miercuri, 6 iulie 2022

Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

Mănăstirea Sihăstria Putnei se află la aproximativ trei kilometri de Mănăstirea Putna, într-o microdepresiune formată între Obcinele Putnei, sub dealul Sihăstriei. Această mănăstire de călugări a fost întemeiată în timpul domniei marelui Ștefan cel Mare. Prima atestare documentară este din anul 1466, anul în care începe construcția efectivă a mănăstirii Putna.

Un filmuleț plăcut făcut la cele trei izvoare-AICI

Un filmuleț făcut de Rusalii în 2020- AICI

          Spre jumătatea secolului al XVIII lea, mica sihăstrie se dezvoltă sub îndrumrea egumenului Sila (1753-1781), care ridică biserica de piatră în 1758, biserică frumoasă situată pe o terasă înaltă de pe stânga râului Putna, sfințită de Episcopul de Rădăuți Dosoftei Herescu. Anii de sub ocupația habsburgică (din 1775) nu mai sunt atât de înfloritori, însă dintre egumenii care au ținut cu orice preț ca obștea de călugări de aici să nu moară, se numără Cuviosul Natan, ultimul stareț oficial al mănăstirii și Cuviosul ieroschimonah Paisie, care conduce obștea până al închiderea așezământului din ordin împărătesc.

          Călugării de aici sunt transferați la mănăstirea Putna cu tot cu obiectele de cult, ieroschimonahul Paisie rămâne pustnic aici până la moartea sa în 1790. Urmează două sute de ani de uitare, până în aprilie 1990, când viața monahală din Sihăstria Putnei reînvie. Se spune că la reluarea lucrărilor de refacere, printre ruine s-au găsit osemintele mirosind a mir ale celor trei călugări, Sila, Natan și Paisie, care patronează spiritual mănăstirea și al căror nume  se răgăsește în dreptul celor trei izvoare curate din zonă,  iar raclele cu moaștele lor se găsesc în biserica veche.Astăzi, găsiți aici un lăcaș religios complet (devenită mănăstire în 2005, evoluând de la statutul de schit), cu trei biserici, care a suferit mult timp din cauză că era pusă în umbra marii Putne.
         
Devenit un adevărat loc de pelerinaj în ultimii ani, pentru cei ce nu caută nepărat măreţia și valoarea istorică a locurilor, Sihăstria Putnei are în biserica ,,veche"( construcția ei a început odată cu libertatea noastră în 1990 și a fost amplasată pe vechea locație din secolul al XVIII lea) o icoană  făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care aduce mângâiere spirituală celor ce o adoră și celor ce se roagă la ea, situată în stânga naosului. Bisericuța din piatră situată lângă chiliile călugărilor poartă numele de Biserica Bunavestire.

          O biserică mare, numită Biserica Izvorul Tămăduirii, a fost ridicată lângă cea de piatră care devenise neîncăpătoare. Aceasta a fost gândită de la punerea pietrei de temelie, să fie principala biserică a mănăstirii, unde se oficiază slujbe, construcția ei efectivă începând în 2002. Biserica are ca hramuri „Izvorul Tămăduirii" (vineri în Săptămâna Luminată) şi „Sfântul Serafim din Sarov" (2 ianuarie şi 19 iulie).

Pisania de la intrarea în sfântul locaș sună astfel: ,, Cu bunăvoința Tatălui, cu împreună lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această sfântă biserică între anii 2002-2017, în cinstea și pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu- Izvorul Tămăduirii - și a Sfântului Serafim din Sarov. S-au ostenit cu această lucrare obștea mănăstirii Sihăstria Putnei, sub povățuirea părintelui stareț arhimandrit Nectarie Clinci dimpreună cu binecredincioșii creștini, fii duhovnicești ai mănăstirii. Pictura bisericii a fost realizată spre îndemn la rugăciune de către pictorii Liviu Dumbravă și colaboratorii săi- Constantin Buraciuc și Adrian Barnat și ucenicii lor. Sfințirea acestui sfânt locaș a avut loc în anul măntuirii 2017, luna august, ziua 27 prin chemarea Duhului atotsfințitor de către un sobor arhieresc și preoțesc, avându-l în frunte pe Înalt Preasfințiutul PărinteTeofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și pe Înalt Presfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Pomenește Doamne în Împărăția Ta cea veșnică pe cei ce iubesc podoaba casei Tale”

          Obștea mănăstirii a înființat numeroase ateliere de croitorie, tâmplărie, pictură bisericească, și pe icoane de lemn și administrează și un cămin de bătrâni, două pensiuni și un arhondaric. Este mânăstire de călugări cu un număr de viețuitori care variază în jurul cifrei de 40, iar hramul este Buna Vestire (25 martie). Coordonate GPS: 47/50/53.31 N; 25/33/56.46. E


Niciun comentariu:

Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...