miercuri, 22 septembrie 2010

Turism ecologic cu microbuze ELECTRICE în Apuseni- deci se poate!




Cum vara aceasta ne-am propus să ajungem în inima Apusenilor, pe valea Arieşului, am prins obligatoriu şi Peştera-Gheţar Scărişoara în traseu. Doar pe asta nu o poate rata nimeni!

După ce ne cazăm în Albac, la pensiunea doamnei Silvia-voi scrie un post si despre asta-, ne propunem să mergem cu maşina noastră la Gheţar. Deşi are garda joasă la sol, am decis să urcăm cu ea cât ne permite drumul, după care, cu cel mic după noi, o vom lua perpedes.



Ajunsi la intersecţia din comuna emblemă a Apusenilor, Gârda de Sus, vedem nişte ciudăţenii pe patru roţi, semidescoperite, pline de turişti care opriseră să mai ia călători ce-şi făcuseră rezervare. Ne interesăm şi aflăm că aparţin pensiunii Mama Uţa, situată la câţiva kilometri mai sus, spre Arieşeni.

Vârful Bihor-Curcubăta de 1849 de metri, maximul din Apuseni, văzut din microbuz

Pentru 20 de lei de persoană puteam urca până la Gheţar şi aveam şi posibilitatea de a ne delecta cu un peisaj montan unic, dominat de păduri de molid, păşuni şi fâneţe, clăi de fân si târle uitate de timp pe coclauri.

Micile sate, numite cătune sau crânguri, înveselesc versanţii şi platourile Apusenilor

Asta am si făcut, am lăsat masina în parcare la intersectie şi duşi am fost. Drumul este destul de desfundat, dar aceste maşinuţe microbuz alimentate cu baterii electrice, reuşesc fără probleme să urce panta, destul de înclinată pe alocuri. Contează si în care microbuz nimereşti pentru că băieţii care le conduc nu sunt prea vorbăreţi la microfon, aşa că în multe cazuri nu poţi decât să-ţi dai cu persupusul vis-a-vis de nume, vârfuri sau curiozităţi montane.

Pentru detalii despre această iniţiativă ecologica lăudabilă, mamauta.ro.

8 comentarii:

Alina spunea...

Intr-adevar, astfel de idei ar trebui promovate in legatura cu Romania. Felicitari organizatorilor!

Alexandra spunea...

Foarte frumos! Eu cand am fost in 2009 nu era asa ceva. Am facut traseul pe jos.

Viorel Iraşcu spunea...

@Alina-este de fapt o foarte buna afacere.
@Alexandra-cred ca au fost achizitionate anul acesta, si au facut senzatie in zona.

ana spunea...

pai asa ar trebui promovat turismul...si chiar ar atrage turisti

Gloria spunea...

Cat de tare! Ce ma bucur ca s-a apelat la asa ceva. Deja imi faceam griji ca zona e destul de poluata, orasele dimprejurul Apusenilor cam sufera, de s-ar baga si pe acolo si de fapt, de s-ar baga peste tot, ce evolutie misto ar lua lucrurile

Viorel Iraşcu spunea...

Asa este,Gloria.Orasele din jurul si, as spune si din interiorul,Apusenilor sunt intr-un stadiu avansat de involutie.E un inceput.Poate si drumul pina la pestera va fi asfaltat, cu toate ca acest lucru ar duce la poluarea si mai puternica a zonei si la inmultirea teroristilor de mediu.

Traveling Hawk spunea...

Multumesc, Viorel, pentru titlul de "emblema a Apusenilor" dat Gardei (acum vreo 3 ore m-am intors de acolo). Avand in vedere ca cca. 3 saptamani pe vara si inca cateva weekenduri prelungite sunt "cetatean" al comunei (platesc si impozit:)), mi-a mers la inima!

Masinutele au fost achizitionate anul acesta, in primavara. Poate ai observat ca se lucreaza si la amenajarea unei partii de schi la Mama Uta.

Viorel Iraşcu spunea...

@Traveling-nici nu are cum sa nu fie o ,,emblema", de vreme ce reprezinta inima turistica a Apusenilor.Si, da am observat, ca se face o pirtie la Mama Uta.

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...