Târgu Secuiesc- oraș de destinație și nu de tranzit

Târgu Secuiesc este un orășel de tranzit, pe drumul care leagă peste munți, Bacăul (Onești) de Brașov sau Sfântu Gheorghe. Cu toate    acestea, ascunde câteva frumuseți arhitecturale interesante.

Nu poți să nu observi aerul medieval de mic burg, apărut la intersecția unor drumuri comerciale, de la granița vechiului regat.

Cel mai interesant aspect arhitectonic, îl constituie trama stradală, cu ulicioare care se termină prin mici tuneluri, și care dau spre piața mare a orașului.

În semicerc, erau dispuse casele ce aparțineau celor mai bogate și reprezentative bresle, care făceau cinste orașului. Pe fațada unor clădiri ce rezistă și azi vremurilor, mai poți distinge heraldica acestora: măcelari, frânghieri, fierari, croitori, cizmari, etc.

Se spune că sunt 71 de curți interioare, cu străduțe înguste de ieșire, care dau în piața centrală, locul unde se desfășurau târgurile și iarmaroacele, care aduceau bunăstare locuitorilor.

Și dacă tot am pomenit de bresle, există în oraș și un muzeu al breslelor, pe care din păcate l-am găsit închis.
Dar am vizitat o expoziție a orașului, cu fotografii vechi din secolul al XIX lea, care înfățișau amestecul de culturi, tipic pentru un oraș de graniță.


Faptul că se păstrează aerul de târg vechi și puținele investiții făcute în fațada clădirilor, sunt semne că orașul poate ieși din starea de ,,tranzit", și poate trece în cea de destinație, având în vedere faptul că la câțiva kilometri se afă o stațiune aproape părăsită, dar cu un potențial imens, și anume Balvanyos.

În oraș găsiți câteva pensiuni de trei și chiar patru stele, pentru odihnă și pentru vizite și plimbări lungi prin centrul vechi.
Nu mai spun că la secui, în orice restaurant, mănânci de trei ori mai bine și mai ...mult, decât în oricare altă parte a țării. Și dacă nu te deranjează aspectul etnic, poți să te simți chiar bine, decoperind că oamenii sunt, de fapt, foarte amabili.

Ați auzit de Băile Șugaș?

Băile Șugaș( Șugaș Furdo) sunt situate în proximitatea orașului Sfântu Gheorghe, din județul Covasna.

La ieșirea din oraș, după un kilometru, vă așteaptă un angajat al primăriei care vă ia o taxa simbolică pentru accesul în stațiune.
Aceasta este situată la aproape 7 kilometri de oraș, într-un cadru natural superb, la poalele Munților Baraolt.

Mergând pe drumul în serpentine, până la altitudinea de 750 de metri unde se află stațiunea și pârtia de schi, ai impresia că  împărăția pădurilor de fag care te înconjoară, te va absorbii cu respirația sa liniștită.

Sus, nu te așteaptă aglomerația de Harghita Băi și nici fițele de la Kalinderu. Un loc uitat, la propriu, care renaște pentru schi, pe scheletul vechilor izvoare de ape minerale( încă active și tămăduitoare) și a mofetelor reci și uscate.

Cine dorește schi pentru copii într-un loc retras, frumos și aerisit poate veni aici oricând, în perioada rece. Sunt trei-patru pensiuni în zonă, două pârtii de schi cu instalații  moderne, monitori și scoli de schi pentru micuți.

În plus, cei ce caută relaxarea după o perioadă grea o pot găsi aici, departe de lumea nebiună și dezlănțuită a marilor stațiuni.
Cred că viitorul acestor mici zone de agrement este deschis, pentru că din ce în ce mai multe familii cu copii, își doresc astfel de ieșiri în natura nesufocată de vile, pensiuni, și cluburi.

Este drept, este nevoie de mult decât o instalație de schi sau o nocturnă, trebuie să mai existe și alte posibilități de agrement, dar începutul este bun.
Și nu vă faceți griji, se vorbește destul de bine românește și nu flutură nicăieri steagul secuiesc sau al Kazahstanului, cu care seamănă.

Pensiunea Cetate- Hotel Transilvania, Balvanyos

Mai întâi să lămuresc de ce am pus titlul astfel. Firma care deține Pensiunea Cetate și restaurantul de la parterul acesteia, a construit peste drum un hotel pe care l-am numit Transilvania.

Este simplu. Balvanyos, o mini stațiune, situată la câțiva kilometri de Târgu Secuiesc, are la intrarea  pe drumul ce urcă spre Sfânta Ana, o pensiune interesantă, numită Cetate. 
Nu întâmplător. Pe vârful din apropiere se află încă, ruinele Cetății Secuilor.

Restaurantul acestei pensiuni, este o surpriză plăcută penrtu oricine întră aici. Nu te întâmpină un lux orbitor, granit negru și draperii somptuoase, nu oglinzi care să dea spațiului anvergură, ci căldură, intimitate, atmosferă rustică și mâncare bună.

Meniul este gros ca o carte de bucate și are preparate pentru toate gusturile și  pretențiile.
Peste tot pe unde am umblat, în meniu sunt trecute aiurea preparate care nu s-au făcut decât la deschidere, iar chelnerul îți spune încurcat că nu au tipul acela de mâncare.
Ei, aici găsești de toate, de la friptura de căprioară în sos negru, la pâine cu untură și ceapă și cotlet vânătoresc, sau chiar piure de castane!

Dacă mâncarea este bună și servirea rapidă, surpriza vine seara când apare formația ce întreține atmosfera de bună dispoziție și dansul până când pleacă ultimii cheflii. Asta mi-a plăcut, că se cântă de toate, de la muzică disco, la cea ungurescă săltăreață, și de la latino la populara noastră.
Oamenii de toate felurile și categoriile sociale, lasă inhibițiile și trec la dans fără jenă, chiar dacă ringul este unul improvizat. Iar dacă prinzi vreo petrecere( Halloween, 8 martie, Revelion, Crăciun, etc.) ai distracția asigurată până după ora 2.



În conluzie, este unul dintre locurile unde revin cu plăcere. Un loc unde combin liniștea și plimbările lungi, cu dansul și mâncarea bună.
Și dacă nu v-am convins iată ce m-a mai încântat:
- porțiile se pot înjumătății pentru copii, și vă asigur ca vor primii mai mult decât suficient;
- cazarea cu mic dejun ori la Cetate ori la Hotel Transilvania, este de 90 lei;
- șansele sa vedeți urșii ,,la treabă" prin tomberoanele pensiunii este mare;
- plimbările lungi printre cele douăzeci de case și pensiuni, într-un aer mai curat sau la fel de curat ca la 2000 de metri;
Enjoy!

Izvoarele cu vitriol din Muntele Puturosu, unice în Europa.

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, că pot exista izvoare minerale cu ACID SULFURIC. Sincer, nici eu n-am crezut până nu le-am văzut.

Oricum sunt o raritate a lumii, iar acestea de lângă Balvanyos sunt singurele din Europa. Zona se numește Băile Timsos sau Apor și se află la 2 kilometri de hotelul Balvanyos, de pe muntele Puturosu( drumul  care coboară de la Bixad spre Turia - Târgu Secuiesc).



Minunea apelor minerale de aici, constă în prezența unei mici concentrații de acid sulfuric, numit popular vitriol. Nu vă gândiți că sunt nocive, din contră, sunt recomandate pentru tratamentul reumatismului, afecțiunilor respiratorii sau digestive. Dar numai la recomandarea medicilor specialiști.

Zona este denumită ,,Valea Morții" , pentru emanațiile de gaze care amețesc animalele( mai ales păsările), și oricum în zonă persistă un miros de gaz, asemănător cu mirosul de ouă stricate.

Explicația științifică este simplă, prin numeroasele falii( crăpături adânci în scoarță) urcă gazul rămas între rocile vulcanice, iar la întâlnirea cu apele de adâncime, se combină, și urcă spre suprafață formând izvoare. În filmuleț aveți ocazia să auziți zgomotul făcut de izvorul cu vitriol.


În lume mai sunt doar căteva locații unde apar aceste ape minerale și sunt legate de vulcanismul activ, ceea ce aici la Balvanyos nu mai este cazul. Izvoare cu acid sulfuric se întâlnesc în insula Java din Indonezia, în Columbia și în zona Golfului Persic.

Dacă aveți drum prin zonă nu le ratați. Opriți mașina și mergeți prin pădure maxim 10 minute păna la ele. Atenție, nu le confundați cu izvoarele cu alaun( hidrogen sulfurat) care sunt chiar la stradă, unde se află un indicator cu ,,Izvoare Tămăduitoare". Treceți de ele și urcați prin pădure!

ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

1 Decembrie în secuime. Adică tot în România!

A fi tolerant înseamnă a fi educat, a-i înţelege pe ceilalţi cu toată gama de manifestări culturale, sociale şi etno-lingvistice. 
Experienţa de a petrece ziua naţională, într-o zonă în care eşti minoritar, deşi eşti în aceeaşi ţară, merită trăită de toţi cei care înteleg termenul de toleranţă, aşa cum l-am definit mai sus. 
Cei pătrunşi de sentimente patriotico-vadimiste, ignoranţii care nu pot face distincţia între secui, saşi sau unguri, n-au ce căuta acolo.


Vor căuta tot timpul, ,,noduri" în papura ,,bozgorilor", pe care îi urăsc sincer, deşi nu îi cunosc, sau nu le cunosc istoria şi tradiţiile.

La Balvanyos, la Sfânta Ana, sau la Băile Tuşnad, te simţi bine dacă nu ai căutătura aceea a românului hăituit, a românului obişnuit ca toţi cei din jurul lui să fie ca el.

Efortul gazdelor de altă etnie, de a te face să te bucuri de un moment special în viaţa şi istoria ţării tale, este de apreciat.
Şi spun asta când mă gândesc invers, empatic, la efortul de adaptare culturală a celor care ne servesc, sau a celor care ne asigură buna dispoziţie la petrecere.

Am simţit româneşte în secuime, fără îngrădiri şi fără exagerări sau indignări. M-am simțit român, respectat, poate mai mult decât în alte părți ale țării. Nu știu dacă privirile localnicilor, ale celorlalți meseni de altă etnie, ascundeau o tăcere revoltată sau o ură bine disimulată după un zâmbet politicos.
 Doar că nimic nu m-a deranjat, nimic n-a umbrit bucuria de a sărbători Marea Unire.

Locurile pe care le-am văzut sunt o particică din țara asta minunată unde istoria ne-a așezat împreună, unguri și sași, secui și armeni, români si țigani.

Spațiile geografice nu țin cont de asemănările sau deosebirile dintre etnii, fiecare ia de la natură ceea ce crede că merită și folosește ceea ce trebuie, și chiar mai mult decât atât.

Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana sunt administrate strălucit de o asociație de ecologiști secui.
Ghizii sunt foarte bine instruiți, bine documentați, și  suficient de discreți dacă situația o cere.
Chelnerii și muzicanții de la pensiunea Cetate din Balvanyos, sunt profesioniști desăvârșiți, iar limba română o stapânesc mai bine decât conaționalii noștri, unii primari pe sectoarele 5, supuși la ,,testuri" .

 Poate că au înțeles mai repede față de mulți români, că asta este și țara lor și că realitățile  și deciziile politice ne afectează pe toți, indiferent de etnie sau de religie. Poate că sunt mai români decât unii români. Nu știu, s-ar putea să greșesc.

Alte 30 şi ceva de articole despre Ţinutul Secuiesc -AICI

Capela Sf. Ana- istorie și legendă

Toți cei care au vizitat celebrul lac Sf. Ana, au vizitat cu siguranță și capela situată într-o poiană  frumoasă de lângă acesta. Când am citit istoricul capelei, care este indestructibil legat de istoria secuilor pe aceste meleaguri, n-am văzut nicio mențiune despre legenda care o are în centru pe Sfânta Ana.

Citiți istoricul capelei, apoi citiți și legenda- AICI.
Fotografii cu Lacul Sf. Ana- AICI.

Băile Chirui, departe de lumea dezlănţuită

Într-un decor montan, dominat de codrii deşi de brad şi molid, nu foarte departe de Miercurea Ciuc şi de păienjenişul drumurilor care străbat depresiunile carpatice, se află o micuţă aşa zisă staţiune de interes local, numită Băile Chirui. A fost nebunia de moment, de a face stânga de pe asfaltul negru pe sau spre un drum care părea să ducă nicăieri. Munții vulcanici ai Harghitei sigur mai au multe asemenea locuri tainice, unde roșul râurilor nu se datorează vreunei exploatări metalifere, ci feruginosului încastrat în rocile neozoice.

Cei cinci kilometri făcuţi timid și temător cu maşina, în plină iarnă, prin zăpada nu tocmai bătătorită, mi-au prilejuit visări şi nostalgii după pădurile de altădată, după codri nepătrunși de pasul omenesc. Am găsit aici un colţ de lume, spart de un luminiş în imensa pădure, cu câteva căsuţe de vacanţă aruncate pe dreapta unui pârâu înroşit de fierul apelor minerale. Asta este fosta mică tabără de copii de pe vremea comunismului. Mă întreb, câte generații de pionieri n-au considerat zona un fel de cazarmă, o închisoare ceaușistă, un loc unde se experimenta formarea Omului Nou, fără să vadă nebunia locului și fără să experimenteze ,,ațâțul" acela de a explora. Asta am simțit eu, o pornire nebună de cerceta fiecare colț al acestui imperiu de verdeață.

Izvoarele minerale cunoscute de la 1700, alimentează trei pârâiaşe ce coboară din măgurile vulcanice ale Munților Harghitei. Câteva iviri de lavă printre copaci te poartă către trecutul neogen al zonei, iar climatul blând de microdepresiune trata sau tratează(?!) bolile neurologice, reumatice sau digestive, cu carbonatul de calciu şi fier al acestor izvoare miraculoase. Măcar de-ar știi suferinzii de aceasta zonă sau cei ce vor doar să se linștească și guste din bucata asta de țară.

Fericiţi cei ce au o căsuţă aici, şi sper să nu fi comis o ingratitudine faţă de puţinii locuitori, dând idei unora care nu iubesc natura ci doar distracţia. Nu mi-e teamă însă, pentru că știu că cei ce mă citesc, apreciază ascunzișul unor asemenea plaiuri de poveste. Și mai știu că cei aleargă după cinci sau șase stele, nu se vor opri niciodată într-un astfel de loc.

Închei cu un citat aflat pe unul din panourile care însoţesc izvoarele, o iniţiativă lăudabilă a unor tineri din Odorhei:

,,Doar atunci când ultimul copac va fi fost doborât, când ultimul râu va fi fost otrăvit, când ultimul peşte va fi fost prins, atunci îţi vei da seama că banii nu pot fi mâncaţi,,

Pensiunea Napsugar- Vlăhiţa, sub semnul rozului

N-am vrut sa ne cazăm la Harghita Băi pentru o sesiune de schi, pentru cel mic, ci am dorit o pensiune cu o mică piscină, noua fiţă a familiei.

Am căutat la Vlăhiţa, cunoscută pentru poiana de narcise de aici si pentru vechea turnătorie de fontă-şi cam atât- şi am găsit Pensiunea Napsugar, de trei stele, cu piscină, saună şi cu un restaurant recunoscut pentru delicatesele gastronomice româneşti sau secuieşti.

Cam fără gust, fără sare şi fără personalitate arhitecturală, pensiunea este aşezată la poalele unui deal, foarte aproape de drumul naţional care uneşte Miercurea Ciuc de Odorheiu Secuiesc, dar aveţi grijă că puteţi rata indicatorul către ea, pentru că el se află la 100 de metri după drumeagul ce face la dreapta?!

Cazarea ne-a surprins... vizual, pentru că am luat sau mai bine zis ni s-a dat camera matrimonială, plină de perdeluţe, perne şi cearşafuri roz. Deşi nu păream doi tineri proaspăt căsătoriţi şi dornici de nebunii ba aveam şi copilul cu noi, ei au ales această variantă.

Elementul de mobilier care ne-a ,,cucerit" a fost însă o CADĂ, care împodobea un colţ al camerei, toaleta fiind îngrămădită într-un spaţiu de un metru pe un metru, în alt colţ al camerei.

Am zâmbit şăgalnic soţiei, n-am comentat ci ne-am concentrat pe explorarea dulapurilor, a mileurilor de pe noptiere-tot roz-a celor două balcoane şi perdeluţelor de tip baldachin, evident roz.

Una peste alta ne-am simţit bine, ne-am bălăcit în piscina de la demisol, şi am mâncat un cordon bleu absolut delicios. Dacă n-aţi observat şi restaurantul este tot...roz.

Complexul romano-catolic de la Şumuleu-Ciuc

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Pentru catolicii din România, dar în mod particular şi special pentru catolicii maghiari-secui, această biserică reprezintă centrul religios de pelerinaj cel mai cunoscut din lumea catolică central şi est europeană. Aici, la marginea oraşului Miercurea Ciuc, în fiecare an de hramul bisericii ,, Adormirea Maicii Domnului" pe 15 august se adună zeci de mii de credincioşi iar un numar dublu vin la marea sărbătoare de Rusalii, pentru a celebra victoria secuilor din 1567 împotriva celor ce doreau sa impună religia unitariană, conduşi pe atunci de Principele Ioan Sigismund.

Multi români nu privesc cu ochi buni această zona din Ţinutul Secuiesc, pentru că la adunările, chiar si religioase, se afişează ostentativ steagul secuilor-mândri de originea lor şi de victoria lor- şi al Ungariei şi se cântă imnul secuilor şi al ţării vecine. Încă un prilej de ascuţit săbiile naţionalismului şi ale şovinismului.

Construcţia se leagă de ordinul catolic al franciscanilor care încep să clădească pe aceste locuri o biserică în stil gotic începând cu anii 1440, ajutaţi şi de Principele Iancu de Hunedoara, care doreşte astfel să celebreze victoria de la Sântimbru de Mureş împotriva turcilor, prin ctitorirea unei biserici. Trecută secole la rând prin numeroase distrugeri, datorate inclusiv marii invazii turco tătare de la 1661, biserica este dărâmată şi reconstruită apoi în stil baroc cu elemente gotice între 1804-1838. Ea este administrată şi azi de călugării franciscani, care au mai construit aici şi o capelă închinată Sfântului Anton.

Urmează apoi ,,dotarea,, ei cu o impresionantă orgă cu 2600 de tuburi, una dintre primele şase din Europa în anii 1930-1931, iar vitraliile care împodobesc lateralele au fost comandate în Cehia.

Am lăsat la urmă cel mai important element si anume statuia miraculoasă a Maicii Domnului, cea mai mare statuie a Fecioarei sculptată dintr-o singură bucată de lemn(tei în acest caz), cu o înălţime de aproximativ 2, 3 metri, mărginită de o parte şi de alta de statuile Sf. Ladislau şi ale Sf. Ştefan.

Este considerată miraculoasă pentru că în timpul luptei din 1567 a săvârşit minunea acelei victorii, iar secuii s-au întors şi i-au multumit, lucru coroborat şi cu alte minuni făcute de-a lungul timpului de Fecioara Maria întruchipată de această statuie, creată de un sculptor necunoscut.

Astfel Şumuleu-Ciuc devine, probabil cel mai mare loc de pelerinaj catolic din această parte a Europei, dincolo de Carpaţi existând Basilica minor de la Cacica, cu o icoană făcătoare de minuni, numita Madona Neagră.

DrumulCrucii, desenat pe dealul din apropiere unde se adună pelerinii de Rusalii

Ce poţi face iarna la Harghita Băi

O veritabilă mini ,,Poiană" se află la câţiva kilometri de Miecurea Ciuc, într-un decor dominat de măguri vulcanice şi de păduri dese de molid. Este staţiunea Harghita Băi( mai multe poze aici), parte componentă a municipiului mai sus menţionat, apărută iniţial datorită apelor minerale descoperite aici, mofetelor şi exploatării de caolin(o varietate de argilă).



După 1990, mai ales, începe să se dezvolte puternic pentru că iubitorii de schi, din Harghita, Covasna, Bacău, Braşov, Neamţ şi chiar Galaţi, aleg să vină să petreacă un week-end la zăpadă, la peste 1300 de metri altitudine, mult mai ieftin şi mai rustic şi mai puţin aglomerat decât pe Valea Prahovei.


Pârtia de schi Csipike, care nu este foarte lungă şi nici foarte abruptă, este atracţia principală, vreo patru pensiuni sunt situate chiar în buza pârtiei, unele apărute în ultimii doi-trei ani.
Lângă ele sunt trasee de snowmobil, dar şi un parc aventura pentru amatorii de căţărat prin copaci. O urcare este 2 lei, un set pentru schi de închiriat costă 10 lei pe ora, iar o oră cu monitorul costă 40 lei.



La două sute de metri de mers prin pădure ajungeţi la o pârtie de snowboard, destul de periculoasă si de sălbatică, cu instalaţie de cablu, pentru iubitorii de adrenalină, mai pustie decât cealaltă, dar cu o privelişte deosebită asupra Depresiunii Ciuc.



Una dintre pensiunile unde se poate mănâncă bine este Csiki, pensiune cu restaurant, prima din staţiune, cu un iz cam de bodegă, care se vrea rustică, dar cu mâncare foarte bună şi multă, aşa cum se mănâncă în zona secuiască. Există restaurante şi la pensiunile de lângă pârtie, dar sunt ceva mai scumpe, de... proximitatea induce şi un preţ pe măsură.



În centrul statiunii a apărut un mic patinoar, pentru antrenamentul hocheiştilor şi al patinatorilor de la cluburile din Miercurea Ciuc sau din Gheorgheni, iar ceva mai încolo a fost amenajată o pârtie de tubbing pentru distracţia familiilor cu copii sau a amatorilor de dat pe gheaţă cu o chestie care seamănă cu camera umflată a unei roţi de tractor.O chestie nemaipomenită care costă 2,5 lei pentru fiecare tură.