Lacu Roşu- într-o nouă lumină

de pus in rama

o poarta desenata de doi copaci mineralizati catre norul acela in forma de OZN

fantomele trecutului

si...pasarile prezentului

apa lacului are 2,5 metri la mal si maxim 9,5 metri in mijloc



popas

banner-ul cu legenda lacului si cu informatii generale

iesirea din lac a Bicazului

probabil panoul respectiv obtura imaginea vreunui carcalete de turist


vâslaşii


o familie la plimbare, intimplator cumnatii si nepotul meu

Nu stiu câti dintre voi, cei ce cititi acest blog ati trecut cu ochii peste postarea de anul trecut cu acelasi lac, dar pozele acestea imi plac si sunt mult mai reusite decit celelalte.
Lumix-ul meu face minuni cu peisajele si nu numai. Este drept ca nu mai fusesem niciodata la Lacu Rosu in preajma sau in timpul verii, asa ca acum ne-am bucurat si de lumina placuta a primaverii si de verdele crud al copacilor si de ambianta creata de plimbarea cu barcuta.
Tot acum am aflat si de legenda lacului, care circula prin zona, despre iubirea dintre Estera- fata cu ochii albastri- si ciobanasul ei plecat la razboi. Si tot acum incepe sa se vada, din ce in ce mai pregnant interesul autoritatilor din Gheorghieni de a da o alta fata obiectivului acesta minunat. Enjoy!

Cheile Şugăului-linişte şi pace

ultimii ţărani sau ,,mohicani"


rama est-nord-estica a masivului calcaros Hăşmaş


marmita de eroziune

un izvor si o cana lăsată pentru turistii însetaţi

pârâul ce curge semivijelios
peisajul se sălbăticeşte

Sunt situate în zona Parcului National Cheile Bicazului- Hăşmaş, si le puteti vizita facând imediat dreapta (cum veniti dinspre Bicaz-Piatra Neamt), la capatul comunei Bicaz-Chei, lânga barul de sub stânca ce anunta intrarea în spectaculoasele chei ale Bicazului( alte poze-aici).
Dupa un urcus interesant -cu masina- de câteva minute, vi se deschide în fata panorama deosebita a ultimelor vârfuri calcaroase ale Muntilor Hăşmaşu Mare si ale câtorva case razlete, ale ultimilor ţărani ce nu si-au părăsit pamânturile pentru serviciile si confortul de la strada mare.
Dupa vreo doi kilometri zona începe sa se salbaticeasca si sa se îngusteze, chiar daca nu aşa mult cum v-ati astepta, iar drumul forestier îsi continua traseul prin munti înca multi kilometri.
Şugăul este un afluent micut, de pe stânga, al Bicazului care curge semivijelios printre marmitele de eroziune create în calcar de volbura apei.
In rest liniste si pace, relaxare si buna dispozitie la buza padurii lânga un izvor de apa de munte.

Pensiunea Adela- Lacu Roșu- de neuitat!

ca și în titlu- de neuitat!


bun grataragiu mai este cumnatămiu'


căsuța cu om pe prispă!?


to much sun


ansamblu rustic format din: una bucată foișor, una bucată grătar și una bucată peisaj splendid


deși nu-mi plac piticii de grădină, ăsta pare simpatic lângă floarea ce a învins pietrișul


ciuperca și balansoarul


stratele de calcar indică perfect depunerile de scoici și schelete de pe fundul mărilor mezozoice




priveliște din foișor


floricele de munte, culese de copii din poiana de sub pădure


fascinație


un molid stingher în lumina crepusculului de seară


întunecare

Am mai fost la Lacu Roșu, de multe ori în ultimii ani și am stat la hotelul cu același nume sau Gylkosto, cum îi spun secuii. Plăcut dar cam scump. Credeam că pentru noi, această stațiune nu mai are secrete, aceleași plimbări cu barca dupa care Iani este înnebunit și aceleași plimbări pe marginea străzii între lac și hotel sau restaurant.

Dar ultima dată stațiunea și-a dezvăluit ca o frumoasă domnișoară tainele. Astfel, am cunoscut-o altfel decât până acum, fermecătoare, discretă, stralucitoare la răsărit și misterioasă la apus.
Sotia a gasit, pe internet, pensiunea acesta micuță cu doar doua camere, foarte spațioase și bine dotate și dimensionate pentru familiile cu unul sau chiar doi copii, cu o bucătaăioara cu de toate, cu foișorul acesta drăguț și cu balansoarul străjuit de ciuperca acesta binevoitoare.
Cum ajungeti în stațiune, de pe drumul principal faceți la dreapta  și aproape paralel cu acesta, se face un drumeag de pământ ce urcă spre biserica ortodoxa din deal, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Înainte de ea, pe dreapta, veți da de această pensiune deosebita.

Gazdele (familie mixtă, ea românca, el maghiar/secui), construiesc acum o altă pensiune mai mare, alături, cu șapte camere micuțe, lucru care cred că va lua din farmecul rustic al primeia. Prețul unei nopți de cazare este de 120 lei, dar merită!
De aici am plecat în călătoria spre Cheile Bicăjelului și satul Trei Fântâni, despre care am scris într-o postare anterioară.
În rest bucurați-vă de liniștea dimineților și de intimitatea foisorului.

Cheile Bicăjelului- o frumuseţe micuţă

surprins de imaginea sa, tăuraşul îşi lasă amprenta bucală pe maşina mea

Marian, minighidul nostru de 9 ani( în dreapta sunt eu răsfoind o carte de geografie din anii '60 pe care copilul o lua cu el ca să-si astâmpere curiozităţile- impresionant!!!)

patriarhal


lumini și umbre

o micşunea de munte

intrarea sau... ieșirea din chei


volbura


peisaj superb, cu un pet verde pe post de natură statică

Știam că în zonele carstice, dincolo de cheile mari ale râului principal, există afluenți care spre vărsare, formează chei spectaculoase și sălbatice, relativ neatinse de roata mașinii.
Așa se întâmplă cu Bicăjelul, unul dintre cei mai mari afluenți ai Bicazului pe partea dreaptă, râuleț ce se varsă în Bicaz- pentru detalii, în zona numită Gâtul Iadului, unde este un pod pe drumul principal.

M-am interesat si am aflat că drumul de pe valea Bicăjelului, pleacă de lângă biserica ortodoxă din stațiunea Lacu Roșu( chiar în zona unde se află superba Pensiune Adela). Urmăriți firul apei vreo 20 de kilometri (până spre Bălan, prin Pasul Dracului), până în locul care se numește,, Trei Fântâni ", adică trei izvoare ce alimentează acest pârâiaş.
De altfel, localnicii numesc Bicăjelul, Trei Fântâni.
Zona îngustă începe după vreo 8 kilometri de drum de țară, undeva în stânga. Dincolo de drum, lăsați Cheile Duruitoarei (mai greu accesibile ) și ajungeți în regiunea numită,, La Bechet", unde am făcut și pozele de mai sus.
Merită văzute aceste chei, pentru sălbăticia locului și pentru frumoasa priveliște ce se deschide după ce cheile se sfârșesc, la fel de brusc cum au apărut.
Deschiderea se face către satul numit, cum altfel, Trei Fântâni, în fapt un ăatun pierdut la poalele Hăghimaşului Negru.

Ghelinţa, biserică monument UNESCO!

restaurată parţial şi bine îngrijită

uitată de timp la poalele Muntilor Breţcu

acesta este lista monumentelor intrate în atentia UNESCO, în 1999, în care apar două locaţii din România: Coloana Infinitului şi Biserica din Ghelinta (cea spre care merge sageata)

observați afluenta de public și de turişti

tavanul pictat și locul unde cânta corul

trec peste steagul cu rosu, alb și verde și mă uit la arcadele gotice din spatele altarului

tavanul este casetat și pictat, aceasta fiind cea mai veche parte păstrată

pentru ca onor ministerul nostru nu poate finanța în intregime programul de restaurare, au luat ca partener ministerul omolog din Ungaria, de fapt un minister care se ocupă numai de patrimoniul cultural al maghiarilor!

un ochi de zid și o fereastră cu vitraliu

semnul care atesta apartenența la patrimoniul mondial și care semnifica interdependența dintre realizările umane (pătratul) și minunile și darurile naturii (cercul)

biserica este fortificată cu ziduri destul de groase

Avem monumente demne de patrimoniul UNESCO( Organizația Națiunilor Unite pentru Educatie, Știintă și Cultură) necunoscute nouă, însă mergem cu limba scoasă pe la mânastiri şi biserici din Austria, Germania și Franța sau de aiurea și ne minunăm de,, câte au ăştia domnule!"
Ei bine avem, și în introducere am să vă enumăr locaţiile din ţară care au intrat în atentia acestui organism al ONU: Delta Dunării( sit natural), satele cu biserici fortificate din Transilvania(poate ştiţi de Biertan, sau nu?), Mânăstirea Horezu, Mânăstirile din Moldova(Bucovina), Cetăţile dacice din Muntii Orăştiei( unde nu se poate ajunge!!!), Centrul istoric al Sighisoarei( singura cetate medievală ,ÎNCĂ, locuită din Europa!!!), Bisericile de lemn din Maramureş.

Să revin la Ghelinţa, ajungeti aici prin Târgu Secuiesc, unde urmati indicatorul spre Covasna sau Întorsura Buzăului, apoi după 4 kilometri ajungeti în localitatea Catalina, unde faceti stânga spre Ghelinţa, iar după aproximativ 8 kilometri ajungeti în sat și urmăriţi, putinele indicatoare pe care scrie,, monument".
Veți avea surpriza să găsiti o biserică romano- catolică de o rară frumusete şi discreţie arhitectonică, cu un cimitir în spate care vorbește despre vechimea uriașă a acestui lăcaş de cult.
După unele surse, biserica a fost construită în secolul XIV, pe la 1330 desăvârşindu-se și pictura interioară, din care s-au mai păstrat puţine scene( fresce) într-o oarecare stare de degradare, cum ar fi Legenda regelui Ladislau sau Judecata de Apoi. Hramul ei este Sf. Emeric, un sfânt din secolul al XI lea, ucis la vânătoare de un zimbru în ținuturile românești, undeva lângă Sântimreu, în Bihorul de azi.

Nefiind foarte cunoscută şi vizitată, nimeni nu şi-a pus problema realizării unor pliante cu informatii, singura sursa pentru mine, a fost doamna ce are în grija biserica si cheile acesteia (trebuie să întrebati unde este casa acesteia, pentru ca se afla la câteva străzi distanță de biserică), dar care, vai, nu vorbeste deloc româneşte, aşa ca abia am înteles că tavanul casetat și pictat este într-un stil( renascentist, decorat cu motive florale și heraldice pe la 1628), ca amvonul, absida și bolta cu nevuri este în alt stil, în functie de perioadele și de stilurile artistice care au trecut peste biserică în ultimele sute de ani.
Oricum este exemplul tipic de bisericuță de sat din Transilvania secolului al XIV lea.
N-am avut ce să notez, pentru că abia ne-am făcut înteleși iar la asta s-a adaugat și ignoranța mea în materie de stiluri artistice, totusi am notat în cartea de oaspeți câteva impresii.

Păcat de lipsa interesului pentru promovarea acestor minuni artistice si religioase, bine ca avem imn turistic. Asta le rezolva pe toate.