miercuri, 6 iulie 2022

Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

Mănăstirea Sihăstria Putnei se află la aproximativ trei kilometri de Mănăstirea Putna, într-o microdepresiune formată între Obcinele Putnei, sub dealul Sihăstriei. Această mănăstire de călugări a fost întemeiată în timpul domniei marelui Ștefan cel Mare. Prima atestare documentară este din anul 1466, anul în care începe construcția efectivă a mănăstirii Putna.

Un filmuleț plăcut făcut la cele trei izvoare-AICI

Un filmuleț făcut de Rusalii în 2020- AICI

          Spre jumătatea secolului al XVIII lea, mica sihăstrie se dezvoltă sub îndrumrea egumenului Sila (1753-1781), care ridică biserica de piatră în 1758, biserică frumoasă situată pe o terasă înaltă de pe stânga râului Putna, sfințită de Episcopul de Rădăuți Dosoftei Herescu. Anii de sub ocupația habsburgică (din 1775) nu mai sunt atât de înfloritori, însă dintre egumenii care au ținut cu orice preț ca obștea de călugări de aici să nu moară, se numără Cuviosul Natan, ultimul stareț oficial al mănăstirii și Cuviosul ieroschimonah Paisie, care conduce obștea până al închiderea așezământului din ordin împărătesc.

          Călugării de aici sunt transferați la mănăstirea Putna cu tot cu obiectele de cult, ieroschimonahul Paisie rămâne pustnic aici până la moartea sa în 1790. Urmează două sute de ani de uitare, până în aprilie 1990, când viața monahală din Sihăstria Putnei reînvie. Se spune că la reluarea lucrărilor de refacere, printre ruine s-au găsit osemintele mirosind a mir ale celor trei călugări, Sila, Natan și Paisie, care patronează spiritual mănăstirea și al căror nume  se răgăsește în dreptul celor trei izvoare curate din zonă,  iar raclele cu moaștele lor se găsesc în biserica veche.Astăzi, găsiți aici un lăcaș religios complet (devenită mănăstire în 2005, evoluând de la statutul de schit), cu trei biserici, care a suferit mult timp din cauză că era pusă în umbra marii Putne.
         
Devenit un adevărat loc de pelerinaj în ultimii ani, pentru cei ce nu caută nepărat măreţia și valoarea istorică a locurilor, Sihăstria Putnei are în biserica ,,veche"( construcția ei a început odată cu libertatea noastră în 1990 și a fost amplasată pe vechea locație din secolul al XVIII lea) o icoană  făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care aduce mângâiere spirituală celor ce o adoră și celor ce se roagă la ea, situată în stânga naosului. Bisericuța din piatră situată lângă chiliile călugărilor poartă numele de Biserica Bunavestire.

          O biserică mare, numită Biserica Izvorul Tămăduirii, a fost ridicată lângă cea de piatră care devenise neîncăpătoare. Aceasta a fost gândită de la punerea pietrei de temelie, să fie principala biserică a mănăstirii, unde se oficiază slujbe, construcția ei efectivă începând în 2002. Biserica are ca hramuri „Izvorul Tămăduirii" (vineri în Săptămâna Luminată) şi „Sfântul Serafim din Sarov" (2 ianuarie şi 19 iulie).

Pisania de la intrarea în sfântul locaș sună astfel: ,, Cu bunăvoința Tatălui, cu împreună lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această sfântă biserică între anii 2002-2017, în cinstea și pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu- Izvorul Tămăduirii - și a Sfântului Serafim din Sarov. S-au ostenit cu această lucrare obștea mănăstirii Sihăstria Putnei, sub povățuirea părintelui stareț arhimandrit Nectarie Clinci dimpreună cu binecredincioșii creștini, fii duhovnicești ai mănăstirii. Pictura bisericii a fost realizată spre îndemn la rugăciune de către pictorii Liviu Dumbravă și colaboratorii săi- Constantin Buraciuc și Adrian Barnat și ucenicii lor. Sfințirea acestui sfânt locaș a avut loc în anul măntuirii 2017, luna august, ziua 27 prin chemarea Duhului atotsfințitor de către un sobor arhieresc și preoțesc, avându-l în frunte pe Înalt Preasfințiutul PărinteTeofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și pe Înalt Presfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Pomenește Doamne în Împărăția Ta cea veșnică pe cei ce iubesc podoaba casei Tale”

          Obștea mănăstirii a înființat numeroase ateliere de croitorie, tâmplărie, pictură bisericească, și pe icoane de lemn și administrează și un cămin de bătrâni, două pensiuni și un arhondaric. Este mânăstire de călugări cu un număr de viețuitori care variază în jurul cifrei de 40, iar hramul este Buna Vestire (25 martie). Coordonate GPS: 47/50/53.31 N; 25/33/56.46. E


duminică, 3 iulie 2022

Parada cailor și atelajelor Gura Putnei 2022

Un filmuleț de la parada cailor și caleștilor, să le zic așa, de pe imașul uriaș de la capătul satului Gura Putnei-Karlsberg. Eveniment anual prilejuit de zilele comunei Putna, de 2-3 iulie, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Mulți cai, cum altfel decât frumoși, atelaje interesante și o lume pestriță, pestriță... O altă lume, cea a crescătorilor și samsarilor și a multor ,,gură cască” ( ca mine!) surprinsă bine, zic eu, în cele peste 2 minute de film. Ca o sugestie, încercați doar să ascultați, fără să priviți. Altă lume... Vă pupă proful Irașcu!


sâmbătă, 2 iulie 2022

Parada portului popular Putna 2022

Parada portului popular de la intrarea în Putna, surprinsă la 7.20 dimineața, în drum spre mănăstire. Alaiul frumos de oameni îmbrăcați în costume tradiționale se îndrepta către Putna, la sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, care are loc pe 2 iulie și coincide cu serbările anuale ale comunei.

vineri, 17 iunie 2022

Cum dispare lacul Ciad

Lacul Ciad a fost un fel de mare interioară pentru zona de la sud de Sahara, numită Sahel. Azi au rămas câteva bălți salmastre, triste și aglomerate de vegetație și alge. O situație de tip dezastru ecologic care afectează milioane de locuitori din 4 țări. În toate sunt conflicte cumplite, unde hrana și apa joacă un rol important: Nigeria, Niger, Camerun și Ciad. Gânditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 12 iunie 2022

Ursulețí la gunoi în Balvanyos

Ursuleți la Băile Balvanyos. Primăvara târziu și vara este un ritual venirea la gunoiul securizat din mica stațiune. Vin cu mama lor mânați de mirosurile de acolo, și trebuie să știți că urșii adulți reușesc pe o laterală să sară dincolo! Enjoy pentru noi și trist pentru ei. Invadatorii suntem noi!

marți, 7 iunie 2022

Satul Muscel, liniște nesfârșită

Lângă Moroieni, în capătul nordic al judeţului Dâmboviţa, pe cumpăna de ape ce desparte apele Ialomiţei de cele ale afluentului său Prahova, se află un sat desprins parcă din peisajele şviţeriene

luni, 30 mai 2022

Natura germană diversificată și încântătoare


Ce tip de iubitor de natură sunteți?

Un filmuleț despre cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze- AICI

Izvoarele Dunării. Filmuleț de pe canalul meu de youtube în Munții Pădurea Negră: AICI

De la pădurile de munte întinse printre lacuri, pârâuri și râuri - în Germania vă așteaptă peisaje panoramice superbe. Visați cu ochii deschiși într-o barcă pe malul lacului sau vă distrați într-o canoe rapidă pe o apă agitată? Fie că sunteți un adept al esteticului sau un aventurier, că nu înotați sau sunteți un iubitor de apă - aici veți găsi un peisaj care se potrivește dorințelor dvs.

Hoinărind prin păduri și pe pajiști
Există ceva mai frumos decât a asculta ciripitul plăcut al păsărilor și a respira aerul proaspăt al pădurii? A vă plimba prin păduri și pa pajiști în timp ce natura vă îmbrățișează cu blândețe? Pădurile germane sunt atât de diverse: de la zona forestieră, la o mie de lacuri din jurul lui Müritz, până la versanții și cheile forestiere din zona Schwäbische Alb.

Pădurarul
Locul de muncă al Sandrei Wendt se întinde pe până la 7.500 de hectare, cât ocupă Parcul Național Hainich. Ea este pădurar și spune: „Este o fericire să te bucuri de pădure pe tot parcursul anului”. Parcul Național Hainich este penultimul ca mărime din Germania, iar specificul acestuia constă în faptul că este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO ca una dintre cele mai mari suprafețe de pădure de foioase din Germania și ca parte a vechii Păduri de fagi.

Relaxare și activități pe apă
Fie că vă petreceți dimineața mergând cu caiacul pe lacul Müritz sau vă plimbați de-a lungul râului Lahn, în drumul său către Rin – experiența va fi de neuitat. Râurile și lacurile se găsesc în toată Germania: de la mlaștinile și pădurile Elbei, prin Spreewald cu peisajele sale magice, până la zona Lacului Mecklenburg și panoramele montane ale Lacurilor Bavareze.

Ghidul din “pădurea de apă”
Yvonne Huber îmbrăcată în costum tradițional merge cu o canoe prin rețeaua fluvială a Spreewald și le arată oaspeților săi frumusețile rezervației, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Navigarea necesită forță și abilitate, iar Yvonne posedă mult mai mult decât atât: o iubire pentru natură și cunoștințe despre tot ce se întâmplă pe apă.


Cu mintea limpede
Bucurați-vă de natură fără a lăsa urme. Drumețiile și canotajul protejează mediul. Seara, relaxați-vă cu conștiința curată într-o unitate de cazare sustenabilă și ecologic construită. Există multe oportunități pentru o vacanță responsabilă în Germania.

Izvoarele Dunării. Filmat personal în Munții Pădurea Negră:
https://www.youtube.com/watch?v=dhXxAjYXvUM&list=PLCKvxXgYMvgY0foxIZd8AfoO-o28HVKaH&index=7


Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...