PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Moscheea (Geamia) Gazi Ali Paşa- Babadag


semiluna musulmană, simbolul Islamului

o curte interioara îngrijită

intrarea în moschee

minaretul( 23 m, sec.XVII) de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciunea de dimineață și  la cea de seară

Se spunea, de multe ori, în ghidurile turistice comuniste că acest oraș mai poartă supranumele de ,,Sinaia Dobrogei'', datorită dealurilor lungi și spectaculoase și pădurilor de stejar ce îl înconjoară.
Daţi-mi voie să mă îndoiesc de faptul că numai cadrul natural este de ajuns, pentru că în acest ora
ș sunt aatât de multe de făcut în ceea ce privește infrastructura turistică, aşa că: … mai este mult până departe!


Singurele repere turistice sunt de natură sau, mai corect spus, de origine musulmană (minus limanul maritim), datorită rolului important pe care acest oraș l-a avut în perioadele de ocupaţie otomană (aproximativ 500 de ani, această provincie a apartinut marelui imperiu).


Aşadar, după un drum de coşmar pe un drum judetean de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă și Babadag, cum rar am văzut, ajung în orășelul acesta uitat parcă de lume, pe malul lacului cu acelasi nume, în care se varsă principalele râuri dobrogene, Teliţa și Taiţa.

Am dorit mult să văd una dintre cele mai vestite moschei/ geamii din România, Moscheea lui Ali Gazi Paşa, construită în secolul al XVII-lea cu bogate decoraţiuni din lemn în interior, decorațiuni pe care n-am putut să le ,,gust” pentru că era închis (și era într-o zi obişnuită din săptămână!).


Ali Gazi era un conducător de regiune și de oşti otomane, care a locuit aici în secolul al XVIII-lea, după ce reședință pașei este mutată de la Silistra(Cadrilater/Bulgaria de azi), pentru ca mişcările ţariştilor ruși de la nord de deltă să fie contracarate mai eficient. Astfel, după ani mulți petrecuți la fruntariile imperiului, temutul paşă îsi află sfârșitul în cetatea Babadagului, unde este și îngropat, în cavoul său monumental.

Lângă moschee se află și un izvor de apă (cişmeaua Kalaigi) unde pelerinii îşi spălau picioarele înainte de intrarea în locaşul de cult. În Babadag mai trăiesc vreo 50 de familii de turci, care nu mai au puterea financiară să întreţină și să renoveze geamia, astfel că în 1998 clădirea, casa imamului (liderul religios local) și cavoul paşei au fost restaurate de o fundatie cultural-religioasă din Turcia. Asta în condițiile în care statul român ar fi trebuit, sau este obligat, să se implice și apoi să popularizeze acest monument deosebit.

În apropiere se află și un muzeu etnografic cu obiecte orientale, dar nu l-am găsit sau nu l-am văzut pentru că, spre disperarea turiștilor și a mea implicit, nu este nici un indicator în centrul orasului, care să indice așa ceva!


Ideea unui ținut dobrogean unic, în care bunele relații dintre populațiile regiunii ( turci, tătari, ruși-lipoveni, ucraineni, bulgari, greci, armeni, evrei, aromâni) și conviețuirea religioasă între musulmani tradiționaliști, ortodocși -inclusiv cei de rit vechi, catolici, mozaici, neoprotestanți, poate începe de la refacerea tuturor locașurilor de rugăciune ale diferitelor culte de aici. Dar, cum , spuneam la început, mai este mult până departe!

Mai jos, drumul de cosmar de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă si Babadag!!!!

8 comentarii:

DUTA spunea...

Intradevar drum de cosmar, dar este ce vedea la Babadag.

Anonim spunea...

k, de acord ca au renovat turcii in Romania, dar .....daca ne gandim ca la noi acestia au libertate deplina de cult, iar daca un preot ortodox nu are ce cauta in reverenda in Istambul......

Viorel Iraşcu spunea...

Corect.Asta tine si de civilizatie.Pe de alta parte cred ca monumentele, chiar daca apartin altor culte sau minoritati, din moment ce se afla in Romania intra in patrimoniul cultural al tarii, astfel ca tara trebiue sa-si asume raspunderea pentru intretinerea lor.

Nicu spunea...

Am ocololit acest drum in vara lui 2009, chiar daca era un indicator ce spunea "Babadag 8 km". Numai cand am vazut inceputul din sat .. am preferat 24 km buni de sosea in loc de 8km dezastruosi.

Viorel Iraşcu spunea...

Bravo!
Dupa cum ai vazut eu n-am avut noroc.M-am ars atunci pentru ultima data.

veronica spunea...

Prost drum, chiar foarte prost, dar nu regret absolut deloc ca am mers pe el. Mi-a placut tare mult. Padurea, dealurile, turma de caprite...

mihaeladr spunea...

As vrea si eu sa ajung anul acesta pe acolo. Ziceti-mi ce traseu ati facut? Ati trecut cu bacul de la Braila la Macin? Sper sa se mai fi indreptat drumurile.

Viorel Iraşcu spunea...

@Mihaela- Se poate trece si pe la Galati si pe la Braila. Drumul pana la Isaccea este OK, dar de acolo spre Tulcea( fara a trece prin oras, ci pe o varianta spre manastirea Celik Dere- o minunatie!) si spre Babadag, drumul este reabilitat perfect( de hulita Dna Udrea prin programul REGIO).De la Babadag spre mare sunt vreo doua portiuni unde se lucreaza, asa ca: rabdare, praf si tutun.
Cu respect.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...