vineri, 14 noiembrie 2014

Lacul Vida - un tablou plin de culori



 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp
Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967


Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.
 

marți, 4 noiembrie 2014

Sarmizegetusa Regia- un monument UNESCO renăscut


Vacanța sau circuitul perfect în zona Orăștie- Hațeg, trebuie să includă musai și vizitarea cetăților dacice din zona Șureanului. De fapt, primul lucru la care te gândești când stabilești o zonă spectaculoasă ca cea de la poalele Șureanului, este turul cetăților incluse de UNESCO în patrimoniul mondial al umanității. Asta pentru că noi, românașii pierduți de ocazie pe aceste plaiuri mioritice, nu știm, sau dacă am auzit, nu înțelegem ce este cu acest patrimoniu mondial și cu ce se ocupă el, este altă problemă.




Ideea principală are legătură cu cea mai mare, mai frumoasă și mai misterioasă cetate dacică, dintre toate cele care au alcătuit sistemul de fortificații montane din perioada lui Decebal.
Asta este SARMIZEGETUSA REGIA( da, cu ,,z" nu cu ,,s").

O creație antică unică, situată la aproximativ18 kilometri de municipiul Orăștie, deci la doi pași de autostrada Sibiu-Arad, în zona de nord-vest a Munților Șureanu. Poate fi și acesta un argument de viitor, pentru un aflux mai mare de turiști și mai ales de elevi, pe un drum, sper, cât mai curând, asfaltat și complet amenajat.

Din satul Costești (o altă cetate din cele șase declarate monumente UNESCO) drumul urcă lin, este pietruit și destul de bine întreținut, către Grădiștea de Munte. Satul are o poziție pitorească pe valea pârului cu același nume, desprins parcă din poveștile cu strămoșii noștri de la începutul veacurilor.

La câțiva kilometri, după ieșirea din sat, dai peste două mici serpentine și în cele din urmă ajungi pe un platouaș cau fel de terasă naturală a pârâului Grădiștei, unde găsești două căsuțe de lemn, de unde cumperi bilete pentru vizitarea cetății, și unde stau permanent doi jandarmi. De, se cam fură și se cam sapă în zonă în mod fraudulos, după kosoni( bănuții dacici) și brățări de aur-neprețuite- cu capete de șarpe.

Alege turul mic, adică mai de-a dreptul, și bucură-te de arborii seculari și de aerul tare al istoriei noastre pure și adevărate, neamestecate cu romani. După ce vezi o porțiune conservată din vechiul drum pavat cu plăci de calcar, zărești printre arbori imaginea atât de comună și de ciudată a sanctuarului cu cadran solar.

,,Soarele de andezit" sau Templul mare circular, din centrul așezării, este punctul principal de atracție, atât prin așezarea menhirelor de andezit cât, mai ales, prin misterul legat de  necunoașterea zeităților sau zeității pentru care fusese construit.

Așa că nici ritualurile care se practicau aici nu sunt foarte bine cunoscute, dar  zona reprezintă clar centrul credinței dacice. Asta pentru că în 106 d. Ch. romanii nu au vrut să mai rămână nimic din fortăreața și amintirea regelui de la nord de Dunăre, care le-a pătat onoarea de superînvingători ai lumii cunoscute până atunci. Asta îmi amintește întotdeauna de soarta cetății mediteraneene Cartagina, a lui Hanibal, din care chiar n-a rămas nimic!

În zona sacră, poziționată în mod natural în mijlocul marii așezări, se mai află Templul de andezit, din care nu s-a păstrat mare lucru și care a avut o fază de construcție mai veche, cu lespezi din calcar. Undeva la marginea uneia din terasele artificiale de pământ care susțineau construcțiile religioase, se mai află Templul de calcar și care este cea mai veche datând, probabil, din timpul regelui Burebista.

În rest, feriți-vă în zilele calde și însorite de vară, de viperele care vegetează pe pietre, beți apă din izvorul minunat de la intrarea în poiană și felicitați-vă că sunteți printre puținii români care au gustat cu ochii, din minunea dacică lăsată moștenire de Marele Decebal, în ciuda tuturor veacurilor care au trecut peste ziduri și peste popor de la începutul lumii și până astăzi.













luni, 27 octombrie 2014

Muzeul Păpușilor și al breslelor din Târgu Secuiesc


    Un muzeu unic și simpatic din țara noastră se află în municipiul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare( județe care au populație de origine maghiară). 

Ideea a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.

S-au adunat în acest fel, în anii care au urmat, nu mai puțin de 349 de exemplare, care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei săli ale muzeului cu păpuși este neîncăpător. Simpaticele păpușele, de la fabrica Arădeanca, bineînțeles( o fabrică celebră în timpul comunismului), reprezintă, în acest mod inedit, o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.

De fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil construit în 1857, și situat pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea cu numărul 10. Casele breslelor de meșteșugari înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putându-se distinge semnul caracteristic sau simbolurile breslelor.

Din cele 11 bresle care au fost prezente în târgul medieval apărut la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate( celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.

Sunt prezente astfel, unelte de toate categoriile și mărimile, steaguri și numeroase obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.

Afară, în curtea interioară, se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă( săbii, cuțite și puști sau flinte de toate mărimile) și documente legate de evoluția orșului, de la un simplu iarmaroc la începuturile sale în colțul de est al depresiunii Brașov, până la un mare târg comercial din zorii revoluției industriale.






duminică, 26 octombrie 2014

Mănăstirea catolică Sângeorgiu de Mureș (de clauzură)



Pentru ghidul mănăstirilor catolice pe care-l pregătesc, am cerut date de la cât mai multe congregații. Iată ce am primit de la o mănăstire de clauzură, adică o formă de viață religioasă în comun, într-o mănăstire ,,închisă", asta pentru că termenul înseamnă: închidere înăuntru. Intersant...

Mănăstirea Surorilor Carmelitane Desculțe, din Sângeorgiu de Mureş este împlinirea visului episcopilor de Alba Iulia pentru a exista pe teritoriul diecezei o comunitate de călugări/ călugăriţe dăruită rugăciunii către Dumnezeu, realizându-se astfel şi o fortăreaţă de rugăciune pentru preoţimea şi credincioşii diecezei, şi în mod special pentru cei cu vocaţii la preoţie.
Mănăstirea zidită din iniţiativa, grija şi cheltuielile Arhiepiscopiei de Alba Iulia a fost sfinţită de către ÎPS. Arhiepiscop Jakubinyi György în sărbătoarea ecleziastică a patroanei mănăstirii, Sfânta Tereza de Lisieux,  pe 1 octombrie, în anul 2006. Comunitatea surorilor, este formată deocamdată, din patru surori, provenite de pe teritoriul diecezei, membre ale comunităţii fondatoare din Magyarszék din Ungaria.
Esenţa spiritualităţii carmelitane este de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am moştenit, prin Regula, de la începutul secolului al XIII, dată eremiţilor de pe Muntele Carmel din Ţara Sfântă, urmaşi ai modelului de viaţă al profetului Ilie, „dux et pater”: corifeul şi părintele carmeliţilor. Toate celelalte activităţi sunt orânduite în jurul rugăciunii neîncetate. În liniştea Carmelului îl ascultăm necontenit pe Domnul nostru Isus Cristos, atât în timpul destinat rugăciunii, cât şi în timpul dăruit muncii.
Viaţa noastră de toate zilele se împarte între rugăciune, viaţa comunitară şi muncă. Celebrăm zilnic Sfânta Liturghia Euharistică, Liturghia Orelor (Breviarul) în întregime, şi câte două ore de rugăciune „interioară”: rugăciunea individuală, în singurătatea pustiului, pentru a-l asculta pe ÎNVĂŢĂTOR, sau… pentru a purta lupta noastră spirituală, aşa cum ne-a învăţat Sfânta Terza de Avila, fondatoarea carmelului terezian (adică a Ordinului Carmelitanilor Desculți).
Astfel putem lua parte la misterul morţii şi învierii lui Cristos, oferind fructele vieţii noastre spre binele Bisericii şi al întregii omeniri. Prin starea noastră de viaţă consacrată, exprimată prin trăirea celor trei voturi călugăreşti – castitate, sărăcie, ascultare – mărturisim realitatea iubirii veşnice. Corespunzător carmelului terezian trăim totodată o intensă viaţă comunitară, care se caracterizează printr-o relatie de prietenie între surori. Aceasta se concretizează în recreaţiile zilnice în comun, şi în celebrarea într-o atmosferă de seninătate a sărbătorilor.
Idealul şi modelul vieţii carmelitane este Sfînta Maria Născătoare de Dumnezeu. O cinstim ca Mama şi Patroana Ordinului Carmelitan, sub numele de Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. O privim ca pe Fecioara înţeleaptă şi smerită, care primeşte, păstrează şi transformă în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi se uneşte în bucurie şi suferinţă cu misterul pascal al lui Cristos. Purtăm cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă haina ei: scapularul.
Prin munca de zi cu zi, pe lângă câştigarea existentei noastre, urmărim să împărţim strădaniile noastre oamenilor din lume. Avem două ateliere de muncă. Unul de legătorie cărţi, altul pentru a executa lumânări ornamentate, liturgice şi pentru evenimentele bisericeşti şi de familie.
Pentru a putea păstra atmosfera de linişte pentru rugăciune, Constituţiile noastre interzic asumarea  oricărui fel de muncă apostolică. Mai mult, pentru a putea cuceri libertatea sufletului în pustiu, unde, căutând,  putem afla izvorul de apă vie a contemplaţiei în Mire, viaţa noastră se petrece într-un spaţiu despărţit prin clausură papală. Serviciul nostru apostolic este deci, serviciul rugăciunii.

Acces: În centrul comunei Sângeorgiu de Mureş, drumul naţional dintre Târgu Mureş şi Reghin se ramifică în trei. Mănăstirea se găseşte la 3 kilometri, pe drumul comunal spre Tofalău.




Ordin: Ordinul Surorilor Carmelitane Desculțe
Hram: Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel, 16 iulie; Sfânta Tereza de Lisieux, (patroana mănăstirii) la 1 octombrie
Locație: Comuna Sângeorgiu de Mureş, Str. Tofalău Nr. 170, judetul Mureş, 547530.
Mail: kis.szent.terez.karmel@gmail.com
Relicve: o relicvă „ex carne” a Sfintei Tereza de Lisieeux

Comandă Ghidul Mănăstirilor Catolice din România, autor Viorel Irașcu- AICI

vineri, 10 octombrie 2014

Spre peștera Șura Mare, prin apăăăă

Stați liniștiți că n-am ajuns la ea. 
Nu vă pregătiți să admirați ceva forme carstice sau, mă rog, endocarstice, ca să mă dau interesant. 
La ieșirea din satul Ohaba, în marginea estică a depresiunii Hațeg, întreb câțiva localnici, cum ajung la peșteră. 
Găsim podul peste râu și mă opresc la ultimele case. 
Aici, un pârâu vijelios își face loc peste betoanele unui canal, construit ca să nu mai inunde zona. 
Localnici ne spun că putem ajunge prin apă, că peștera este aproape, că are un portal imens și că merită văzută. Asta știam și noi. Și asta până am intrat cu bocancii în apă.
Jale și țipete și un rece care ne cuprinde de la tălpi până în vârful capului.
După canalul betonat, urmează albia pietroasă și învolburată a pârului iute ce iese din peșteră la vreo câteva grade, ca să dea piept cu vajnicii exploratori, doi de 42 de ani și unul mic și curajos de 10 ani.
Înaintâm, cu chiu cu vai, vreo sută de metri și după un perete abrupt cenușiu și rece, și plin de mușchi, soția cedează. Dar nu din cauza mușchilor, ei arătau bine, ea arăta ceva mai înghețată.
Eu îmi doresc să ajung acolo, dar dorința se combină cu gândul parșiv la o cafea caldă cu lapte, dar Iani dorește să înainteze. Este mai ceva ca lupta de la Călugăreni. Nu ne lăsăm și mai înaintăm câțiva zeci de metri, după care, strig la el că nu mai pot.
În vacarmul care anunța gura cea mare a peșterii și ecoul făcut de apa ce venea din sorburile adânci ale sifoanelor, abia m-a auzit. Cu lacrimi în ochi, imi spune că renunță. Apa devenise prea mare, eram uzi până la brâu, camera mea era ridicată la nivelul pieptului, iar bocancii noștri se afundau și mai mult în nisipul fin, strălucitor, cu cristale  de mică.
Ne întoarcem și o recuperăm pe soție de pe un mal, trecem iar prin apa canalului și urcăm pe drum sub privirile unei fetițe blonde care ne dă binețe, într-un mod dezarmant de natural. Așa sunt oamenii aceștia, naturali, frumoși, onești și binevoitori.
Aflăm de la o femeie că dacă am fi întrebat-o pe ea, ne-ar fi dus pe o cărăruie, pe deal, și am fi privit spectacolul peșterii Șura Mare, de sus. Dar era târziu, eram după alt eșec, cu Fundătura Ponorului, și nu mai aveam chef de nimic.
Mă gândeam la  o cafea cu lapte, dar parcă mergea mai bine o bere. Oricum, o experiență. Nu poți ajunge la toate obiectivele pe care ți le propui, te mai mulțumești și cu faptul că ești în altă parte decât acasă sau la calculator.
P.S. BEREA A FOST BUNĂ ȘI RECE CA APA DE LA ȘURA MARE.






duminică, 5 octombrie 2014

Lacul Ighiel sau Iezer din Trascău


Iezerul Ighiel este singurul lac de baraj natural carstic din România. 
Asta înseamnă că, în urma unei alunecări de teren puternice, întâmplată pe un versant alcătuit din calcare jurasice si fliș( roci sedimentare cutate), apele pârâului Ighiel( numit aici Iezer sau Iezăr) au fost barate, îar în spatele valului de alunecare s-a format lacul acesta spectaculos și unic.

Minunea carsto-lacustră a Munților Trascăului,  este situată la altitudinea de 925 metri, are o suprafață de aproximativ 5,5 ha și o adâncime de 8,5-9 metri, fiind încadrată de munți cu altitudini de până la 1300 de metri. A fost declarat rezervație complexă, împreună cu pădurea tampon din jur în anul 1969.

Peisajul te copleșește imediat ce ai dat ultima curbă a drumului forestier ce urcă aici. Vezi prima dată culoarea turcoaz- verde a apei, generată de patul de calcare pe care este așezat, apoi urmărești linia malului, tivită cu păduri de fag, molid și pin. În cele din urmă, cuprinzi și liniștea patriarhală a zonei, într-o emoție puternică pentru care merită să faci orice efort și care, vă asigur, dă dependență. Dependență de frumos și de natură.

Iezerul Ighiel, care apare pe hărți și ca lacul  carstic Ighiu, este situat în zona unui platou calcaros cu numeroase doline, care se cer explorate cu pasul și bățul, numit Ciumerna, un punct de plecare în drumeții spre Peștera Bisericuța( sub vârful Brăieșului), spre valea Găldiței și spre cabana din minunatele chei Întregalde( un articol AICI), asta după vreo trei ore de mers.


Drumul forestier de care pomeneam mai sus, începe în satul Ighiel și are în total 12 kilometri. Este pietruit pe câteva porțiuni, cu multe hârtoape așa că atenție la pragurile mașinii. Nouă ne-a luat vreo 45 de minute să îl parcurgem, dar recomand, iubitorilor de drumeții să-l facă pe jos sau de ce nu, cu bicicleta, dacă vă ține...șaua. Peisajul, pădurea, pârâul cristalin, copacii pe lângă care pare că a trecut Mister Strâmbă- Lemne, ciupercile comestibile și liniștea sunt tot atâtea motive să mergi vreo două ore perpedes.


Iezerul este cel mai întins lac natural din Apuseni, motiv pentru care în anii '70 a fost construită o casă de vânătoare și un debarcader, ce aparțin de regia pădurilor. Tot de aici obțineți și avizul de a pescui păstrăvii mari care, în zilele de vară, urcă până la suprafață. Se vede și în fotografii și în filmuleț.
Până la Ighiel drumul este asfaltat, iar traseul este următorul: Alba Iulia( drumul spre Zlatna)- Șard- Ighiu- Ighiel.
Coordonate GPS: 46/10/50 N 23/29/00 E
Filmulețul de 50'' este încărcat pe youtube- AICI




Forest Adventure Germany

O experiență inedită am trăit într-un mic parc din sudul extrem al Bermaniei, la Fussen. Un habitat împădurit cu traseele aflate la înălțime...