Ulpia Traiana Sarmisegetusa- impresii, istorie și cronologie

by Sofia Flori

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, pe  numele sau complet  Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, a fost capitala provinciei  Dacia romana.

Cetatea am vizitat-o fara ghid din pacate (nici nu stiu cum se proceda pentru cei care isi doreau ghidaj de specialitate), m-am multumit  doar cu ce imi scosesem de pe net (bine ca mi-am luat documentele, chiar daca nu aveam in plan sa vizitez acest loc minunat).

Biletul de intrare costa 4.5 lei /adult, 1.5 lei /elev, student sau pensionar si taxa foto 15 lei /aparat. Eu am platit taxa foto, dar dupa ce am vizitat o parte din complex, am obesrvat ca absolut toata lumea filma sau fotografia si nu cred ca toate aceste persoane au platit taxa foto /video (erau in jur de 20-30 de persoane) si nimeni nu te intreba sau controla daca ai platit.

Programul de vizitare este de marti pana duminica de la 10 - 18, luni inchis.

Este destul de mult de vizitat, eu am "pierdut"  cam trei sferturi de zi, astfel ca, daca aloci acestui complex doar cateva ore, mai bine nu mergi - mai degraba te vei enerva si nu vei putea cuprinde nici macar vizual tot ce este de vazut si nu numai, complexul arheologic nu se termina imediat dupa ziduri. Iar daca vrei sa mai vezi si Muzeul de Arheologie, care se afla peste strada de cetate, nu vei reusi. 

Cu biletul de la cetate si taxa foto platita am putut vizita si muzeul fara a mai plati inca o data.

Complexul arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa se afla in localitatea Sarmizegetusa, judetul Hunedoara, imediat dupa intrarea in localitate, la marginea drumului DN68 Caransebes - Hateg, pe partea dreapta in sensul de mers spre  Hateg. 

Complexul arheologic cuprinde:

AMFITEATRUL - era un fel de stadion al zilelor noastre, unde romanii vedeau spectacole diverse ca gen: luptele cu gladiatori, drama, mima, sport, etc. Inainte de a fi construit in piatra a cunoscut si o faza de lemn. Este de forma eliptica si avea o capacitate de aproximativ 5000-6000 de spectatori, care isi ocupau locurile intr-o ordine sociala foarte stricta. A beneficiat si de o masinarie pentru efecte speciale - pigma.

Acesta ne aduce data importante despre retragerea Aureliana, fiind transformat in fortareata.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza imediat dupa cucerirea Daciei si va functiona cel putin pana in sec I . d. Chr. 

DOMUS PROCURATORIS - Palatul Procuratorului Financiar al provinciei Dacia Apulensis, era una dintre cele mai importante cladiri de la intrarea in oras. Cladirea beneficia de birouri pentru cei ce-si desfasurau activitatea aici, doua sisteme termale (therma-bai ), dintre care unul probabil apartinea procuratorului. In cadrul uneia dintre incaperi au fost descoperite mai multe altare, probabil a jucat rolul de templu.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza din sec II.d Chr si va functiona pe toata perioada provinciei.

FORUL - era centrul orasului. Aici se intersectau cele doua drumuri principale: Cardo Maximus ( Nord- Sud ) si Decumanus Maximus (Est- Vest ). Curtea Forului era imprejmuita de portice si colonade de marmura. Intrarea principala  se facea printr-o poarta monumentala, un tetrapilum, situata pe latura  de nord. Curtea Forului era dominata de o mare baza de statuie sau de monument comemorativ, ce era flancata de statui dedicate unor imparati romani. Se trecea in Basilica, cladirea ce domina intregul ansamblu arhitectonic. La est si la vest acest lacas era flancat de cate un tribunal. Din Basilica se trecea in Curia, o sala unde consilierii orasului, decurionii, prezidati de cei doi primari, duumvirii, discutau problemele importante ale orasului.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza din epoca lui Traian si va functiona pe toata perioada provinciei.

FANTANA PUBLICA - de o parte si de alta a intrarii monumentale in For au fost edificate doua fantani publice, construite din banii sai ( pecunia sua ) de catre unul dintre fostii primari ai orasului  (II VIR) Lucius Ophonius Domitius Priscus. Astfel de monumente contribuiau la monumentalizarea orasului, dar aveau si un rol concret, acela de a aproviziona  cu apa potabila pe cei care nu-si permiteau o sursa permanenta in propriile camine. Fiecare dintre cele doua instalatii de distributie au fost construite  in  marmura de Bucova , erau ornamentate cu coloane si capiteluri corintice, iar cele trei statui serveau ca figuri de fantana deversand apa in bazinele din fata , de unde apoi era evacuata in canalizarea de sub drumuri.  Inscriptia fantanii de rasarit este intreaga, doar ca la fata locului a mai fost descoperit un fragment, in timp ce alte doua sunt depozitate la Lugoj si la Deva. 

CURTEA FORULUI - la fel ca si in multe alte cazuri, romanii inainte de a se aseza si incepe sa zideasca durabil , aveau nevoie sa-si desfasoare viata la standardele cele mai normale cu putinta. Cel mai usor se construia in lemn, apoi, dupa ce isi creau conditiile necesare incepeau sa lucreze cu materiale mai rezistente, folosindu-se de resursele avute la indemana.  Stim, spre exemplu, ca atunci cand s-a inceput saparea fundatiilor pentru constructiile din piatra , cele din faza de lemn erau inca in picioare. De asemenea, la Sarmizegetusa, s-a construit in lemn, apoi in gresie si calcar , iar la un moment dat s-a trecut la marmura. Doar ca in faza de lemn foarte probabil avem de-a face cu " pricipia " (comandamentul ) unui castru (tabara militara)  legionar. Curtea Forului a fost placata la un moment dat  in intregime cu blocuri de marmura . In centrul curtii si pe margini tronau bazele ce sustineau statui din bronz aurit ( din care s-au pastrat doar fragmente ) sau marmura a unor imparati ce au jucat un rol in viata orasului sau a provinciei . In partile de nord, est si vest  curtea comunica cu exteriorul  prin portice (colonade de marmura). cu inaltimea de 6 metri , ce sustineau acoperisuri din tigla. Din curtea forului se trecea intr-o basilica , cladire ce domina prin inaltimea ei intregul ansamblu arhitectonic.

PROPYLOM ~ TETRAPILUM   -  era colonada amplasatala intersectia  lui Cardo Maximus cu Decumanum Maximus ( drumurile principale N-S si E-V ), ce ocupa un spatiu rectangular de 14 X 8,40 metri. Inaltimea coloanelor era de 8,40 m. Nu se cunoaste aspectul din prima faza, atunci cand s-a folosit ca material de constructie calcarul, cu  exceptia catorva blocuri refolosite ulterior. Capitelurile au fost confectionate din marmura de Bucova de artizanii veniti din Asia Mica. Apoi, urma Tetrapilum-ul de 5,60 X 3,64 m. Originea acestui tip de intrare se regaseste la portile palatelor elenistice, care la randul lor se inspira din portile monumentale ale marilor sanctuare. La Sarmizegetusa s-a folosit Ordinul Corintic in cazul decoratiei. 

CURIA - La Roma in aceasta incapere senatorii discutau problemele importante ale Republicii sau Imperiului, in provincii decurionii, care se reuneau intr-un fel de consiliu de astazi al oraselor - Ordo Decurionum  (aproximativ de 100 de membri ), discutau problemele importante ale orasului, prezidati de cei doi primari. Dedesubt se aflau doua camere cu bolta, Aeraria, camerele de tezaur ale orasului. Incaperile care flancau curia  nu au o destinatie bine precizata, dar aici trebuie sa se fi aflat birourile magistratilor superiori ai orasului. Pe langa cei doi primari ar mai fi de amintit edilii, ce se ocupau de problemele de urbanism si chestorul, ce se ocupa de banii comunitatii.

TRIBUNALIA - Basilica era flancata in partea de est si de vest  de cate un podium de piatra acoperit cu lemn . De pe cele doua tribunalia cetatenii isi tineau discursurile sau cei doi primari, II VIRII sau chiar guvernatorul provinciei, judecau. Magistratul, secretarul si consiliul (Consilium ) stateau pe aceasta platforma, in timp ce impricinatul si avocatii sai stateau in fata podiumului. Locul judecatorului era in centru, asezat pe  "SELLA CURULIS" ( un scaun ), de unde isi exercita puterea - pro tribunali. Tribunalul de rasarit avea la subsol o carcera , care nu era chiar inchisoarea propriu-zisa a orasului, ci mai degraba un arest preventiv, pentru delicte mai marunte.

BASILICA - termenul provine de la cuvantul grecesc "basileus" care insemna rege. Prin urmare, avem de-a face cu locul in care se tinea sfatul regal, iar monarhul  isi exercita atributiile juridice. Romanii au preluat aceasta idee , au pus-o in practica si au mentinut-o si in vremea in care Roma nu mai era o monarhie. Mult mai tarziu, dupa recunoasterea crestinismului ca religie oficiala a Imperiului ( sec . IV. d Chr. ), astfel de caldiri vor fi folosite ca lacas pentru exercitarea cultului pentru aceasta noua religie. De aceea termenul din limba romana sau din retoromana (in Elvetia ) provine din latinescul "basilica", spre deosebire de celelalte limbi neolatine in care denumirea lacasului de cult provine din grecescul " ecclesia ".

ATELIERUL DE STICLARIE -  constructia este compartimentata in zece incaperi, care adaposteau un atelier in care se desfasura intreg procesul tehnologic de prelucrare a sticlei. In doua incaperi au fost descoperite cinci cuptoare.

Incadrare cronologica: sec II-III d Chr.

TEMPLUL LUI SILVANUS -  Silvanus era zeul padurilor , protectorul vegetatiei. Cladirea era impartita in doua de un zid median si va cunoaste mai multe refaceri. CELLA era plasata central. In nava estica a fost descoperita o placuta votiva ce-l reprezenta pe Silvanus insotit de noua Silvanae.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza din sec II d. Chr si va functiona pe toata perioada provinciei.

TEMPLUL MARE - denumirea este una conventionala intrucat materialul arheologic nu a permis identificarea clara a unei divinitati. Este cel mai impunator edificiu de cult din Dacia Romana. Sufera distrugeri in timpul razboaielor  marcomanice.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza din sec II d. Chr si va functiona pe toata perioada provinciei.

TEMPLUL ZEITEI NEMESIS - amplasat in imediata apropiere a portii de est a amfiteatrului, era inconjurat de de un zid de incinta de forma dreptunghiulara. Printre altele, Nemesis, proteja si norocul, gladiatorii avand nevoie de mult norocpentru a iesi in viata dintre zidurile amfiteatrului. La Porolissum (Moigrad, langa Zalau ) sau in Britannia astfel de temple sunt prinse chiar in arhitectura amfiteatrului.

Incadrare cronologica: inceputurile dateaza  imediat dupa cucerirea Daciei si va functiona pe toata perioada provinciei.

LOCUINTA - situata la nord-est fata de amfiteatru, cladirea se compune din doua corpuri. In interior, pe langa bazinele de apa rece si calda, edificiul mai dispunea si de instalatia de incalzire centrala- HYPOCAUSTUM . Si aceasta cladire va avea de suferit de pe urma atacurilor marcomanice.

Incadrare cronologica : inceputurile dateaza din sec II d. Chr si va functiona pe toate perioada provinciei .

COLONIA DACICA SARMIZEGETUSA - cu cele aproximativ 33 ha dintre ziduri si alte 60-80 ha din afara acestora, se inscrie intre orasele de dimensiune medie la scara Imperiului.

Orasul fondat de Imparatul Traian mai dispunea si de un TERRITORIUM  in jur, o zona imensa care se intindea de la Apelum ( Zlatna), in Muntii Apuseni, pana la Dierna (port la Dunare- langa Orsova de azi ), care s-au rupt si s-au dezvoltat din orasul mama in momentul in care  urmatorii imparati au hotarat noi etape de dezvoltare urbanistica  a provinciei Dacia. Chiar daca cea mai mare parte a timpului guvernatorul Daciei si-a avut sediul la Apulum, chiar daca a existat o mare concurenta pentru suprematie in provincie. Colonia Dacica Sarmizegetusa nu a putut fi detronata de pe un loc castigat inainte ca toti concurentii sai sa se fi nascut inca. Orice comunitate urbana romana trebuia sa parcurga o cariera pentru a atinge mult ravnitul statut de colonia. Ori, Sarmizegetusa a fost fondata ca atare. Aceasta uriasa intindere de pamant semnifica faptul ca metropola si oamenii sai de afaceri  detineau si controlau comertul de la Dunare, agricultura din fertila vale a Muresului si nu in ultimul rand profiturile aduse de minele de aur din Muntii Apuseni. Iata cateva motive pentru care oricare alt oras al Daciei romane  cu greu ar fi putut sa detroneze Sarmizegetusa din pozitia pe care a detinut-o.

Pe aceasta suprafata locuia o populatie de aproximativ 20-30.000 de oameni.

Monumentele sunt dispuse atat in zona din afara zidurilor de incinta ale orasului,  cat si intre ziduri.

Imediat dupa ce am ajuns acasa  am observat pe una dintre vederile cumparate de aici,  inca doua zone cu ruine, pe care eu nu le-am vizitat si nici nu stiam de ele, cu toate ca am fost atentionata de voluntarii care lucrau  la un santier si descoperisera multe alte ziduri, ca daca vreau sa vad si altceva in afara de ce vazusem deja, sa merg pe campurile din apropiere si voi vedea si alte lucruri care au fost descoperite, se cunosc doar ca nu au fost scoase " la lumina ".  In imediata apropiere a zidurilor sau pe camp  se poate observa  cum pamantul are multe forme, nu este deloc drept sau neted  ceea ce inseamna ca sub movilele de pamnat se gasesc ruine de atatia ani. INCREDIBIL!!!

Multumim mult, Sofia Flori( Florentina Cojocaru)

O excursie în Cheile Dâmbovicioarei la 1858, de Alexandru Pelimon

Pe 24 iulie1858 Alexandru Pelimon, autorul ,,Impresiunilor de călătorie în România" se îndreaptă călare către Cheile Dâmbovicioarei și spre renumita peșteră. Peisajul întânit în cale este înfățișat cu reale calități literare.
,,Începurăm a urca dealurile, cere pe la unele locuri se făceau repezi ca un perete. Cu toate acestea, coastele dealurilor erau înfrumusețate cu tot felul de flori și un parfum dumnezeesc se amesteca cu aerul pe care îl respiram".



După cum știți, la intrarea  spre chei se află celebrul pod peste Dâmbovița, cel care dă și numele comunei. În 1858 acolo era un pichet grăniceresc, despre care amintește în treacăt, apoi călătorul se îndreptă către zona îngustă a cheilor, acolo unde astăzi vi se cer câțiva lei pentru a intra cu mașina în zona protejată.

Iată imaginea surprinsă de scriitor:
,,Spre vest, la mâna stângă, se zărește gura a doi munți de piatră ale căror vârfuri, foarte înalte, se pare ca și cum s-ar împreuna. Această intrare între aste două coloane de stânci atât de gigantești și râpoase fac a-mi bate inima și oarecum a mă înfiora. Aci aerul începu a fi foarte rece, fiindcă soarele niciodată nu poate pătrunde. Cu cât înaintăm, stâncile ce se află atârnând în aer și care prea puțin se țineau de munte, păreau că au să ne îngroape sub dânsele".

Imaginați-vă ce simte autorul, ce sentiment de teamă îl încearcă, mai ales când aude vuietul acela al ,,apișoarei care curge cu un urlet înfiorător" totul accentuat de copitele cailor și de căderile de pietre de pe versanți.

,,Deosebit încă, răsunetul văii face locul și mai înfiorător și fiecare călcătură a copitei caluluisau când se mișcă vreo pitricică de la locul ei, năștea un nou sunet care se amesteca și se pierdea în răsunetul cel nemărginit al văii. Merserăm în acest chip ca și cum umblam pe sub pământ..."

Ce momente deosebite, ce sălbăticie, ce peisaj virgin a văzut Alexandru Pelimon, acum mai bine de 150 de ani și ce îngrămădeală, ce mizerie, ce turism deșănțat se întâmplă astăzi într-o zonă, cică ocrotită.

Această descriere a Cheilor Dâmbovicioarei, dincolo de valoarea ei literară, reține atenția cititorului și călătorului, pentru că astfel poate compara cheile de ieri  cu cele de azi, schimbările majore survenite în peisaj, modelarea versanților  sau scăderea debituilui râului. Toate se datorează umanizării excesive a zonei, localnicilor și alogenilor cu vile uriașe, pensiunilor și nu în cele din urmă turiștilor fără măsură și fară simț( de orice fel!).

Și apropo, dacă Alexandru Pelimon ar fi aruncat un PET atunci, nu cumva l-am fi găsit și noi prins în vreun părete râpos sau într-un trunchi de copac din albia Dâmboviței?

Pestera Skocjan, pe limba tuturor oamenilor. By Iani Irascu

Baietelul meu de 9 ani, a dorit cu tot dinadinsul sa alcatuiasca un articol despre aceasta pestera unica in lume. L-a impresionat atat de mult incat mi-a vorbit zile in sir despre asta. Iata ce a iesit: 

 

,,Skocjan (in slovena Scocjanske Jame) este a II-a cavitate de renume mondial din Slovenia. Este o pestera speciala, fiindca, pe langa atractiile turistice ca Postojna, ea atrage, chiar daca nu este asa cunoscuta, cateva mii de turisti pe luna, care vin de pretutindeni. 

Este uimitor ca, din traseul de 2 kilometri, mai mult de jumatate e facut prin pestera. Este un urias canion subteran. Mai intai se trece printr-o o galerie artificiala de 120 de metri. 

Dupa ce treceti de o parte luminata a traseului in care formele carstice seamana cu cele de la pestera Ursilor, dati peste un pod care va creeaza halucinatii. Aceasta parte fiind urmata de cateva sute de metri in care nu aveti nici un punct de reper, in afara de niste luminite mici de la balustrada. 

Sunt si parti unde e intuneric total. Pestera adaposteste o multime de bucati de lemn din vremurile cand raul dinauntru avea nivelul superior. Trebuie sa stati mult aplecati si din pacate in pestera fotografiatul este interzis.

Toata aceasta minunatie se termina afara, unde te asteapta o priveliste uimitoare asupra pesterii, invizibila dinauntru. Sunt multe scari de urcat pana ajungeti de unde ati pornit. Acolo cine doreste poate lua o gustare sau poate admira in continuare privelistea incantatoare".

Date Tehnice

Locatie: 72 de kilometri de la Ljubljana si cam tot atatia de Portoroz

Anul descoperirii: 1840, cand s-a intrat pentru prima data in pestera( cercetatorul Schmidl)

Dezvoltare: 5,1 kilometri

Denivelare: 300 metri

Numele raului: Nova Reka(Raul Nou)

Prabusire: 300,2 metri diametru

Mănăstirea catolică a Ordinului Salvatorienilor Timișoara

wikipedia.org

În anul 1898, la 21 noiembrie, Ordinul Salvatorian Societas Divini Salvatori – SDS a fost chemat în țară de episcopul de Cenad, Glattfelder Gyula și a încredințat călugărilor salvatorieni pastorația credincioșilor din suburbia Mehala. Episcopul Dessewffy a donat sub formă de testament suma de 50.000 coroane acelei bisericii ce se va construi în cartierul Elisabetin, cu condiția ca pastorația sufletească să fie încredințată Ordinului Salvatorian. 

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Mânăstirea salvatorienilor din Timişoara a fost înfiinţată în 1911, iar biserica ei a fost construită de-a lungul a circa 8 ani, până în 1919. În timpul regimului comunist, mânăstirea a fost închisă. În prezent, în această mânăstire vieţuiesc cinci călugări: preoţii Berno, Andreas Mohr (Austria), Pius Hoffman şi Nicola Lauş, cetăţeni români de etnie germană, respectiv croată, şi fratele Bruno Soti, maghiar din România.

Călugării au în grijă un centru pentru copii străzii din Timișoara, unde sunt  cazați, spălați și educați sute de copii și un azil de noapte numit ,,Pater Jordan”. Casa „Pater Jordan” este un proiect al Federaţiei Caritas a Diecezei Romano-Catolice din Timişoara şi a fost iniţiat în anul 1998 de Berno Rupp, călugăr al Ordinului Salvatorian, al cărui  fondator a fost părintele Jordan.

Iniţial, proiectul a vizat copiii străzii, dar casa-azil de pe strada Brâncoveanu nr. 50 adăposteşte şi alţi oameni care caută ocrotire şi se află în baza ei de date. 
Azilul de noapte oferă un loc de dormit, cina, prânzul şi micul dejun. Este prevăzut cu 4 dormitoare, un club cu televizor, o bucătărie complet utilată, un vestiar, un cabinet medical unde serviciile sunt oferite de un medic de familie şi o capelă cu asistenţă duhovnicească. De la ora 19,45 sunt primiţi oamenii fără adăpost, dar care nu sunt înregistraţi în baza de date a azilului. Lor li se oferă o masă, pot face o baie, dar nu pot rămâne peste noapte. 

Despre congregație

Spiritul ordinului este universal, ceea ce înseamnă toleranță, îngăduință, încredere. Fondatorul ordinului este Johann Baptist, cunoscut sub numele de Pater Jordan. S-a născut dintr-o familie săracă în Gurtweil (Munții Pădurea Neagră, Germania), în ziua de 16 iunie 1848. Pater Jordan a cunoscut în copilăria sa, o sărăcie aspră. El a înteles că vocația sa este preoția, fiind sfințit preot la vârsta de 30 de ani.

Pe când se afla în Liban, o inspirație divină face ca sufletul sau să se confrunte cu acele cuvinte ale Evangheliei dupa Ioan: Aceasta este viața veșnică: să te cunosc pe Tine, unicul Dumnezeu și pe Isus Cristos pe care Tu l-ai trimis. (Ioan, 17,3).

Părintele Jordan va încerca sa reînnoiască Biserica. Scopul său era să-l redea pe Cristos omului de rând. A fost de un extraordinar zel misionar, cu o pasiune arzătoare: iubirea de Dumnezeu și de oameni l-a copleșit. Avea vederi largi, dat fiind faptul că în organizația sa femeile trebuiau să aibă aceleași responsabilități ca și bărbaţii, iar în proiectul său nu existau limite, fiind astfel incluse familii, copii și diverse grupuri sociale.

El a murit la 8 septembrie 1918, iar procesul beatificării sale a început în anul 1943. Pater Jordan a conceput activitatea membrilor societății pe trei nivele. Factorul care unea cele trei grade consta în spiritul apostolic. Pater Jordan dorea să transforme orice creștin într-un apostol al lui Cristos. Caracteristica centrală a fundației lui Pater Jordan era universalitatea sa.

Numele definitiv al societății este ”Societas Divini Salvatoris”, de unde membrii ei se cunosc sub numele de Salvatorieni. În 1888, Pater Jordan împreună cu Theresia von Wüllenweber pune bazele noii Societăți a Surorilor Divinului Mântuitor.

Mai târziu, Theresia von Wüllenweber își ia numele de Maria a Apostolilor, revelându-și astfel intențiile de a adera la ideile originale ale lui Pater Jordan. Ca recunoștință a calităților ei remarcabile, Maica Maria a fost declarată Fericită de către Biserică în 1968.

Congregație: Societatea Divinului Salvator (Călugării Salvatorieni)

Hram: Adormirea Maicii Domnului, 15 august

Locație: Strada 1 Decembrie 1918, nr. 1,  Municipiul Timișoara, cartier Elisabetin, 300231, județul Timiș

GPS: 45° 74' 1.40'' N;  21° 22' 6.16'' E

Tel: 0722 625.221/  0721 649.107/ 0256 221218

Nr. de călugări: 5

Responsabil: Rudolf Maria Rupp, P. Berno

De văzut în oraș

Claustrul fostei mănăstiri franciscane,  1733- Azi centrul de cultură și artă Timiș

Palatul episcopal romano-catolic, sec al XVIII lea

Spitalul și biserica mizericordienilor, sec al XVIII- XIX lea

Domul romano-catolic Sf. Gheorghe, sec al XVIII lea

Comandă Ghidul Mănăstirilor Catolice din România, autor Viorel Irașcu- AICI

Marcajele montane. Ghid pentru începători

 Cei care sunteți mai dați cu munții, montaniarzi sau munțomani, veți spune că am probleme de poziționare în spațiu. Mai pe scurt că am înebunit. Le-aș spune acestora că, indiferent de câte postări sau articole se scriu pe această temă, niciodată nu vor fi de ajuns, pentru că ignoranța este uriasă, iar lipsa de informație structurată produce efecte în rândul oamenilor care au impresia că muntele este movila din fundul curții. Așa că iată pe scurt despre ce este vorba.

Sistemul de marcaj cuprinde patru semne: bandă, cruce, triunghi și punct, care sunt în trei variante de culori, adică roșu, galben și albastru. În total pot exista 12 tipuri de semne aplicate pe stâlpi înalți de metal sau beton, pe pietre, copaci, ziduri sau alte construcții din zona montană.

În afară de aceste marcaje cu semne și culori, în Retezat dar și în alți munți se întâlnesc așa numitele momâi, care nu sunt altceva decât ridicături de pietre sub formă de piramidă, construite de ciobani- de obicei pe platourile înalte- și care au de asemenea rol de orientare. Tipul acesta de mici piramide de pietre se folosește și în zonele locuite de eschimoși( inuiți) sau în Tibet, unde sunt și stegulețe colorate, care au și semnificație religioasă.

Marcajele sunt indicate din loc în loc de și de săgețile indicatoare, care nu numai că indică marcajul dar arată și numărul de ore în care se parcurge traseul, uneori înscriindu-se și numărul de kilometri până la obiectiv. Traseele de creastă sunt marcate de obicei cu bandă, în general de culoare roșie.

Operațiunea de prospectare, marcare și întreținere  a semnelor este deosebit de obositoare și costisitoare, căzând în sarcina asociațiilor turistice, ocoalelor silvice ori a autorităților locale, așa că distrugerea lor reprezintă un act de vandalism de neînțeles pentru iubitorii de drumeții.

Din păcate responsabilii din anumite zone, așa cum este Parcul Național Munții Rodnei, nu întrețin marcajele, iar orientarea în teren devine astfel foarte dificilă. Mărturie stă postarea mea despre  drumeția la Lacul Lala.
Cred că așa este în toți munții mai puțin celebri din țară, dar mai în afara traseelor clasice de drumeție, și care au suficient de multe atracții turistice.







 sursa foto: sporturi-montane.blogspot.com

Biserica evanghelică Valea Viilor- Monument UNESCO

Un alt monument UNESCO din România care zace în uitare, într-un anonimat care provoacă tristețe oricui iubește această țară, este biserica fortificată de la Valea Viilor, din județul Sibiu.

Situată între dealurile ce compun partea nord-vestică a Podișului Târnavelor, comuna Valea Viilor este la doar 7 kilometri de Copșa Mică( pe drumul Mediaș -Copșa, dreapta la intrarea în orașul negrului de fum). Locația AICI.
Biserica fortificată a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, pentru că are ceva în plus față de alte fortificații săsești din Transilvania sudică. Are cel mai complex și mai bine organizat sistem defensiv dintre toate bisericile fortificate din Transilvania. Biserica gotică din incinta cetății a fost inițial biserică catolică de secol XIV- ca mai toate bisericile din această zonă- de tip sală, cu tavan de lemn și cu turn pe latura vestică.

Începând cu sfârșitul secolului al XV lea, biserica a fost fortificată minuțios, astfel, deasupra navei a fost ridicat un nivel de arcade și contraforți, tavanul a fost modificat sub formă de boltă pentru a susține noile construcții. Amenajările defensive cele mai complexe s-au executat deasupra corului și absidei, pentru a putea suporta turnul masiv cu trei niveluri de apărare. De asemenea, accesul prin turnul de vest a fost închis iar acesta fost supraînălțat, în timp ce porțile de sud și est au fost și ele fortificate. Incinta ovală a fost dotată cu drum de strajă și cu numeroase guri de tragere, iar pe laturile estică, sudică și nordică au fost construite turnuri.

Farmecul localității săsești( atestată documentar în 1263), înconjurată de podgorii, este întregit de piața centrală triunghiulară, din care pleacă trei drumuri/ulițe, de casele autentice care păstrează stilul arhitectural german și de decorațiile de pe fațadele acestora, care au desenat vrejul de viță de vie, parte a stemei vechiului ,,Scaun" Mediaș.

Faceți propagandă acestor minuni tehnice și lăsați visurile de a pune pe harta monumentelor UNESCO din România, zone verzi, roșii sau albastre, pentru că noi nu reușim să avem un sistem clar și eficient de promovare a ceea este deja în acest patrimoniu. Plus că 9,5 români din 10, habar n-au de Biertan, ce să mai vorbim de Valea Viilor.