PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

luni, 27 octombrie 2014

Muzeul Păpușilor și al breslelor din Târgu Secuiesc



Un muzeu unic în țară se află în orășelul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare.

Ideea a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.
S-au adunat în acest fel, în anii care au urmat, peste 349 de exponate care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei săli cu păpuși este neîncăpător.

Simpaticele păpușele, de la fabrica Arădeanca, sunt o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.

De fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil din 1857, situat pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea nr. 10.

Casele breslelor înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putând distinge semnul sau simbolurile breslelor. Vezi un articol despre bresle și despre oraș -AICI.

Din cele 11 bresle care au fost prezente în târgul situat la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate( celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.

Sunt prezente astfel unelte, steaguri și obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.

Afară se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă și documente legate de evoluția orșului de la un simplu iarmaroc la un mare târg comercial.




duminică, 26 octombrie 2014

Mănăstirea catolică Sângeorgiu de Mureș (de clauzură)



Pentru ghidul mănăstirilor catolice pe care-l pregătesc, am cerut date de la cât mai multe congregații. Iată ce am primit de la o mănăstire de clauzură, adică o formă de viață religioasă în comun, într-o mănăstire ,,închisă", asta pentru că termenul înseamnă: închidere înăuntru. Intersant...

Mănăstirea Surorilor Carmelitane Desculțe, din Sângeorgiu de Mureş este împlinirea visului episcopilor de Alba Iulia pentru a exista pe teritoriul diecezei o comunitate de călugări/ călugăriţe dăruită rugăciunii către Dumnezeu, realizându-se astfel şi o fortăreaţă de rugăciune pentru preoţimea şi credincioşii diecezei, şi în mod special pentru cei cu vocaţii la preoţie.
Mănăstirea zidită din iniţiativa, grija şi cheltuielile Arhiepiscopiei de Alba Iulia a fost sfinţită de către ÎPS. Arhiepiscop Jakubinyi György în sărbătoarea ecleziastică a patroanei mănăstirii, Sfânta Tereza de Lisieux,  pe 1 octombrie, în anul 2006. Comunitatea surorilor, este formată deocamdată, din patru surori, provenite de pe teritoriul diecezei, membre ale comunităţii fondatoare din Magyarszék din Ungaria.
Esenţa spiritualităţii carmelitane este de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am moştenit, prin Regula, de la începutul secolului al XIII, dată eremiţilor de pe Muntele Carmel din Ţara Sfântă, urmaşi ai modelului de viaţă al profetului Ilie, „dux et pater”: corifeul şi părintele carmeliţilor. Toate celelalte activităţi sunt orânduite în jurul rugăciunii neîncetate. În liniştea Carmelului îl ascultăm necontenit pe Domnul nostru Isus Cristos, atât în timpul destinat rugăciunii, cât şi în timpul dăruit muncii.
Viaţa noastră de toate zilele se împarte între rugăciune, viaţa comunitară şi muncă. Celebrăm zilnic Sfânta Liturghia Euharistică, Liturghia Orelor (Breviarul) în întregime, şi câte două ore de rugăciune „interioară”: rugăciunea individuală, în singurătatea pustiului, pentru a-l asculta pe ÎNVĂŢĂTOR, sau… pentru a purta lupta noastră spirituală, aşa cum ne-a învăţat Sfânta Terza de Avila, fondatoarea carmelului terezian (adică a Ordinului Carmelitanilor Desculți).
Astfel putem lua parte la misterul morţii şi învierii lui Cristos, oferind fructele vieţii noastre spre binele Bisericii şi al întregii omeniri. Prin starea noastră de viaţă consacrată, exprimată prin trăirea celor trei voturi călugăreşti – castitate, sărăcie, ascultare – mărturisim realitatea iubirii veşnice. Corespunzător carmelului terezian trăim totodată o intensă viaţă comunitară, care se caracterizează printr-o relatie de prietenie între surori. Aceasta se concretizează în recreaţiile zilnice în comun, şi în celebrarea într-o atmosferă de seninătate a sărbătorilor.
Idealul şi modelul vieţii carmelitane este Sfînta Maria Născătoare de Dumnezeu. O cinstim ca Mama şi Patroana Ordinului Carmelitan, sub numele de Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. O privim ca pe Fecioara înţeleaptă şi smerită, care primeşte, păstrează şi transformă în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi se uneşte în bucurie şi suferinţă cu misterul pascal al lui Cristos. Purtăm cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă haina ei: scapularul.
Prin munca de zi cu zi, pe lângă câştigarea existentei noastre, urmărim să împărţim strădaniile noastre oamenilor din lume. Avem două ateliere de muncă. Unul de legătorie cărţi, altul pentru a executa lumânări ornamentate, liturgice şi pentru evenimentele bisericeşti şi de familie.
Pentru a putea păstra atmosfera de linişte pentru rugăciune, Constituţiile noastre interzic asumarea  oricărui fel de muncă apostolică. Mai mult, pentru a putea cuceri libertatea sufletului în pustiu, unde, căutând,  putem afla izvorul de apă vie a contemplaţiei în Mire, viaţa noastră se petrece într-un spaţiu despărţit prin clausură papală. Serviciul nostru apostolic este deci, serviciul rugăciunii.

Acces: În centrul comunei Sângeorgiu de Mureş, drumul naţional dintre Târgu Mureş şi Reghin se ramifică în trei. Mănăstirea se găseşte la 3 kilometri, pe drumul comunal spre Tofalău.




Ordin: Ordinul Surorilor Carmelitane Desculțe
Hram: Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel, 16 iulie; Sfânta Tereza de Lisieux, (patroana mănăstirii) la 1 octombrie
Locație: Comuna Sângeorgiu de Mureş, Str. Tofalău Nr. 170, judetul Mureş, 547530.
Mail: kis.szent.terez.karmel@gmail.com
Relicve: o relicvă „ex carne” a Sfintei Tereza de Lisieeux

Comandă Ghidul Mănăstirilor Catolice din România, autor Viorel Irașcu- AICI

vineri, 10 octombrie 2014

Spre peștera Șura Mare, prin apăăăă

Stați liniștiți că n-am ajuns la ea. 
Nu vă pregătiți să admirați ceva forme carstice sau, mă rog, endocarstice, ca să mă dau interesant. 
La ieșirea din satul Ohaba, în marginea estică a depresiunii Hațeg, întreb câțiva localnici, cum ajung la peșteră. 
Găsim podul peste râu și mă opresc la ultimele case. 
Aici, un pârâu vijelios își face loc peste betoanele unui canal, construit ca să nu mai inunde zona. 
Localnici ne spun că putem ajunge prin apă, că peștera este aproape, că are un portal imens și că merită văzută. Asta știam și noi. Și asta până am intrat cu bocancii în apă.
Jale și țipete și un rece care ne cuprinde de la tălpi până în vârful capului.
După canalul betonat, urmează albia pietroasă și învolburată a pârului iute ce iese din peșteră la vreo câteva grade, ca să dea piept cu vajnicii exploratori, doi de 42 de ani și unul mic și curajos de 10 ani.
Înaintâm, cu chiu cu vai, vreo sută de metri și după un perete abrupt cenușiu și rece, și plin de mușchi, soția cedează. Dar nu din cauza mușchilor, ei arătau bine, ea arăta ceva mai înghețată.
Eu îmi doresc să ajung acolo, dar dorința se combină cu gândul parșiv la o cafea caldă cu lapte, dar Iani dorește să înainteze. Este mai ceva ca lupta de la Călugăreni. Nu ne lăsăm și mai înaintăm câțiva zeci de metri, după care, strig la el că nu mai pot.
În vacarmul care anunța gura cea mare a peșterii și ecoul făcut de apa ce venea din sorburile adânci ale sifoanelor, abia m-a auzit. Cu lacrimi în ochi, imi spune că renunță. Apa devenise prea mare, eram uzi până la brâu, camera mea era ridicată la nivelul pieptului, iar bocancii noștri se afundau și mai mult în nisipul fin, strălucitor, cu cristale  de mică.
Ne întoarcem și o recuperăm pe soție de pe un mal, trecem iar prin apa canalului și urcăm pe drum sub privirile unei fetițe blonde care ne dă binețe, într-un mod dezarmant de natural. Așa sunt oamenii aceștia, naturali, frumoși, onești și binevoitori.
Aflăm de la o femeie că dacă am fi întrebat-o pe ea, ne-ar fi dus pe o cărăruie, pe deal, și am fi privit spectacolul peșterii Șura Mare, de sus. Dar era târziu, eram după alt eșec, cu Fundătura Ponorului, și nu mai aveam chef de nimic.
Mă gândeam la  o cafea cu lapte, dar parcă mergea mai bine o bere. Oricum, o experiență. Nu poți ajunge la toate obiectivele pe care ți le propui, te mai mulțumești și cu faptul că ești în altă parte decât acasă sau la calculator.
P.S. BEREA A FOST BUNĂ ȘI RECE CA APA DE LA ȘURA MARE.






duminică, 5 octombrie 2014

Lacul Ighiel sau Iezer din Trascău


Iezerul Ighiel este singurul lac de baraj natural carstic din România. 
Asta înseamnă că, în urma unei alunecări de teren puternice, întâmplată pe un versant alcătuit din calcare jurasice si fliș( roci sedimentare cutate), apele pârâului Ighiel( numit aici Iezer sau Iezăr) au fost barate, îar în spatele valului de alunecare s-a format lacul acesta spectaculos și unic.

Minunea carsto-lacustră a Munților Trascăului,  este situată la altitudinea de 925 metri, are o suprafață de aproximativ 5,5 ha și o adâncime de 8,5-9 metri, fiind încadrată de munți cu altitudini de până la 1300 de metri. A fost declarat rezervație complexă, împreună cu pădurea tampon din jur în anul 1969.

Peisajul te copleșește imediat ce ai dat ultima curbă a drumului forestier ce urcă aici. Vezi prima dată culoarea turcoaz- verde a apei, generată de patul de calcare pe care este așezat, apoi urmărești linia malului, tivită cu păduri de fag, molid și pin. În cele din urmă, cuprinzi și liniștea patriarhală a zonei, într-o emoție puternică pentru care merită să faci orice efort și care, vă asigur, dă dependență. Dependență de frumos și de natură.

Iezerul Ighiel, care apare pe hărți și ca lacul  carstic Ighiu, este situat în zona unui platou calcaros cu numeroase doline, care se cer explorate cu pasul și bățul, numit Ciumerna, un punct de plecare în drumeții spre Peștera Bisericuța( sub vârful Brăieșului), spre valea Găldiței și spre cabana din minunatele chei Întregalde( un articol AICI), asta după vreo trei ore de mers.


Drumul forestier de care pomeneam mai sus, începe în satul Ighiel și are în total 12 kilometri. Este pietruit pe câteva porțiuni, cu multe hârtoape așa că atenție la pragurile mașinii. Nouă ne-a luat vreo 45 de minute să îl parcurgem, dar recomand, iubitorilor de drumeții să-l facă pe jos sau de ce nu, cu bicicleta, dacă vă ține...șaua. Peisajul, pădurea, pârâul cristalin, copacii pe lângă care pare că a trecut Mister Strâmbă- Lemne, ciupercile comestibile și liniștea sunt tot atâtea motive să mergi vreo două ore perpedes.


Iezerul este cel mai întins lac natural din Apuseni, motiv pentru care în anii '70 a fost construită o casă de vânătoare și un debarcader, ce aparțin de regia pădurilor. Tot de aici obțineți și avizul de a pescui păstrăvii mari care, în zilele de vară, urcă până la suprafață. Se vede și în fotografii și în filmuleț.
Până la Ighiel drumul este asfaltat, iar traseul este următorul: Alba Iulia( drumul spre Zlatna)- Șard- Ighiu- Ighiel.
Coordonate GPS: 46/10/50 N 23/29/00 E
Filmulețul de 50'' este încărcat pe youtube- AICI




LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...