duminică, 2 septembrie 2012

Mănăstirea Bogdana- Pantheonul Moldovei

Considerată, pe baza mărturiilor istorice, cea mai veche biserică de piatră din Moldova( construită între anii 1359-1364), Bogdana este demnă de o imagine mai bună în rândul turiștilor care dau năvală spre Putna.

Este considerată de mulți un adevărat ,,Pantheon" al Moldovei, aici fiind înmormântați primii domnitori ai micului regat de la est de Carpați.

În interiorul unde lumina nu reușește să lumineze fețele înnegrite ale sfinților de pe pereți, găsiți mormintele lui: Bogdan I Lațcu, Petru I Mușat, Roman I, Ștefan I, și ale lui Bogdan fratele domnitorului Alexandru cel Bun sau mama lui Ștefăniță.

Devenită, în timpul stăpânirii habsburgice simplă biserică parohială, are parte în timpul comuniștilor de un alt tratament( oricum mai ,,uman" decât ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Solca, care a devenit depozit de ...bere), astfel că în baza statutului de monument istoric ea este deschisă doar turiștilor, viața spirituală de aici încetând.

Asta până în 1991, an în care devine și monument intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru valoarea sa artistică și culturală și reintră în circuitul mânăstiresc.

Hramul bisericii este sărbătorit de Sfântul Ierarh Nicolae, iar din 2005 când a fost și sfințit, și  de Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuți, cu racla  cu moaștele sale făcătoare de minuni, sărbătorit la 1 iulie.

Biserica o găsiți pitită după un gard înalt de lemn chiar lângă trecerea de cale ferată din centrul orașului, coordonate GPS: 47/50/34.06N 25/55/4.04E. Cei 7 călugări, se ocupă de adminstrarea bisericii, a corpurilor de chilii și a paraclisului cu hramul sfântului de la Rădăuți.

Alte postări:
Cea mai veche biserică de lemn din Europa- Biserica Dragoș Vodă de la Putna
Biserica din Solca transformată în depozit de bere de comunști


8 comentarii:

Roxana spunea...

Chiar e frumoasa...noi am vazut-o noaptea...si era si slujba...e tare frumos la Radauti...

Matyas Mirel spunea...

Interesant articolul si frumoasa initiativa. Din informatiile mele (si cele de pe site-ul Comisiei Romaniei pentru UNESCO - www.cnr-unesco.ro) Manastirea Bogdana nu este in Patrimoniul Mondial UNESCO. Fara indoiala este un obiectiv major, sunt sigur ca este pe lista monumentelor istorice, dar nu este in UNESCO!

nickro spunea...

Nu stiam că este in Patrimoniul mondial UNESCO! Aveti vreun link oficial, cu lista manastirilor din Moldova, intrate in acest patrimoniu?

Viorel Iraşcu spunea...

@Roxana- ma bucur mult!
@Mirel si nickro-Ai dreptate, ca si Ghelinta din Covasna, ea a fost pe o lista a monumentelor de valoare culturala deosebita. Temporar, cred, ea nu se mai afla pe siteul cimec.ro.

Traveling Hawk spunea...

Statul de monument de valoare culturala (un fel de "national treasures") se poate retrage?!

Viorel Iraşcu spunea...

@Traveling- nu, nu se poate retrage, tot al ,,nostru " ramane. Am inteles ca evaluarile celor de la UNESCO, sunt periodice iar criteriile tin si de felul in care este adminstrat monumentul/obiectivul sau de investitiile in restaurarea picturilor-in acest caz. Informatia mea( si asta este si pentru Mirel) vine din Ghidul manastirilor din Romania, ed. Sofia, pag.161, 2011. Iar cea despre Ghelinta este culeasa la fata locului si se poate verifica in postarea mea despre acesta bisericuta.
Cu respect.

Unknown spunea...

Da, evaluarile sunt periodice, si statulul de patrimoniu Unesco se poate retrage (cum s-a intamplat de exemplu cu Dresda - Valea Elbei, care a fost exclusa in 2009). Totusi, Manastirea Bogdana nu apare pe nici o lista a Unesco (lista oficiala, lista de nominalizari, sau de obiective delistate), desi peste tot pe internet apare informatia ca ar fi parte din patrimoniu.
http://whc.unesco.org/en/list/598/multiple=1&unique_number=1728

Viorel Iraşcu spunea...

Multumesc de completari, Appolo. Respect.

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...