acea vreme de Elena Udrea.

La 1,5 kilometri de centrul stațiunii, fă o drumeție până la Șapte Izvoare, unde se află câteva izvoare cu ape minerale carbogazoase cu proprietăți curative sau dă o fugă până la Izvorul Pierre Curie, aflat la 1,8 kilometri, și unde dai peste cel mai radioactiv izvor din zona Carpatilor Orientali.

Spre Tulgheș, mai la est, unde se află pasul cu același nume, vei găsi Rezervația Pietrele Roșii, aflată la 1215 metri altitudine și întinsă pe 14 hectare, unde se află roci calcaroase și plante endemice( întâlnite numai acolo) pentru această parte de lume.
Tot în apropiere, ghidat de indicatoarele care abundă în jurul stațiunii, mergi la una dintre puținele cariere de travertin din țară, situată la baza Dealului Rotund sau la ruinele Cetății Bufnițelor sau dacă este vară, fă o baie în apele miraculoase de la Baia Zânelor.

Date suplimentare:
- climat de depresiune intramontană;
- temperatură medie anuală 5 grade;
- temperatură medie în iulie 15 grade;
- temperatură medie în ianuarie -6 grade;
- precipitații medii anuale  800 mm;
- ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, carbogazoase;
- nămol de turbă curativ;
- bioclimat montan ozonat și stimulent;
- afecțiuni tratate: cardiovasculare, endocrine,ale tubului digestiv, hepato-biliare, nevroze și astenii .

Sângeorz Băi- Ce-am avut și ce-am pierdut

Din ciclul ,,Ce-am avut și ce-am pierdut", azi vă prezentăm stațiunea Sângeorz Băi, perla stațiunilor din nordul țării, în perioada comunistă.
A început timid prin secolul al XVIII lea, sub numele de Băile Hebe( în imagine este hotelul cu același nume) datorită izvoarelor minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, clorosodice, feruginoase, carbogazoase, care tratează afecțiuni hepatice și ale aparatului digestiv.
N-aș vrea să dau nșstere la oftaturi nostalgice, de genul: Ce țară frumoasă avem, păcat că-i locuită! însă cred că acum avem ocazia să facem comparație cu alte stațiuni care au reușit în lupta cu tranziția. Așa că nu cred decăt că vina principală o poartă autoritățile, care au administrat o stare de fapt, până când n-au mai avut ce administra.

Cine s-ar duce la Sângeorz Băi? Și, mai ales, de ce?
Daca nu ești pensionar cu bilet subvenționat, la unul dintre hotelurile coșcovite de brizele montane cu care se laudă zona, n-ai ce să cauți acolo.
Drumuri înfundate, pensiuni puține- unele dintre ele foarte scumpe-, capăt de drum turistic( doar Pasul Rotunda ca legatură între Maramureș și Transilvania ar revitaliza puțin zona, dar nu este asfaltat, detalii AICI), câteva obiective turistice în Parcul Național Rodna, și cam atât.

Pentru conformitate, hai să trecem în revistă câteva obiective:
- Biserica de peste apă, cu icoane pictate în 1747 de Teodor Zugravu;
-Podul monumental în forma de ,,S" de la intrarea în stațiune peste Someșul Mare, singurul de acest fel din țară;
-izvoarele și mofetele din împrejurimi;
-complexul turistic Farmecul Pădurii;
-ascensiuni pe vârful Cormaia din Munții Rodnei;

Așa că fostul Sfântu Gheorghe-Sângeorz, din secolul al XIII lea, a ratat întâlnirea cu capitalismul. Propun  workshop-uri pentru cei din aceste orașe, cu autoritățile din Râșnov, Codlea, Băile Felix, Sinaia, Gura Humorului, Arieșeni sau Gârda de Sus.

Codlea- o minune medievală

Multă lume trece în fugă prin Codlea, gândindu-se la serele care erau fala județului și a țării, ca singur reper pentru acest oraș. Ei bine, Codlea înseamnă mai mult decât un oraș de tranzit și activități floricole și chimice.

Merită să vă opriți în zona centrală a acestui oraș medieval, să respirați aerul teutonic al orașului care se mândrește cu cea mai puternică fortficație medievală din Țara Bârsei, o cetate țărănească în stil gotic din 1432.

Prima atestare documentară a orașului este mult mai veche, de pe la 1265, de când datează și primele fortificații la ceea ce va deveni cetatea construită și susținută de puternicele bresle meșteșugărești ale sașilor transilvăneni.

O menține specială trebuie făcută în legătură cu Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, care în 1599 a popsit aici cu armata sa, în drumul spre Șelimbăr, unde a repurtat victoria care va duce la unirea cu Transilvania de la 1600.

De asemenea, trebuie să știți că Măgura Codlei, dealul carpatic( șisturi cristaline + roci vulcanice) situat între Munții Perșani din Orientali și Munții Făgăraș din Meridionali, și care are 1292 de metri, este un veritabil barometru pentru locuitorii orașului, astfel, atunci când vârful țuguiat al măgurii este învăluit în ceață, vremea va deveni instabilă.

Tot pe Măgura Codlei au fost descoperite vestigiile unei cetăți vechi din secolul al XIII lea, și mai puteți admira vechile case din inelul central fortificat, care au aparținut vechilor bresle.
Eforturile autorităților de a intra cu biserica fortificată evanghelică, cu primăria veche și cu trama stradală de mic burg teutonic, în circuitul turistic se văd la tot pasul, prin grija pentru detalii, prin punctele de informare turistică și prin amenajarea pieței centrale din oraș.
Nu poți să nu pleci din Codlea, cu sentimentul că zona are un potențial imens, că începe să fie valorificat și apreciat și că Transilvania înseamnă altceva decât restul țării.

Târgu Secuiesc- oraș de destinație și nu de tranzit

Târgu Secuiesc este un orășel de tranzit, pe drumul care leagă peste munți, Bacăul (Onești) de Brașov sau Sfântu Gheorghe. Cu toate    acestea, ascunde câteva frumuseți arhitecturale interesante.

Nu poți să nu observi aerul medieval de mic burg, apărut la intersecția unor drumuri comerciale, de la granița vechiului regat.

Cel mai interesant aspect arhitectonic, îl constituie trama stradală, cu ulicioare care se termină prin mici tuneluri, și care dau spre piața mare a orașului.

În semicerc, erau dispuse casele ce aparțineau celor mai bogate și reprezentative bresle, care făceau cinste orașului. Pe fațada unor clădiri ce rezistă și azi vremurilor, mai poți distinge heraldica acestora: măcelari, frânghieri, fierari, croitori, cizmari, etc.

Se spune că sunt 71 de curți interioare, cu străduțe înguste de ieșire, care dau în piața centrală, locul unde se desfășurau târgurile și iarmaroacele, care aduceau bunăstare locuitorilor.

Și dacă tot am pomenit de bresle, există în oraș și un muzeu al breslelor, pe care din păcate l-am găsit închis.
Dar am vizitat o expoziție a orașului, cu fotografii vechi din secolul al XIX lea, care înfățișau amestecul de culturi, tipic pentru un oraș de graniță.


Faptul că se păstrează aerul de târg vechi și puținele investiții făcute în fațada clădirilor, sunt semne că orașul poate ieși din starea de ,,tranzit", și poate trece în cea de destinație, având în vedere faptul că la câțiva kilometri se afă o stațiune aproape părăsită, dar cu un potențial imens, și anume Balvanyos.

În oraș găsiți câteva pensiuni de trei și chiar patru stele, pentru odihnă și pentru vizite și plimbări lungi prin centrul vechi.
Nu mai spun că la secui, în orice restaurant, mănânci de trei ori mai bine și mai ...mult, decât în oricare altă parte a țării. Și dacă nu te deranjează aspectul etnic, poți să te simți chiar bine, decoperind că oamenii sunt, de fapt, foarte amabili.

Palatul Victoria

by Sofia Flori

Palatul Victoria a fost construit dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu,  intre anii 1937 - 1944. Din cauza bombardamentului din 1944, a suferit multe avarii si a trebuit refacut, si abia in 1952 a fost  terminat  (fatada principala  si fatadele laterale au fost imbracate initial in marmura de Carrara, dar dupa bombardament au fost inlocuite cu placi de travertin).

Initial a fost proiectat pentru sediu Ministerului de Externe  si abia in 1994 a devenit sediul Guvernului Romaniei, iar in 2004 a fost inclus pe lista monumentelor istorice.

Pe 1 decembrie 2012 a avut loc ziua portilor deschise la Guvern, prima data s-a putut vizita in 2004.

Imediat ce am trecut de usa principala, la intrarea in cladirea a urmat un control amanuntit de catre mai multe persoane competente.

Pe holul de la parter, imediat in dreapta si in stanga se afla " Galeria primilor ministri ai Romaniei "  cu portretele acestora si cateva detalii despre fiecare dar si "Holul de primiri".

Din acest hol se urca "Scara de onoare " care face legatura cu "Holul de onoare " de la etajul 1.  Treptele si palierele scarii  sunt facute din marmura alba cu vine verzi.

Atat pe scara, cat si in cele 2 holuri de onoare( cel de la parter si urmatorul care se vizita) peretii sunt placati cu travertin de la Deva, in culoarea cea mai deschisa. (aceste informatii sunt luate de pe panourile informative din fiecare incapere).

Holul de onoare este cel de-al doilea hol de primiri dar si un spatiu de receptie. Peretii sunt placati tot cu travertin de la Deva, pardoseala este executata din marmura de Ruschita si altele, iar plafonul este decorat cu motive geometrice extra - plate.

Urmatoarea camera vizitata este "Galeria Oglinzilor ",care este formata din 36 de coloane din marmura. Intre coloane se aflau pe perete, oglinzi imense si banci/canapele.  Pardoseala este decorata cu placi de marmura de Alun si Botticino. Plafonul acestei galerii este decorat cu 15 calote sferice plate care servesc ca si surse de iluminat fiind prevazute cu lumina indirecta. La acest etaj toate  incaperile au inaltimea  de 7 m.

Galeria Oglinzilor comunica prin 3 usi cu urmatoarea pe lista: "Sala Transilvania". Aceasta sala are 71 metri lungime si 10 metri latime. Pardoseala este acoperita  cu  parchet din lemn de nuc, de stejar si de paltin, iar peretii sunt din marmura verde.

In " Sala Moldova " se desfasoara intalnirile bilaterale ale primului -ministru, dar si reuniuni de lucru. Peretii sunt placati cu marmura rosie de Verona.

"Sala Muntenia " sau "Sala Sedintelor de Guvern" este cea mai frumoasa si cea mai importanta.  Aici se tin sedintele de Guvern. Sala are 37 de metri lungime si 7 metri inaltime.
Lambriurile care acopera jumatate din pereti sunt din lemn de nuc semi lustruit. Pe restul din suprafata peretilor s-au montat stofe care imita bracarturile, in culorile indicate de Duiliu Marcu. 
Plafonul este facut din lemn de diferite esente si culori, cu efecte geometrice, iar pardoseala este din marmura verde de Isoria si marmura rosie de Verona.



Poate nu este un important obiectiv turistic, nici nu este in "top 10 " si chiar daca privit de afara nu este  "cea mai frumoasa cladire din Bucuresti" - este o institutie importanta a tarii noastre iar interiorul  te surprinde la fiecare pas.
Pentru ca am vizitat pentru prima data aceasta constructie, nu am cautat sa ii gasesc defecte si m-am bucurat de fiecare particica din acest loc, chiar daca mi-as fi dorit sa gasesc mai multe informatii. Abia astept urmatoarea data cand se va putea vizita.