Așa am găsit noi pensiunea Doi Brazi, străjuită chiar la intrarea de la receptie, de DOI... MOLIZI(?).
Mă rog, chestii geografice, de finețe, parcă pe cine interesează că sunt doi brazi sau doi molizi, tot dracul ăla e, ceva cu conuri, oricum.
În fine, cazarea este ieftină( undeva la 100 de lei în 2010), condițile sunt de trei stele, singurul inconvenient fiind lipsa balconului.
Pensiunea aparține de Hidroconstrucția, care avea aici în anii dezvoltării multilaterale, o cabană pentru mărimile de la București sau de la Râmnicu Vâlcea, care veneau să inspecteze stadiul lucrărilor la barajele din zonă.

Există un mic restaurant, fără pretenții, unde poți servi vreo cinci, șase feluri de mâncare, plus păstrav din iazul amenajat în curte, o terasă ce dă spre pădure și foișoare cu grătar pentru cei ce doresc o fripturică ca la curte.
Pentru cei aflați în tranzit, este o opțiune bună să doarmă într-un pat confortabil, într-o cameră spațioasă și curată, în liniște, pentru ca apoi să realizeze turul de cinci stele al zonei: Defileul Latoriței, cu lacurile de acumulare Petrimanu și Galbenu, Șaua Fratoșteanului, Barajul Vidra și Lacul Balindru cu cataractele Lotrului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu