Re- Descoperă România. Episodul 17. Legenda pustnicului Daniil Sihastru, culeasă chiar din satul Putna

 

Comuna Putna, Județul Suceava, Muntele Obcina Mare, Carpații Orientali

Octombrie 2009

M-au fascinat întotdeauna legendele despre personajele noastre istorice, pentru că au în ele o sumă de adevăruri, care trebuie citite într-o anumită cheie istorico-culturală. În acest caz, este interesant de aflat care era personalitatea marelui sfătuitor al celui mai iubit domnitor, pe care l-au dat provinciile românești.

Iată povestea:

Exista odată, în inima Bucovinei, între localitățile Straja și Vicovul de Sus, o mânăstire numită ,,Sfântul Laurenţiu", unde se retrăsese un călugăr isteț pe nume Daniil. Priceput la sculptura în lemn și piatră, acesta era trimis deseori de stareţul mânăstirii să vândă obiectele bisericești pe la târgurile din orașele și satele bucovinene (n.a. mănăstire care azi nu mai există, rămânând în zona Vicovului doar un cătun, cu numele de Laura). Mare iubitor de oameni și, cum vorbea lumea, de... petreceri, s-a întâmplat să întârzie destul de des în drumețiile lui, drept pentru care, este pedepsit de stareț. Pedeapsa aspră primită a presupus ca pocăință inclusiv retragerea o perioadă limitată de timp, la unul din schiturile sărace și foarte izolate din codrii Putnei de sub munte.

Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea pârâului V(e)iţeului în râul Putna, o stâncă găurită de timp, în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic până la sfârșitul zilelor, și să nu se mai întoarcă la mânăstire. Aici îl găsește domnitorul Ştefan cel Mare, la ceas de primejdie și de nevoie, care primește sfaturi și îmbărbătare de la sihastru.

Drept multumire pentru ajutorul primit de la Dumezeu prin mijlocirea pustnicului, domnitorul ridică vestita mânăstire din Putna, locaş de rugăciune care atrage oameni mulți ce se stabilesc în zonă. În acest fel, sihăstria și micuța chilioară a lui Daniil nu mai au rostul de la început, așa că bătrânul alege să plece în codrii de fag ai Voroneţului, unde, de altfel, la mânăstirea celebră de acolo, se află mormântul și piatra funerară a vestitului Daniil Sihastru. În legătură cu Daniil Sihastru, este bine să știți că undeva în codrii Putnei, deasupra zonei unde este Sihăstria Putnei, se găseste o mânăstire cu numele acestuia, situată la 7-8 kilometri de comună.

Povestea aparține lui Moş Scridon, ghidul chiliei in 1926, iar legenda este culeasă de Ileana Creţan, care a lăsat o frumoasă monografie etnografică a acestei comune binecuvântate cu daruri nenumărate.

Re-Descoperă România. Episodul 16. Povestea ciudată a statuii poetului Bacovia, din centrul Bacăului

Municipiul Bacău, Județul Bacău, Valea Bistriței/Culoarul Siretului, Moldova

Noiembrie 2014

Am citit într-un almanah turistic prăfuit, de la începutul anilor '80, povestea statuii poetului Bacovia din centrul orașului Bacău, așa cum a trăit-o sculptorul Constantin Popovici, celebru și pentru statuia Electricității de la barajul Vidraru.
            Iată povestea reală a creării acestei minunate opere de artă: ,, Cu aproape două decenii în urmă am avut revelația să observ într-o vitrină de atelier fotografic din Piața Amzei chipul unui bărbat. Era Bacovia. Zilnic treceam și zilnic îl vedeam. La o distanță de câțiva ani, în 1967, l-am modelat în ghips, și l-am așezat în prima mea expoziție personală.

.... A venit la rând, în viața mea, sculptura de la Bacău. Ea a coincis, ca un joc sfânt al echilibrului, cu lucrul la statuia electricității de la Argeș. Lumina era materia, Bacovia era spiritul. Am făcut pentru el sute de desene până am ajuns la această imagine. Căutam ceva care să-l singularizeze, să-l desprindă de noi și în același timp să ni-l apropie. Simțeam că ceea ce vreau eu e o stare, că nu are echivalent într-o reprezentare concretă, cu atât mai greu era să ajung la ea. La una din expozițiile anterioare sculpturii, în fața unui desen simplu din foarte multele mele schițe cu Bacovia, s-a oprit un tânăr. L-a privit, a plecat, a revenit și iar l-a privit și m-a rugat să primesc din parte-i un dar pentru simbolul pe care i-l sugerează lui acest desen. Explicându-și gestul, neașteptat pentru mine, mi-a spus ,,sunt tot atât de singur ca această linie singură și înclinată din desenul dumneavoastră".
            Când statuia a fost gata să fie turnată s-a întâmplat ceea ce se întâmplă foarte rar în viața unei sculpturi: a alunecat din mâinile meșterilor care o ridicau și s-a sfărâmat în fața ochilor mei. Era cu foarte puțin înainte de momentul aniversar, era așteptată și eu trebuia să o învii. E greu să nu spun că în acele clipe n-am cunoscut disperarea. Dar eram sigur că Bacovia va fi din nou în picioare, gol, material și imaterial, palpabil și nepalpabil. L-am adunat și l-am refăcut din bucăți.

Când am dus-o la Bacău, o altă problemă s-a ivit, aceea a soclului care costa de două ori cât statuia. Îmi trebuia pentru Bacovia un cer și nu un soclu. Treisprezece metri pe treisprezece, marmură albă! nu era ușor să fii înțeles. S-a înfăptuit și acest lucru minunat pentru statuie, primul secretar de atunci, Nicolae Roșu, a pus mult suflet pentru viața acestei sculpturi în orașul poetului. Și nu a fost singurul. Bacovia nu era un om obișnuit. Statuia lui nu trebuia să fie o statuie obișnuită. Un soclu obișnuit ar fi anulat-o.

Acum o văd în fiecare toamnă în luna Bacovia și sunt mulțumit că a intrat în viața orașului și că orașul o iubește. E paradoxal, dar singurătatea lui Bacovia ne include pe toți, de vreme ce ne preocupăm într-atât de poet. De un mizantrop nimeni nu se interesează. Și atunci, unde e de fapt, singurătatea lui Bacovia?"