blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
luni, 24 decembrie 2012
vineri, 21 decembrie 2012
Pensiunea Doi Brazi- Voineasa
Dacă ajungeți la Voineasa, în inima Grupei Parâng, mergeți spre capătul de vest al stațiunii unde sunt mai multe pensiuni decât în asa-zisa stațiune.
Așa am găsit noi pensiunea Doi Brazi, străjuită chiar la intrarea de la receptie, de DOI... MOLIZI(?).
Mă rog, chestii geografice, de finețe, parcă pe cine interesează că sunt doi brazi sau doi molizi, tot dracul ăla e, ceva cu conuri, oricum.
În fine, cazarea este ieftină( undeva la 100 de lei în 2010), condițile sunt de trei stele, singurul inconvenient fiind lipsa balconului.
Pensiunea aparține de Hidroconstrucția, care avea aici în anii dezvoltării multilaterale, o cabană pentru mărimile de la București sau de la Râmnicu Vâlcea, care veneau să inspecteze stadiul lucrărilor la barajele din zonă.
Au transformat-o în pensiune cu gândul la ceva profit, pe care cred că-l obțin, pentru că amenajarea este una de succes.
Există un mic restaurant, fără pretenții, unde poți servi vreo cinci, șase feluri de mâncare, plus păstrav din iazul amenajat în curte, o terasă ce dă spre pădure și foișoare cu grătar pentru cei ce doresc o fripturică ca la curte.
Pentru cei aflați în tranzit, este o opțiune bună să doarmă într-un pat confortabil, într-o cameră spațioasă și curată, în liniște, pentru ca apoi să realizeze turul de cinci stele al zonei: Defileul Latoriței, cu lacurile de acumulare Petrimanu și Galbenu, Șaua Fratoșteanului, Barajul Vidra și Lacul Balindru cu cataractele Lotrului.
Așa am găsit noi pensiunea Doi Brazi, străjuită chiar la intrarea de la receptie, de DOI... MOLIZI(?).
Mă rog, chestii geografice, de finețe, parcă pe cine interesează că sunt doi brazi sau doi molizi, tot dracul ăla e, ceva cu conuri, oricum.
În fine, cazarea este ieftină( undeva la 100 de lei în 2010), condițile sunt de trei stele, singurul inconvenient fiind lipsa balconului.
Pensiunea aparține de Hidroconstrucția, care avea aici în anii dezvoltării multilaterale, o cabană pentru mărimile de la București sau de la Râmnicu Vâlcea, care veneau să inspecteze stadiul lucrărilor la barajele din zonă.

Există un mic restaurant, fără pretenții, unde poți servi vreo cinci, șase feluri de mâncare, plus păstrav din iazul amenajat în curte, o terasă ce dă spre pădure și foișoare cu grătar pentru cei ce doresc o fripturică ca la curte.
Pentru cei aflați în tranzit, este o opțiune bună să doarmă într-un pat confortabil, într-o cameră spațioasă și curată, în liniște, pentru ca apoi să realizeze turul de cinci stele al zonei: Defileul Latoriței, cu lacurile de acumulare Petrimanu și Galbenu, Șaua Fratoșteanului, Barajul Vidra și Lacul Balindru cu cataractele Lotrului.
sâmbătă, 15 decembrie 2012
7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist
Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:
Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI, acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii
Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ, din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html
Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI, o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.
Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro
Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com
Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro
Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație, iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!
Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI, acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii


Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro
Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com

Sursa foto-http://www.tymestours.ro

Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!
joi, 13 decembrie 2012
Cicliști români în Turul Franței 2013
Proiectul „Cycling Trips” oferă
pasionaților de ciclism posibilitatea de a sărbători ediția cu numarul 100 a
Tour de France
chiar la fața locului, pedalând pe șoselele din Alpi.
Între 14 iulie și 22 iulie 2013, bicicliștii români îi vor
vedea “pe viu” și vor pedala alături de cei mai buni rutieri ai momentului:
Alberto Contador, Andy Schleck sau Cadel Evans.
Este pentru prima oară când suporterii români vor fi
prezenți în Marea Buclă, într-un grup organizat, pentru a-și susține sportivii favoriți.
Proiectul „Cycling Trips” oferă pasionaților de ciclism
posibilitatea de a sărbători ediția cu numarul 100 a Tour de France chiar la fața locului,
pedalând pe șoselele din Alpi.
Între
14 iulie și 22 iulie 2013, bicicliștii români îi vor vedea “pe viu” și vor
pedala alături de cei mai buni rutieri ai momentului: Alberto Contador, Andy
Schleck sau Cadel Evans.
Caravana
Turului va fi urmarită în ultimele 4 etape montane, iar cicliștii amatori
români vor pedala pe faimoasele cațărări de la Alpe d’Huez, Galibier, Izoard
sau Medeleine.
Ediția 100 a renumitei competiții se anunță a fi una memorabilă.
Organizatorii au programat două treceri pe legendarul Alpe d’Huez în cadrul aceleiași
etape. Bicicliștii români, alături de sute de mii de suporteri din toată lumea,
vor fi prezenți aici pentru a urmări lupta finală dintre favoriți.
Proiectul „Cycling
Trips”
2013
este al doilea an consecutiv când se organizează astfel de excursii sub umbrela
„Cycling Trips” .
Participanții vor beneficia de transport, cazare cu
mic dejun, ghid însoțitor ce va pedala alături de grup, asistență tehnică pe
trasee și de transportul bicicletelor.
Turul
Italiei este și el inclus în programul excursiilor de anul viitor. Cei care au
fost deja acolo într-o astfel de vacanță își amintesc:
„Turul Italiei este
ca o sărbătoare pentru orașele prin care trece, rozul fiind omniprezent în
vitrinele magazinelor sau la geamurile caselor. Deși cunoscuți pentru pasiunea
lor pentru mașini, italienii m-au surprins prin numărul lor: am avut ocazia să
pedalez alături de mii de cicliști, de la copii la domni și doamne de vârsta
bunicilor mei.”
Florin,
28 de ani, București
„Pentru mine a merge
la Il Giro ca spectator a însemnat cam ce ar însemna pentru un pasionat de artă
o vizită în Capela Sixtină. Asta cu atât mai mult cu cât eu şi prietenii mei am
fost un fel de spectatori activi. Am urcat “regina” căţărărilor italiene, Passo
dello Stelvio, printre pereţi de zăpadă, am stat la un metru de cicliştii care
se încălzeau pentru contratimpul de la Milano şi am simţit live la autocarul
echipei Garmin bucuria victoriei lui Hesjedal. O vacanţă perfectă!”
Alin,
48 ani, Deva
Pentru
mai multe detalii și înscrieri la cele două excursii accesați site-ul: www.cyclingtrips.wordpress.com
“Cycling Trips” este un proiect al ENJOY Transylvania - agenție turoperatoare, specializată în
vacanțe active (cicloturism sau mers pe jos), în țară sau strainatate. Date de contact:
Mircea Olaru - Director agenție & Ghid național
Tel: 0740.623.814
e-mail: contact@enjoytransylvania.ro
www.enjoytransylvania.ro
joi, 6 decembrie 2012
Cascada Cailor- cea mai mare cădere de apă din România
Am mai văzut-o cu ochii unui adolescent, în anii studenției, când făceam excursiile tematice în Rarău sau Maramureș.
Prea obosit atunci, după o noapte furtunoasă, așa cum se întâmpla de obicei, drăguța cascadă nu mi-a spus mare lucru atunci, și din păcate nici acum.
Să prinzi o cascadă la sfârșitul unei veri secetoase, constituie un moment trist pentru orice călător.
Firicelul de apă ce dădea să se scurgă de pe pantele abrupte ale cascadei, nu impresiona în mod deosebit. Într-un an ploios, zgomotul căderii uriașe de apă se aude de la capătul telescaunului, acum nici la doi pași de ea, zgomotul nu era mai mare ca freamătul molizilor.
Variantele care circulă prin multele ghiduri și pliante, unele mai vechi de la începutul anilor '80, altele proaspete ca niște gadget-uri, cu tot felul de ponturi, indică cifre care merg de la 120 de metri până la 160 de metri.
Cascada Cailor este situată pe versanții nord vestici ai Masivului Rodnei, cu fața către Complexul Turistic Borșa, de unde urcă un telescaun( lungime 2030 metri și diferență de nivel 496 metri) care îți oferă o perspectivă deosebită asupra unei părți din Țara Maramureșului.
Munții Rodnei au fost declarați Parc Național, pentru frumusețea deosebită a peisajelor și pentru conservarea speciilor de floră și faună, mai multe pe parcrodna.ro.
Apa acestora alimentează pârâul Cailor, care se împiedică de versanții vârfului Piatra Rea( 1825 metri) și cade către mica depresiune în care este situat complexul turistic.
Experiența merită trăită oricum, traseele din zonă va pot purta pe lângă cascadă, spre izvoarele Bistriței, spre vârful Galațiului sau chiar către poteca de culme, care leagă cele două mari vârfuri ale masivului, Pietrosu Mare( 2303 metri) și Ineul ( 2279 metri).
Un traseu pe triunghi roșu pleacă din stațiune, spre cascadă cale de 4 kilometri, pe care îl faceți într-o oră și jumătate, după care puteți merge către Lacul Știol sau Izvorul Bistriței, încă 2 kilometri, total traseu dus întors 5-6 ore.
luni, 3 decembrie 2012
1 Decembrie în secuime. Adică tot în România!
Experienţa de a petrece ziua naţională, într-o zonă în care eşti minoritar, deşi eşti în aceeaşi ţară, merită trăită de toţi cei care înteleg termenul de toleranţă, aşa cum l-am definit mai sus.
Cei pătrunşi de sentimente patriotico-vadimiste, ignoranţii care nu pot face distincţia între secui, saşi sau unguri, n-au ce căuta acolo.
Vor căuta tot timpul, ,,noduri" în papura ,,bozgorilor", pe care îi urăsc sincer, deşi nu îi cunosc, sau nu le cunosc istoria şi tradiţiile.
La Balvanyos, la Sfânta Ana, sau la Băile Tuşnad, te simţi bine dacă nu ai căutătura aceea a românului hăituit, a românului obişnuit ca toţi cei din jurul lui să fie ca el.
Şi spun asta când mă gândesc invers, empatic, la efortul de adaptare culturală a celor care ne servesc, sau a celor care ne asigură buna dispoziţie la petrecere.
Am simţit româneşte în secuime, fără îngrădiri şi fără exagerări sau indignări. M-am simțit român, respectat, poate mai mult decât în alte părți ale țării. Nu știu dacă privirile localnicilor, ale celorlalți meseni de altă etnie, ascundeau o tăcere revoltată sau o ură bine disimulată după un zâmbet politicos.
Doar că nimic nu m-a deranjat, nimic n-a umbrit bucuria de a sărbători Marea Unire.
Spațiile geografice nu țin cont de asemănările sau deosebirile dintre etnii, fiecare ia de la natură ceea ce crede că merită și folosește ceea ce trebuie, și chiar mai mult decât atât.
Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana sunt administrate strălucit de o asociație de ecologiști secui.
Ghizii sunt foarte bine instruiți, bine documentați, și suficient de discreți dacă situația o cere.
Chelnerii și muzicanții de la pensiunea Cetate din Balvanyos, sunt profesioniști desăvârșiți, iar limba română o stapânesc mai bine decât conaționalii noștri, unii primari pe sectoarele 5, supuși la ,,testuri" .
Poate că au înțeles mai repede față de mulți români, că asta este și țara lor și că realitățile și deciziile politice ne afectează pe toți, indiferent de etnie sau de religie. Poate că sunt mai români decât unii români. Nu știu, s-ar putea să greșesc.
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
Sărbătoarea bujorului de munte- Șaru Dornei
La sfârșitul lui iunie, în fiecare an, în comuna Șaru Dornei se desfășoară sărbătoarea bujorului de munte.
Nu știam că rododendronul ( Rhododendron Kotschy) sau smirdarul neaoș carpatin se numește bujor de munte.
Deși cam trecut, după cum l-am întâlnit eu pe versanții Pietrosului ( de Călimani), sărbătoarea avea loc în centrul comunei, cu ceva întârziere față de dorința naturii.
Sărbătoarea în sine, nu are cum să te impresioneze, dacă te gândești la marile ,,zile ale orașelor".
Aceleași tarabe cu iz manelistic, aceeași comercianți de pistoale cu bile șia lte chinezării cretine, lume multă îmbrăcată strident, și dornică de ceva caterincă. Ca peste tot, aș zice.
Ca un veritabil orășean, am căutat autenticul, în port, în gastronomie, în uneltele expuse sau aflate la vânzare, mai ales că citisem despre meșterii cojocari de pe valea Negrei.
Ceva ceva am gasit. O fată premiată la diferite concursuri, care își afișa cu mândrie diplomele și costumul popular.
Alături, într-o căbănuță, câțiva ciobani, tocmiți de primar, agitau un cazan mare în care se va pregăti balmoș.
Cașul proaspăt stă cuminte pe rafturi, iar focul de lemne trosnește sub ceaun.
Asta m-a bucurat foarte mult, este prima dată când întâlnesc o asemenea dorință de a păstra o tradiție.

Puțin însă, pentru că am sentimentul acela că invazia este în plină desfășurare, iar picătura de tradiție bucovineană încearcă să reziste asaltului.
Este ca la Sobieski, până la urmă ne predăm.


Dacă vrei să citești:
Toate sărbătorile tradiționale din România
Satele cu meșteșuguri tradiționale
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!
Nu știam că rododendronul ( Rhododendron Kotschy) sau smirdarul neaoș carpatin se numește bujor de munte.
Deși cam trecut, după cum l-am întâlnit eu pe versanții Pietrosului ( de Călimani), sărbătoarea avea loc în centrul comunei, cu ceva întârziere față de dorința naturii.
Sărbătoarea în sine, nu are cum să te impresioneze, dacă te gândești la marile ,,zile ale orașelor".
Aceleași tarabe cu iz manelistic, aceeași comercianți de pistoale cu bile șia lte chinezării cretine, lume multă îmbrăcată strident, și dornică de ceva caterincă. Ca peste tot, aș zice.
Ceva ceva am gasit. O fată premiată la diferite concursuri, care își afișa cu mândrie diplomele și costumul popular.
Alături, într-o căbănuță, câțiva ciobani, tocmiți de primar, agitau un cazan mare în care se va pregăti balmoș.
Cașul proaspăt stă cuminte pe rafturi, iar focul de lemne trosnește sub ceaun.
Asta m-a bucurat foarte mult, este prima dată când întâlnesc o asemenea dorință de a păstra o tradiție.
Puțin însă, pentru că am sentimentul acela că invazia este în plină desfășurare, iar picătura de tradiție bucovineană încearcă să reziste asaltului.
Este ca la Sobieski, până la urmă ne predăm.
Dacă vrei să citești:
Toate sărbătorile tradiționale din România
Satele cu meșteșuguri tradiționale
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Ce se întâmplă după 70 de ani cu oamenii cunoscuți din media?
Oameni pe care i-am apreciat atât de mult, pentru deschiderea lor, discurs și implicare corectă și curată în problemele societății. Imi plă...

-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...