Pensiunea Mia- Borșa- casă de oameni ospitalieri

Deși nu mi-a plăcut porțiunea de stațiune de lângă hotel Cerbul și Telescaun, am avut norocul să dibuiesc o mică pensiune în haosul edilitar de la poalele Rodnei.

Pensiunea Mia, este undeva pe dreapta drumului, înghesuită între alte pensiuni funcționale și alte câteva clădiri în construcție care nu sunt altceva decât... tot pensiuni.

Proprietarul este un fost miner, cu o poveste de viață fascinantă, dar nesigur în administrarea pensiunii, el mărturisind sincer că nu se pricepe, și că soția lui se ocupă de treburile căbănuței.

Prețurile mici( 50-60 de lei camera) păstrăvul absolut delicios gătit tot de fostul miner, sticlele cu palincă care stau pe masa din living în permanență, plasma uriașă, liniștea de pe terasă( surprinzător, nu?) colțul de munte care se ițește pe după casa vecinului, sunt motive pentru care m-aș întoarce oricând acolo.

Căutați pensiunea Mia, de la Borșa, și veți rămâne plăcut surprinși de căldura și discreția gazdelor, și de ambianța rustică din interior, fără pretenții și poate de un bun gust îndoielnic, dar gândiți-vă la preț! și apoi comentați.

Borșa, o stațiune în revenire

Sunt convins că mulți dintre voi ați ajuns măcar o dată în stațiunea maramureșeană Borșa. Mie nu mi-a plăcut în mod deosebit niciodată. După 1990, a apărut o puzderie de vile, vilișoare și pensiuni care dau un aer de îngrămădeală balcanică și sufocă practic peisajul și pădurea( cât a mai rămas din ea).

Anul trecut, am făcut o scurtă escală aici, dupa drumul înfiorător de prost care traversează extremitatea sud-estică a Munților Maramureșului, prin pasul Prislop( 1416 m). Nici acum nu am rămas foarte încântat, dar am observat că se mișcă ceva în stațiune. O nouă pârtie de schi, deservită de o instalație modernă de teleschi va începe să adune din ce în ce mai mulți turiști. Traseele de munte către Cascada Cailor( cea mai înaltă cădere de apă din țară) sunt și ele refăcute, chiar dacă telescunul care urcă până acolo este antic și de demult.


Oferta de cazare este incredibil de bogată, iar din acest motiv, prețurile nu au cum să fie altfel decât accesibile. Chiar dacă pensiunile sunt practic perete în perete iar prin gemulețul de la baie nu vezi stâncile semețe ale  munților din jur ci doar o altă...baie. Faptul simplu că se construiește este un element pozitiv, dar stilul haotic în care se face, arată o lipsă de viziune urbanistică, ce nu poate avea drept cauză decât corupția administrativă.

Din păcate, oferta de restaurante și de posibilități de petrecere plăcută a timpului liber este aproape nulă, pentru cei ce ar dori, de exemplu, să guste din preparatele  locale sau să se relaxeze  activ. Este adevărat că n-am umblat foarte mult prin stațiune,  de altfel nici nu prea poți, pentru că străzile de tip labirint fanariot, te-ar face să te alegi cu o durere de cap groaznică.

Revenirea statiunii, între cele mai căutate destinații din Maramureșul montan a început, dar mai este mult până departe.

Zona este foarte bogată în atacții turistice naturale și antropice: Muntele Pietrosu Rodnei, cel mai înalt din Carpații Orientali( 2303 m), Cascada Cailor, Mocănița de pe Vaser de la Vișeu, Lacul glaciar Știol- Izvoarele Bistriței, Pasul Prislop cu mănăstirea cu acelați nume.

Mocanița- Zugul de pe valea Vaserului. Impresii și amintiri.

Într-o postare mai veche despre mocănițele din România, funcționale sau nu, puneam micul tren de pe valea Vaserului pe primele locuri, ca obiectiv cu potențial maxim.

Anul trecut prin august, în plină lună a concediilor, am ajuns în Vișeul de Sus, și de acolo la gara CFF( Căile Ferate Forestiere).
Pentru început și pentru cei ce nu au cunoștință despre  aceste trenuri, trebuie să știți că mocănițele sau ghezeșurile, sunt trenuri care merg pe șine cu distanță mică între ele( ecartament îngust), pentru a ușura astfel transportul lemnelor de pe munții. Dificultatea și energia reliefului din aceste zone, a obligat constructorii să recurgă la acest tip de ecartament.

Pentru cei ce doresc să ajungă aici și să se bucure de o călătorie cu trenul vechi, am să vă dau câteva sfaturi combinate cu experiențele trăite de mine și de familia mea.

Mergeți la gară până la 8.30 pentru că riscați să nu mai prindeți loc sau locuri în trenul supraaglomerat. Aici vin din toată Europa turisți atrași de minunea elvețianului care investit în renașterea CFF -ului.

Este probabil, sau sigur, cea mai profitabilă afacere feroviară din România.
Cei mai bine de 30 de kilometri de linie și trenulețele de călători sau de transport lemne aduc profituri bunicele.
Pentru o sută de lei de familie, ți se dau bilete de tren autentice și un pliant cu traseul și un scurt istoric al căilor ferate din zona Maramureșului estic.
Cei doi tineri frumoși, îmbrăcați în port tradițional și care te servesc cu pălincă, îi dau pe spate la propriu pe străinii dar și pe românii înstrăinați, din Italia sau Spania.

Trenul nu pleacă niciodată, în vârf de sezon, la ora stabilită, așa că înarmați-vă cu răbdare.
După primul moment de bucurie și după ce te-ai așezat pe băncuțele incomode, înguste și tari, timpul începe să treacă mult prea încet.

Cu greu, trenul se urnește din gara plină ochi de mașini, traversează depoul unde zărești câteva drezine care sunt alcătuite din caroserii de camioane vechi Tatra, Jiguli sovietice sau TV-uri comuniste.

Acestea sunt, orice am zice, niște apariții ciudate în peisajul dominat de munți, păduri și ape.

Sunt folosite de localnicii uitați pe coclaurii dinspre granița cu Ucraina sau de grănicerii care păzesc hotarul.
În tren sunt și ,,nași" sub forma unor fete sau băieți tineri și frumoși care fac poze cu turiștii sau împrumută copiilor șapca pentru o poză  mai haioasă.

După opriri repetate și un traseu destul de lung, trenul ajunge la destinație, în zona unde Vaserul face un cot larg și lasă pe stânga lui un platou, unde vă așteaptă câteva foișoare unde alți tineri vând cârnați, fripturele, și alte alcătuiri gastronomice cu iz germanic.

Toaletele sunt pline, malurile râului la fel, căldura zăpușitoare și copii obosiți, dar încă surescitați, în curând se vor plictisi și ei.
Este deja ora 13 și multă lume așteaptă să se întoarcă. Parcă este prea mult să stai o zi pe tren, chiar dacă este unul de jucărie care scoate mult fum.

Rememorez călătoria de acum 20 de ani cu acest tren, către pădurile Pop Ivanului și Farcăului, când am mers împreună cu colegii de facultate la o aplicație de cîteva zile în creierii munților. Câțiva kilometri în 6 ore, mecanici beți, opriri de zeci de minute ca să se răcească turbina, veselie și multă, multă tinerețe.
Atunci nu m-am plictisit, n-aveam cum. Acum da. La întoarcere.

Cascada Cailor- cea mai mare cădere de apă din România

Am așteptat mult să mai ajung în zona Borșa-Maramureș, și să urc cu telecabina până în apropiere de această vestită cascadă. 
Am mai văzut-o cu ochii unui adolescent, în anii studenției, când făceam excursiile tematice în Rarău sau Maramureș.

Prea obosit atunci, după o noapte furtunoasă, așa cum se întâmpla de obicei, drăguța cascadă nu mi-a spus mare lucru atunci, și din păcate nici acum.

Să prinzi o cascadă la sfârșitul unei veri secetoase, constituie un moment trist pentru orice călător.

Firicelul de apă ce dădea să se scurgă de pe pantele abrupte ale cascadei, nu impresiona în mod deosebit. Într-un an ploios, zgomotul căderii uriașe de apă se aude de la capătul telescaunului, acum nici la doi pași de ea, zgomotul nu era mai mare ca freamătul molizilor.

Tehnic și practic nimeni nu știe cât are această cascadă, adică de la ce înălțime începe să cadă apa și unde este punctul terminus.

Variantele care circulă prin multele ghiduri și pliante, unele mai vechi de la începutul anilor '80, altele proaspete ca niște gadget-uri, cu tot felul de ponturi, indică cifre care merg de la 120 de metri până la 160 de metri.




La fel este și cu Dururitoarea din Ceahlău a cărei înălțime variază între 25 și 30 de metri, sau chiar cu cea mai spectaculoasă cascadă pe care am văzut-o eu în România, Săritoarea Bohodeiului care are între 60 și 80 de metri cădere( intrați pe link-uri pentru a vedea fotografiile!).


Cascada Cailor este situată pe versanții nord vestici ai Masivului Rodnei, cu fața către Complexul Turistic Borșa, de unde urcă un telescaun( lungime 2030 metri și diferență de nivel 496 metri) care îți oferă o perspectivă deosebită asupra unei părți din Țara Maramureșului.

 Munții Rodnei au fost declarați Parc Național, pentru frumusețea deosebită a peisajelor și pentru conservarea speciilor de floră și faună, mai multe pe  parcrodna.ro.


Abruptul uriaș la Râpei Piatra Rea este responsabil de formarea acestui prag, alcătuit din calcare, peste care apa Pârâului Cailor curge vijelios( dar nu acum!).
Izvoarele, căci sunt mai multe,  Pârâului Cailor pleacă de sub Șaua Galațiului, dintr-un circ glaciar care adăpostește vreo cinci lăcușoare glaciare blocate de mici morene frontale.

Apa acestora alimentează pârâul Cailor, care se împiedică de versanții vârfului Piatra Rea( 1825 metri) și cade către mica depresiune în care este situat complexul turistic.


Experiența merită trăită oricum, traseele din zonă va pot purta pe lângă cascadă, spre izvoarele Bistriței, spre vârful Galațiului sau chiar către poteca de culme, care leagă cele două mari vârfuri ale masivului, Pietrosu Mare( 2303 metri) și Ineul ( 2279 metri).

Un traseu pe triunghi roșu pleacă din stațiune, spre cascadă cale de 4 kilometri, pe care îl faceți într-o oră și jumătate, după care puteți merge către Lacul Știol sau Izvorul Bistriței, încă 2 kilometri, total traseu dus întors 5-6 ore.

Supa crema de ardei copti

Invitația -Aici.
Motto-ul acestui miniproiect l-am găsit într-o carte de bucate, vinuri și obiceiuri românești( Ed. Paideia, 2008) scrisă de regretatul Radu Anton Roman:

,,...în spectacolul care tocmai începe, scenografia și costumația corecte sunt: copil bine educat dar desculț, murdar și flămând, bunica gălăgioasă, dar pâinea lui Dumnezeu, curtea țărănească, cu iarbă moale, nuci și flori de regina nopții, și seara, ca o amețeală blândă și misterioasă de pe cea lume, lumini arămii ce se sting într-un început leneș, aproape adormit, de toamnă târzie, se aud harapnice depărtate, aici sunt un sunet ce confirmă pacea, ca și năvala bivolilor pe uliță, cu răget cald, domestic, o, Doamne, ce imagini interioare, ce cărți poștale imprimate pe sufletul meu, Ohabă, moșie nesmintită decât de amintiri prea duioase, ești mai mult decât hotarul viselor vechi și inocente, ești o închipuire".

Totul se învârtea, în acel articol, în jurul... unturii, aceea mâncată cu pâine prăjită și frecată cu usturoi ori ceapă. Ferice de cel ce se (RE)descoperă, în aceste descrieri absolut răscolitoare pentru orice suflet de copil închis în carapacea de adult (semi)corporatist.



Ţara Maramureşului ( iubită și descrisă de prietenii de la jurnal de călătorii) este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi zonelor aferente din județul cu același nume.
Este mărginită la est de Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi, iar la nord de râul Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină.

Săcel - Maramureş

în restaurantul pensiunii, mai exact pe terasă, este amenajat un spațiu cu piei și blănuri de lup, vulpe sau urs și cu unelte de tors lâna, iar copilașii noștri au ales să se joace exact acolo unde nu era voie

stăm doar pe blănuri, cică cuminți (aiurea!!)

o căruţă cu coviltir plină de conaționali romi si o gloabă amărâtă

intrarea (monumentală) în pensiune

poarta cu motive traditionale inspirate din ethosul popular- soarele, lanțul, colacul

un pui mic de maramureşean, cu traista mai mare decât el

Nu stiu dacă ați ajuns în sudul Depresiunii Maramureșului (situată în nordul țării, între Munții Maramureșului și valea Tisei la nord și Muntii Rodnei, Țibles și Gutâi la sud), dar zona merită vizitată.
Anul acesta, într-un circuit ce lega Brașovul și Sighișoara de Maramureș, am ales să mergem prin Bistrita,  apoi pe valea Sălăuţei, spre nord, am trecut prin zona Salva- Viseu (cunoscută de cei mai bătrâni prin proiectul de constructie a căii ferate ce a scos din izolare întinsa depresiune a Maramuresului, legând-o cu Transilvania, ceva similar cu traseul Bumbesti- Livezeni, din judetul Gorj), pasul Șetref (818 m) si ajungând pe valea Izei.

Chiar la ieșirea din munti (pasul este situat între Muntii Rodnei- 2303 m vf. Pietrosu- la est si Muntii Țibles- 1839 m- la vest ) se află localitatea Săcel, unde ne-am cazat și ne-am stabilit cartierul general pentru trei zile, atacând de aici: Moiseiul (monumentul lui Giza Veda, Vișeul de Sus -traseul mocăniței si biserica catolică), Bârsana (mânăstirea), Sighetul Marmației (Muzeul si închisoarea victimelor comunismului) si Cimitirul vesel de la Săpânţa.

Pensiunea Perla Maramureșului este cotată la trei stele (margarete), are conditii bune, o poartă monumentală tipic maramureseană la intrare, multe covoare si cergi (un fel de pături din lână scărmănată) traditionale, un restaurant simpatic, cu muzica de la Maramu' si cu palinca locala sau mâncăruri traditionale.

Recomandarea mea este să mergeti acolo,  chiar dacă preturile nu sunt întotdeauna cum va asteptati sau puteti găsi în sat o casă tradișionalp cu o bătrânică ce vă va face de mâncare si veti dormi în paturi de o sută de ani, asa veti simți cu adevărat spiritul zonei de unde a descălecat Dragoș.
Despre celelalte obiective turistice foarte cunoscute într-un alt articol.