luni, 23 mai 2011

Băile Chirui, departe de lumea dezlănţuită



Într-un decor montan, dominat de codrii deşi de brad şi molid, nu foarte departe de Miercurea Ciuc şi de păienjenişul drumurilor care străbat depresiunile carpatice, se află o micuţă aşa zisă staţiune de interes local, numită Băile Chirui. A fost nebunia de moment, de a face stânga de pe asfaltul negru pe sau spre un drum care părea să ducă nicăieri. Munții vulcanici ai Harghitei sigur mai au multe asemenea locuri tainice, unde roșul râurilor nu se datorează vreunei exploatări metalifere, ci feruginosului încastrat în rocile neozoice.


Cei cinci kilometri făcuţi timid și temător cu maşina, în plină iarnă, prin zăpada nu tocmai bătătorită, mi-au prilejuit visări şi nostalgii după pădurile de altădată, după codri nepătrunși de pasul omenesc. Am găsit aici un colţ de lume, spart de un luminiş în imensa pădure, cu câteva căsuţe de vacanţă aruncate pe dreapta unui pârâu înroşit de fierul apelor minerale. Asta este fosta mică tabără de copii de pe vremea comunismului. Mă întreb, câte generații de pionieri n-au considerat zona un fel de cazarmă, o închisoare ceaușistă, un loc unde se experimenta formarea Omului Nou, fără să vadă nebunia locului și fără să experimenteze ,,ațâțul" acela de a explora. Asta am simțit eu, o pornire nebună de cerceta fiecare colț al acestui imperiu de verdeață.


Izvoarele minerale cunoscute de la 1700, alimentează trei pârâiaşe ce coboară din măgurile vulcanice ale Munților Harghitei. Câteva iviri de lavă printre copaci te poartă către trecutul neogen al zonei, iar climatul blând de microdepresiune trata sau tratează(?!) bolile neurologice, reumatice sau digestive, cu carbonatul de calciu şi fier al acestor izvoare miraculoase. Măcar de-ar știi suferinzii de aceasta zonă sau cei ce vor doar să se linștească și guste din bucata asta de țară.


Fericiţi cei ce au o căsuţă aici, şi sper să nu fi comis o ingratitudine faţă de puţinii locuitori, dând idei unora care nu iubesc natura ci doar distracţia. Nu mi-e teamă însă, pentru că știu că cei ce mă citesc, apreciază ascunzișul unor asemenea plaiuri de poveste. Și mai știu că cei aleargă după cinci sau șase stele, nu se vor opri niciodată într-un astfel de loc.
Închei cu un citat aflat pe unul din panourile care însoţesc izvoarele, o iniţiativă lăudabilă a unor tineri din Odorhei:
,,Doar atunci când ultimul copac va fi fost doborât, când ultimul râu va fi fost otrăvit, când ultimul peşte va fi fost prins, atunci îţi vei da seama că banii nu pot fi mâncaţi,,

5 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Nu stiam ca exista o asemenea statiune, dupa cum nu cunosc, desigur, multe statiuni de interes local. E bine ca le aduci in atentie, Viorel!

Viorel Iraşcu spunea...

Sunt multe statiuni locale nesemnificative, dar aceasta are ceva special.Cred ca vara este nemaipomenit. Ma duce cu gandul la Siberia si la silvotundra ei.

Roxana spunea...

...trebuie sa ajungem si noi pe acolo...chiar esti un ghid!

Unknown spunea...

Minunata locatie...acum 29 de ani am petrecut 2 saptamani extraordinare in aceasta tabara.

Anonim spunea...

O locație de vis văzută de mine în urma cu 54 de ani ca elev în tabăra de vara. Copii din ziua de azi nu mai au ocazia trairii copilăriei alături de colegii lor în tabere școlare accesibile pentru toți

Cum a aratat piata de rent a car in timpul perioadei de pandemie?

Inca nu putem sa spunem ca a trecut situatia pandemica. De asemeni, suntem constienti ca poate veni oricand un nou val, iar in acest context...