PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 24 februarie 2013

Mocanița- Zugul de pe valea Vaserului. Impresii și amintiri.

Într-o postare mai veche despre mocănițele din România, funcționale sau nu, puneam micul tren de pe valea Vaserului pe primele locuri, ca obiectiv cu potențial maxim.

Anul trecut prin august, în plină lună a concediilor, am ajuns în Vișeul de Sus, și de acolo la gara CFF( Căile Ferate Forestiere).
Pentru început și pentru cei ce nu au cunoștință despre  aceste trenuri, trebuie să știți că mocănițele sau ghezeșurile, sunt trenuri care merg pe șine cu distanță mică între ele( ecartament îngust), pentru a ușura astfel transportul lemnelor de pe munții. Dificultatea și energia reliefului din aceste zone, a obligat constructorii să recurgă la acest tip de ecartament.

Pentru cei ce doresc să ajungă aici și să se bucure de o călătorie cu trenul vechi, am să vă dau câteva sfaturi combinate cu experiențele trăite de mine și de familia mea.

Mergeți la gară până la 8.30 pentru că riscați să nu mai prindeți loc sau locuri în trenul supraaglomerat. Aici vin din toată Europa turisți atrași de minunea elvețianului care investit în renașterea CFF -ului.

Este probabil, sau sigur, cea mai profitabilă afacere feroviară din România.
Cei mai bine de 30 de kilometri de linie și trenulețele de călători sau de transport lemne aduc profituri bunicele.
Pentru o sută de lei de familie, ți se dau bilete de tren autentice și un pliant cu traseul și un scurt istoric al căilor ferate din zona Maramureșului estic.
Cei doi tineri frumoși, îmbrăcați în port tradițional și care te servesc cu pălincă, îi dau pe spate la propriu pe străinii dar și pe românii înstrăinați, din Italia sau Spania.

Trenul nu pleacă niciodată, în vârf de sezon, la ora stabilită, așa că înarmați-vă cu răbdare.
După primul moment de bucurie și după ce te-ai așezat pe băncuțele incomode, înguste și tari, timpul începe să treacă mult prea încet.

Cu greu, trenul se urnește din gara plină ochi de mașini, traversează depoul unde zărești câteva drezine care sunt alcătuite din caroserii de camioane vechi Tatra, Jiguli sovietice sau TV-uri comuniste.

Acestea sunt, orice am zice, niște apariții ciudate în peisajul dominat de munți, păduri și ape.

Sunt folosite de localnicii uitați pe coclaurii dinspre granița cu Ucraina sau de grănicerii care păzesc hotarul.
În tren sunt și ,,nași" sub forma unor fete sau băieți tineri și frumoși care fac poze cu turiștii sau împrumută copiilor șapca pentru o poză  mai haioasă.

După opriri repetate și un traseu destul de lung, trenul ajunge la destinație, în zona unde Vaserul face un cot larg și lasă pe stânga lui un platou, unde vă așteaptă câteva foișoare unde alți tineri vând cârnați, fripturele, și alte alcătuiri gastronomice cu iz germanic.

Toaletele sunt pline, malurile râului la fel, căldura zăpușitoare și copii obosiți, dar încă surescitați, în curând se vor plictisi și ei.
Este deja ora 13 și multă lume așteaptă să se întoarcă. Parcă este prea mult să stai o zi pe tren, chiar dacă este unul de jucărie care scoate mult fum.

Rememorez călătoria de acum 20 de ani cu acest tren, către pădurile Pop Ivanului și Farcăului, când am mers împreună cu colegii de facultate la o aplicație de cîteva zile în creierii munților. Câțiva kilometri în 6 ore, mecanici beți, opriri de zeci de minute ca să se răcească turbina, veselie și multă, multă tinerețe.
Atunci nu m-am plictisit, n-aveam cum. Acum da. La întoarcere.




Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...