Din ciclul ,,Ce-am avut și ce-am pierdut", azi vă prezentăm stațiunea Sângeorz Băi, perla stațiunilor din nordul țării, în perioada comunistă.
A început timid prin secolul al XVIII lea, sub numele de Băile Hebe( în imagine este hotelul cu același nume) datorită izvoarelor minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, clorosodice, feruginoase, carbogazoase, care tratează afecțiuni hepatice și ale aparatului digestiv.
N-aș vrea să dau nșstere la oftaturi nostalgice, de genul: Ce țară frumoasă avem, păcat că-i locuită! însă cred că acum avem ocazia să facem comparație cu alte stațiuni care au reușit în lupta cu tranziția. Așa că nu cred decăt că vina principală o poartă autoritățile, care au administrat o stare de fapt, până când n-au mai avut ce administra.
Cine s-ar duce la Sângeorz Băi? Și, mai ales, de ce?
Daca nu ești pensionar cu bilet subvenționat, la unul dintre hotelurile coșcovite de brizele montane cu care se laudă zona, n-ai ce să cauți acolo.
Drumuri înfundate, pensiuni puține- unele dintre ele foarte scumpe-, capăt de drum turistic( doar Pasul Rotunda ca legatură între Maramureș și Transilvania ar revitaliza puțin zona, dar nu este asfaltat, detalii AICI), câteva obiective turistice în Parcul Național Rodna, și cam atât.
Pentru conformitate, hai să trecem în revistă câteva obiective:
- Biserica de peste apă, cu icoane pictate în 1747 de Teodor Zugravu;
-Podul monumental în forma de ,,S" de la intrarea în stațiune peste Someșul Mare, singurul de acest fel din țară;
-izvoarele și mofetele din împrejurimi;
-complexul turistic Farmecul Pădurii;
-ascensiuni pe vârful Cormaia din Munții Rodnei;
Așa că fostul Sfântu Gheorghe-Sângeorz, din secolul al XIII lea, a ratat întâlnirea cu capitalismul. Propun workshop-uri pentru cei din aceste orașe, cu autoritățile din Râșnov, Codlea, Băile Felix, Sinaia, Gura Humorului, Arieșeni sau Gârda de Sus.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Când vara nu mai vrea să plece. Toamna fetelor bătrâne și iarna sfinților de gheață
Cam așa aș rezuma vremurile meteo pe care le trăim la acest sfârșit de septembrie, în buza echinocțiului de toamnă. Așa spuneau bunicii veri...

-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în locaţii diferite şi sunt de tipuri genetice diferite.Unele sunt mai cunoscute, p...
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Dacă vă interesează un filmuleț cu marea insulă de plastic( PET-uri) din Pacific- AICI La sfârșitul lui septembrie am fost la Vatra Dornei,...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu