Sibiul, orașul acela din inima Transilvaniei, pe care îl iubește toată lumea, nu este un oraș mare ca populaţie, are undeva la 150-160 de mii de
locuitori, dar are de multe de oferit, de la Muzeul Bruckenthal unde sunt
colecţii de pictură deosebit de valoroase pentru România și pentru
Europa, până la bisericile catolică ortodoxă şi evanghelică din centrul oraşului.
Și aș putea adăuga numeroasele, infinitele festivaluri de muzică, dans, umor, teatru și aglomerația de dame cochete și de însoțitori în pantaloni barbatesti mai mult sau mai puțin fistichii, care inundă străduțele din și de lângă Piața Huet.
Acum,
apropo de Biserica Evanghelică, vă recomand să urcaţi în turnul acestei
catedrale care are parcă 50 de metri, şi să admiraţi panorama deosebită a
Sibiului vechi, dar trebuie să vă ţină picioarele şi să nu aveţi rău de
înălţime, pentru că la un moment dat scările de lângă clopote stau parcă
suspendate în aer (cel puţin acesta este sentimentul).
Nu
voi insista cu alte obiective turistice culturale sau istorice, vă voi
spune că admir foarte mult Piaţa Mare, cu acea fântână arteziană ce
ţâşneşte dintre pietrele cubice ce alcătuiesc caldarâmul, cu clădirile şi terasele de pe margine, văruite şi renovate. Sau
Piaţa Mică, cu multe terase cochete unde nu veți găsi masculi în maieu și treninguri pentru barbati și unde puteţi servi o pizza bună, dar
cam scumpă, sau puteți merge la Podul Minciunilor sau al Mincinoşilor,
care dă într-o uliţă sau straduţă îngustă, ce mărgineşte zidul vechi al
cetăţii Hermanstadt-ului.
Să nu uitaţi să mergeţi la Muzeul Astra al
tehnicii populare, superb amenajat, cu 165 de construcţii săteşti din
toată ţara, sau la Răşinari la casele memoriale ale lui Octavian Goga și Emil Cioran, sau dacă
vreţi băi sărate în lacuri din foste ocne de sare, mergeţi la Ocna
Sibiului, chiar dacă la un moment dat făcea parte dintre staţiunile prăfuite ale României, azi a renăscut grație unor investiții masive. Plimbați-vă pe străzile și aleile din orașul lui Herman, gustați o mâncare săsească, admirați vitrinele cu antichități sau, pe cele mai moderne, cu oferte și lichidari de stoc FashionUS, ori participați la jocul actorilor și mimilor din piețele orașului. În acest fel nu veți uita curând orașul acesta de poveste.
Am în plan, pentru că n-am ajuns încă, să merg la Păltiniș,
staţiune de mare altitudine din Munţii Cândrel, şi la Gura Râului, undeva la
vest de Sibiu, o regiune frumoasă recomandată mie cândva de o înrăită
călătoare prin ţară.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pisa... o surpriză
Știu că toată lumea știe despre Pisa și turnul ei. Filmulețul de 1,24 minute nu evidențiază decât surpriza unui turist în fața unui turn sur...

-
Dacă vă interesează un filmuleț cu marea insulă de plastic( PET-uri) din Pacific- AICI La sfârșitul lui septembrie am fost la Vatra Dornei,...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în locaţii diferite şi sunt de tipuri genetice diferite.Unele sunt mai cunoscute, p...
-
Ce tip de iubitor de natură sunteți? Un filmuleț despre cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze- AICI Izvoarele Dunării. Filmuleț de pe c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu