Decembrie 2012
În satul Gura Haitii,
comuna Șaru Dornei, funcționează încă moara de apă a familiei Avarvarei. Ca să
poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum
aproape grandios, prin satele risipite pe coclaurii vulcanici ai comunei mai
sus menționate.
Urmezi valea Negrei, responsabilă de ,,spargerea"
craterului Călimanilor, după care aproape de confluența cu pârâul Haita, spre
capătul satului, găsești moara de apă din secolul al XIX lea (1890). Aici,
ascunsă ochiului de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii,
acoperită cu internită la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor
și ale Dornelor să macine grânele.
Aceștia sunt însă, tot mai puțini. Moara de apă a
morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu
suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia
generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară
funcțională din județ. O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică,
o alta, istorică și totodată lingvistică căci oricare moară de apă în
funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe
plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.
Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la
marginea unei fânețe, unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal
se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă,
cel al Piciorului Calului. Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului,
ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație
specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.
Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un
muzeu.
Deși nu știu decăt că moara produce prin măcinare mălai
și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare(?) care este așezată
pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor:
strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele, chingă, fruntar, fus,
căpăstru, brotac, ciutură.
Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă,
maghiară ori turanică. Din acest punct
de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție" de piese
străine, pentru simplul motiv că era perfectă.
Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile
originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau
confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie. O vorbă veche spunea
că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă". Așa este și acum, are ceva
stricat, și nu prea îl mai trage inima pe nepot să repare. La magazinele mixte
din sat a băgat mălai…
Morarul nu este plin de
făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de
iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și
părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici deranjat și nici necăjit, ci împăcat
cu realitatea asta tristă. Moara
o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul
satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat
până în secolul XXI o... moară de zmicurat cucuruz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu