sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Ghidul Mănăstirilor Catolice din România

As dori să vă anunț, cu mare bucurie, că după mai bine de doi ani și jumătate de muncă, am reușit să editez și să tipăresc Ghidul Mănăstirilor Catolice, la o editură din Bacău. Un ghid complet de 243 de pagini al tuturor organizațiilor monastice din țară.
Din păcate, nicio editură catolică nu a dorit sau nu a mai dorit să publice acest necesar, spun eu, demers, care are la bază nevoia de popularizare a tuturor congregatiilor și mănăstirilor de pe teritoriul României.

Multumesc foarte mult Parintelui Daniel care a incurajat până la un punct realizarea acestui ghid, si care mi-a permis ca în numele domniei sale, să trimit mailul în care ceream date despre mănăstire sau casa sau congregație.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor superiorilor care au înțeles imediat să participe cu informații oficiale la alcătuirea bazei de date pentru ghid.

Dacă nu găsiti ghidul in librăriile catolice sau  în cele care au și carte crestină, eu vă pot trimite un exemplar sau doua( poate si mai multe!) contra cost, prin poștă cu valoare ramburs.

Cartea va apărea cel mai probabil săptămâna viitoare.
Mai jos este Argumentul si cuprinsul lucrării.

ARGUMENT

,, Ce s-ar întâmpla cu lumea, dacă n-ar fi călugării?”
                                                                                                Fericita Angela de Foligno

Unii ar  putea spune că este o întreprindere riscantă, într-o țară în care catolicii, în general, dețin puțin peste 5 % din populația totală. Dar nevoia de cunoaștere, și de ce nu de popularizare, în rândul celor ce își propun mici pelerinaje către mănăstirile noastre, dorința de a împărtăși cu alții experiențe spirituale sau de reculegere, au reprezentat tot atâtea motive pentru a scrie acest ghid.
Am plecat de la ideea unei edituri bucureștene, care propune credincioșilor ortodocși un ghid al sutelor de mănăstiri răspândite pe plaiurile românești.
De ce nu am avea și noi un ghid al mănăstirilor catolice?
Prima problemă pe care am întâmpinat-o a fost aceea legată de structura internă a celor două biserici catolice prezente la noi, care au în subordine o multitudine de mănăstiri,  case, congregații sau comunități.
Un preot îmi scria că în nomenclatorul cultelor din România, nu există un termen pentru ,,casă de formare” astfel că acestea nu se pot numi decât mănăstiri, dar organizarea acesteia și activitățile desfășurate acolo au puține lucruri în comun cu ideea de mănăstire. Și așa ajungem să ne înpotmolim în definirea a ceea ce numim ,,mănăstire”, în sens catolic.
În conștiința comunităților catolice, orice casă în care activează persoanele consacrate este numită mănăstire, când de fapt  aproape sigura legătură cu viața monahală, în sens strict, este legată de așa numitele mănăstiri de ,,clauzură” , acolo unde măicuțele, în mod special, își dedică cea mai mare parte a timpului rugăciunilor.
Celelalate congregații aparținând diferitelor ordine călugărești au case, în care persoanele consacrate încearcă să ajute, în cât mai multe moduri cu putință, persoanele aflate în dificultate împlinindu-și astfel misiunea și afirmându-și carisma.
Consacră ore întregi  rugăciunilor, fac cateheze sau cursuri pentru copii preșcolari, elevi și chiar studenți, participă la slujbe, îngrijesc bolnavi sau oferă un cămin celor de pe străzi.
Una peste alta, este greu să definești termenii, rămânând ca în virtutea regulamentelor interne din aceste comunități să se includă sau nu casa sau institutul, în categoria mănăstirilor catolice.
Am încercat să identific toate mănăstirile catolice din țară, dar comunicarea dificilă cu anumite comunități, în special cu cele din centrul și vestul țării, a făcut ca unele dintre acestea să rămănă pe dinafară sau să fie trecute puține informații despre ele. Adresele de mail invalide și site-urile episcopiilor sau  ale unor parohii care nu sunt  în limba română, a făcut ca obținerea de  informații să se realizeze  pe alte căi și nu direct.
Pentru un catolic practicant, obișnuit să intre în contact cu biserica doar duminica și în zilele  de sărbătoare, navigarea prin hățisul de organizații, congregații, case și comunități catolice, a fost o mare provocare.
În schimb, mi-a oferit dimensiunea reală a structurilor bisericii catolice, structură și organizare pe care nu le bănuiești că s-ar afla în spatele părintelui de la biserica parohiei tale.
Cine ar bănui că în România, undeva în comuna Stânceni, vestită de altfel pentru apele sale minerale, se afla un schit catolic!?
Da, ați citit bine, un schit catolic al măicuțelor carmelitane de rit bizantin, unde o extrem de energică superioară- Maica Eliana- luptă pe toate căile spirituale pentru unitatea bisericii. Sau că în mijlocul aglomeratului București, Părinții Augustinieni Asupționiști, au creat un centru de întâlniri creștine, de înaltă ținută intelectuală, având ca sprijin un spațiu cultural oferit de Biblioteca bizantină, întemeiată de aceeași congregație.
Și aceste enumerări ar putea continua, cu surprinzătoarea( pentru mine!) organizare a bisericii greco-catolice, despre care 99% dintre români nici măcar nu au auzit, biserică care are o serie de mănăstiri în Ardeal, adevărate centre de spiritualitate românească, de sorginte transilvană. Ca să nu mai vorbesc despre Sora Ionela, care în beciurile securității a pus bazele unei congregații,  și care se luptă și acum cu o administrație ostilă, la casa pentru copii în dificultate de la Odorheiu Secuiesc.
Munca la acest ghid a presupus un efort uriaș, concretizat în contactarea tuturor congregațiilor, consultarea unor resurse virtuale și bibliografice vaste, dar din păcate insuficient structurate. Pentru comunitățile din zona Bacăului și a Moldovei a fost recomandată și necesară și o documentare la fața locului.
Nu am dorit să trec pur și simplu în revistă mănăstirile, ci am încercat să ofer date utile despre istoria mănăstrii sau institutului, localizare și căi de acces( inclusiv GPS), sau date despre congregația din care fac parte călugării și surorile.
Îmi exprim speranța că acest ghid va fi o călăuză discretă și utilă pentru pelerinul catolic- și nu numai- și de asemenea va fi perdeaua ridicată de pe necunoașterea muncii și dăruirii, uneori până la sacrificiu, a miilor de viețuitori monastici catolici.

Cuprins

Argument
Biserica Romano- Catolică
Arhiepiscopia Romano-Catolică București
Mun. București
Mănăstirea Sfinții Petru și Andrei
Mănăstirea Sfânta Familie
Jud. Ilfov
Mănăstirea Sfânta Agnes
Mănăstirea Părinți Carmelitani Desculți Snagov
Jud. Prahova
Mănăstirea Augustiniană Câmpina( de clauzură)
Jud. Brașov
Mănăstirea Timișul de Sus
Jud. Argeș
Mănăstirea Sfântul Eugen
Alte organizții monastice
Mun. București
Casa Sfântul Marcellin Campagnat
Casa Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret
Casa Surorilor Pauline
Centrul de Spiritualitate FCJ
Casa Surorile Franciscane ale Sfintei Inimi
Jud. Prahova
Casa Speranței
Casa Micile Slujitoare ale Inimii lui Isus pentru Bolnavii Săraci
Jud. Dâmbovița
Casa Miani-Padri Somaschi
Jud. Ilfov
Institul Surorilor Misionare Catehetice  ale Sfintei Inimi a lui Isus
Centrul de Tineret- Oratoriul Sfântul Leonardo Murialdo
Jud. Argeș
Școala Sfântul Iacob
Jud. Brăila
Casa de copii Sfânta Clara
Jud. Dolj
Casa della Speranza
Jud. Constanța
            Casa Santa Maria della Grazie
            Casa Surorilor Capuccine ale  Maicii Francesca Rubatto

Episcopia Romano-Catolică Iași
Jud. Bacău
Ordinul Fraților Minori Conventuali, Conventul Sfântul Iosif, Soțul Preacuratei Fecioare Maria
Ordinul Fraților Capucini, Custodia Fericitul Ieremia din România
Mănăstirea Sfânta Monica
Mănăstirea Benedictină Măgura/ Casa Sfânta Față
Mănăstirea Sfântul Carol Borromeu
Mănăstirea Casa Sfânta Maria
Mănăstirea Carmelitană Luncani
Mănăstirea Carmelitană Sfântul Iosif
Mănăstirea Sfânta Cruce
Jud. Neamț
Mănăstirea Sfânta Maria a Îngerilor
Mănăstirea Benedictină Maica Unității
Mănăstirea Sfântul Iosif
Jud. Iași
Mănăstirea La Salle
Mănăstirea Don Orione
Mănăstirea Sfânta Rita
Mănăstirea Cavanis
Alte organizații monastice
Jud. Suceava
Conventul Regina Sfântului Rozariu Cacica
Casa Surorilor Dominicane Siret
Jud. Bacău
Instituitul Diecezan Slujitoarele lui Cristos Marele Preot/Mănăstirea Buna Vestire
Institutul Maria Bambina
Casa Sfântul Iosif
Casa Buna Vestire- Fundația Victorine Le Dieu
Casa de copii Maria Montini Lavezzari
Centrul pentru tineret Don Bosco
Grădinița Roza Venerini
Centrul Don Calabria
Casa Conventuală- Grădinița Sfântul Paul
Casa Anna Maria Adorni
Jud. Iași
Casa Domus Mariae
            Casa Providenței
Grădinița Suroile Providenței
Casa Misionarelor Pătimirii Butea
Casa- Grădinița Sfântul Nicolae
Casa Notre Dame de Sion
Fundația  Frații Carității
Jud. Neamț
Casa de Formare a Misionarilor Verbiți/ Mănăstirea Ss. Ciril și Metodiu
Centrul Sfântul Leonardo Murialdo
Casa Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
Centrul Social Sfântul Anton de Padova
Casa Slujitoarele Săracilor
Orfelinatul Buna Vestire- Fundația Teodora Campostrini
Casa Maica Speranța
Casa Fiicele Sfintelor Inimi
Casa Arnold Janssen
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Jud. Bihor
            Abația Sfântul  Ștefan
            Mănăstirea Surorilor Milostive ale Sfintei Cruci Șinteu
Alte organizații monastice
Jud. Bihor
             Comunitatea Surorilor Vincentine
Episcopia Romano-Catolică Timișoara
Jud. Timiș
            Mănăstirea Călugărilor Salvatorieni
            Mănăstirea Fiicele Sfântului Francisc de Asissi
            Mănăstirea Notre Dame
Jud. Caraș-Severin
Mănăstirea Franciscană Caransebeș
Jud. Arad
             Mănăstirea Maria Radna
             Mănăstirea Franciscana Minorită Arad
Episcopia Romano-Catolică Satu Mare
Jud. Maramureș
            Mănăstirea Lauretană
Jud. Satu Mare
            Mănăstirea Franciscană Căpleni
Alte organizații monastice
Jud. Satu Mare
            Centrul de zi al Surorilor Piariste
Casa Bucuriei/ Funtația Sacro Cuore
Casa Surorilor Misionare Inima lui Isus (Hiltrup)
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia
Jud. Mureș
            Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș
Jud. Harghita
            Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc
            Mănăstirea  Clariselor Csíksomlyó Ágacskája (de caluzură)
            Mănăstirea Franciscană Lăzarea
Jud. Hunedoara
            Mănăstirea Franciscană Deva
Alte organizații monastice
Jud. Cluj
Centrul de Spiritualitate Manresa
Casa Sfântului Duh
Jud. Harghita
            Casa de Studii Piariste
            Casa Surorilor Ajutătoare ale Sufletelor din Purgator
Casa Surorilor de Mallersdorf
Jud. Covasna
            Casa Surorile Sfântului Francisc de Assisi Îngrijitoare ale Bolnavilor

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș
Jud. Harghita
Schitul Sfânta Cruce
Alte organizații monastice
Jud. Harghita
Casa Sfântul Iosif
Jud. Sibiu
            Grădinița Grădina Mariei
Eparhia de Oradea
Jud. Sălaj
            Mănăstirea Preasfânta Inimă a lui Isus
Jud. Bihor
            Mănăstirea Franciscană Adormirea Maicii Domnului, Conventul Sfânta Maria
Alte organizații monastice
Jud. Bihor
            Fundația Căminul Francesco
            Casa Margherita
Eparhia de Cluj-Gherla
Jud. Cluj
            Mănăstirea OSBM Cluj Napoca
Mănăstirea Sfânta Cruce Mintiu Gherlii
Mănăstirea Sfântul Anton de Padova Gherla
Mănăstirea Maicii Domnului
            Mănăstirea Sfânta Macrina
            Mănăstirea Buna Vestire
Jud. Bistrița Năsăud
            Mănăstirea Coborârea Sfântului Spirit Molișeț
Alte organizații monastice
            Casa Surorilor Sfântului Iosif al Apariției
Eparhia de  Lugoj
Jud. Timiș
            Mănăstirea Preasfânta Treime
            Mănăstirea Nașterea Sfintei Fecioare Maria
Eparhia de Maramureș
Jud. Maramureș
            Mănăstirea Sfânta Maria
            Mănăstirea Buna Vestire
            Mănăstirea Maica Îndurerată
Jud. Satu Mare
            Mănăstirea Sfinții Arh. Mihail și Gavril Prilog
Alte organizații monastice
            Casa Familială a Surorilor Benedictine Sighet
Institutele seculare
Institutul Sfânta Tereza a Pruncului Isus
Mişcarea Schönstatt- Institutul Surorilor Mariane

Ordinul Franciscan Secular- Terțiarii Franciscani

Ordinul Greco-Catolic Terțiar Bazilian
 

vineri, 14 noiembrie 2014

Lacul Vida - un tablou plin de culori



 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp
Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967


Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.
 

marți, 4 noiembrie 2014

Sarmizegetusa Regia- un monument UNESCO renăscut


Vacanța sau circuitul perfect în zona Orăștie- Hațeg, trebuie să includă musai și vizitarea cetăților dacice din zona Șureanului. De fapt, primul lucru la care te gândești când stabilești o zonă spectaculoasă ca cea de la poalele Șureanului, este turul cetăților incluse de UNESCO în patrimoniul mondial al umanității. Asta pentru că noi, românașii pierduți de ocazie pe aceste plaiuri mioritice, nu știm, sau dacă am auzit, nu înțelegem ce este cu acest patrimoniu mondial și cu ce se ocupă el, este altă problemă.




Ideea principală are legătură cu cea mai mare, mai frumoasă și mai misterioasă cetate dacică, dintre toate cele care au alcătuit sistemul de fortificații montane din perioada lui Decebal.
Asta este SARMIZEGETUSA REGIA( da, cu ,,z" nu cu ,,s").

O creație antică unică, situată la aproximativ18 kilometri de municipiul Orăștie, deci la doi pași de autostrada Sibiu-Arad, în zona de nord-vest a Munților Șureanu. Poate fi și acesta un argument de viitor, pentru un aflux mai mare de turiști și mai ales de elevi, pe un drum, sper, cât mai curând, asfaltat și complet amenajat.

Din satul Costești (o altă cetate din cele șase declarate monumente UNESCO) drumul urcă lin, este pietruit și destul de bine întreținut, către Grădiștea de Munte. Satul are o poziție pitorească pe valea pârului cu același nume, desprins parcă din poveștile cu strămoșii noștri de la începutul veacurilor.

La câțiva kilometri, după ieșirea din sat, dai peste două mici serpentine și în cele din urmă ajungi pe un platouaș cau fel de terasă naturală a pârâului Grădiștei, unde găsești două căsuțe de lemn, de unde cumperi bilete pentru vizitarea cetății, și unde stau permanent doi jandarmi. De, se cam fură și se cam sapă în zonă în mod fraudulos, după kosoni( bănuții dacici) și brățări de aur-neprețuite- cu capete de șarpe.

Alege turul mic, adică mai de-a dreptul, și bucură-te de arborii seculari și de aerul tare al istoriei noastre pure și adevărate, neamestecate cu romani. După ce vezi o porțiune conservată din vechiul drum pavat cu plăci de calcar, zărești printre arbori imaginea atât de comună și de ciudată a sanctuarului cu cadran solar.

,,Soarele de andezit" sau Templul mare circular, din centrul așezării, este punctul principal de atracție, atât prin așezarea menhirelor de andezit cât, mai ales, prin misterul legat de  necunoașterea zeităților sau zeității pentru care fusese construit.

Așa că nici ritualurile care se practicau aici nu sunt foarte bine cunoscute, dar  zona reprezintă clar centrul credinței dacice. Asta pentru că în 106 d. Ch. romanii nu au vrut să mai rămână nimic din fortăreața și amintirea regelui de la nord de Dunăre, care le-a pătat onoarea de superînvingători ai lumii cunoscute până atunci. Asta îmi amintește întotdeauna de soarta cetății mediteraneene Cartagina, a lui Hanibal, din care chiar n-a rămas nimic!

În zona sacră, poziționată în mod natural în mijlocul marii așezări, se mai află Templul de andezit, din care nu s-a păstrat mare lucru și care a avut o fază de construcție mai veche, cu lespezi din calcar. Undeva la marginea uneia din terasele artificiale de pământ care susțineau construcțiile religioase, se mai află Templul de calcar și care este cea mai veche datând, probabil, din timpul regelui Burebista.

În rest, feriți-vă în zilele calde și însorite de vară, de viperele care vegetează pe pietre, beți apă din izvorul minunat de la intrarea în poiană și felicitați-vă că sunteți printre puținii români care au gustat cu ochii, din minunea dacică lăsată moștenire de Marele Decebal, în ciuda tuturor veacurilor care au trecut peste ziduri și peste popor de la începutul lumii și până astăzi.













Opening Gala Concert EUROPAfest 31 - JAZZ AT THE PALACE

  Opening Gala Concert EUROPAfest 31 JAZZ AT THE PALACE București, 5 iulie, Sala Auditorium, Palatul Regal     Pe 5 iulie jmEvents t...