miercuri, 10 august 2011

Pelerin în Bucovina, cu trenul de epocă



Filmul cu trenulețul ,,epocal,, -AICI

Ultima zi la Putna mi-a prilejuit o întâlnire surprinzătoare cu un tren deosebit. Din inţiativa Consiliului Judeţean Suceava şi a Societăţii Feroviare de Turism(?!), în perioada 8-15 august 2011 acest tren va circula pe rutele: Suceava-Putna şi Suceava -Cacica-Vatra Moldovitei, iar în ziua hramului, adică pe 15 august, va circula între Cacica şi Putna.


Programul se numeşte ,,Pelerin în Bucovina" şi probabil că aţi văzut-o deja, pe la televizor pe Sofia Vicoveanca invitându-vă la hram.
Pe 15 august este mare hram la Mânăstirea Putna-poze aici-, care celebrează Adormirea Maicii Domnului şi, la fel, la Cacica unde se află un Sanctuar catolic ridicat de Papa Ioan Paul al II lea la rangul de Basilica Minor- poze aici-, cel mai important loc de pelerinaj catolic de dincoace de Carpaţi. Folosindu-se de acest element religios, între care se strecoară şi o chestie ecumenică( cu respect egal acordat cultelor) autorităţile din Bucovina au pus în circulaţie acest tren deosebit.


Locomotiva, cea mai veche din ţară dintre cele funcţionale, a fost construită la Reşiţa în 1926 iar vagoanele sunt chiar mai vechi, fiind construite între anii 1885-1890 iar numele dat trenului este ,,Moldoviţa".
Există un vagon salon, apoi vagon de clasa a I, II, III, preţul pentru o călătorie la clasa a II este de 14 lei iar capacitatea maximă trenului este de 100 de călători.


În ziua de 14 august, în tren, călătorii se vor delecta şi cu cântecele interpretate de Corul Madrigal. Iată, deci, că se mişcă unele lucruri în turismul feroviar românesc, asta dacă adăugăm la zestrea distracţiilor pe calea ferata şi vestita ,,Mocăniţă" de pe valea Vaserului, din Maramureş.

Filmuleţul, mai jos!





6 comentarii:

Unknown spunea...

Pacat ca nu circula mai des... Cred ca s-ar gasi calatori. La Viseu mocanita e deja o afacere.

Traveling Hawk spunea...

Laudabila initiativa! Am vazut promo-ul la TV. Poate acum, daca autoritatile locale, vad succesul de care se va bucura, vor intreprinde ceva si pentru viitor.

DUTA spunea...

Frumoasa initiativa!
Mi-ar place si mie forma aceasta de turism feroviar.

Roxana spunea...

...ce frumos e trenul...

Tomato spunea...

Iuteala aia maxima nu cred ca e ajunsa de niciun tren in Romania :))

Narcisa spunea...

ce frumos! astfel de trenuri şi de curse ar trebui să fie obiective turistice permanente. păcat că nu-i aşa...

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...