PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

luni, 7 iunie 2010

Bisericuţa lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi- monument UNESCO




Situată la doar doi kilometri de drumul naţional ce leagă oraşele Suceava de Rădăuţi( în sensul acesta de mers, pe stânga) şi lăsată, din păcate, în anonimat de cele din restul Bucovinei, acesta bisericuţă merită mult mai multă atenţie şi mult mai mult respect. O găsiți la capătul satului, sprijinind un decor tipic bucovinean cu păduri de fag și pășuni, peste care șuieră încă tulnicele răzeșilor lui Ștefan.Un asemenea peisaj am întalnit pe plaiurile Mitocului, la mânăstirea Dragomirna, recunoscută ca având cea mai mare turlă din Moldova de nord.
Bisericuța are hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci" și este singura din cele șase din Bucovina aflate în patrimoniul mondial UNESCO, care este ctitorită de Ștefan cel Mare.



Gândiţivă că în România aproape nimic nu rezistă vremurilor, istoriei şi ignoranţei aşa-ziselor autorităţi şi imaginaţivă că de peste 500 de ani (n.a.1487!) această ctitorie a lui Ştefan cel Mare stă stingheră și  micuță, dar cu pictura interioară intactă. Interesant este că în interior, pe pereții pronaosului, se poate vedea o pictură a lui Ștefan cel Mare, creație a  unui meșter zugrav grec, dar în care marele domnitor este înfățișat cu barbă...roșie.
 Păcat că interiorul nu ne-a fost accesibil, deși dacă aveți timp vă puteți interesa în sat la casele din jur sau la primărie.



O construcţie perfect dimensionată arhitectonic în micimea ei (ia vedeţi cum arată catedrala Mântuirii Neamului!; alte vremuri, alte nevoi), cu un plan în formă de trifoi(triconc) și cu pictură exterioară doar pe faţada vestică. Aici au fost descoperite câteva scene din ,,Judecata de Apoi", în timp ce  pe celelalte laturi a existat o friză de plăci ceramice unde, se pare, domina verdele şi violetul.
Violet de Pătrăuţi, ăsta da brand turistic!

A funcționat până pe la 1800 ca locaș de rugăciune pentru o mânăstire de călugărițe, an în care un ordin austriac-samavolnic- a interzis desfășurarea activităților monastice și aici dar și în multe locuri din Bucovina.
Exteriorul se pare că nu a fost pictat integral niciodată, deși după cum vedeți în fotografii s-au decopertat bucăți de tencuială sub care s-au descoperit fresce, pe fațada vestică, după cum spuneam.
Există discuții cu privire la perioda în care au fost pictate frescele exterioare, unele opinii vehiculând secolul al XV lea, altele secolul al XVI lea.
În interior veți admira pe lângă pictura cu Ștefan cel Mare cu barbă roșie, încă doua picturi interesante și anume ,,Cavalcada Sfântului Constantin" și  scena ,, Plângerii lui Iisus" situată în naos.

Un mic sondaj mi-a relevat un adevăr trist. Am întrebat niște elevi dacă știu despre această biserică sau despre cea din Arbore, ambele din patrimoniul mondial. Nimeni nu știe care sunt valorile culturale sau naturale adevărate ale României. Cele pe care ALȚII  ni le recunosc și cărora noi le dăm cu piciorul, deși sunt situate la doi pași de străzile noastre pline de oferte greco-austriece.
Devine astfel, o datorie de onoare ca blogger de nișă turistică să aduci la cunoștința oamenilor aceste frumuseți ascunse ale țării tale.

3 comentarii:

Vaca verde spunea...

super materialul, extraordinare locurile, deosebit monumentul! abia astept sa vina vacanta, sa ma intorc in bucobina - postul asta mi-a facut si mai mare dorul :)

multumesc!

Viorel Iraşcu spunea...

Multumesc pentru aprecieri.Si mie mi-e dor de Bucovina, dar pina in august cind mi-am programat o vizita la Putna, mai este.O vacanta placuta.

Saloane tatuaje spunea...

foarte frumos peisajul, si bisericuta aia parca uitata de lume "face toti banii" acolo...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...