2026, anul Războiului Noii Ordini Mondiale

Scuzați-mi, vă rog, ireverența față de momentul festiv din an, dar lucrurile care o așteaptă pe planeta asta amărâtă sunt neguroase rău la orizonturile geopolitice. Da, nu Al Treilea Război Mondial, ci războiul final al reașezării axelor lumii. Cu mențiuni aici despre ce se va întâmpla probabil cu axa răului, deși axa binelui, democrații planetei, nu stau deloc bine cu destabilizarea oferită de războiul din Europa și de noul dictator de la Washington:
💣Noile mișcări ale Chinei în jurul Taiwanului pot anunța ceva despre care se vorbește de ceva ani. Pe de o parte, n-aș putea înțelege (e un fel de spune...) de ce China, principala beneficiară a exportului de cipuri dinTaiwan (no.1 producător din lume!) ar agăța insula la butoniera lui Xi și ar destabiliza tot vestul Pacificului, pe de cealaltă parte înțeleg nevoia comuniștilor de a reîntregi țara cu insula fugarilor lui Chiang Kai-shek, până la urmă așteaptă asta din 1949. Momentul ar putea fi 2026, pentru că pe plan mondial, jandarmul american este praf, idiotul galben continuând să fie groparul democrației americane și al intereselor cultivate de aceasta în ultimii 100 de ani. În plus, din aliat principal al Taiwanului, pe timpul tuturor președinților americani, Taiwanul devine azi dispensabil sub egocentrismul rățoiului Donald.
💣Iranul dă semne că și-a revenit, probabil instalațiile nucleare distruse la ultimele bombardamente s-au refăcut, ca și pretențiile unui regim care se confruntă din ce în ce mai des cu o opoziție socială, nu politică, din interiorul urbanului mare, mult mai conectat la lume decât și-ar dori Khamenei și clica sa din gărzile Quds. Au uitat pesemene cum cereau voie israelienilor să aterizeze vreun avion oficial, pentru că flota lor militară fusese făcută praf de prietenii de la Tel-Aviv. Gălăgia pe care încep să o facă nu este întâmplătoare și are legătură cu acțiunile prietenului chinez. Prezența lui Netanyahu zilele astea la idiotul țuguiat este menită să-i atragă atenția acestuia că Iranul bagă bățul prin gard, din nou, și ar face bine ca între două sudălmi adresate lui Zelenski și doi pupici pentru marele Putin să se ocupe și de Orient.
💣 Ucraina va intra curând în al 5-lea an de război și are nevoie de sprijinul europenilor- deja mobilizați- care să compenseze financiar și militar tot ce a pierdut prin poziționarea narcisistului în tabăra dictatorilor. Putin nu vrea pace vrea război, unica rațiune de a conta în tabloul liderilor lumii, asta înțelege și nepotul de 5 ani, iar întâlnirile de la reședința de golf din Florida, pentru negocieri nu sunt decât motive pentru ca EL, doar EL, să fie văzut, periat, adulat și lăudat pentru viziunea sa (vezi, mai nou, redenumirea centrului Kennedy prin adăugarea Trump, alt episod de pupincu**sm). Nu știu, dar am o greață de mă rupe....
💣Episodul Venezuela, nu este chiar atât de important, deși acolo este o luptă pe petrol și resurse. Observați vă rog că lupta este între doi marțafoi, Maduro și Trump, care se maimuțăresc la tv, indicând de fapt cât de multe lucruri îi apropie. Ca ultimă verigă în axa răului, Venezuela, face și ea niște jocuri ale principalilor săi aliați, dar nu-i bai, va pica ușor, ca un castel de nisip, pe măsură ce tensiunile sociale cresc. Trebuie avute în vedere premisele oferite de premiul Nobel primit de Maria Corina Machado, menit să-i crescă legitimitatea atât în interior cât și în exterior. Probabil va reintra în politica de la Caracas în 2026, ca președintă. Poate nu știți că l-a sunat pe trumpelul sinistru și i-a spus că acceptă premiul Nobel în numele lui, hmm. Vine ceva și de acolo, dar tot pe baze de pupici mulți în dosul galben.
💣Ultima bombiță este despre Butoiașul atomic din Coreea de Nord, care, previzibil, va executa orice ordin venit de la Beijing și Moscova, prin băgarea bățului în gard peste linia Panmunjon(m) și Marea Japoniei, făcându-se remarcat ca o puternică verigă în lanțul dictatorilor planetei. Pentru societatea nord coreeană, 2026 nu poate fi altfel, continuând tradiția veche de la Bunicul Kim, de a plânge tot poporul la comandă sau după caz de a râde/rânji la apel...

Cum a scăzut sau crescut populatia fostelor republici sovietice în aproape 20 ani

 

Incredibil sau nu... Să vă spun ce reprezintă. Cum a scăzut populația în fostele republici sovietice din 1989 pînă în 2018.

Ce sare în ochi? Republicile creștine, majoritar catolice sau protestante, adică țările baltice și cele ortodoxe din fosta URSS au scăzut mult la rata natalității. În cele musulman majoritare din centrul Asiei și în Azerbaidjan, populația practic a explodat, având campion Tadjikistanul. În culturile mai apropiate de lumea occidentală, mai emancipată, unde femeia are alt statut și este orientată mai mult pe carieră, iar familiile sunt dimensionate altfel, au scăzut. Asta nu este neaparat bine, pentru că nu mai sunt copii, școlile se închid și viitoarea mână de lucru va veni de altundeva... cam trist. Eu vă întreb, oare de unde va veni sau vor veni muncitori? De unde cultura pune accent pe clan, trib, familie, poligamie, copii mulți, femei la cratiță și la scutece... Practic din toată Asia, pentru că până acum accentul se punea pe sudul Asiei, ei bine, va veni un moment când vom avea fluxuri migratorii și din centrul acestui imens continent. De luat aminte!

Georgia a pus cruce aderării la UE

Revin un pic la Gruzia, scuze, la Georgia. Scăparea, din păcate, nu este întâmplătoare... Azi am aflat că în această țară nu mai este corupție! Parchetul Anticorupție, înființat cu speranță ( în 2022!) la începerea negocierilor pentru aderare la UE, a fost desființat de partidul de la putere, vândut 100% rușilor. La noi,DNA, de bine de rău a devenit o instituție cu ceva istoric de condamnări la activ.

Ei, cum este? Nasol în Europa civilizată, nu? Și acum gândiți-vă cât s-a îndepărtat Georgia de valorile occidentale, în condițiile în care, Albania, cel mai avansat stat pentru aderarea la UE, mai are 5 ani cel puțin de implementări și alinieri instituționale pentru a fi cât de cât asumată de UE. Deși corupția și sistemul tribalizat social albanez, încă pune mari probleme de aliniere la valorile europene. Sunt trist pentru Armenia și Georgia (Azerbaidjanul are drumul său, spre devenirea unei autocrații bănoase/ gazoase din zonă, plus religia musulmană și afilierile cu turcii) din cauza geografiilor otrăvite dpdv geopolitic cu care istoria Caucazului le-a acoperit.

Cipru- insula captivă între două lumi geopolitice

Cipru este un stat insular aflat în zona Orientului Mijlociu, în extremitatea estică a Mării Mediterane, la 65 de kilometri de coasta turcă și 85 de kilometri de cea siriană.

Este a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia și Sardinia, considerată din punct de vedere politic ca aparținând zonei europene iar din punct de vedere fizico-geografic ca aparținând continentului asiatic.

Membră a UE  din 2004, Cipru are o istorie tulbure și reprezintă un punct încă fierbinte pe harta conflictelor interțări. Conflictele naționaliste dintre ciprioții turci, rezidenți în marea lor majoritate în partea de NE  a insulei și ciprioții greci, majoritari (85 %), din anii ’50, forțează puterile garante să depună eforturi pentru a asigura declararea independenței insulei, pentru a pune capăt tensiunilor etnice și religioase care măcinau comunitatea insulară.

Astfel în 1960, la Londra se semnează acordul tripartit care duce la independență, Marea Britanie, fosta metropolă, păstrând pe teritoriul insulei două baze militare puternice, Akrotiri în extremitatea sudică și Dhekelia, în NE, pe linia de demarcație în zona neutră (Linia Atilla), care dețin aproximativ 5% din suprafața insulei, declarate teritoriu britanic autonom.

Insurecția armată dintre 1950 -1960, declanșată de ciprioții greci a fost condusă de capul bisericii ortodoxe a Ciprului, arhiepiscopul Makarios și de generalul Grivas, care erau în fruntea mișcării EOKA. După declararea independenței (1960), arhiepiscopul Makarios este ales primul președinte al noului stat.

Anii care urmează sunt marcați puternic de disensiunile dintre populația greacă și turcă, care reprezintă o extensie a tensiunilor din perioada de stăpânire a Imperiului Otoman, astfel că în 1964 ONU trimite trupe pe insulă.

Zece ani mai târziu are loc o lovitură de stat, pusă la cale de militari din Garda Națională, care erau susținuți puternic de junta militară instalată la putere la Atena, și care viza alipirea insulei la Grecia.

Folosindu-se de acest pretext trupele turcești debarcă în iulie 1974 pe insulă și ocupă aproximativ 37% din suprafața insulei, mai precis toată treimea nord-estică. Ankara a tratat întotdeauna Cipru ca fiind doar o extensie din Marea Mediterană a Anatoliei continentale (podișul și regiunea istorică din centrul Turciei).

Conflictul se acutizează căpătând o latură socială puternică și generând un uriaș schimb de populație, care schimbă fundamental demografia în zona liniei de demarcație, peste 200 000 de ciprioți greci fiind obligați de armata turcă să trecă în partea de sud, iar 40 000 de ciprioți turci  fiind obligați de autoritățile cipriote să se refugieze în partea nordică.

Sentimentele pe care le nutresc totuși turcii ciprioți nu mai sunt atât de radicale cu privire la separarea insulei,  pentru că problema internă vine acum de la miile de turci pe care guvernul de la Ankara i-a relocat pe insulă și care sunt mult mai naționaliști decât turcii așa zis ,,băștinași”. În plus, există un grup de turci născuți în Cipru, copiii primelor generații de turci relocați din Anatolia stearpă și săracă, și care consideră insula ca fiind patria lor.

În 1983 este proclamată Republica Turcă a Ciprului de Nord  ca stat autonom și federat, recunoscut doar de Turcia. Rezoluția 541 a Consiliului de Securitate  al ONU nu recunoaște acest act și cere Turciei să-și retragă trupele din treimea nord-estică a insulei. Tot din acest an, cele 24 de locuri care revin comunității turce din parlamentul de la Nicosia nu mai sunt ocupate și de asemenea nici cele trei posturi de ministru, conform constituției din 1960.

Diversele acțiuni de readucere la masa negocierilor a celor două părți implicate se soldează cu eșecuri, divizarea insulei fiind un fapt și astăzi, chiar dacă sudul are un nivel de trai mult mai ridicat decât nordul care nu beneficiază de fonduri europene, iar cetățenii nu aparțin UE.

Cel mai recent este planul Annan (Kofi Annan-fostul secretar general al ONU) din 2004, care a pornit sub bune auspicii, însă rezultatele referendumurilor care au avut loc simultan în cele două zone, au arătat că deși ciprioții turci ar fi fost de acord cu constituirea unei federații după model elvețian, cei greci s-au opus, ei considerând Ciprul un stat unitar și indivizibil.

În 2008 a mai existat o încercare de reunificare, în care ciprioții greci ar fi acceptat constituirea unei republici federale puternice, în timp de comunitatea ciprioților turci a respins ideea, ei dorind mai degrabă o confederație de mici state cu largă autonomie.

Un film interesant care redă absurdul situației politice din conflictul unde nu s-a mai tras un glonț de zeci de ani a apărut în 2019, sub numele de Salvați-l pe Hendrix.

Ce se întâmplă după 70 de ani cu oamenii cunoscuți din media?

 Oameni pe care i-am apreciat atât de mult, pentru deschiderea lor, discurs și implicare corectă și curată în problemele societății. Imi plăceau, mă identificam cu vorbele și acțiunile lor. Ce se întâmplă, de ei devin atât de obtuzi, enervanți de-a dreptul și total în afara logicii cotidiene? Pierd din neuroni, din claritate, se cred un pic desupra, chiar cred că pot spune oricum, orice? 

Pierd acel fin simț al realității și nu mai ajung să înțeleagă lumea complexă din jurul lor, deși ei au impresia tot timpul că dețin adevărurile absolute. Si se comportă ca atare. De fapt, cred că le este frică, pentru că realizează că nu mai stăpânesc nimic din ce înseamnă realitatea asta bulversantă și derularea rapidă a lucrurilor. Rămân tot timpul în off side... Sunt niște resorturi interioare care îi aduc și îi duc în același timp în zone ciudate, văd conspirații nenumărate și o lume care le vrea lor răul,  și celorlalți... și lumii.

 Să dau și exemple: Flooorin Călinescu, un tip destupat o bună bucată de timp. A intrat într-un con de umbră(asta să fie? orgoliul?) și elucrubează pe la podcasturi și televiziuni obscure. Cornel Nistorescu, care a scris ani de zile la Evenimentul zilei, articole de excepție și editoriale răvășitoare, a început cu afilierea la cloaca de la A3, de acum niște ani buni, sfârșind prin a nu mai fi băgat în seamă de nimeni. Florin Zamfirescu și Dorel Vișan, doi actori legendari, care au cotit-o pe calea putinistă, anti orice, supărați pe orice și oricine; L-as aduga si pe Mircea Diaconu, prietenul lui Dan Voiculescu Felix, dar despre morți numai de bine. Mircea Dinescu cu niște poziționări cel puțin ciudate. Cea mai răvășitoare este cea legată de cât de multe s-au făcut în comunism și despre cum s-a ridica țara asta... El care a părea că a înțeles cât rău, la nivel societal a făcut această orânduire inumană și anacronică. Trist. 

Sunt convins că odată cu adâncirea în andropauză vor urma și alte modificări cognitive legate de percepția realităților și exacerbarea nostalgiilor. Adrian Sîrbu care elucrubează zilnic la minuscula lui creație tv unde își expune ocultele și tenebrele, un alt om pe care l-am citit și apreciat Ion Cristoiu, cu fiecare zi ce trece mai lovit de forme de negare a realităților și de opacizare a percepțiilor despre evenimentele globale.

Spre cugetare, hai să privim și la alte personaje care din punctul meu de vedere nu și-au schimbat punctele de vedere și atitudinea sau realismul, chiar dacă au depășit o vârstă. Au rămas cumva consecvenți propriilor principii și moduri de gândire și vedere a lumii.

CTP, atât de nesuferit pentru unii, nu și-a schimbat cu o virgulă discursul critic la adresa politicienilor sau a comunismului în ultimii 30 de ani. Traian Băsescu, răul absolut pentru mulți, are niște poziționări foarte echilibrate de când nu mai este la vârful politicii. Andrei Pleșu, esențial de revelator în toate ieșirile sale publice. Victor Rebengiuc (92 ani!), cu o atitudine tinerească și curată față de lumea murdară din teatru și din societate. Stelian Tănase, care reușește să fie cerebral și analitic, în ciuda îmbătrânirii evidente din ultimii ani. Sau gândiți-vă la Robert de Niro și toată pleiada de mari actori din generația lui, Regele Charles cu un mod de a vedea lumea, natura și politica cu mult peste tot ce reușesc britanicii (și nu numai ei) să vadă, Regele Mihai și Prințesa Margareta, cărora le-am citit niște discursuri excepționale. Mircea Cărtărescu care în pragul celor 70 de ani este de o claritate a discursului și o valoare a scrisului mult peste tot ce poate oferi literatura contemporană, nefiind astfel de mirare zecile de premii câștigate pentru valoarea cărților sale. Istoricul Neagu Djuvara  și filozoful Mihai Șora care în pragul celor 100 de ani, vorbeau, povesteau și analizau excelent situațiile social-politice din jurul lor.

Manelizarea politicii

 

- Mi-e foarte rușine de calitatea intelectuală a primului-ministru. Pur și simplu nu pricepe, nu poate! Situația cu Sprânceană, cu băiețașul ăsta dă Maiami, nu arată decât că politica externă pentru Ciolăcel, este ca o imnul Ro transformat de Vijelie în manea patriotică. Atâta înțelege!

- Frații Tate se bagă în stilul golănesc consacrat peste campania lui ND, cu gândul să-i frece o palmă electorală cu străzile. Exact cum face roșcata manelistă de la Dolj, făcându-l pe singurul băiat cu doctorat adevărat din politică un fel Frozen din povestea Zeul Crivățului. România Desteaptă și ceva mai educată înțelege pentru ce luptă Nicușor, băiețașii cu circul ăștia să rămână să strice creierii puștanilor de 14 ani, care confundă încă misoginismul cu școala vieții.

- Sunt alți doi băiețași, care au distrus statul democratic în 2012, eliminând președintele, avocatul poporului, liderii camerelor și prin asta amânarea intrării în Schengen cu 12 ani. Locul 3 și locul 4 în sondaje, doi maneliști care au pus țara pe butuci în 24 de ore. Azi, dau lecții despre democrație...Unul mai puturos și mai mitoman decât altul.

- Să nu reacționezi ca hegemon mondial ce te dai la masacrul dincolo de cuvinte de la Krivoi Rog, de acum 2 zile este un act pe care nu mi-l imaginam 1000 de ani de la SUA. Dar trebuia să mă aștept la asta încă de când E. Măscuță a închis din pix USAID-ul la începutul mandatului Idiotului Galben, lăsând fără finanțare sute de programe de ajutor umanitar. Ajutor pe care-l oferea de zeci de ani, nu numai pentru mâncare și vaccinuri ci pentru a răspândi în lume ideea că, cu cât este(i) mai bogat și mai puternic cu atât trebuie să crești dimensiunea filantropică a viziunii tale despre societate.

- Cine susține încă criminalul de la Kremlin, nu poate fi decât un om din care umanitatea a dispărut, Iisus este doar o etichetă iar educația sa (dacă o are!) în materie de altruism, dedicare, valori umane s-a transformat în ură și frustrare, dar mai ales în neînțelegerea crasă a lumii în care trăim. Aceștia judecă lucrurile din puținul sau puținătatea lor, nu pricep, nu cunosc, nu pot vedea dincolo de ceafa transpirată a celui din față. Nimic nu-l înalță puțin, pentru ca orizontul de peste capurile goale din jur să-l lumineze un pic.

Sursa foto: fb-Partidul Anti Manele

Redescoperă România Episodul 15. Peştera Coiba Mare, răsuflarea rece a Apusenilor

 

Cătunul Casa de Piatră, Comuna Arieșeni, Munții Bihor, Grupa Apuseni, Țara Moților

Februarie 2011

Pierdută undeva, într-un versant abrupt al văii Gârdei Seci, această peşteră este suficient de accesibilă pentru pasionații de speologie dar şi pentru turiştii obişnuiţi. Se află într-o companie selectă de superlative geografice sau carstice, mai exact, care populează partea de sud a Masivului Bihorului.

Unul dintre acestea ar fi crângul (cătunul) moţesc Casa de Piatră- cea mai înaltă aşezare permanentă din Carpaţii Româneşti sau, alt superlativ, Gheţarul de la Vârtop ori, chiar sora mai mică peştera Coiba...Mică. Lăsaţi în dreapta drumul ce urcă cu maşina la Scărişoara şi valea Ordâncuşei şi continuaţi drumul printre cheile Gârdei, trecând pe lângă izbucul de la Moara lui Filea sau Tăuzul cum îi spun localnicii. La doar 400 de metri de cătunul mai sus menţionat, coborând pe o potecă din stânga drumului, vă întâlniţi cu o maiestuoasă intrare, croită de Sfarmă Piatră parcă pentru ciclopi.

Am surprins aburul ceţos ce ieşea din peşteră, într-o dimineaţă de iulie, după ce am căutat o oarecare bucată de timp peretele înalt de 150 de metri. La baza acestuia se află o intrare ogivală mare cât cupola Ateneului, care ajunge la 47 de metri înălţime. Lăţimea intrării este de 74 de metri, pentru ca pe măsură ce se inaintează peştera să se strângă într-un sifon îngust, care te va duce către galeriile şi cascadele din peşteră până hăăt departe, la Lacul Morţii (nu se recomandă vizitarea interiorului în perioadele ploioase, pentru că sifonul se umple cu apă).

Evident că nu m-am aventurat în interior, pentru că nu am nici experienţă şi nici echipament, m-am mulţumit cu cei 20 de metri parcurşi peste stâncile de la intrare şi cu faptul  că apa ce pătrunde în peşteră iese cale de vreo 4 kilometri (după spusele sătenilor sunt vreo 7 kilometri) pe sub calcarele jurasice, tocmai la Izbucul Tăuz. Sora mai mică a Coibei Mari, se află la vreo două sute de metri în amonte şi este inundată în totalitate, nivelul apei din lacul format la suprafaţă oscilând permanent, în funcţie de cantitatea de precipitaţii. În perioadele liniştite, azuriul apei seamană cu cel al găurilor albastre din atolii din insulele Bahamas.

Cristian Lascu, marele speolog şi cercetător, recomanda peştera Coiba Mare, într-un număr din NG Traveler (vol.II, 2009),  ca fiind una cele 9 peşteri unde ,,simţi fiorul autentic al experienţei subterane".

Mai multe poze, în articolul inițial: AICI