joi, 15 iulie 2021

De actualitate. Despre Flight Refund

 


Interesul europenilor pentru turism este la cel mai înalt nivel, 72% intenționând să călătorească până la sfârșitul lunii septembrie

 

·         Aproape jumătate din europenii care vor călători își propun să meargă cu avionul

·         Obțineți 100% din compensație în 48 de ore, dacă zborul dvs a fost anulat sau întârziat peste trei ore

Dorința de a călători a europenilor este la cel mai înalt nivel, după cum reiese din cel mai recent studiu al Comisiei Europene a Turismului (CET), care arată o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind și recuperarea costurilor angajate, apreciază experții Flight Refund, care au analizat studiul.

Astfel, 72% dintre cei chestionați intenționează să facă cel puțin o călătorie până la sfârșitul lunii septembrie, dorința generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.

Aproape jumătate (47%) dintre cei care intenționează să călătorească aleg avionul, mașina rămânând a doua cea mai populară alegere pentru 39% dintre europeni.

“Studiul CET arată că europenii vor să călătorească mult și preferă avionul, ceea ce înseamnă că va crește volumul zborurilor și indirect va crește și numărul evenimentelor legate de zbor. Pasagerii trebuie să fie conștienți de drepturile lor, să facă alegerea potrivită și să opteze din timp pentru servicii care îi pot proteja, în cazul în care zborul este anulat, întârzie mult ori apare un incident nedorit, pentru a obține putea obține compensații”, susține Katalin Ludvig, CEO Flight Refund, companie care se ocupă cu revendicarea despăgubirilor de la companiile aeriene.

„Un studiu recent realizat de Censuswide arată că tehnologia ar crește încrederea în călătorii în următoarele 12 luni pentru 80% dintre pasageri. Mai sunt multe lucruri de făcut în materie de digitalizare a produselor, implementare a plăților online și îmbunătățire a întregii experiențe online a clientului. Pe de altă parte, flexibilitatea rezervărilor este obligatorie și se va menține, cel puțin în anumite sectoare. În 2021, călătorii vor fi interesați de transparență cu privire la politicile de anulări și recuperare a banilor, dar și de opțiuni pentru o nouă rezervare în cazul în care destinația lor este supusă unor noi restricții de călătorie”, a adăugat Katalin Ludvig. 

Spania, Italia, Franța, Grecia și Portugalia – destinații preferate

 

În ceea ce privește destinația, peste jumătate (51%) își propun să călătorească într-o altă țară europeană, iar 36% să rămână în interiorul granițelor lor interne. Europenii care călătoresc în străinătate în această vară preferă destinațiile sudice, cum ar fi Spania, Italia, Franța, Grecia și Portugalia pentru următoarea lor călătorie.

Vaccinarea are un impact direct asupra aranjamentelor de călătorie, 54% dintre respondenți intenționând să rezerve o călătorie după ce au fost vaccinați împotriva COVID-19. Introducerea certificatului digital COVID al UE a fost acceptată de 57% dintre europeni, care consideră că certificatul va facilita planificarea următoarei lor călătorii.

Călătoria aeriană rămâne cea mai îngrijorătoare parte a călătoriei pentru 18% din toți respondenții, din motive de sănătate și siguranță.

Principala cauză a reticențelor cu privire la cursele aeriene rămâne legată în continuare de pandemie, care joacă un rol important în decizia oamenilor de a călători, dar ea este de fapt doar o cauză indirectă pentru care se anulează zborurile, consideră analiștii Flight Refund.

“Din informațiile noastre, doar 1% au primit compensații în 2020 direct de la companiile aeriene, deoarece pasagerii nu sunt conștienți de drepturile lor și nu au achiziționat nici un serviciu care îi poate proteja în cazul în care zborul este anulat, întârzie sau există alt motiv care nu ține de forța majoră. Sfătuim călătorii să apeleze înainte de zbor la servicii care îi protejează și vor primi compensații aproape instant”, a precizat Katalin Ludvig.

 

În caz de anulare a zborului sau alt incident, compensația medie per pasager depășește 360 de euro

 

Suma pe care o poate primi un pasager care apelează înainte de zbor la serviciile Flight Refund variază între 250 și 600 de euro și este stabilită în funcție de distanța de parcurs, nu de prețul biletului, fiind acordată în cazul în care compania aeriană este responsabilă pentru anulare sau întârzieri mari, cum ar fi probleme tehnice, greve ale echipajului companiei aeriene sau chiar lipsa unui membru al echipajului ori refuzul îmbarcării pasagerului. Într-o astfel de situație, Flight Refund verifică rapid dacă solicitarea pasagerului respectiv este eligibilă, caz în care transferă compensația în proporție de 100% în contul acestuia, în termen de 48 de ore. Compensația medie obținută per pasager depășește 360 de euro, iar rata de succes este de 98%.

 

Despre Flight Refund

 

Flight Refund este o companie de tip claiming company, cu zece 10 ani de experiență în domeniu, care are avocați specializați în toată Europa și oferă sprijin pasagerilor prin servicii destinate atât pentru cei care călătoresc cu avionul sporadic, cât și pentru cei care zboară frecvent în interes de afaceri. Compania dispune de o bază de date cu zboruri și poate notifica pasagerul despre zbor înainte de călătorie. Flight Refund revendică despăgubiri de la compania aeriană și astfel pasagerul nu mai trebuie să aștepte mult timp, chiar ani, până se recuperează compensația, ca la despăgubirea normală. Serviciul RefundGo se poate achiziționa pentru o singură călătorie, iar pentru pasagerii care călătoresc frecvent Flight Refund pune la dispoziție pasagerilor serviciul RefundPass pentru o lună și RefundPass+ pentru un an.

Contact: Orsolya Berecz - Office Manager România, Flight Refund Ltd. - orsolya.berecz@flightrefund.com

Niciun comentariu:

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...